S-a stins Maria (Blaj) Constantinescu

La 6 ani și jumătate după soțul ei, veteranul de război și fostul deținut politic Gabriel Constantinescu (1921-2010), s-a stins, în vîrstă de 87 de ani, și doamna Maria Constantinescu (născută Blaj), care i-a fost atît de devotată în toate încercările vieții și cel mai de seamă sprijin în cei 20 de ani de apariție a Punctelor cardinale (1991-2010).

Ardeleancă get-beget, născută la 1 martie 1929 la Teliu-Braşov şi de mică strămutată cu familia în părţile Aradului (Şiria lui Slavici), sibiancă prin adopţie, deţinută politic timp de 10 ani (Sibiu, Ciuc, Mislea), neobosită în tot ce s-a întreprins după 1989 pentru cinstirea şi pomenirea celor ce şi-au dat viaţa sau şi-au sacrificat tinereţea în lupta anticomunistă, crezul ei de viaţă, formulat lapidar, dar pregnant, a avut două axe majore: Dumnezeu („Suferinţa te apropie de Dumnezeu… Oamenii din trecut aveau o credinţă puternică. Fără puterea divină nu poţi face nimic, trebuie să ştii să laşi toate la o parte şi să te laşi călăuzit de puterea divină“) şi Neamul („Înainte, lumea îşi iubea neamul şi ţara, tot ce era om, indiferent că era român sau bulgar; lumea îşi dădea viaţa pentru neam şi ţară, în urmă cu cîteva zeci de ani. Acum ţara e unde ţi-e bine… Cui îi mai trebuie ţara lui şi neamul lui?!… Lucrurile astea dor“). Un bun profil, pe bază de dialog, i-a schiţat jurnalista Maria Spătariu în Tribuna sibiană din 28 noiembrie 2011. S-a înscris, arzînd ca o flacără pură, printre figurile exemplare ale rezistenței creștine românești împotriva tututor ororilor și apostaziilor vremii.

Înmormîntarea va avea loc luni, 10 octombrie 2016, în cimitirul din gura Dumbrăvii, unde odihnește și cel ce i-a fost soț și camarad timp de o jumătate de secol.

Dumnezeu să aducă mîngîiere familiei îndurerate – Andreea, Ligia și Toma Banea, Christina, Eugenia și Oscar Auner – și pe ea s-o odihnească în pace, cu toți drepții mărturisitori ai acestui neam. În memoria și în inimile noastre va rămîne mereu prezentă, ca un reper de vrednicie pe care nici o moarte nu-l poate anula.

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „S-a stins Maria (Blaj) Constantinescu”

Comentariile sunt închise.