De ce eu unul nu votez

Nu fac speculații asupra a cît contează sau nu contează un vot, dar eu unul nu votez din principiu. Am mai explicat de ce – și, iscodit din mai multe părți, o mai fac o dată (chiar dacă știu bine contraargumentele „civice” aduse în întîmpinare de cei convinși că „sufragiul universal” ar fi un „drept obligatoriu”, iar democrația „răul cel mai mic” sau „răul necesar” etc.).

Nu doar că nu mă recunosc (nu zic pe deplin, dar nici măcar într-o măsură suficientă) în nici o formațiune și în nici un personaj de pe scena politică actuală, dar nici nu cred în democrație așa cum se practică ea azi (și mai cu seamă la noi). Consider democrația contemporană un paravan butaforic și un instrument demagogic de manipulare, ba chiar o formă de treptată sinucidere comunitară. Dacă aș merge la urne, ar însemna să mă contrazic și să fiu necinstit cu mine însumi, acceptînd regula unui joc în care nu cred și pe care l-am criticat în nenumărate rînduri (și-l voi critica pînă la moarte, oricît nu s-ar sinchisi nimeni de punctul meu de vedere). În aceste condiții, e firesc să-mi declin dreptul la vot și să-mi mi-l exercit pe cel de a nu vota (nu în virtutea vreunei convenții omenești, ci în virtutea libertății de conștiință pe care ne-a dat-o Dumnezeu și care este pe deasupra „democrațiilor” sau „totalitarismelor” istorice). Refuz – cum am refuzat și înainte de decembrie 1989 – să fiu întrebuințat cu voia mea de un mediu patibular, să particip „cetățenește” la întreținerea și derularea unui sistem mincinos și ticăloșit, în care mai toate reperele mele axiologice sînt relativizate sau de-a dreptul negate și „puse la zid”. Dacă cineva crede în statutul ideologic și în iluzioismul civic al mecanismului democratic curent, n-are decît să-mi dea cu tifla și să-și vadă de ale lui. Nu țin să sfătuiesc pe nimeni la „absenteism”, iar judecata mea asupra oamenilor nu se reduce în nici un caz la dacă sau cum votează fiecare. Am ținut doar să-mi explic propria atitudine, iar nu să încerc s-o impun cuiva.

Sigur, mi-ar plăcea și mie – și aș primi împăcat să-i fiu părtaș – o democrație ideală, căci nu democrația în sine este rea, ci întrebuințarea ei vicioasă de către grupuri de interese care n-au nimic de a face cu adevărata umanitate personală sau comunitară. O democrație reprezentativă (în care să-și poată exprima votul responsabil numai cei care prezintă cu adevărat, prin viața și activitatea lor publică, garanții intelectuale, profesionale, morale și sociale, și în care candidații la demnitățile publice să corespundă acelorași standarde, indiferent dacă sînt independenți sau membri ai unui partid), conjugată cu și echilibrată de o formă de stabilitate și continuitate de genul monarhiei constituționale, sprijinită pe instituții independente și funcționale bine consolidate (Biserica, Școala, Armata, Justiția), aceea ar putea fi o formulă operativă, credibilă și viabilă de democrație, în care riscul imposturii și al corupției ar fi redus la minimum, iar realitățile ar prima asupra ideologiilor. Dar cum o astfel de democrație nu am vrut sau nu am fost în stare să edificăm (și probabil nici nu vom fi), eu unul nu sînt dispus „să cad la pace” cu surogatul ei abject și să girez cu votul meu – înecat în pestrița masă de manevră – o clasă politică și un sistem instituțional de la care mi-e tot mai limpede că nu este nimic de așteptat, indiferent de rezultatele electorale.

P. S. Dacă totuși aș merge la vot, probabil că, în contextul dat, aș vota cu ANR (cu care măcar îmi recunosc cîteva afinități antistîngiste), dar fără cine știe ce iluzii (cum mi s-a întîmplat ultima oară în 1996). Altceva nu am de spus (și chiar dacă aș avea, nu cred că ar interesa sincer pe cineva, căci astăzi pînă și „cetățeanul turmentat” nu se mai întreabă cu cine să voteze, ci „știe el mai bine” decît tine și decît toți ceilalți).

