VIDEO Lansare de carte: „Cum suntem imbecilizați” și „Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre”

În data de 17 noiembrie 2016, sub titulatura „Timpul lucrează împotriva noastră”, Academia Privată și editura Anacronic au lansat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, volumele „Cum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al învățământului obligatoriu” de John Taylor Gatto și „Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre” de ep. Grigorie Grabbe.

Invitați:

  • Adrian Lemeni, consilier patriarhal;
  • Ninel Ganea, cercetător independent și publicist conservator, karamazov.ro;
  • Bogdan Glăvan, profesor universitar, Director al Centrului de Economie Politică și Afaceri „Murray Rothbard”, autor al publicației Logica economică;
  • Mihai Vladimir Topan, conferențiar universitar, Academia de Studii Economice, președintele Institutului Mises România.

Vă invităm să vizionați înregistrarea întâlnirii.

  • „O educație veritabilă se naște și se întărește în interiorul unei comunități – dar mai întâi în familie, care are un rol esențial în educație. Gato arată cum rețeaua sistemului public, care încearcă să imite comunitatea, poate oferi eficiență și performanta, dar nu și o experiență de viață autentică. Pentru a fi educat mai bine și mai autentic trebuie să faci mai puțină școală, nu mai multă.” – Adrian Lemeni
  • „Școala s-a degradat constant. Învățământul de azi e mai bun decât cel care va fi peste 10 ani.” – Ninel Ganea
  • „Constat de circa 7-10 ani un picaj evident pe toate planurile: studenții care vin nu mai au obiceiul de a citi, iar dacă citesc, nu mai înțeleg nimic. Avem la nivel de facultate analfabeți funcțional. Am ajuns să-mi transform seminariile în lecții nesfârșite de morală.” – Mihai Vladimir Topan
  • „Sistemul de învățămnt public este cel mai prost cu putință. Mai jos de atât nu putem să cădem. Trebuie să mergem în direcția relaxării controlului acestor instituții de tip dinozaur, moștenite de pe vremea când întreaga societate era militarizată și care nu produc decât dezastru.” – Bogdan Glăvan

Academia Privată este un proiect educațional alternativ, eminamente privat, născută în siajul Institutului Ludwig von Mises – România, care își propune să recupereze spiritul educației autentice.

Anacronic.ro este o platformă de comentarii şi ştiri se vor regăsi atât deconstrucţii ale modernităţii, în ipostazele sale politice, economice, culturale sau religioase, cât şi prezentări ale unor alternative sănătoase.

Sursa: Cultura Vieții

The following two tabs change content below.
Rost Online

Rost Online

Rost Online

Ultimele articole de Rost Online (toate)

Spune-ți părerea