Dar dacă chiar asta a fost misiunea lui Marian (Ioan) Munteanu?

Adică:

  1. Blocarea formării unei alternative politice pe baze de valori creştine şi real naţionale pentru alegerile din acest an?
  2. Compromiterea unei astfel de alternative pe termen lung? Sădirea neîncrederii şi a dezamăgirii: Şi ăştia sunt la fel de mincinoşi şi, prin urmare, la fel de ticăloşi ca şi ceilalţi? A deznădejdei: Nu mai există alternativă? A abandonului oricărei speranţe şi, implicit, abandonării atenţiei, informării, implicării, luptei?

Pe calea unui raţionament logic, despuiat de orice sentimentalisme, acestea au fost gândurile care mi-au venit după ce am citit că Marian Munteanu – informatorul „Ioan” – şi-a văzut dosarul încă în 2009 şi deci cunoştea conţinutul acestuia. (Las deoparte că îl ştia încă din 1988, când semnase angajamentul de colaborare).

Mărturisesc că nu ştiam şi nici acum nu ştiu, dincolo de ceea ce ştie mai toată lumea, prea multe despre acest personaj. Instinctiv, intuitiv, nu mi-a plăcut. Nici în 1990, nici recent. Probabil din motive de fizionomie. Dar ştiind şi cât de înşelătoare pot fi aceste impresii pornite de la exterior, le-am privit cu suspiciunea necesară.

Aflu deci ieri că MM îşi cunoştea dosarul din 2009. Şi totuşi, în tot acest timp, a continuat să nege cu aplomb, cu vehemenţă, cu, deja, clasicele şi comicele ameninţări cu justiţia, existenţa angajamentului şi, deci, colaborarea lui cu securitatea. Şi tot gândindu-mă la cât de indignat apărea pe la diverse televiziuni, sau în comunicatele proprii, şi mirându-mă cum de a putut, cu ce tupeu, cu ce neruşinare cruntă să mintă iar şi iar, ani în şir, am avut brusc revelaţia răspunsului de mai sus, care, pus în această ecuaţie, pare firesc, logic, adevărat.

MM a minţit fără să clipească, fără să se îngrijoreze pentru numele şi renumele lui, fără să-i fie ruşine, pentru că asta era misiunea lui potrivită cu structura lui: a unuia dintre acei oportunişti jalnici, care s-au vândut la finalul experimentului comunist. În cazul lui, informator în 1988 şi membru PCR în 1989, într-o vreme când şi curcile simţeau să ceva e pe cale să se schimbe.

Dacă îmi veţi aminti, pentru a o contrapune acestei posibile explicaţii, de evoluţia lui de la Universitate şi de traumele fizice majore suferite acolo, prin prisma acestor date noi, îmi vin în minte două posibilităţi:

Fie el a acţionat (împreună cu alţi aranjori) tocmai cu misiunea de a provoca deznodământul tragic şi represiunea ulterioară, în aceeaşi idee a compromiterii şi reprimării, cu acord popular larg, a opoziţiei reale (Ceea ce s-a şi reuşit: majoritatea populaţiei a condamnat „golaniada”  şi mulţi o fac încă, iar opoziţia politică rămasă a fost cea de carton mucegăit infiltrată masiv cu oamenii lor, pe care o cunoaştem.). Iar rănirea lui gravă a fost un accident, perfect plauzibil într-o poveste în care sunt manevraţi mii de oameni şi nu toţi ştiu despre ce este vorba: în jurul „iniţiaţilor” aranjori trebuie să existe, în orice acţiune de acest fel, masele revoltate credibil.

Fie purtat de valul entuziasmului din Piaţă, şi crezându-se scăpat de sub control, a încercat o lovitură prin care să-şi croiască drum către poziţiile de vârf ale statului şi a fost pur şi simplu „pedepsit”.

Întorcându-mă la încercarea de a explica persistenţa lui în minciună, şi pentru ca să fiu fair până la capăt, trebuie să recunosc că mai există o variantă: cea a bolii psihice. Omul nu a recunoscut pentru că este bolnav şi, în realitatea modificată a bolii lui, lucrurile s-au petrecut şi se petrec altfel, el este un altul decât cel care este în realitate şi aşa mai departe.Variantă care, pentru simbolistica şi realitatea politică, nici nu mai contează. Răul a fost făcut. Şi, pe de altă parte, un personaj bolnav este chiar mai uşor de folosit. Nu-i aşa?

