Cancer politic sau cancer moral?

Că PSD-ul este ceea ce este și face ceea ce face, pe linia de continuitate Iliescu-Năstase-Ponta-Dragnea, nu-i nici de mirare și nici de comentat (dacă nu ne propunem să pierdem timpul degeaba). Dar marșul triumfător al stîngii neocomuniste (deghizate în salopete social-democrate) nu ar fi fost posibil de-a lungul atîtor ani, în noile cadre democratice, fără sprijinul unui electorat troglodit și fără complicitatea unor părți însemnate din clasa politică sau din clasa intelectuală. Nu propria forță întreține politic PSD-ul, ci lipsa tot mai acută a unei opoziții credibile și viabile, asociată, nu o dată, cu cel mai abject oportunism.

Dar dacă troglodeala mai poate încă reprezenta o circumstanță atenuantă pentru masa de votanți, nimic nu poate scuza ticăloșia unor politicieni – pretins democrați și anticomuniști – care se pretează să fie, în mod repetat, „tovarăși de drum” ai pesedismului (ajuns, astfel, să cîștige chiar și cînd pierde). Constanți clienți parazitari ai puterii stîngiste și ai mafiilor adiacente, ei n-au pus niciodată vreun principiu deasupra interesului (personal sau de gașcă), dar au întreținut butaforia unui pluralism democratic în măsură să ducă de nas și forurile europene, și pe „cetățeanul turmentat” de acasă.

Dintre acești profitori fără scrupule ai scenei publice postdecembriste, două cazuri simptomatice s-au (re)ilustrat cu pregnanță în ambianța postelectorală de la cumpăna dintre ani: Călin Popescu-Tăriceanu (devenit trădătorul de profesie al oricărei iluzii de dreapta) și Victor Ciorbea („avocatul poporului” transformat – prin „autosesizare”! – în vajnic „avocat al diavolului”). Doi monștri morali produși nu de pepiniera pesedistă, ci de jalnica noastră „opoziție anticomunistă” întruchipată de așa-zisele „partide istorice”: Călin Popescu-Tăriceanu de către PNL (pe care are tupeul să pretindă a-l reprezenta încă), iar Victor Ciorbea de către PNȚ-CD (acum dispărut, practic, de pe scena politică). La bilanțul de aproape trei decenii al opoziției noastre „de dreapta”, unii ca aceștia sînt rămășițele ei funcționale. Tot restul nu este decît decor de carnaval.

La prima vedere, problema pare una politică. La o analiză mai atentă, nu-i greu de observat că, de fapt, cei doi nu reprezintă, dincolo de retorica demagogică, nici un fel de poziții doctrinare sau ideologice, nici vreo atitudine civică efectivă, ci doar cel mai ordinar pragmatism proteic. În realitate, problema lor (și a lumii noastre în genere) nu este atît una de ordin politic, cît una de ordin moral. Or, cîtă vreme criteriile morale nu-și vor recăpăta ponderea cuvenită în conștiința publică, iar trădarea și efracția vor fi recompensate instituțional, nimic nu poate îndrepta viața noastră politică – nici dinăuntrul, nici din afara țării. Rectitudinea comportamentală este singura care ar putea defini esențial o dreaptă autentică, abia apoi în măsură să se impună și politic, pe mîna ei și a unui electorat responsabil, iar nu ca excrescență parazitară a stîngii dominante. Politicianismul lipsit de orice dimensiune morală, indiferent de etichetele sub care s-ar prezenta, nu poate duce decît la haos civil și la disoluție națională. România nu are un viitor decent decît în măsura în care va înțelege această miză și va refuza să-și mai îngrașe, la urne și nu numai, viermii de hazna.

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Cancer politic sau cancer moral?”

  1. De ce tace fostul presedinte Emil Constantinescu?
    Dansul are toate datele pentru a-i scoate din joc pe Tariceanu si Ciorbea si totusi, ramane ingropat intr-o mutenie vinovata, mai bine spus, complice.
    Si de ce tac jurnalistii onorabili, de ce tac romanii care au primit lovituri mai grele decat cele incasate de la psudo-mineri, de ce tac „elitele” intelectuale cu care s-a afisat presedintele ratat ,compromitand idealurile national-crestine?

  2. Pat ( Dragnea ) si Patachon (Tariceanu) cei doi noi eroi ai serialului politic romanesc si-au propus sa devina cei doi noi ” tatuci” ai Romaniei , sub masca populismului de cartier, se ascund probleme majore care au o schema logica perfecta :
    1.desfiintarea credibilitatii institutilor de baza , de securitate ale Romaniei , prin cele doua ” sageti ” politice :
    – Ghita la Prahova
    – Coldea la SRI
    este demn de retinut , ca primul ” erou” mediatizat , era in relatie de 15 ani , cu familia , noului tatuc de la PDSR , din vremea afacerilor cu produse petroliere ale eroului prahovean , care aproviziona cu carburant , U.M de la Giurgiu , in aceea perioada , al carei adjunct in aceea vreme era tocmai al doilea personaj ” Generalul corupt ” eroul negativ al acestor zile .
    Promovarea din PD , a lui Dragnea la PDSR , in anul 2002, corespunde exact cu perioada afacerilor petroliere ale lui Ghita in Teleroman , iar promovarea noului sef SRI , la Prahova , de la SRI Teleorman, coincide exact cu promovarea lui Dragnea , ca lider PDSR , si eliminarea lui Ponta.
    De ce :
    – afacerile si interesele economice ale noului ” tatuc ” de la PDSR , in judetul Prahova, se centralizeaza pe mai multe domenii bugetare : reparatii si constructii spitale , scolii , dezapezire .

    2.Slabirea autoritatii de stat . adica SRI si DNA , sub lozinca refacerii imaginii Parlamentului, prin intarirea clasei politice in fata noilor dosare politice si arestari ce urmeaza sa fie finalizate anul acesta.

    Deci , Pat si Patachon , noii lideri ai politicii romanesti, si-au propus , sub vesnica indrumare evreiasca , unul prin functia masonica avuta , altul prin sorgintea nobila avuta , dupa incercarea esuata a lui Ghita , cu compromiterea , lui Keovesi , cu asa zisii agenti ” Black Cube”, tocmai pentru a stopa aceste dosare politice din acest an , au trecut la vesnicul ” popor ” , revoltat de securistii care au supt sangele ” poporului ” , si care prin vesnica mafie a lor , au nenorocit aceasta corecta si luptatoare clasa politica , care prin alesii poporului , acum sunt opriti sa dea salarii marite „poporului” , chiar daca nu sunt banii, exista multe fonduri financiare internationale , dornice sa imprumute pe liderul stangii pentru a acoperii gaura lui Ciolos , si a da banii poporului , conform programului sau , pe care il urmareste pas cu pas , asa cum vesnic ne marturiseste , acest nou lider , de tip ” secretar de partid raional ” , din anii vesnic comunistii , blamatii de porta-voce de la Antena 3. cu stima, Analistul

Comentariile sunt închise.