G-ral Vasile Roman: ”În NATO, România a dat mult și a primit destul de puțin”

Un interviu cu generalul de brigadă Vasile Roman, ex-comandantul Direcției Operații din cadrul Statului Major General al Armatei Române. Astăzi, despre România în contextul rezoluției summit-ului NATO de la Varșovia. Mâine public răspunsurile domniei sale în ceea ce privește Republica Moldova.

”Rusia a preluat inițiativa militară, iar NATO este reactivă și în defensivă”

– Rezoluțiile summit-ului NATO de la Varșovia sunt cunoscute. Cât de mult schimbă ele balanța de securitate din estul Europei? Dislocarea efectivelor NATO în statele baltice, Polonia și România vor atrage sau nu un răspuns echivalent al forțelor militare ruse?

– Balanța nu se schimbă atât de mult prin prezență, cât prin angajarea statelor ale căror trupe sunt prezente în țările baltice – Polonia, Canada, Germania, Marea Britanie și SUA – care, conform declarației vor acționa alături de forțele naționale. Avem în acest sens un angajament serios de peste Ocean, costisitor în felul său, dar care arată că zona continental contiguă a graniței cu Rusia este în atenție, datorită atât prezenței ruse în zonă, a conflictului din Ucraina, faptului că în Kaliningrad avem o prezență militară rusă semnificativă, dar și considerentului strategic al istmului polonez Suwalki.

De asemenea, prin prezența acestor forțe se va accentua numărul de exerciții pe care alianța le va desfășura, dovedind astfel că partea nordică a devenit un scop în sine.

În această arie Rusia va trebui să fie mult mai precaută atunci când va lua o decizie care ar provoca un conflict.

Vorbind de România, în declarația privind prezența militară nu avem referiri la alte state, cu excepția Bulgariei, dar avem o prezență a NATO, prin scutul de la Deveselu și prin prezența SUA de la baza Mihail Kogălniceanu.

România a făcut eforturi mari pentru crearea comandamentului multinațional de tip divizie, iar acum s-a angajat să creeze un comandament de brigadă la care va atașa forțe. România a dat foarte mult și primește destul de puțin, dar speră în intensificarea prezenței forțelor terestre ale SUA. Aici am convingerea că speranțele nu vor fi deșarte, având în vedere că, pentru Statele Unite, România este cel mai serios partener militar.

Din partea Bulgariei nu cred că sunt mari așteptări, având în vedere comportamentul duplicitar, dar este de așteptat ca Turcia să își manifeste o oarecare dorință de prezență în România, fie și doar pentru exerciții.

Tot legat de România și forțele sale armate, este necesar de subliniat faptul că facilitățile de instruire de care dispune o fac atractivă atât pentru NATO, cât și pentru SUA. De asemenea, baza Mihail Kogălniceanu, o bază cu facilități extrem de importante (port și aeroport), va fi cu siguranță amplificată ca importanță, atât prin prezența pușcașilor marini, cât și a forțelor aeriene.

Dacă vorbim despre reacția așteptată din Rusia, aceasta s-a văzut deja, la sud, Crimeea este bastion militar care are toate componentele defensive (navale, terestre și antiaeriene) și ofensive (capabilități de lovire aeriene și navale, precum și posibilități de blocare a accesului în strâmtori prin prezența submarinelor).

În partea de nord, dislocarea diviziilor spre vest, care deja este un proiect în curs de realizare, fortăreața Kaliningrad, prezența navală din Marea Baltică, toate demonstrează că deja Rusia a preluat inițiativa militară, iar NATO este reactivă și în defensivă.

Rusia va menține o retorică belicoasă, va face demonstrații de forță, dar nu cred că are interes să provoace militar. Forma de manifestare va rămâne cea hibridă, utilizând cu inteligență culegerea de informații, manipularea politică și socială, războiul economic (căutând în acest sens să dezbine țările Uniunii Europene).

”NATO și România nu provoacă Rusia, ci se apără”

– Oficialii ruși resping crearea unei forțe navale NATO în Marea Neagră. De fapt, răspunsul primit de președintele Iohannis în Bulgaria lăsa să se înțeleagă acest lucru, dar și faptul că, pentru Marea Neagră, Rusia va face trimitere la acordurile internaționale existente. Care ar fi necesitatea unei forțe navale NATO în regiune? Sunt semnale clare că s-ar dori o excaladare militară? Ori este mai mult vorba de descurajare?

– Marea Neagră rămâne o mare provocare, prin tratatul de Montreaux, care permite prezența navelor străine în acest areal doar pe o perioadă de 21 de zile. Există voci care susțin că, în actualul contex, acest tratat ar trebui modificat sau amendat, dar totul depinde de Turcia.

O flotă la Marea Neagră poate fi un proiect pe termen lung, în care statele riverane să investească în flotele naționale. Această flotă este necesară pentru a contrabalansa prezența Rusiei, dar este greu de crezut, chiar și cu sporirea bugetelor apărării, că vor fi resurse necesare pentru realizarea acestui proiect.

Ar fi două soluții, una a transferului de nave ale altor state membre NATO (greu de crezut, dar nu imposibil de realizat) sau intensificarea prezenței în Marea Neagră prin diferite inițiative.