PS

Nu fiţi dezamăgiţi, nu vă lăsaţi pradă deznădejdei, nu vă pierdeţi speranţa. Nu omul l-a inventat pe Dumnezeu, orice ar zice marxiştii noştri culturali.

Iar cu MM nu s-a terminat nimic. Rămân realitatea şi valorile celor peste 3 milioane de semnături pentru familia tradiţională, rămân realitatea şi valorile celor care cred că semenul lor este cel puţin la fel de important ca şi ei, rămân oameni capabili să propună şi să realizeze o adevărată alternativă politică a serviciului în slujba semenilor, nu a acestora în slujba lor. Nu simţiţi, aşa în aer, ca prin 1988-1989, că ceva e pe cale să se schimbe în lume? Şi, de ce nu, şi la noi?

The following two tabs change content below.
Paul Ghițiu
Scriitor, regizor şi publicist, ultima carte publicată: Reabilitarea politicii (2000).

8 gânduri despre “Dar dacă chiar asta a fost misiunea lui Marian (Ioan) Munteanu?

  1. D-le Ghițiu, nu vă împărtășesc opinia, deși nu o pot combate cu argumente lesne verificabile. Trebuie, la rîndul dvs, să mă credeți pe cuvînt. Dar atît cît îl cunosc pe Marian Munteanu, nu-l cred nici bolnav psihic, nici ticălos. Cred că, pur și simplu, nu a avut putere să recunoască o greșeală din tinerețe, pe care, în sinea sa, nici nu o considera atît de gravă, căci nu a produs consecințe nefaste pentru alții. Cel mai probabil a sperat că dedesubturile întregii tărășenii nu vor ieși la iveală, că i se va da, în mod justificat, un verdict de necolaborare cu Securitatea și afacerea va fi închisă. Deși, admit, este uimitoare această naivitate la un om inteligent ca el și care cunoaște pe propria piele cum funcționează sistemul.
    Cazul lui Marian Munteanu este, după părerea mea, unul dramatic, nu unul de oportunism feroce. A cedat Securității, deși ar fi putut rezista, dar cine îl poate condamna? A crezut că îi poate duce cu vorba pe securiști, și a și făcut-o, cum s-a priceput mai bine. Mai departe, nu avem probe ale coabitării sale cu Securitatea, înainte și după revoluție. Totuși, suspiciunea este îndreptățită, în contextul deciziei CNSAS.
    Mai grav este însă că nu a fost sincer față de cei care a început proiectul politic și față de electorat. Sînt convins că, dacă ar fi spus din timp cum stau lucrurile, bomba se fîsîia și electoratul nu l-ar fi sancționat. S-ar putea ca și în această situație mulți români să-l crediteze o dată în plus, considerîndu-l o victimă a sistemului ticăloșit și tocmai de aceea preferabil. Drept pentru care îl vor susține și pe el, și partidul lui.
    Una peste alta, nu cred că naționalismul autentic, dacă este cu adevărat pregătit să se afirme, poate fi înăbușit prin vreo manevră. Cu atît mai puțin cu cît se va vădi repede și ce vor, de fapt, Marian Munteanu și ANR. Și-atunci fie ei vor capta curentul, în mod legitim, fie vor fi sppulberați de acest curent naționalist. Dacă, repet, el chiar există și a făcut masă critică. Dacă nu, oricum nu contează ce încearcă Marian Munteanu sau oricine altcineva pe linia asta.