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

6 thoughts on “De ce eu unul nu votez

  1. Imi pare rau ca nu votati. Mi-e cam rusine sa zic, dar in afara de primul argument, ca nu va regasiti suficient in nici o formatiune, celelalte mi se par cam lipsite de consistenta, prea subiective.

    O democratie asa cum ati descris-o probabil doar in Rai ati putea-o gasi, dar acolo probabil ca nu va fi nevoie de ea. Insa poate ceva din ea s-ar putea infaptui si aici, cu conditia sa votam sau sa fie o lovitura sa stat. E o varianta si asta.

    Deci singurul argument e primul, si in privinta asta, m-ar interesa, si probabil nu doar pe mine, care ar fi dupa opinia Dvs cerintele minimale ale unei formatiuni politice sau ale unui om politic a.i. sa-l votati. In cazul de fata, ar fi foarte interesanta o comparatie intre cerintele minimale si ANR, respectiv Marian Munteanu.

    Multumesc.

  2. Nu are nici un rost să lungim discuția, mai ales că eu nu mi-am propus să conving pe nimeni, ci doar să mă explic pe mine însumi. Dumneata mergi liniștit la vot, că poate se schimbă lumea și profit și eu, învățîndu-mă minte!

  3. Cu tot respectul, cred ca va autouzionati: va inchipuiti ca ar trebui o democratie serioasa etc si nu pseudoalternativele actuale, dar, ca si insul de mai sus zic si eu: nu visati pe pamant ce trebuie sa fie numai in cer. Nici de ar veni sfintii din pustie sau din cer in ANR nu s ar schimba mare branza la inceput, pt ca osteneala necesita ani buni, precum in pustie, cand veneaun calugar, abia dupa zeci de ani se schimba cat de cat. Pe scurt: f ca vor fi si niste voci ale moralitatii crestine care au sanse de castig e mare lucru, nu ca ar schimba lumea in cativa ani, dar ar schimba cat de cat din mentalitate. Exemplu Remua Cernea e unul – sprijinit ok de aia – dar ia vedeti cat de mult atrage atentia si cata valva face. Rezultate? Importante., cel putin la nivel de manipulare mentala si ratacire.

  4. NU TREBUIE ABANDONATA LUPTA !

    Voteaza cu partidul lui Marian Munteanu, ( Alianta Noastra Romania).
    Obiectivul realist al ANR (din punctul meu de vedere) nu este de a invinge in alegeri, ci de a coaliza
    constiintele crestin ortodoxe din Romania, in general risipite; multi chiar cred ca nu se mai poate face nimic din punct de vedere politic. Trebuie sa li se arate o directie de actiune si niste obiective cat de cat realiste.
    O SCHIMBARE FAVORABILA, IN CONTEXTUL POLITICII INTERNATIONALE, TREBUIE SA GASEASCA ROMANIA CU UN MINIM DE PREGATIRE.

    Vocea crestinului ortodox trebuie sa se auda in societate; chiar cu riscul distorsionarilor.

    In toate timpurile, crestinii ortodocsi au constituit minoritate; chiar si in vremurile imparatiilor si regatelor ortodoxe. Pe cale democratica, ortodocsii nu vor fi niciodata efectiv majoritari, NICIODATA SI NICAIERI si nu vor avea puterea politica efectiva.
    Crestinii ortodocsi vor fi doar marturisitori.

    Ori aceasta martuirisire trebuie sa se auda si un parlamentul la Bucuresti si in cel de la la Bruxelles.

    PS: Chiar si in vremurile lui antihrist, lupta intre Hristos si Biserica va continua.
    Omenirea dacai-ar acuculta si urma pe Enoh si Ilie, ar putea rasturna sitoatia precum ninivtenii.

  5. Am votat. Cred ca lumea s-a schimbat. Glumesc. E un inceput. E foarte clar ca trebuie mai mult timp. Sper ca ANR sa nu de destrame pana la urmatoarele alegeri, ci sa se intareasca si sa devina mai cunoscuta.

    Desi nu am nici carisma si nici putere de convigere prea mari, am reusit sa aduc in vedere catorva apropiati varianta ANR. Rezultatul a fost de aproape 100% Pt. ANR. 10-15 voturi cu un efort minim. Nu mi-am facut timp de mai mult. Pana la urma nici nu avea rost :).

    Deci mai trebuie timp; ceva implicare din partea fiecaruia si sacrificiu din partea conducatorilor.

Spune-ți părerea