Creștinismul și provocările actualității

Cei eventual interesați, dar care nu au putut urmări la televizor (direct sau în reluare) emisiunea din 2 ianuarie la care am fost invitat de teologul Vasile Bănescu (Trinitas TV), pot viziona mai jos dialogul respectiv:

Punctul de pornire l-a reprezentat recent apăruta mea carte O introducere în creștinism (Editura Christiana, București, 2016), a cărei prezentare succintă a apărut și aici.

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


6 comentarii la „Creștinismul și provocările actualității”

  1. O singura remarca mi-as permite sa fac. Spuneati ca este regretabila acesta distantare oarecum intre „credinta” si cultura” si ca ar fi necesara o re-legare a lor. Senzatia mea, ca om care am fost pierdut in multe idei si tendinte inainte de a gasi Biserica, este ca atunci cand ai gasit, sau ai intuit macar chipul lui Hristos spre care suntem chemati, firea noastra adevarata, restul „culturii” dispare. E doar un fel de naivitate – oracat de „inteligenta” ar fi – a omului care nu a gasit acel rai despre care vorbeste Sfantul Voievod Neagoe.
    Inca odata, tot respectul!

  2. 1) In prefata la Ambigua-Sf Maxim Marturisitorul ( PSB ), par Staniloae pria un text din Sf Ioan Casian, care povesteste ca unui calugar din Egipt care avea o viata aspra, un eretic in trecere i-a sugerat „o rugaciune”, care insa continea de asemenea in formulare o erezie, mai greu sesizabila.
    Practicand noua rugaciune, calugarului i s-a descoperit un nou Dumnezeu.
    Inspaimantat, calugaruol s-a adresat altora zicand: Vai mie ca ma inchin la doi dumnezei si nu stiu care este cel adevarat: cu rugaciunea ortodoxa mi se descopera un dumneze, cu cea eretica altul si nu mai stiu cui sa ma inchin. Un parinte duhovnic a identificat erezia din rugaciune, si l-a adus la calea dreapta.

    2) Cum arata arh Mihai Urzica in cartea Biserica si viermii neadormiti, ed Anastasia, in catolicism exista o rugaciune in care se invoca Sf Inima a lui Iisus. Un sinod Ecumenic a anatemizat adorarea firii numai omenesti sau numai a celei dumnezeiesti a Mantuitorului. Pe buna dreptate, invocarea Sfintei inimi, este lovita de aceasta anatema, si duce implicit la inchinare la forte demonice.

    3) Abordarea cultelor si religiilor, altele decat cea Ortodoxa, trebuie sa porneasca de la aceste realitati: daca nu te rogi la un Dumnezeu, bine definit dogmatic de Sf Parinti si de Sinoadele ecumenice, daca nu esti ortodox, atunci in rugaciune iti apar dot felul de duhiri care se dau IIsus, Maica Domnului, etc.
    Psalmistul a avertizat: TOTI DUMNEZEII NEAMURILOR SUNT DRACI ! (Ps 95.5).

    4) „Maica Domnului” care s-a aratat la Lourdes, a invatat-o pe Bernadette Soubirous despre erezia imaculatei conceptiuni si despre erezia purgatoriului. „Arhanghelui Gabriel” i s-a aratat lui Mahomed in pestera Hira, si a inceput sa-l invete „dogmele” islamului cu rezultate pana in ziua de azi.

    5) Prin meditatie, si viata ascetica riguroasa/tehnici ascetice, practicanilor religiilor orientale – hinduism, budism, zen, yoga le apar mai devreme sau mai tarziu tot felul de fiinte spirituale, care insa nu-i conduc la matuire. Tot aici trebuie adaugati practicantii artelot martiale; de la cativa dani in sus, meditatia in sens oriental reprezinta obligatoriu o compenenta a desavarsirii in domeniul respectiv; fara sa mai tinem seama ca artele martiale chiar si la nivelele mai scazute iti ofera un mod de viata si de valori incompatibil cu cel crestin.

    6) Atunci cand vorbesti de alte religii, trebuie sa-i explici omului importantsa teologiei dogmatice, care iti precizeaza exact dumnezeul caruaia i te inchini, si mai ales faptul ca un cadru dogmaticeretic te trimite automat sa te inchini duhurilor cazute.

