Cultură și cafea cu rom *

Cultura nu face rating, nu aduce averi și nu câștigă respect. E râvnită de puțini, ingnorată de cei mai mulți și invocată ipocrit, uneori, de către snobi, impostori și poltroni. Pentru o minoritate insignifiantă este un mod de viață, pentru spuma plebei – un simplu panaș și pentru restul nu există. Civilizația este însă urma culturii în istorie. Iar în absența civilizației omul n-ar mai putea trăi azi. Cum să trăiască deci fără cultură? Foarte bine, pentru că astăzi e etern pentru ”omul recent”, care nu mai are, deci, nevoie de acumulări culturale. Vorbim de cultura înaltă, desigur. Sunt însă atâtea forme de subcultură, pentru satisfacerea tuturor gusturilor. Ele au încă destulă căutare. Dar nu la noi. Românii sunt atât de exigenți încât, decât să cumpere produse slabe, mai bine nu iau nimic. Sigur, nu intră la socoteală împătimiții, ei continuă să facăshopping-terapie cu produse culturale de toată mâna. Așa s-ar putea traduce statisticile ultimului studiu Eurostat al Comisiei Europene privind consumul de cultură (2008 – 2014). Potrivit acestuia, comerțul cu bunuri culturale a crescut în ultimii ani, europenii ajungând să cheltuie, în medie, 3,6% din venitul fiecărei gospodării pe cărți, muzică, teatru, filme, muzee etc. În România doar 2% din venitul pe familie merge la cultură, dacă acceptăm că și televiziunea e cultură, căci aceasta înghite peste jumătate din banii alocați ”activităților culturale”. Altfel spus, nu rupem ușile la expoziții, spectacole și concerte, nu golim rafturile din librării, dar avem abonament la cablu. Și, la televizor, românul bea un pahar, fumează o țigară, ca tot omul. De aceea, suntem siliți să ne cheltuim 8% din leafă pe astfel de vinovate plăceri asociate… culturii, după cum ne arată o statistică recentă a INS.

Să nu credeți însă că românii nu citesc. O fac, doar că mai rar. 30% au citit măcar o carte în ultimul an. Tot atâția au cumpărat un ziar sau o revistă. Ceilalți nu-și ocupă timpul cu futilități.

Piața cărții în România este de 60 de milioane de euro pe an, cam 10 – 12 milioane de exemplare vândute, după Asociația Editorilor. Adică vreo trei euro de cap de locuitor. Anual. La nemți cum o fi? Căci 75% dintre cei 82 de milioane de cetățeni citesc cărți.

Nu suntem nemți, dar măcar suntem la egalitate de ne-cititori – și de cărți, și de ziare – cu turcii și grecii.

Un sondaj IRES, din august 2016, relevă că doar 15% dintre români merg la un eveniment cultural cel puțin o dată pe lună. Dar 57% participă măcar la unul pe an. Interesant este că nu banii sunt scuza pentru majoritatea celor care nu o fac niciodată, ci lipsa de timp.

În schimb, peste 60% dintre români folosesc internetul, majoritatea petrecând mai multe ore zilnic în mediul virtual. Așa se face probabil că în studiul Eurostat suntem și noi, totuși, pe un loc întâi, alături de unguri: la cititori de cărți on-line (25%).

Conform aceluiași document, România nu stă rău nici la exportul de cultură: pe locul zece în UE. E drept că peste graniță avem succes mai ales cu instrumentele muzicale (14% din tot ce poate fi considerat produs cultural, inclusiv jocuri pe computer), dar este o artă și în asta.

Cum am ajuns aici? Explicații sunt multe: lipsa unei strategii naționale pentru dezvoltarea culturală, subfinanțarea culturii vreme îndelungată, eșecurile reformei în educație, triumful mediocrității în managementul cultural etc. Adevărul este că nu mai tânjim după cunoaștere. Suntem ”oameni autonomi” (apud Petre Țuțea). Adică, facem pe deștepții. Căci lumea a început cu noi și cu noi se va sfârși.

 

* Text apărut inițial în Formula As, nr, 1232, sin 8 – 15 Sept. 2016.

The following two tabs change content below.
Claudiu Târziu

Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.
Claudiu Târziu

Ultimele articole de Claudiu Târziu (toate)

1 thought on “Cultură și cafea cu rom *

  1. Merita analizate cauzele scaderii interesului pentru actul cltural
    Nu cred ca lipsa banilor a condus la starea pe care o aduceti in discutie.
    Gustul pentru lectura se cultiva prin scoala, ori dupa ’90, dascalii nu au mai pus suflet in instruirea copiilor, fiind ei insisi victimele starii de confuzie instalate in intreaga societate.. Normele pedagogice s-au schimbat din nevoia de a se alinia celor elaborate la Bruxelles.
    In plus,invatamantul pedagogic in sine, s-a degradat, rupandu-se de stiintele surori de care fusese firesc legat, respectiv de sociologie si psihologie.
    In putine vorbe, dar cu iubire si respect, ii voi aminti pe profesorii mei de literatura romana, doamna Eliza Otobacu si domnul C. Marinescu. Regula la acesti profesori era urmatoarea: subiectele tezelor erau cele din programa, iar examinarile orale se faceau din textele ne impuse ale aceluiasi autor.
    Acesti profesori formau viitorii cititori. La clasa se invata despre poezia lui Blaga dar era obligatorie si studierea Trilogiei Culturii.
    „Setea de lectura” exista deci, atata doar ca cititorii au fost inecati de oferta sutelor de edituri care au inundat librariile si tarabele cu volume lipsite de substanta, ca sa nu le zic, tampenii.
    Discernamantul valoric al lectorilor romani este pe cale de a regula vanzarea de carte in Romania.
    Il voi aminti si pe profesorul meu de muzica, domnul Spiridon Antipa. Toate scolile trebuiau sa aiba o formatie corala. Domnia sa se achita de aceasta obligatie, numai ca elevii interpretau coruri din opere. Lucrarea pedagocica a acestui dascal, si nu a fost un caz izolot, a dat roadele pe care vi-le imaginati.
    Cred ca romanii sunt iubitori de teatru. Ceea ce i-a indepartat intr-o oarece masura de salile de spectacol a fost ostentatia interventiei moderne in textele clasice. Li s-a bagat cu de-a sila pe gat viziunea lui Andrei Serban, spre pilda, spunandu-li-se ca e musai sa aprecieze inovatiile conceptuale ale acestuia.
    Ma refer la acest caz, ca fiind unul foarte cunoscut.
    Si in cinematografie se realizasera pana in ’90 opere remarcabile (Glissando, Nunta de piatra, Iacob), dar crestera fireasca a calitatii ecranizarilor a fost bulversta de violenta unor filme pe care romanii le-au refuzat, aproape instinctiv. „De ce trag clopotele, Mitica” a fost perceput ca o insulta si spectatorii au intors spatele, pentru o buna bucata de vreme, cinematografiei nationale.
    In privinta muzeelor, cred ca romanii viziteaza asezamintele fata de care au un atasament sentimental.
    Dupa parerea mea, ministerul culturii are datoria sa puna in valoare Casele Memoriale in scopul perpetuarii istoriei spiritualitatii nationale.

    Probabil ca nemtii cumpara mai multe carti decat romanii. Am insa banuiala ca interesul acestora se indreapta cu precadere spre cartile de bricolaj, gradinarit si istorie militara.

Spune-ți părerea