Revoluția câștigătoare nu poate fi decât morală (I)

Acest text, ca și următoarele sale două părți, atinge idei, concepte și valori general valabile, care transced un context sau altul. Vă rugăm, deci, citiți-l în concecință, fără a vă lăsa absorbiți de context, cît de ce l-a făcut posibil. Articolul datează din 2013 și de aceea v-ar putea stîrni mirări și întrebări gratuite dacă veți lua în seamă această prevenire. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm reacțiile, mai ales după apariția întregului mini-serial. (Redacția Rost)

Înainte de orice, o precizare: mi-aș dori enorm să mă înșel în cele ce urmează -€“ judecăți elementare bazate pe observații personale directe sau mediate. Mi-aș dori ca realitatea să mă contrazică vehement. Însă nu cred, pentru că problema nu e nouă, ci  trenează.  Cel puțin de când sunt eu pe lume și am început să înțeleg câte ceva. Din anii ’80 adică, de când Andrei Pleșu  scria:

“Singura autoritate pe care conștiința individuală nu și-o pune niciodată sau aproape niciodată la îndoială e autoritatea morală. Capacitatea de a distinge între bine și rău ” – Minima moralia

Despre noi era vorba. Aici am rămas.

„Poporul” inocent

Pentru că Nicolae Steinhardt s-a născut pe 29 iulie, îmi vin inevitabil în minte două  vorbe de-ale lui: “Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea. […]” Jurnalul fericirii.

Istoria, în replică ironică la spusele lui Steinhardt, face ca anul trecut, pe aceeași dată, să se fi petrecut  jalnicul referendum de demitere a unui președinte degeaba suspendat ( a două oară). A trecut astfel un an de când ni s-a arătat, negru pe alb, că 22 de ani de libertate n-au readus nici gândirea critică și nici morala neamului în actualitate. Iar ce a urmat ne arată că problema rămâne și  e mare.

Ar fi  totuși de remarcat încăpățânarea cu care unii îmbrățișează, ba chiar fac eforturi de a legitima teza că poporul, cel liber și actual, în mare majoritate, e bun, drept și nevinovat, doar liderii sunt greșiți, asta-i problema și gata.

Nu e gata. E o  defecțiune aici. Una de observație simplă. De tip elementary, my dear Watson. Elitele, liderii, cei greșiți, adică impostorii, incompetenții, mafioții, hoții, nerușinații,  abuzatorii sunt fie  susținuți direct, fie girați prin indiferență de o bună parte din “poporul” nevinovat. O chestiune morală. Sau mai ales de lipsă. Lipsă CRITERII care se manifestă la un număr impresionant de indivizi dintre aceia care alcătuiesc  stimatul popor.

E fenomen social. Ar fi o eroare  păguboasă să-l negăm. Căci de acolo vin, în esență, toate nereușitele noastre naționale -€“ eșecul democrației, libertății, prosperității, civilizației și bunăstării generale. Asta-i cauza primă și merită tratată.

Ori, ca să rezolvi o problemă, se cere mai întâi să admiți că o ai.

Desigur, puțini sunt dispuși s-o facă. Pentru că cei de azi sunt vlăstarele celor de ieri. Iar ieri, în aceeași Minima moralia a anilor 80, tot Andrei Pleșu scria:

“Ceea ce nu putem tolera e  să spunem și, mai cu seamă să ni se spună că suntem moralmente precari, că suntem corupți, necinstiti, discutabili din unghi etic.[…] Culpa etică e expediată în termenii unei tolerabile greșeli omenești, distinctă de natura noastră adevărată care e, malgré tout, onorabilă.[…]”

Poporul, morala și realitatea

Anul 2012.

