Revoluția câștigătoare nu poate fi decât morală (II). Misterele democrației

Democrația –  iluzie, dezamăgire, eșec

Pentru cei înzestrați cu darul gândirii și dispuși să-l folosească, nimic din ce urmează n-ar trebui să fie de neînțeles: la noi democrația oscilează bezmetic între iluzie, dezamăgire și posibil eșec. Și asta pentru că la nivelul înțelegerii generale rânduiala democratică, bazele ei, rămân de fapt un mister. Să-l elucidăm deci. Elementar, desigur. De ce ? Pentru că toți cei care ne conduc destinele și de care suntem nemulțumiți, nu sunt veșnici. Adică, la un moment dat, tot se duc ( măcar pe dric, dacă nu altfel). Se pune deci problema: după ei, ce? Dar mai ales cum? La fel, mai rău sau mai bun? Răspunsul depinde, prieteni, (surpriză!) de noi. De fapt numai de noi se pare.

Eroarea

Pentru că tot românu-i filosof, de la personalități până la gânditorul de feisbuc sau cafenea, lumea-i dezamăgită de democrație. Constat că mulți  o consideră un concept, un aranjament constituțional și instituțional eșuat din start, ducând el în capul lor, mai devreme sau mai târziu, mai evident sau mai subtil, la tiranie. De parcă l-ar fi citit toți pe Platon (Republica), zău.

Pe scurt, ce aud  în jurul meu de peste 20 de ani, cu o frecvență demnă de o cauză mai bună, se poate rezuma așa:

Ne trebuie o mână forte, un despot luminat, eventual un regim militar, autoritar, disciplinat ( gen Legiunea, Căpitanul, Mareșalul  Antonescu, Gheorghiu-Dej, Ceaușescu, Iliescu, șamd) sau niște cetățeni fermi, care să pună biciul pe noi, să decidă, să facă, să dreagă tot ce nu suntem noi, fiecare, în stare. Să vină statul domnule, reprezentat de niște oameni superiori ( noi nu suntem, dar nici nu ne interesează să fim), să dea o lege și sărezolve. Mâncarea, curățenia, educația, sănătatea, familia, civilizația, ordinea, disciplina, și-n ultimă instanță să intre-n capul nostru și să gândească pentru noi. Că nouă nu ne priește. Libertatea și responsabilitatea nu-s pentru noi ( în anul 2012, 54% dintre români vroiau înapoi în comunism; în anul 2013, 62% din tinerii 18-35 de ani consideră egalitatea mai importantă decât libertatea).

Alții, mai tranșanți, zic: “cât timp majoritatea decide în mod democratic, ne putem plânge până la loc comanda. Minoritatea poate alege să plece pe alte meleaguri, sau să convingă majoritatea, ceea ce este absolut imposibil, din moment ce majoritatea este inerent și absolut coruptibilă. Pe scurt, orice popor este prin natura sa de stânga. Nu există un popor unde elitele de orice fel să fie majoritare. Geniul lui Marx ne ghidează încă  destinele, peste timp.” ( Iulie 2013, inginer, generatia 30 spre 40, nu dau nume ).

Ei, nu că zice bine bibicu’ ? ( altfel, ilogic: păi dacă toate popoarele sunt de stânga, unde tot pleacă românii noștri așa, de nebuni, cu milioanele? la alt popor care-i la fel?) Nu că v-ați născut, sunteți din gene, “absolut și inerent” putrezi? Că n-aveți voința proprie, că nu vă puteți opune tentației răului, că sunteți niște marionete acerebrate, imbecile? Câtă aroganță. Cât dispreț față de om și voința lui. Dar uite, prin repetiție metodică, uzura morală a omului liber a reușit, iar  multora (cu mintea odihnită) li s-a înfipt în cap c-ar fi naturală.  Nici ei nu mai știu de unde, când sau de ce li s-a înfipt. ( le spun eu: demoralizarea și uzura adversarului e tactică și strategie militară veche; gen antichitate, pe vremea lui Hannibal, generalul roman Fabian; marxist-progresiștii au preluat-o entuziast; azi e mare think tank socialist occidental).

