O amânare rușinoasă a Curții Constituționale

Astăzi, Curtea Constituțională a României a amânat iar decizia privind nerecunoașterea căsătoriilor dintre persoane de același sex pentru a solicita o opinie de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, informează Hotnews. Este vorba de o căsătorie încheiată între doi bărbați, în Belgia, în 2010, unul fiind cetățean român. ”Am suspendat cauza pana când primim răspunsul, a spus Dorneanu (preș. CCR -n.r.), adaugând ca s-a stabilit data de 30 martie ca termen de control. El a precizat ca intrebarile vor fi formulate cat de curand si s-a putea sa fie trimise catre CJUE in jur de 15 decembrie. Dorneanu a apreciat ca in cel mai fericit caz raspunsurile ar putea sa vina intr-o luna-doua, dar ar putea sa dureze si mai mult.” (sursa: Hotnews)

În urmă cu câteva zile CJUE a restatuat că statele membre UE au competență în chestiuni matrimoniale. (sursa: curia.europa.eu)

Amânarea luării unei decizii de către CCR (pentru a treia oară) și aruncarea ”găinii moarte” în curtea CJUE descalifică, din punct de vedere profesional, unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România, independentă faţă de orice altă autoritate publică, organism format din judecători numiți.

Pentru a înțelege acest lucru și a desluși hățișul legislativ din jurul cauzei este util să cunoaștem intervenția ADF International la acest dosar. ADF este un organism independent, format din juriști ce apără dreptul oamenilor de a trăi conform propriilor lor credințe. (sursa: aici). În continuare voi rezuma din documentul depus de ADF la CCR. (Sublinierile îmi aparțin.)

Cei doi bărbați căsătoriți în Belgia solicită Statului român recunoașterea căsătoriei lor, încheiate în străinătate, deși Codul Civil prevede o prohibiție expresă în acest sens. Reclamanții susțin că recunoașterea căsătoriei este necesară ca unul dintre cei doi domni, cetățean străin, să obțină dreptul legal de reședință pe teritoriul României.

Cererea reclamanților se bazează pe două supoziții: 1) Directiva CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul Statelor Membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora și 2) Constituția României ar reglementa căsătoria între persoanele de același sex și de aceea ar exista un conflict normativ între Codul Civil și Constituție. Aceste două supoziții nu se susțin.

România are competența de a reglementa căsătoria în virtutea dreptului european, a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Nu există nicio contradicție normativă între Codul Civil și Constituție în ceea ce privește înțelegerea termenului de soți.

Conform articolului 20 din Constituția României: (1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Competența Statelor Membre de a defini și de a reglementa ce reprezintă căsătoria și care sunt condițiile de a o încheia reflectă principiul subsidiarității, pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului și instituțiile europene se bazează și funcționează. Principiul subsidiarității se aplică în domeniile în care Uniunea nu are competență exclusivă (cum este cazul căsătoriei și familiei) și presupune că deciziile sunt luate cât mai aproape posibil de cetățenii cărora li se adresează.

Articolul 5 din Tratatul de la Lisabona prevede că Uniunea Europeană „acționează numai în limitele competențelor care i-au fost atribuite” și că: În temeiul principiului subsidiarității, în domeniile care nu sunt de competența sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de Statele Membre nici la nivel central, nici la nivel regional și local.  

În cazul Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul subsidiarității se referă la faptul că autoritățile Statelor Membre sunt mai bine plasate, datorită contactului continuu și direct cu realitățile locale, să evalueze interesele comunității și mijloacele de protecție și de implementare a drepturilor omului.

Directiva privind libera circulație a persoanelor vorbește despre competența națională : ”…în scopul menținerii unității familiei în sens larg și fără a aduce atingere interzicerii discriminării pe criteriul cetățeniei, situația persoanelor care nu sunt incluse în definiția membrilor de familie în conformitate cu prezenta directivă și care, prin urmare, nu se bucură automat de dreptul de intrare și ședere în Statul Membru gazdă ar trebui să fie examinată de Statul Membru gazdă pe baza propriei legislații interne, pentru a decide dacă se poate acorda intrarea și șederea unor asemenea persoane, luând în considerare relația lor cu cetățeanul Uniunii sau orice alte împrejurări, precum dependența lor financiară sau fizică de cetățeanul Uniunii.”

Aceeași înțelegere a competenței naționale în domeniu este reliefată de Directiva privind reîntregirea familiei din 2003. Aceasta prevede că: ”Statele Membre sunt cele care ar trebui să decidă dacă doresc să autorizeze reîntregirea familiei în ceea ce privește ascendenții pe linie directă, copiii majori celibatari, partenerii necăsătoriți sau înregistrați, precum și, în cazul unei căsătorii poligame, copiii minori ai unei alte soții și ai susținătorului reîntregirii. Atunci când un Stat Membru autorizează reîntregirea familiei pentru aceste persoane, acest lucru nu aduce atingere posibilității, pentru Statele Membre care nu recunosc existența legăturilor de familie în cazurile reglementate de prezenta dispoziție, de a nu acorda respectivelor persoane tratamentul de membri ai familiei în ceea ce privește dreptul de ședere într-un alt Stat Membru, astfel cum este definit de legislația comunitară pertinentă. Dreptul la reîntregirea familiei ar trebui exercitat în deplină conformitate cu valorile și principiile recunoscute de Statele Membre, în special în ceea ce privește drepturile femeilor și ale copiilor; această respectare justifică adoptarea unor măsuri restrictive împotriva cererilor de reîntregire a familiei ale familiilor poligame.”

În mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că CEDO nu garantează un drept la „căsătorie” între persoanele de același sex. A te căsători este un drept, iar căsătoria este o instituție.

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Statele Membre „sunt libere, în baza Articolului 12 din CEDO, precum și a Articolului 8, coroborat cu Articolul 14 din CEDO, să restrângă accesul la căsătorie la cuplurile de sex diferit”. Aceasta nu constituie nici discriminare, nici limitare a dreptului la viață privată.

În intervențiile televizate, o parte din societatea civilă românească s-a referit insistent la două hotărâri recente, Oliari c. Italia și Vallianatos și Alții c. Grecia, unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că Italia și Grecia au acționat discriminatoriu față de cuplurile formate din persoane de același sex. Aceste hotărâri nu sunt însă aplicabile în cazul de față, deoarece vizează situații legale semnificativ diferite față de situația în care se află România. În primul rând, cazurile Oliari c. Italia și Vallianatos și Alții c. Grecia s-au referit la parteneriatul civil, nu la reglementarea „căsătoriei” între persoane de același sex. În plus, în Grecia exista deja o reglementare juridică a parteneriatului civil la momentul hotărârii Vallianatos și Alții c. Grecia, prin care acesta era limitat doar la cuplurile heterosexuale. Exact această limitare a fost considerată discriminatorie de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Raționamentul juridic din Oliari c. Italia și Vallianatos și Alții c. Grecia nu este aplicabil situației juridice din România, deoarece Statul român nu a reglementat parteneriatul civil nici între persoane de sex opus, nici între persoane de același sex. Așadar, nu poate fi vorba de discriminare. De asemenea, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului arată că raționamentul din Oliari c. Italia și Vallianatos și Alții c. Grecia nu este aplicabil la instituția căsătoriei, deoarece aceasta poate fi în mod legitim restrânsă doar la cuplurile formate dintr-un bărbat și o femeie.

Situația legislativă este aceeași și la nivelul Consiliului Europei, care este o organizație internațională, interguvernamentală și regională. Comitetul Miniștrilor și Comisia de la Veneția au decis că definirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie în Constituția Croației, Macedoniei și Ungariei este conformă cu normele europene. Așadar, definiția căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie și nerecunoașterea implicită a „căsătoriei” dintre persoanele de același sex nu este discriminatorie și nu încalcă dreptul european. (Comisia de la Veneția reprezintă organul consultativ al Consiliului Europei în chestiuni constituționale. Este alcătuit din experți independenți în domeniul dreptului constituțional.)

Articolul 258 (4) din Codul Civil definește noțiunea de „soți” ca fiind „bărbatul și femeia uniți prin căsătorie”. Conform Articolului 259, „căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii.” Articolul 277 se referă la „interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria”. Acesta trasează clar limitele căsătoriei, statuând că:

1. Este interzisă căsătoria dintre persoane de același sex. 2. Căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România. 3. Dispozițiile legale privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor Statelor Membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European rămân aplicabile.

Cererea reclamanților trebuie să fie respinsă, deoarece nu respectă legislația referitoare la căsătorie. Dacă ar fi acceptată, dreptul intern, european și internațional referitor la căsătorie și la competența Statelor Membre ar fi eludat.

Acest caz, în loc să clarifice legea, urmărește să o schimbe prin evitarea dreptului național, internațional și european. O soluție pozitivă dată acestei cereri ar intra în contradicție cu Articolul 2 din Constituția României, care menționează că: „suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită … prin referendum.”

Deși România nu este ținută de vreo obligație internațională sau europeană să recunoască reclamanților statutul de persoane căsătorite (deoarece acest lucru este de competența Statelor Membre), trebuie să ia în considerare dreptul la libera circulație ca și cuplu și să evalueze anumite elemente. Deoarece acest aspect nu intră în competența Curții Constituționale, rămâne ca Tribunalul București să determine dacă autoritățile române au respectat, în conformitate cu Articolul 3 (2) b din Directiva privind libera circulație a persoanelor, obligația de facilitare în ceea ce privește intrarea și șederea pe teritoriul României a domnului C.H. și dacă refuzul de acordare a permisului de reședință a fost legitim.

Cu toate acestea, Curtea Constituțională nu trebuie să adreseze întrebări preliminare CJUE, întrucât acestea nu sunt necesare pentru soluționarea prezentului caz. Acesta își găsește răspunsul clar în legislația și jurisprudența mai sus amintite.

Din aceste motive, ADF International a recomandat Curții Constituționale a României să respingă excepția de neconstituționalitate a reclamanților și să nu adreseze întrebări preliminare CJUE, întrucât acestea nu sunt necesare pentru soluționarea prezentului caz.

Nu există nicio ambiguitate cu privire la definiția soților (bărbat și femeie) în ordinea juridică românească. Această definiție este reliefată și de propunerea legislativă de revizuire a Constituției, care dorește să modifice Articolul 48 (1) din Constituția României în sensul următor: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.” Proiectul legislativ este însoțit de trei milioane de semnături de susținere și a fost avizat pozitiv (în unanimitate) de Curtea Constituțională în iulie 2016, garantul supremației Constituției.

 

Alina Ioana Dida

About Alina Ioana Dida

Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „O amânare rușinoasă a Curții Constituționale”

Comentariile sunt închise.