În esență, poporul ( nu mai pun ghilimele, spre ca se subînteleg, ma refer la un fenomen social, care privește majoritatea populatiei) drept și bun a optat strâmb. A avut de ales între USL și PDL ( restul partiduletelor din ARD nu contează, iar PPDD a fost un accident). Sau, și mai simplu, căci poporul nu pricepe politici și principii ( lucru grav altfel, care nu ține doar de incapacitate intelectuală, ci și de cea morală), dar are idoli și judecă persoane: avea de ales între cuplul Ponta-Antonescu ( simbolurile viitorului luminos și drept),  respectiv Boc-Băsescu ( simbolurile austerității și  “dictaturii”).

Faptele:

Când USL-Ponta-Antonescu, stăpâni peste guvern și mare parte din parlament au preluat abuziv Monitorul Oficial, Avocatul Poporului, pentru ca apoi, în numai 5 zile, să destituie (ilegal) conducerile celor două camere, să incapaciteze ( ilegal) Curtea Constituțională și să suspende ( tot ilegal) Președintele țării, poporul, în majoritatea lui bună și dreaptă, a reacționat greșit sau n-a reacționat.

După 3 săptămâni ( timp suficient pentru trezire la realitate) maxim 37% din popor ( sondajele pre-referendum) s-a deșteptat. Adică numai 37% din populație era dispusă să se opună acestei imorale, ilegale, aberante și periculoase lovituri de stat ( fără să știm de fapt, cu rigurozitate științifică, sociologică, de ce; probabil intuitiv sau din bun simț). Restului nu i-a păsat  sau a aplaudat.

O chestiune de morală elementară: a opta între legal și ilegal. Între decent și indecent. Între just și nedrept. Între rațional și  absurd. Nu filosofic, nu metafizic, ci prozaic, pe caz concret.

Zi de zi, pas cu pas, în viu sau în direct, la televizor, poporului drept și bun i s-au arătat diferențele evidente ( o lume întreagă a notat și s-a speriat), deloc echivoce (insulte, istericale, minciuni, intimidare, furt, infractori, bătaie dejoc, dispreț național și internațional,  instigare directa la incalcarea legii, impotriva justitiei, demență sadea) dintre mizeria de dimensiuni rare pe care o reprezenta gruparea politică USL si oricare alta.

Și totuși, numai 37% din populație a observat.

În următoarele 6 luni, în realitatea cotidiană ( pe stradă, la serviciu, în buzunar) și pe micile ecrane ( la Antene și Realități, da, că acolo se putea observa plenar) mizeria a continuat. Temporar, ziceau, credeau în mod naiv, unii dintre noi, cei bântuiți de iluzia poporului drept, bun și nevinovat. Ei bine, n-a fost temporar. Poporul drept și bun ( dacă era) s-ar fi revoltat și ar fi scuipat USL ca pe un abces dureros-purulent. Nu s-a întâmplat. Poporului îi place puroiul. În consecință 85% din el i-a încredințat USL, senin și nevinovat, o catastrofală majoritate parlamentară; 25% i-au votat, 60% au absentat și i-au lăsat.

Fara discutie, o chestiune de  morală elementară. Sau mai ales de lipsă.

Nu trebuia să fii savant, politolog, mare învățat, ca să faci diferența între două oferte ( singurele de fapt): una sinistră ( USL) și una discutabilă ( ARD). Nu trebuia să fii academician și nici mare maestru al logicii formale ca să nu permiți celei mai mari mizerii (USL) din cele ofertate electoral să pună mâna pe viața ta. Nu trebuia să fii  filosof și nici să-l fi citit pe Raymond Aron ca să-nțelegi că-n politică rareori ai de ales între bine și rău, ci între preferabil (ARD) și detestabil(USL) și să aplici această regulă de bun simț la cazul nenorocit, concret și periculos în care te aflai. Dovada cea mai limpede că nu era necesar:  „căpsunarii” ( o spun fără nici un pic de superioritate, ci cu respect); opțiunile diasporei formate din oamenii simpli, plecați la muncă în străinătate, erau în mare parte  corecte principial. Păcat că din motive tehnice, obiective, „€œasigurate de USL” ( secții mult mai puține, la distanțe prea mari) ei n-au putut vota.