  2. Nici eu nu sunt de acord cu aceasta judecata lipsita de nuante. Sufletul omului e un lucru grozav de complicat si gingas. Raman insa faptele. Si sunt de acord cu faptul ca ceea ce a facut MM nu se face in mod obisnuit. Negarea totala a oricarei colaborari cu securitatea,in conditiile in care stia ca a semnat un contract de colaborare cu ei si ca a furnizat oarece note informative (e drept, din ce spune CNSAS, fara mare valoare pentru securisti si fara a baga in cofa pe cineva) mi se pare si mie greu de explicat (desi o explicatie probabil exista).
    Insa, mi-as dori ca oamenii sa aiba o corecta reprezentare a fenomenului si a vinovatiilor.
    Astfel mai vinovat decat MM, sunt securistii aia jegosi care cu asta se ocupau: prin diverse metode, fie santajand, fie cumparand, murdareau tot in jurul lor transformand niste oameni in turnatorul aproapelui.
    Si mai vinovati decat securistii sunt responsabilii politici, activistiii partidului comunist. Pentru ca ei erau cei care dadeau ordinele, stabileau cine trebuie urmarit, carui om trebuie sa ii fie distrusa sau monitorizata viata. Pentru ca nu trebuie sa uitam o clipa. Securitatea era „bratul inarmat al partidului”, nu invers.
    Aceasta a fost o gigantica cacealma post revolutionara. Am inceput sa dam cu pietre in turnatori (care in lantul vinovatiilor- erau ultimii), eludand cu gratie rolul cu mult mai nociv al instrumentului direct – securistii care se ocupau cu racolarea lor si orchestrarea turnatoriilor, si mai ales a „capului” care coordona toate aceste actiuni si anume partidul comunist roman-PCR, prin reprezentantii lui de varf de la nivel central si local (la nivel judertean securitatea era subordonata prim-secretarului din acel judet).
    Pe scurt lantul vinovatiilor este: PCR -> securitate –> turnatori.

  3. Domnu Ghitiu, total nerealist ce spuneti !

    Din ce a declarat domnul Munteanu ieri seara pe Realitatea TV, este vorba de niste microfilme. Adica niste poze PhotoShop puse pe microfilme ! „Academia Catavencu” traieste din photishopuri de peste 20 de ani…
    Asa cum detectorul de minciuni nu e proba in justitie, asa si un microfilm nu poate reprezenta o dovada grafologica.

    Problema domnului Marian Munteanu provine de la articolele din revista Miscarea, de acum 20 de ani, cand a spus niste adevaruri ultra incorecte politic, despre evrei.

  4. Fiecare cu parerea lui am citit articolulu mai tarziu si bineneteles ca replica vine mai tarziu. Marian Munteanu nu trebuie judecat aspru. De ce ? Astazi unii indivizi care chipurile au si ei pareri, habar nu au cum opera fosta securitate dar nici nu au timp sa se documenteze pt ca ei acum sunt oameni destul de ocupati dar dupa parerea mea sunt nascuti cam tarziu. Securitatea cu ajutorul unor anumiti lideri PCR putea sa recruteze si intocmeasca dosare oricui. Aici meseriasii cunosc iar unii neaga, ca asa este trendul. Problema fundamentala in Romania de azi este faptul ca in foarte multe functii decizionale trebuie numiti sau alesi oameni corecti si cinstiti (in asa hal am ajuns). Trebuie oprita scurgerea avutiilor tarii in exterior, in afara prevederilor legale. Protejarea padurilor si a subsolului pe care il exploateaza strainii in mod excesiv. Marian Munteanu si o parte din apropiatii sai trebuie promovati si alesi pt oricat de rau ar fi acest lucru inseamna mult mai putin fata de realitatile negative de acum pe care ni le-a oferit Intreaga clasa politica. Treziti-va frati romani daca va considerati patrioti.

  5. Buna ziua!
    Oare Traian Basescu nu a colaborat cu securitatea? Oara CNSAS-ul nu protejeaza anumite personaje?
    Oare CNSAS-ul este imaculat?
    Marian Munteanu a spus ca va actiona in judecata persoanele care i-au lezat imaginea din acest punct de vedere.
    Eu stiu ca pana cand Justitia nu se va pronunta, omul este nevinovat.
    Oare totii oamenii care s-au inscris in Alianata Noastra Roamania si care doresc binele acestei tarii si care au o activitate importanata in slujba sociatatii sunt si ele vizate de verdictul CNSAS-ul asupra lui Marian Munteanu?
    Cine se aseamana se aduna, iar eu vad ca in ANR sunt oameni de valoare.
    Ce vedem in celelalte partied?
    Oare “corectitudinea” afisata nu duce la dezbinare?
    Oare acest site, pe care-l urmaresc constant, nu realizeaza ce face?

Spune-ți părerea