Scurt tratat de economie bazat pe Cartea Facerii

Adesea simțim cum golul din noi se umple prin harul, pasiunea, creativitatea și temeinicia lucrului bine făcut. A umple pămîntul înseamnă a finaliza lucrurile, a nu le lăsa pe jumătate, a te bucura deplin de plin, cum adesea, în nevinovatele superstiții ale copilăriei, găleata plină cu apă ne arăta semnul bun în începuturile noastre. Goliciunea nu este o calitate nici măcar geologică sau pedologică. Sărăcia și sărăcirea nu sînt mîntuitoare în sensul celor care trăiesc doar de dragul de a muri confortabil. Paradoxal, homo economicus își arată golul și goliciunea pe podium, ca fiind supreme calități ale evoluției.

Economia nu a apărut o dată cu știința economică, ci în prima intenție a lui Dumnezeu de responsabilizare a omului pentru buna gospodărire a Pămîntului. Oikos (οίκος – casă) și Nomos (νομος – conducere) definesc economia ca pe o acțiune umană de conducere și gospodărire, de asigurare a echilibrului în casă și în gospodărie. Economia este o acțiune a ordinii generatoare de bunăstare, iar nu a dezordinii provocatoare de crize. A gospodăririi, iar nu a risipirii.

Hrematistica (producția și distribuția avînd ca scop doar acumularea de bani) de azi nu trebuie confundată cu adevărata economie, cu acea artă a bogăției, cum frumos o numea mai alaltăieri Aristotel. Prin economie, omul primește primul condei cu care scrie și descrie frumusețea bogăției și bogăția frumuseții. Azi, economia este o acțiune, o știință și o artă mutilată în ordinea și în casa sa. Oare pentru ce atîtea spade și sulițe stilizate-n condeie, tomuri de plumb și cerneluri însîngerate scriu și descriu economia în ceea ce ea nu este?! 

Omul este creat de Dumnezeu „ca să stăpînească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se tîrăsc pe pămînt și tot pămîntul!” (Facerea 1, 26). Dumnezeu intenționează să-l investească pe om cu depline puteri și să-I delege o parte din atribuțiile Sale. Omul creat desăvîrșit, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, are o sarcină clară.

Încă nu știm strategia de management la porțile Raiului și ce însemna a stăpîni, dar prin chip omul primește verticalitatea virtuții, voința, puterea și rezistența de a face, de a îndeplini sarcinile, iar prin asemănare virtuțile, abilitățile, talentele, capacitatea creatoare, drepturile și funcțiile de stăpîn. Aceasta înseamnă că toate pe Pămînt pot fi gestionate precum în Cer.

Primul om va fi creat să stăpînească domenii bine delimitate din punct de vedere structural, al categoriilor și caracteristicilor faunei și al localizării geografice. De asemenea, el va stăpîni „tot pămîntul”, explorînd și administrînd necunoscutul. Prin binecuvîntare, bărbatul și femeia, Adam și Eva, află și obiectivele rezultate din activitatea de „stăpînire”: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pămîntul și-l supuneți; și stăpîniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pămînt și peste tot pămîntul!” (Facerea 1, 28). Prin aceste imperative ale încrederii, omul are toată libertatea de a face ce dorește, ce știe și ce poate, potrivit atributelor din chipul și asemănarea divină.

Nu cunosc anatomia și fiziologia primilor oameni, dar Creșteți! poate să însemne necesitatea și importanța trecerii prin anumite procese ale educației și trepte ale cunoașterii, maturizării umane și chiar profesionale. A se înmulți arată necesitatea neegoistă de transmitere a bucuriei stăpînirii pentru cît mai mulți oameni, bărbați și femei. Pentru a stăpîni pămîntul este nevoie de creștere (educație, maturitate, înțelepciune, provocare) și de înmulțire (demografia ființei în toată armonia sa de suflet creativ, simțuri orientate, minte limpede și brațe îndemînatice).

