Ochelarii

Încă de când am cunoscut-o, nevastă-mea avea nişte apucături ciudate: îi vedea pe toţi oamenii hidoşi şi cu ticuri. Şi nu se sfia să le spună în faţă aceste lucruri: „nu vezi ce cap uriaş ai?”, „ce te bălăngăni toată ziua?”, „vai ce diform eşti!” – le spunea când la unul, când la altul. La început am crezut că se purta într-adins aşa, ca să-mi încerce răbdarea. Dar după nuntă acuzele la adresa celor din jur n-au contenit, aşa încât m-am trezit curând părăsit de toţi prietenii, rudele şi cunoscuţii. Bine-nţeles că eu eram cel mai hidos şi cu cele mai multe ticuri dintre toţi oamenii: ba mi se zbăteau ochii, ba îmi zvâcneau nările, ba aveam o burtă cât un frigider, ba urechile–mi clăpăuge erau ca nişte elice la capul umflat ca un dovleac de ziua recoltei, ba picioarele îmi erau crăcănate de putea trece porcul printre ele lejer, şi multe altele de acest gen.

Încetul cu încetul orice dragoste dintre noi a dispărut, aşa că am hotărât să ne despărţim. În timp ce ne întorceam de la tribunalul la care intentasem acţiunea de divorţ, ne-am oprit întâmplător la un cabinet de oftalmologie pentru un control de rutină. Aşa a descoperit doctorul că ea avea nişte pete pe ochi care o făceau să-i vadă pe oameni diformi şi cu ticuri. I-a recomandat să poarte ochelari cu dioptrii mari şi lentile groase. Pe drumul spre casă s-a produs un miracol: îi vedea pe toţi oamenii foarte frumoşi. Voiam chiar să cred că problemele noastre s-au rezolvat, dar a doua zi m-a părăsit lăsându-mi un bilet prin care mă anunţa că ne vedem peste două luni la tribunal pentru divorţ.

În sala de judecată a venit însoţită de un tip urât, gras, chel, chior şi bătrân, pe care mi l-a prezentat ca fiind viitorul ei soţ. Mi-am dat seama că l-a cunoscut când n-avea ochelarii pe nas. Părerea asta mi-a fost confirmată şi de ieşirile ei faţă de ceilalţi oameni din sală care „se bălăngăneau şi erau hidoşi”. Am întrebat-o de ce nu mai poartă ochelarii.

– Când am ieşit de la doctor, toţi oamenii mi se păreau frumoşi şi normali, dar când m-am uitat acasă în oglindă am văzut pentru prima oară ce urâtă şi diformă eram şi ce ticuri aveam, aşa că am aruncat ochelarii. Defectele astea să le aibă ceilalţi, nu eu.

Bruno Ștefan

About Bruno Ștefan

Sociolog şi scriitor. Prof. univ. dr la Universitatea ”Politehnica” București, Departamentul pentru Formarea Cadrelor Didactice și Științe Socio-Umane şi fondator al Biroului de Cercetări Sociale (BCS), este membru al Asociației Sociologilor din România și al Behavioural Dynamics Institute din Londra. A publicat 12 cărți de sociologie (dintre care trei în SUA), cele mai reprezentative fiind ”Mediul penitenciar românesc” (Ed. Institutul European, 2006), ”Teoreticieni ai organizațiilor și managementului. Dicționar și crestomație” (Ed. Politehnica Press, 2011), ”Dimensiunile urii interetnice în Secuime” (Ed. BCS, 2001). De asemenea, a publicat două volume de povestiri: ”Coincidențe bizare” (Ed. BCS, 2000) și ”Cocalarul și vinul sfințit” (Ed. Agaton, 2014).

2 thoughts on “Ochelarii

  1. Excelent ca si celelalte materiale pe care le-ati ofrit credinciosilor.Va felicit din tot sufletul.Am fost pur si simplu cucerit de materialul cu Pestera.Este o incantare pentru suflet o astfel de traire.
    Daca doriti va pot trimite si eu tot spre bucurie duhovniceasca cateva scurte materiale Doamne ajuta !

Spune-ți părerea