Sinaxar românesc – Sfîntul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului

11 august – Sfîntul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului

Originar din Moreea, Sfîntul Nifon (în greceşte, numele se tîlcuieşte „înţelept, cumpătat”), fost patriarh al Constantinopolului din secolul 15, scos abuziv din scaun şi venit în părţile noastre sub protecţia iniţială a voievodului valah Radu cel Mare, a ajuns pentru o vreme cap al Bisericii munteneşti, fiind şi părintele duhovnicesc al viitorului domnitor şi cărturar Neagoe Basarab. Neînduplecîndu-se la compromisul pe care Radu i l-a cerut în legătură cu o căsătorie care încălca pravilele şi canoanele, se vede alungat de voievod (ce spre sfîrşitul vieţii va pătimi din greu pentru această nedreptate) şi se reîntoarce la Sfîntul Munte, unde alege să vieţuiască incognito la Vatopedu şi Dionisiu (unde a primit chiar ascultarea de a se îngriji de catîrii mănăstirii!), vădindu-se cine era numai mult mai tîrziu (se zice că prin descoperire dumnezeiască). S-a strămutat la Domnul în vîrstă de peste 90 de ani, înconjurat de aleasă cinstire, iar sfintele sale moaşte au fost aduse de Neagoe Basarab la Mănăstirea Dealu, spre îndreptarea greşelii săvîrşite de înaintaşul său. După înapoierea moaştelor la Athos, în ţară au mai rămas totuşi capul şi o mînă a sfîntului, păstrate iniţial la Curtea de Argeş (ctitoria lui Neagoe) şi ajunse în cele din urmă la Catedrala Mitropolitană din Craiova.

Sfintul Nifon

Sinaxar românesc

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Spune-ți părerea