Dilema preşedintelui Iohannis

În comentariul scris pe marginea rezultatului alegerilor parlamentare susţineam despre PSD că „a constituit întotdeauna răul cel mai mare din România postdecembristă. (…) E de presupus că va practica şi  în viitor acelaşi stil oportunist de a face politică la mai multe capete, jucând atât cartea „valorilor europene” dar, dacă va fi cazul, şi cartea antiglobalistă. Ceea ce determină atitudinea acestui partid nu sunt valori sau convingeri ideologice, ci exclusiv încrengăturile propriului interes.”

Confirmarea acestor aprecieri (dacă se mai îndoia cineva) a venit curând. Oare câţi din cei care au votat PSD-ul ar mai fi făcut-o, dacă ar fi cunoscut dinainte cine ar urma să fie propunerea de prim-ministru a partidului care a câştigat detaşat alegerile?

Prin nominalizarea lui Sevil Shhaideh, o persoană „de-a casei”, liderul PSD, Liviu Dragnea, a încercat o manevră abilă, care s-ar putea însă întoarce împotriva lui şi chiar mai mult, să stârnească nişte valuri pe scena politică a căror dimensiune ar putea deveni necontrolată.

Astăzi, preşedintele Klaus Iohannis, printr-o declaraţie lapidară, a respins această propunere, în uralele tuturor celor care nu au putut accepta ca România să fie prima ţară din Uniunea Europeană condusă de un premier de religie islamică. Respingerea s-a făcut printr-un discurs sec, din care a lipsit orice motivaţie, lăsând terenul deschis diferitelor speculaţii. Se pare că e vorba de orientarea politică a soţului doamnei Shhaideh, de origine siriană, care a lucrat ani de zile în Ministerul Agriculturii sub regimul Assad. Ar fi ceva probleme şi cu fraţii acestuia, unul având interdicţie de intrare în UE. Toate aceste informaţii –sau zvonuri- pot fi găsite pe internet, căci din partea preşedintelui nu a venit nici confirmarea, nici infirmarea lor.

Or tocmai aici, în această (a câta?) tăcere prezidenţială, se ascunde o posibilă capcană pe care nu ştim cum o va putea evita.

Cei care susţin această mişcare a lui Klaus Iohannis, (indiferent de motivele care îi animă) invocă sus şi tare faptul că gestul său este perfect constituţional. Anume că premierul s-ar desemna în urma unui proces de negociere, care ar putea dura până când se ajunge la un consens. Adevărul e că textul constituţional e ambiguu şi nu conţine o reţetă limpede. Dar ce ne facem în situaţia ipotetică a unui preşedinte fixat pe o poziţie de blocaj permanent, respingând în mod deliberat şi nemotivat toate propunerile care i se fac? Nici această situaţie nu e prevăzută de litera Constituţiei, dar e limpede că spiritul ei nu poate susţine un comportament arbitrar şi obstrucţionist al preşedintelui.

Iată şi argumentul constituţional al PSD-ului, peste care nu poate fi trecut cu uşurinţă. Anume, e vorba de un fragment din Decizia Nr.80/2014 a Curţii Constituţionale (începând cu pagina 139 a documentului). Culmea e că la vremea respectivă PSD-ul a încercat să impună o serie de de modificări parşive ale Constituţiei (văzându-le, rămân la părerea că acest partid a fost tot timpul „răul cel mai mare” în România ultimului sfert de veac). Printre altele, a încercat să formuleze şi un „algoritm” de desemnare a premierului, care l-ar fi degradat pe preşedinte la calitatea de simplu figurant, menit doar să aprobe rezultatul ieşit în urma schemei. Anume, preşedintele ar fi mai întâi obligat să numească un premier din partea partidului cu cele mai multe mandate parlamentare (evident,  PSD-ul având mari şanse să fie perpetuu în postura aceasta). Dacă sunt două la egalitate, atunci din partea partidului cu mai multe voturi primite (acele fracţiuni de procent în plus, care nu s-au mai materializat în noi mandate de parlamentari). Abia în al treilea rând ar urma ca preşedintele să desemneze un premier din partea unei coaliţii care ar întruni majoritatea parlamentară (acesta ar fi de fapt, în mod firesc, criteriul nr.1). CCR-ul a respins această încercare de şmecherie ieftină a PSD-ului. Numai că în această motivare, printre altele, se spun următoarele: „319. De aceea, Preşedintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru şi mediator între forţele politice, are doar competenţa de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care deţine majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care poate asigura susţinerea parlamentară necesară obţinerii votului de încredere al Parlamentului.”

