Demostene Andronescu – scurt portret biografic

Născut la 3 decembrie 1927, în comuna Cîmpuri, judeţul Vrancea, deci într-o zonă ce constituie un fel de ţinut de cumpănă între Moldova şi Muntenia, Demostene Andronescu are parcă şi ceva din blîndeţea molcomă a moldoveanului, dar şi ceva din încăpăţînarea iscoditoare a munteanului: e un amestec oarecum paradoxal de contemplativism liric (prin care se explică poetul) şi de activism neastîmpărat (din care se nutreşte luptătorul). Cuminte şi necuminte totdeodată, pare să nu se simtă în firea lui decît pe răzoarele inefabile dintre realitate şi visare, dintre real şi ideal. Prin poezia lui trece adeseori – cu o tristeţe mai senină, de dor românesc – umbra lui Don Quijote. Omul însuşi are, la rîndu-i, ceva donquijotesc, un amestec îndărătnic şi indefinit de „visătorie” şi „nebunie”, în sensul nobil (şi adesea uitat) al acestor cuvinte. Donquijotismul apare de altfel, în viziunea sa, ca însemn paradigmatic al unei întregi generaţii: aceea a tînărului naţionalism creştin românesc din vremea ultimului război mondial. De aici, şi mai ales din marea pepinieră umană a „Frăţiilor de Cruce”, s-au ivit, în vălmăşagul timpurilor postbelice, majoritatea covîrşitoare a eroilor şi martirilor rezistenţei anticomuniste – singurul nostru certificat de onoare istorică într-o jumătate de veac de dezastru naţional. Despre această elită crucificată a tineretului român de atunci este vorba, de fapt, în generoasa dedicaţie a singurului său volum de pînă acum: „Generaţiei mele de Don Quijoţi striviţi de prea marele lor vis”.

Tînărul Demostene Andronescu – o vreme copil de trupă, apoi „frăţior de cruce” – îşi face studiile medii şi superioare la Bucureşti; în 1952 absolvea Facultatea de Istorie, dar nu i se va permite să-şi susţină licenţa decît în 1969, iar o slujbă potrivită cu pregătirea sa nu va obţine decît în 1972, după ce ani de-a rîndul fusese nevoit să presteze muncă necalificată.

Între 1952 şi 1964, cu o întrerupere de doar cîteva luni, este deţinut politic, trecînd pe la Jilava, Gherla şi Aiud (de unde s-a eliberat cu ultimul lot de deţinuţi politici şi despre care a scris remarcabilele pagini memorialistice adunate în volumul de faţă). După închisoare se căsătoreşte (soţia, „Zaza”, l-a lăsat văduv în 1996) şi devine tatăl unei fete, Mălina Ştefana, astăzi reputată jurnalistă şi traducătoare. Securitatea continuă să-l hărţuiască mulţi ani după eliberare, iar versurile sale zac prin „sertare”, în aşteptarea unor vremuri mai bune.

L-am cunoscut în 1982, într-un sat ardelenesc pierdut printre dealuri împădurite, unde fusesem invitaţi peste vară de un prieten comun (profesorul şi scriitorul Marcel Petrişor, şi el fost deţinut politic). Albise încă de pe atunci, dar era fiziceşte zvelt, iar sufleteşte de o admirabilă prospeţime. Statura dreaptă şi înfăţişarea mai degrabă uscată îl făceau să pară mai înalt decît era. Avea o figură senină, de o stranie candoare, şi un verb cald, învăluitor. Într-o seară, în jurul unui foc la care frigeam cucuruz, a venit vorba despre închisori şi despre figurile ilustre de acolo. Avea o memorie uimitoare (cum numai la foştii deţinuţi politici am întîlnit) şi ne-a recitat ceasuri întregi, la rugăminţile noastre mereu reînnoite, versuri din închisori, ba chiar poeme întregi. Atunci am auzit pentru prima oară multe dintre creaţiile de temniţă ale lui Nichifor Crainic şi mai ales ale lui Radu Gyr. Numai într-un tîrziu, la insistenţele gazdei, s-a înduplecat să ne recite, cu oarecare sfială, şi din versurile proprii. Atunci am înregistrat, printre altele, cea mai frumoasă cugetare lirică asupra „nebuniei” eroice şi mărturisitoare, în misticul sens paulinic:

Nebun, da, sînt nebun! Dar, lume, dacă
n-ar fi nebuni ai fi de tot săracă.
Căci cei cuminţi n-ar face rod nici unii
de n-ar muri în locul lor nebunii.

Impresia cea mai puternică asupra tuturor celor de faţă îmi amintesc că a făcut-o, de altfel, tocmai poezia înrudită tematic „Unde-s nebunii?”, pe care o consider şi astăzi una dintre bucăţile sale cele mai reprezentative şi… mai actuale:

Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?
E, Doamne, lumea plină de cuminţi,
—————————————–
Scîncesc cuminţii-n chingile durerii
Şi, sîngerînd din răni adînci blîndeţe,
Lîngă neveste mor de bătrîneţe,
Necutezînd să tragă spada vrerii.
—————————————–
O, Doamne, Doamne, unde-s Don Quijoţii?
E lumea plină de-alde Sancho Panza…

Aveam să-l revăd abia pe 22 decembrie 1989, cînd, purtat de un nou elan donquijotesc, se suise pe clădirea fostului Comitet Central, cu tinerii „revoluţionari” (mai tîrziu aveam să aflu că pătrunsese şi înăuntru, fiind martor la confuzia şi panica din acele ceasuri a foştilor potentaţi comunişti şi capi ai Securităţii).

Au urmat două decenii în care ne-am străduit alături (donquijoteşte?) în redacţia Punctelor cardinale, după ce eşuasem (tot împreună) cu publicaţia Veghea (a ulterior spulberatei Uniuni Democrat-Creştine – singurul partid politic din care – şi el, şi eu – am făcut parte vreodată, preţ de cîteva luni). În anii aceştia din urmă au ieşit la lumină multe dintre scrierile sale (poeme, amintiri, articole, recenzii), dar ele – cu excepţia poeziilor  publicate în volumul Peisaj lăuntric (versuri), Editura Puncte Cardinale, Sibiu, 1995 – s-au cam risipit prin diferite periodice de dreapta fără largă audienţă. În cele din urmă l-am convins să le adune şi să le definitiveze, iar primul volum, care include memorialistica şi lirica, Reeducarea de la Aiud. Peisaj lăuntric. Memorii şi versuri din închisoare, a apărut la Editura Christiana din Bucureşti in 2009. În anul 2011, tot la Editura Christiana, a apărut volumul de articole şi recenzii din perioada postcomunistă (majoritatea apărute iniţial tot în Puncte cardinale) De veghe la cumpăna vremilor. Articole, cronici, mărturii.

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Spune-ți părerea