În enumerarea sarcinilor, înmulțirea apare după creștere și nu înaintea ei, cum ar părea firesc în urma unei simple explozii a speciei. Aceasta înseamnă o abordare conștientă și responsabilă, o creștere a populației după un proces de creștere fizică și ființială. „Umpleți pămîntul!” nu înseamnă doar o aglomerare demografică cu stăpîni, ci importanța plinătății, a bunăstării, a înzestrării cu de toți și cu de toate. A umple pămîntul înseamnă a nu lăsa în paragină, în ignoranță nici un colțișor de spațiu și timp terestru.

Golul pămîntului este o realitate optimă a începutului desăvîrșirii, prin economia bunăstării. Adesea simțim cum golul din noi se umple prin harul, pasiunea, creativitatea și temeinicia lucrului bine făcut. A umple pămîntul înseamnă a finaliza lucrurile, a nu le lăsa pe jumătate, a te bucura deplin de plin, cum adesea, în nevinovatele superstiții ale copilăriei, găleata plină cu apă ne arăta semnul bun în începuturile noastre. Goliciunea nu este o calitate nici măcar geologică sau pedologică. Sărăcia și sărăcirea nu sînt mîntuitoare în sensul celor care trăiesc doar de dragul de a muri confortabil.

Paradoxal, homo economicus își arată golul și goliciunea pe podium, ca fiind supreme calități ale evoluției.

A umple pămîntul înseamnă a nu pierde timpul, ci a-ți folosi talentul și îndemînarea în a utiliza și a introduce în circuitul bunăstării orice resursă. Prin supunerea pămîntului, omul are libera inițiativă și frîul liber al imaginației și creației. Pămîntul, acel tot necunoscut, are nevoie de transformare nu doar prin fiat-ul divin, ci prin lucrare efectivă. Alături de demnitatea planetară a stăpînirii, omul primește dreptul și funcțiile supunerii, transformarea pămîntului prin creație, producție, construcție și bună administrare.

Suspansul și misterul acelui „,tot pămîntul” necesită nu doar curiozitatea cunoașterii și explorării, ci acțiuni certe de gîndire, proiectare, cercetare, liberă inițiativă, management, investiții de exploatare, manufacturare, anticipare și gestionare a rezultatelor.

În primul capitol al omenirii nu sesizăm riscul sau consecințele negative determinate de om sau de factori naturali. Dumnezeu le zice oamenilor, în mod direct, față către față: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămînță de pe toată fața pămîntului și tot pomul ce are rod cu sămînță în el. Acestea vor fi hrana voastră” (Facerea 1, 29). Hrana este dăruită fără nici o contraprestație echivalentă, fără schimb. Omul știe clar ce să mănînce. „De pe toată fața pămîntului” evidențiază nu doar varietatea soiurilor, ci și exotismul vizual, olfactiv și gustativ. Omul nu primește limitat, resursa de hrană era inepuizabilă. Toată iarba ce face sămînță și fructele erau hrănitoare, pline de nutrienți, comestibile, nimic neplăcut la gust, nimic otrăvitor.

În economia hranei, sesizăm, aici, resurse variate și nelimitate. Economia nu se lovește de raritate și condiționare în administrarea unei resurse. Omul primește spre hrană rod cu sămînță, un fruct purtător de viață și nu un simplu produs finit, purtător de design devitalizat.

Sesizăm lipsa apei ca resursă vitală în hrana omului. Probabil iarba și fructele erau destul de suculente și de răcoroase. Aceasta poate să însemne că apa era acea resursă planetară ce asigura sanguinitatea planetei și mediul de viață al ființelor acvatice și al plantelor ieșite din sinea pămîntului.

Omul nu era secătuit de efort fizic, de temperaturi caniculare, se hrănea pentru acumularea de energie din substanța și sinea vie a țărînei din care era făcut.

Cosmin STOICA

The following two tabs change content below.
Rost Online

Rost Online

Rost Online

Ultimele articole de Rost Online (toate)

Spune-ți părerea