Las’€™ c-au putut cei din țară. Și opțiunea a 85% din populație a fost  nu doar ilogică, irațională, ridicolă, ci evident imorală. Pentru că să-i votezi pe detestabili sau să rămâi indiferent asta înseamnă.

Lupta creierului cu realitatea

Iată așadar o realitate – majoritatea poporului actual – pe care ar fi neigienic să o negăm și periculos să o ignorăm.

Și totuși, unii o fac. De exemplu un amic sociolog ( băiat tânăr, școlit în Occident, doctorand) încearcă să legitimeze științific teoria că poporul a votat greșit anul trecut petru că PDL-ARD n-a gestionat corect perioada electorală. Cu ultima parte (PDL a gestionat prost anul electoral)  sunt perfect de acord. După cum sunt perfect de acord cu faptul că USL a avut la dispoziție ( încă mai are) o masinărie propagandistică mizerabilă, dar veche și eficientă, de mințit și manipulat. Ba chiar plusez: PDL-ARD era o opțiune departe de ideal; avea personaje discutabile (însă nu pe măsura imunzilor ofertați  de USL).

 Vin atunci și întreb: și ce dacă? Cum se legitimează astfel teza purității morale, a inocenței indivizilor care compun marea majoritate? Prin lipsa de performanță imagistică și de marketing electoral a PDL-ARD? Prin splendida performanță mediatică a OTV? (așa a intrat PPDD în parlament) Așa devine scuzabilă lipsa de gândire critică și  minim morală ? Adică devine scuzabil că 85% din populație gândește strâmb sau deloc? E incapabilă să facă diferențe după cum stă/nu stă cu capu-n care televizor? Iar noi n-avem nicio problemă  la “popor”?

Dar  când anume în istoria gândirii morale a devenit în regulă să substitui de bună voie ( că nu ne-a obligat nimeni) bunul simț cu lozinca cea mai bine strigată și mai larg mediatizată? Să renunți la a gândi cu capul tău ?

Sau, și mai rău: când a devenit în regulă să nu-ți pese de chestiuni vitale? Da prieteni, vitale, căci era vorba despre viețile și viitorul nostru, al tuturor. Ba chiar și al celor care vin după noi.

Prin urmare, zic să nu confundăm explicația fenomenului cu absolvirea de probleme și de păcate:  reușita/nereușita propagandei mediatice, a elitei conducătoare, nu e un fapt exonerator pentru majoritatea (85% din nație) incapabilă sau plictisită, dezinteresată să facă ÎN CAZ CONCRET, CRITIC, DIFERENȚE VITALE care ne privesc pe noi toți.

E greu? E complicat de  înțeles că avem o problemă MARE, de repere elementare ( bine/rău, mai bine/mai rău), per individ component de popor? N-aș crede. Numai cine nu vrea nu pricepe. Dar mă aștept să fie destui.

Le dau o veste proastă: e o problemă pe care nu ne-o pot rezolva alții -€“ vecinul, televiziunea, statul, legea, constituția, Ponta, Antonescu, doamna Merkel, UE, Obama, Marx, Lenin și nici Băsescu, nici PDL, nici Mișcarea Populară.  Nici Dumnezeu nu poate. Problema  conștiintei morale rămâne personală și individuală. Se rezolvă în capul și prin efortul fiecărui individ component de popor. Sau nu.

Le dau și o veste bună: se poate rezolva. S-a mai văzut. Există însă o condiție: undeva, cândva, trebuie început. Și-un inconvenient: necesită efort personal și durează.

