Pe fondul recrudescenței naționalismului în toată Europa, în ultimul an s-a vorbit și la noi (cu speranță sau cu disperare, în funcție de credințele politice ale fiecăruia) despre nașterea sau renașterea unor forțe naționaliste. Pînă astăzi n-am avut însă decît un spectacol al grupărilor butaforice.
La începutul anului făcea puțin zgomot un așa numit Grup Pentru România, în care se aflau și cîteva figuri onorabile, dar care s-au retras discret și rapid. Grupul a fost îngropat definitiv după ce cîțiva dintre membrii săi, între care cel mai cunoscut era actorul Florin Zamfirescu, s-au afișat la o întrunire a naționaliștilor putiniști din Europa la Sinaia.
Cam aceleași personaje au jucat în altă piesă, la începutul lunii Iunie, anunțînd că patru formațiuni liliputane au alcătuit Alianța Pentru Țară. Vorbă mare, pe cît ambițiile lor. Capete de afiș erau liderii Partidului Poporului și al Partidului România Unită (PRU), Constantin Cojocaru și, respectiv, Bogdan Diaconu.
Alianța pare că s-a pulverizat imediat după înființare, întrucît la începutul lunii August, unul dintre fondatorii acesteia, Constantin Cojocaru, informa, printr-un comunicat de presă, că partidul său și PRM au fondat ”alianța electorală Uniunea Pentru România”. Să vedem dacă măcar asta durează pînă la alegeri. Deocamdată notăm că tovarășul de Grup Pentru România al d-lui Cojocaru, Florin Zamfirescu, a devenit azi purtător de cuvînt al Partidului România Mare (știți care, ăla pe care se băteau pînă de curînd Gheorghe Funar și Corneliu Vadim Tudor).
Inutil să mai precizăm că toate siglele astea, care se tot unesc și despart, n-au nici un vot în spate, deși au trecut peste unele dintre ele mai multe runde de alegeri. În aceste condiții, fac parte dintr-o scenografie necesară jocului politic, dar absolut inutilă în fapt.
Mai interesantă ni se pare vestea de astăzi cum că fostul premier Victor Ponta va trece cu arme, bagaje și vreo 24 de parlamentari, în barca Partidului România Unită (PRU), al lui Bogdan Diaconu. Și i-a trimis deja în PRU, în chip de buzdugane -că n-au folosit la altceva nici pînă acum -, pe finul său, deputatul PSD Marius Manolache, și pe fostul său purtător de cuvînt de la Guvern, Mirel Palada. Ultimul a și fost numit purtător de cuvânt al PRU.
Abia cu această mișcare se poate schimba destinul de element de decor al acestui partid pretins naționalist. Și spunem pretins pentru că, dincolo de steagurile cu chipul lui Țepeș și declarațiile xenofobe la derută, PRU trage tare spre Rusia lui Putin. În plus, e plin de foști peremiști și pesediști. Ăla e ceaușism, cel mult, nu naționalism autentic.
Bogdan Diaconu declară acum că Victor Ponta a fost cel mai bun premier, după ce a plecat din PSD taman pe vremea în care acesta era sub conducerea micului plagiator. De asemenea, PRU a făcut un cal de bătaie din opoziția față de construirea unei maga-moschei în București. Guvernul a dat terenul pentru moscheie tot sub conducerea lui Ponta. Să nu uităm nici relațiile lui Ponta cu China – față de care o misterioasă datorie îl pleacă mereu – și cu Turcia lui Erdogan. La care adăugăm fascinația lui pentru Che Guevara și Fidel Castro.
Dar pentru ca Diaconu și Ponta să fie considerați naționaliști e destul probabil să reia sloganul PSD din campania 2014: ”Mîndri că sîntem români”.
Pentru ieșirea naționalismului partinic din zodia butaforiei a mai rămas o singură șansă: Alianța Noastră România (ANR), condusă de Marian Munteanu. A făcut și ea un pas greșit deja: alianță electorală cu PNȚCD – partid în care n-a mai rămas nici picior de țărănist, ci numai impostorul Aurelian Pavelescu. Poate că ANR se va echilibra pe parcurs, poate nu, rămîne de văzut. Pînă în acest moment n-a rupt gura tîrgului nici cu mesajul, nici cu oamenii din echipa la vîrf, nici cu organizarea în teritoriu. Dar mîine, poimîine trece vara, se sfîrșește vacanța și… poate începe lupta.