E adevărat că textul Constituţiei e ambiguu şi lasă loc diferitelor interpretări, dar aici avem de-a face tocmai cu o precizare, cu o explicitare din partea CCR a articolului 103, care se referă la modalitatea alcătuirii guvernului în urma alegerilor parlamentare.  Unii analişti au vehiculat la TV argumentul că Decizia 80/2014 nu poate fi invocată în contextul de faţă, căci se referea la o cu totul altă situaţie. Şi totuşi, avem de-a face cu o interpretare concretă a articolului 103, care spune că preşedintele trebuie să accepte propunerea venită din partea majorităţii parlamentare. Subînţelegem aici faptul că el nu poate să refuze în mod arbitrar această propunere (a se vedea cazul preşedintelui perpetuu obstrucţionist descris mai sus).

Atunci când s-a vehiculat numele lui Liviu Dragnea ca posibil prim-ministru, preşedintele Iohannis a fost cât se poate de explicit. A spus că nu va nominaliza o persoană condamnată penal, căci aceasta ar contraveni legilor ţării (o lege votată, culmea, tot de către PSD, pe vremea lui Adrian Năstase). Prin urmare, lui Klaus Iohannis îi revine obligaţia de a-şi explica gestul, de a invoca legea în virtutea căreia a luat decizia în cauză. Un preşedinte care se simte dator faţă de români şi faţă de interesul naţional, trebuie să dea dovadă de sinceritate şi transparenţă.

Aici apare o adevărată dilemă pentru el.

Dacă rămâne la o atitudine fără alte explicaţii, cu aparenţă de arbitrar, riscă să se poziţioneze în afara Constituţiei.

Dacă ar prezenta motivaţia reală a deciziei sale, ar păşi pe o pantă alunecoasă, într-o zonă plină de echivoc, cu o posibilă tentă înspre „incorectitudinea politică”. Da, a respins propunerea ca premier a unei femei de religie islamică, posibil pe motive de siguranţă naţională. Această asociere între o anumită religie şi posibile ameninţări la siguranţa naţională e o temă tabu a „corectitudinii politice”, care refuză nu doar orice generalizări pe tema aceasta (care oricum sunt nejustificate), dar care refuză până şi acceptarea unui anumit grad de corelaţie între cele două entităţi.

Iată care e posibila motivaţie a tăcerii care nu îl dezminte nici de data aceasta pe Klaus Iohannis. În loc de explicaţii, ne oferă o ridicare din umeri, urmată cel mult de un: „ghinion!”.

Totuşi, oricât i-am susţine gestul pe care l-a făcut acum, suntem datori să-i solicităm şi o justificare a lui. Ar fi bine să o facă de bunăvoie, iar nu la ameninţările PSD-ului, căci atunci ar fi forţat de posibila neconstituţionalitate a atitudinii sale.

A, s-ar putea cumva ca această justificare să poată avea conotaţii „incorecte politic”? – Ghinion! Adevărul trebuie spus însă până la capăt, orice ar fi!

3 thoughts on “Dilema preşedintelui Iohannis

  1. Comunicat Alianța Noastră România: Guvernul Cioloș continuă mascarada pretinsei independențe „tehnocrate” și ia măsuri de o maximă gravitate, cu efecte negative asupra stabilității economice și standardului de viață al populației

    Alianța Noastră România a transmis un comunicat în care critică prelungirea crizei politice din România și păstrarea guvernului „tehnocrat” în fruntea țării.

    Prof. univ. dr. Mircea Coșea, Coordonator al Departamentului Economic Alianța Noastră România a analizat efectele devastatoare din economia României pe care le-a avut guvernul Cioloș în primele 11 luni ale acestui an.

    Iată comunicatul integral transmis de Alianța Noastră România:

    „Criza politică declanșată ca urmare a întârzierii formării noului guvern pe baza majorității rezultate în urma alegerilor conduce la o situație periculoasă pentru procesul general al macrostabilizării ca și pentru starea economiei în anul 2017.