Oricum, celor care împotriva evidenței îmbrățișează teza poporului bun și nevinovat, sau speră în soluții tehnice, miraculoase de la “clasa conducătoare”, de la arta comunicarii, a lozincii, a marketingului politic si televizat, fara sa desconsider catusi de putin importanta celor din urma, deocamdata, in scop de desteptare, atat le spun:

La cum ne aflăm în anul de grație 2013, soluțiile trebuie inteligent combinate și adaptate. Soluțiile, dacă privesc numai clasa conducătoare, au viitor minor, scurt și precar. Problema e la bază. La fond, unde n-are rost să negăm: calitativ și cantitativ stăm prost.  Mesia însuși de s-ar arăta și ar candida acum, mi-e teamă că cei mai mulți conaționali ori nu l-ar recunoaște (din lipsă de criterii), ori nu i-ar interesa ( criteriile lor sunt altele). În orice caz, bag mâna-n foc că numai o minoritate l-ar vota.

Propun așadar să începem revoluția morală – dintre cele posibile, singura câștigatoare – așa: dacă tot avem creier, să-l folosim. Dar nu oricum, ci cumsecade. Subliniez în acest sens că risipa de minte e imorală.  Zicea și  Nicu Steinhardt, cu care dacă am început, aleg să și închei :

“Dumnezeu, printre altele, ne poruncește să fim inteligenți. Pentru cine este înzestrat cu duhul înțelegerii, prostia, măcar de la un punct încolo, e păcat; păcat de slăbiciune și  de lene, de nefolosire a talentului”

(Va urma)

Post scriptum:

Reiterez ca mi-as dori enorm sa ma insel. Ca mi-as dori enorm sa fiu repede si masiv contrazisa de realitatea tradusa in opinii, atitudini si fapte. De exemplu, sa vad cateva mii sau zeci de mii de oameni protestand public, pe strada, impotriva acestui guvern si potlogariilor lui de notorietate. Ca la vecinii bulgari, gen. Insa nu cred. N-are cum. Nu-i de unde, caci ce scria Plesu in anii 80, ca nu suntem dispusi sa ne asumam eroarea, precaritatea morala, ca nu ne place nici macar s-o discutam, ba dimpotriva, suntem oricand dispusi sa negam problema, ramane un fenomen social extins si actual. Urmariti va rog, daca aveti rabdare, comentariile si opozitiile la acest text apartinand lui Dragos Paul Aligica. Sau la acest text, apartinand lui Alexandru Hancu.

Aveti acolo dovada. Gandirea critica? O jale. Repezeala, clisee, suficienta, obsesii, nervozitati, sau, si mai grav, incapacitatea ( mentala) de a cadea pe subiect si obiectul sau.

The following two tabs change content below.

1 thought on “Revoluția câștigătoare nu poate fi decât morală (I)

  1. Este corecta si valabila analiza , tinand cont de ADEVARUL ,mentionat in fapte , mai mult a venit 2016, decembrie unde asa zisa votare de 50 % populatie la vot , reprezinta un nr. de 4,8-5 mil de votanti din 16 , 17, 18, 19, mil votanti fiindca niciodata nu stim exact cati suntem , dar ” poporul tinand cont de ce spune Dragnea , l-au votat pe el .Dar ” poporul ” , nu a vrut sa iasa revoltat in strada , fiindca aproape 1/3 nu a iesit la vot, si atunci , Dragnea reprezinta ” poporul ” Media in plenitudinea ei , au prezentat pe alesul „poporului ” , nimeni nu a mentionat cat din acest „popor” care asteapta ” pomana ” lui Dragnea , au votat acest ” ales” . Deci : in ‘ 89 tot „poporul” la ales pe Iliescu, si tot asa . Deci pana nu vom stii exact , cine este acest ” popor ” , mereu vom trai cu lupii care apara oile . Cand acum doua mii de ani l-au omorat pe Burebista , fiindca a taiat viile , tot ” poporul ” a decis , si tot asa , ” poporul ” , a mazilit pe fiecare conducator , care a impus o alta ordine , chiar in beneficiul acestui ” popor ” . Germanii au o vorba ” cu un roman te intelegi perfect , cu doi romani in acelasi birou , ai inchis biroul , fiindca unul este mai sef ca altul ” . Acesta este blestemul acestui ” popor ” , individualismul prost inteles. Analistul

Spune-ți părerea