Pentru a doua soluție, o inițiativă exista din 2004, inițiată de Turcia, sub denumirea de Blackseea Harmony, având ca scop patrularea în marea internațională cu scopul de a împiedica orice act ostil. Problema apare în ceea ce privește potențialul și dorința de participare a statelor riverane.

România are dorința, dar potențialul este destul de scăzut, având în vedere că procesul de modernizare a fregatelor este în derulare.

Bulgaria nu manifestă nici apetit și nici nu are reale capabilități navale compatibile cu cele NATO.

Turcia are atât voință, cât și potențial de angajare, dar nu cred că a fost mulțumită de modul în care celelalte state s-au angajat în această inițiativă și de aceea, cred că în continuare va fi reticentă (mai ales că mai nou a relansat relația cu Rusia).

Sprijinul poate veni de la SUA, care de obicei este un inițiator pentru unele activități, determinând statele riverane să desfășoare mai multe acțiuni de instruire în comun și de ce nu, să dezvolte, într-un alt cadru conceptual Blackseea Harmony.

De altfel, un cadru bun de colaborare îl reprezintă și grupurile navale NATO, în așteptare (naval standing forces), a căror activități și prezențe au fost sporite semnificativ în ultimii doi ani.

Prezența NATO în Marea Neagră nu este o provocare și este determinată de arsenalul Rusiei din Crimeea, care, în opinia mea, nu va putea fi egalat de nici o flotă comună a riveranilor, dar poate fi compensată prin prezențe aeriene și antiaeriene ale NATO, în proximitate. În acest sens, chiar dacă nu s-a afirmat ce țări sau ce structuri vor fi angrenate, documentul final al Summit-ului vorbește despre sporirea acestor capabilități (incluzându-le și pe cele de supraveghere aeriană strategică).

Se observă că România are o predispoziție clară în a asigura facilități și infrastructură de acest gen în special în bazele aeriene. De altfel, România nu este doar în așteptarea unor initiative NATO și a trecut la un program de modernizare și dezvoltare a forțelor aeriene și infrastructurii acestor forțe.

O analiză empirică ne demonstrează că aceste măsuri nu sunt menite să provoace Rusia, ci sunt reacții normale, defensive, doveditoare de interes comun, ca răspuns la comportamentul provocator al Rusiei.

”Nu cred că statele vor accepta ideea cedării suveranității asupra armatei naționale”

– Jens Stoltenber, secretarul general al NATO, și liderii UE  au semnat o declarație comună, care conferă un „imbold și substanță parteneriatului strategic UE-NATO”. Credeți că UE își va construi propria forță militară? Această forță militară nu va dubla NATO?

– Cred că aici este vorba despre complementaritatea celor două organizații, având în vedere că UE dispune de instrumentele politice, economice și sociale care sunt indispensabil legate, în acest context, de cele militare.

Domeniile concrete în care se așteaptă o contribuție din parte Uniunii Europene sunt combaterea amenințărilor hibride (arie în care se solicită prezența serviciilor de informații și poliție), sporirea rezistenței statelor (un concept nou, care solicită pregătirea guvernelor, instituțiilor și populației pentru a rezista unui război și a nu ceda rapid în fața adversarului; o problema destul de delicată), apărare cibernetică (unde iarăși UE are instrumente, iar NATO caută acum să considere acest domeniu ca fiind de importanță militară), securitatea maritimă (în relație cu fluxurile ilegale de imigranții și cu structurile navale ale poliției de frontieră).

De la Uniunea Europeană, NATO așteaptă complementaritatea capabilităților și complementaritatea în acțiune, iar acest acord, în opinia mea, a pus la aceeași masă decidentul politic (Președintele Consiliului European), decidentul economic (Președintele Comisiei Europene) și decidentul politico-militar (Secretarul General al NATO), aducând decizia, resursele financiare și instrumentul de forță într-un trio care ar trebui să facă colaborarea mult mai eficientă.

Provocările la care trebuie să răspundă Uniunea Europeană sunt cuprinse în Strategia globală pentru politica externă și de securitate, un document așteptat din 2013 (ultimul a fost redactat în 2003) și care, având în vedere Brexit-ul, va fi, probabil, amâna.

Uniunea Europeană nu are în intenție (chiar dacă mai sunt voci) să dezvolte o armată comună. Nu cred că statele vor accepta ideea cedării suveranității asupra armatei naționale, tot așa cum ideea unei forțe comune pentru intervenția la frontiere nu este acceptată de către multe dintre statele componente UE. (partea a II-a)

Nota redației:

Interviu apărut inițial pe blogul autorului.

Victor Nichituș

About Victor Nichituș

Născut în 1966 la Bacău, este jurnalist din 1992. Trăiește la Chișinău, a fost corespondent al mai multor ziare și posturi de radio din România, iar astăzi lucrează pentru Național FM și powerpolitics.ro.

2 thoughts on “G-ral Vasile Roman: ”În NATO, România a dat mult și a primit destul de puțin”

  1. Premierul Bulgariei a spus că nu are nevoie de război in Marea Neagră !

    Flota de la marea Neagră necesită cheltuieli suplimentare din partea tuturor participanților !

Spune-ți părerea