    Periculozitatea întârzierii instaurării unui guvern politic se explică prin prelungirea activității guvernării Cioloș, dovedită a fi nu numai incompetentă dar și contrară intereselor poporului român. La adăpostul ipocrit al statutului de „tehnocrat”, Guvernul Cioloș încearcă să se sustragă oricărei răspunderi politice față de faptele sale (deși a intervenit fățiș și partizan în procesul electoral) și, continuând mascarada pretinsei independențe „tehnocrate”, continuă să ia măsuri de o maximă gravitate, cu efecte negative asupra stabilității economice și standardului de viață al populației.

    Considerăm că orice prelungire a funcționării guvernării pretins „tehnocrate” este în dauna intereselor României. Un argument important în favoarea acestei considerații este starea în care se află economia românească ca urmare a guvernării Cioloș. Astfel, deficitul bugetului general consolidat a crescut de patru ori în luna noiembrie a acestui an, în condițiile în care execuția bugetului general consolidat pe primele 11 luni ale anului 2016 s-a încheiat cu un deficit de 5,5 miliarde de lei, față de un sold negativ de 1,3 miliarde de lei după primele 10 luni ale acestui an. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice, în primele 11 luni ale anului deficitul bugetului general consolidat a urcat la 0,73% din PIB, de la 0,17% din PIB în perioada ianuarie. Nu se înregistrează niciun progres în implementarea programelor de dezvoltare a infrastructurii și nu s-au putut accesa fondurile comunitare la nivelul la care ar fi putut alimenta corespunzător fondurile pentru investiții.

    Un alt argument îl reprezintă deciziile guvernării „tehnocrate” de a amâna creșterea salariilor unor categorii profesionale ca și de amânare a deciziei de ridicare a nivelului salariului minim pe economie. Toate aceste amânări conduc la imposibilitatea aplicării măsurilor de creștere salarială de la 1 ianuarie 2017, ceea ce prejudiciază unui număr important de salariați din sectorul public.
    Cel mai important argument în favoarea urgenței cu care trebuie instaurat un guvern politic și incetarea imediată a funcționării guverului tehnocat îl reprezintă intenția acestuia din urmă de a înstrăina unele dintre cele mai importante active ale proprietății statului român, satisfăcând în acest fel interesele unor grupuri financiare din afara României. Cele mai importante companii ale statului, cu afaceri anuale de miliarde de lei, intră într-un plan de vânzare a unor pachete minoritare de acțiuni.

    Încă din luna octombrie Guvernul a publicat un memorandum, prin care își anunță strategia de atragere a unor investitori privați, în companii precum Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia (CEO), CFR Marfă, CN Aeroporturi București sau CN Administrația Porturilor Maritime (CN APM) Constanța. Totodată, va reduce pachetul de acțiuni la Rompetrol și va vinde integral ce deține la Sanevit 2003 și alte 22 de societăți propuse de Administrația Domeniilor Statului (ADS).

    În concluzie, cu cât perioada de funcționare a guvernului Cioloș se prelungește, cu atât acesta are posibilitatea să-și pună în aplicare strategia de vânzare a acestor companii ale statului, aceasta, ca și alte intervenții nocive, fiind în dauna intereselor majore ale României și ale cetățenilor săi.”, se arată în comunicatul transmis de Prof. univ. dr. Mircea Coșea, Coordonator al Departamentului Economic Alianța Noastră România.

    http://www.activenews.ro/stiri-politic/Comunicat-Alianta-Noastra-Romania-Guvernul-Ciolos-continua-mascarada-pretinsei-independente-%E2%80%9Etehnocrate-si-ia-masuri-de-o-maxima-gravitate-cu-efecte-negative-asupra-stabilitatii-economice-si-standardului-de-viata-al-populatiei-139567

    ACEASTA E ADEVARATA FATA A LUTERANULUI LGB-tist !

    • Comunicatul ANR este o rușine. De mirare ușurința cu care și l-a asumat. Este inacceptabil pentru un naționalist să se folosească de minciunile propagandei PSD ca să grăbească venirea (inevitabilă) la putere a unui partid care s-a remarcat prin jaful la care s-a dedat asupra țării de fiecare dată cînd i-a stat în putință. În acest fel, ANR riscă să-și piardă și puținii susținători pe care îi are. Poate voi reveni, mai pe larg, într-un articol special pe acest subiect.

Spune-ți părerea