    7) IN CONCLUZIE: ORICE ABORDARE A ISTORIEI RELIGIILOR SI A RELIGIILOR IN GENERAL, AVAND ALTA BAZA DECAT versetul TOTI DUMNEZEII NEAMURILOR SUNT DRACI ! (Ps 95.5), nu poate decat sa genereze riscul smintelii si a pierderii mantuirii. Mai ales in aceste vremuri de mare confuzii ecumeniste.

    https://www.yumpu.com/ro/document/view/17243454/mihai-urzica-biserica-si-viermii-cei-neadormitipdf

    http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-initiati-india-parintele-paisie/54-idolii-neamurilor-sunt-demoni.htm,

  3. Sper ca dialogul cu Biserica va continua si veti putea pune degetul pe ranile concrete ale pacientului agonizant care este poporul roman drept credincios.
    Trinitasul insusi poate face mai mult pentru vindecarea acestuia, abordand direct problemele cu care se confrunta enoriasii parohiilor din tara si din diaspora. Eufemismele nu fac decat sa agraveze starea pacientului.
    Personal, imi lipseste modul in care era conceputa emisiune „Biblia in istorie” la inceputul difuzarii sale. Se pare ca exceptionalele analize prezentate de exegetii in V.T. au tulburat alti exegeti, au ridicat intrebari firesti si au jenat redactia, spre paguba telespectatorilor.
    Se tace elegant asupra subiectului calitatii invatamantului preuniversitar teologic, din care ies absolventi saraci cultural si confuzi spiritual. Cum spun tinerii seminaristi facand cu ochiul: literatura romana-tamaie, filosofie-iok, greaca veche- k…i .
    Preotii, din varii motive, nu fac corp cu viata comunitatii pe care o pastorec, nu sunt capabili sa raspunda decat formal intrebarilor teologice puse de credinciosi, nu se ingrijesc de propria lor imagine, aducand enorme prejudicii Institutiei. Nu generalizez, insa cazurile particulare dauneaza tuturor partilor implicate .
    Cred ca „juramantul de fidelitate” isi are rolul sau , dar cred si ca procesul de catehizare la nivelul tuturor parohiilor ar trebui sa capete putere de lege.
    Din acest punct devedere diaspora este un exemplu .Biserica Sfantul Nicolae din Bruxelles este un bun model. Biblia este citita, explicata pe intelesul credinciosilor care pun intrebari si isi dau cu parerea, ajungand sa lege litera de spiritul acesteia.
    O parte din romanii din diaspora participa si la conferintele altor culte sau urmaresc dezbateri pe net. Nu cred ca este rau. Discernamantul il capata prin cunoastere.
    De curand am participat la o discutie referitoare la „drumul credinciosului catolic spre credinta crestin orthodoxa” prin prezentarea lucrarilor teologului Annick de Souzenelle.
    Este drept ca pe alocuri catolicismul se clatina (protestantismul are responsabilitatea sa in acest caz), dar orthodoxia sprijina crestinismul apusean prin prezenta sa din ce in ce mai vizibila, prin abordarile sale patristice”din alta lume”, cum spunea o doamna convertita la ortodoxie dupa ce a participat la o inmormantare oficiata de un preot roman.

  4. M-a impresionat in mod deosebit faptul ca ati scris Acatistele catre Sfintii Arhangheli.
    Gasesc ca este o lucrare mai mult spirituala decat literara si imi permit sa va intreb cat timp ati dedicat acestei creatii.
    Continutul acatistelor este structurat dupa un anumit tipic, intr-o cheie mistica cu care se deschid porti de comunicare.
    Forta Acatistelor si a anumitor Psalmi este data de Harul cu care a fost daruit cel care le-a scris.
    Frumos dar ati primit. Domnul sa va inspire si in viitor.

  5. Din păcate, în dialog am avut o scăpare și am spus, în loc de „Arhanghelul Mihail” (căruia sper să-i alcătuiesc și lui un acatist), „Arhanghelul Rafail” (căruia i l-am alcătuit deja).
    Nu-mi mai amintesc cit timp mi-a luat sa scriu cele două acatiste (întîi pentru Rafail, apoi pentru Gavriil), dar nu cred ca acesta este un aspect important. M-am străduit să respect cît mai bine tiparul acatistelor tradiționale și să cîntăresc atent, din punct de vedere teologic, fiecare rînd. Nu știu dacă ele se vor impune ca atare, dar eu le-am scris din toată inima (și fără vreo ambiție deșartă).

Comentariile sunt închise.