Dacă n-ar fi tragic ar fi comic. Doar că nu e. E o defecțiune majoră aici, la mentalul colectiv (citatul a fost exemplificativ, nu limitativ). Defecțiune bazată pe ignoranța și suficiența impetuoasă, programatic indusă, metodic susținută  de  “geniul” marxist/progresist, prin minciuni si/sau omisiuni. Rezistați vă rog tentației de a râde, sau de a spune „fugi d’aici” și încercați mai bine să judecați, să identificați singuri enormitatea. Merge? Nu? Să ne lămurim  atunci:

Minciuna și omisiunea 

Ce au uitat oamenii ăștia ( în caz că au știut vreodată) sau omit să spună (marxist-progresiștii, intelectualii, ideologii lor, știu) e că:

Platon și teoria lui – eșecul inevitabil al democrației și transformarea în tiranie – s-au născut și au ființat acum vreo 2300 de ani. În alt context istoric și social. În vremuri în care, de exemplu, era firesc și legal ca unii oameni să nu fie liberi, să fie tranzacționați ( vânduți-cumpărați) ca bunuri cu valoare patrimonială și tratați ca atare, adică să  fie sclavi.

Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Peste câteva sute de ani, un profet pe care unii dintre noi îl consideră în continuare fiul lui Dumnezeu (nu, nu era Marx, Isus îi zicea) ne-a învățat că omul (oricare) e liber și responsabil să decidă pentru el și viața lui. Ba mai mult, că ar avea o datorie de conștiință și de ființă superioară să gândească, să caute și să afle singur ce-i trebuie ca să se îmbunătățească util. O revoluție enormă în gândirea și conștiința omului, alături de cele 10 porunci. O evoluție și revoluție MORALĂ.

Mulți ( oameni ca noi) i-au sesizat necesitatea și adevărul ( Calea, Adevărul, Viața, Noul Testament, știți …), le-au asumat și le-au urmat. N-a fost ușor. A durat alte (multe) sute de ani. Mulți au plătit cu viața succesul acestei evoluții/revoluții morale. Unii  mai plătesc și   acum ( vezi prin islam).

Însă  așa (de fapt NUMAI așa) omenirea, pe bază de libertate și responsabilitate individuală a evoluat. Lent, greu, imperfect, cu nenumărate abateri. Totuși, la un moment dat ( sfârșit de secol 18) democrația modernă s-a instalat. Și n-a mai eșuat.

Nu, nu la noi (și nici în Orient) s-a întâmplat; noi  am început mai târziu, am încercat scurt, spasmodic, dezordonat,  și, uneori dramatic, alteori parțial, am eșuat. Locul unde democrația modernă (pe Calea de mai sus) s-a instalat și de peste 200 de ani n-a eșuat se află la vestul lumii și peste ocean (continentul nord-american). Adică acolo unde oamenii NU l-au îmbrățișat, ci, până acum cel puțin, l-au excretat pe Marx – o treabă bună   se pare.

Se pune deci fireasca intrebare: acolo de ce s-a putut? Ei de ce nu l-au considerat genial pe Marx? Ăia nu tot oameni sunt? Am putea fi și noi oare?

Dezlegarea data viitoare.

Până atunci însă, rețineți  prieteni: Marx n-a fost genial, Marx a fost imoral. De unde și repetatele noastre eșecuri democratice, incluzându-le aici pe cele ale ultimilor 23 de ani. 

Și mai,  rețineți: 

 1.Nu democrația-i de vină că eșuează. Nu libertatea e cauza eșecului ei. Noi suntem și deficiențele noastre. Individuale. Personale. Morale.

 2. Dovada că democratia este un aranjament instituțional și constituțional de succes, pentru care omul este calificat, o avem la Vestul lumii, acolo unde democrația modernă s-a născut și a rezistat, iată, mai bine de 200 de ani – acolo unde se află în continuare civilizația, libertatea și prosperitatea, cele după care tânjim. Secretul ei, principiul elementar, e simplu de înțeles. De practicat e mai greu. Pentru că ține de voința personală. De ce anume alege omul să facă sau nu cu libertatea lui. Însă altă  cale nu e, altfel nu se poate.

Problema e că noi nici calea n-am înțeles-o.  Ar fi momentul. Pe data viitoare, prin urmare.

(va urma)

Spune-ți părerea