Unitate și frăție, dar nu în prostie și hoție

Fac unii caz că protestele contra guvernului au băgat dihonia în familii și între prieteni. Alții arată că nu merită să ne certăm între noi ”pentru niște politicieni”. Însă, chestiunea e pusă greșit. S-or manifesta destui și numai din partizant orb, dar eu unul trag nădejde că majoritatea înțelegem cauzele profunde ale disputei. În fapt, avem un conflict între două perspective asupra lumii și a vieții. Și e normal să ne afirmăm și apărăm fiecare ideile, căci ele spun despre cum vrem să trăim. Nu-i tot una să fii sclav sau om liber. Nu e egal dacă optăm pentru corupție (fie ea și numai morală, nu neapărat materială, deși una o atrage și pe cealaltă) sau pentru onestitate. Nu e indiferent dacă alegem să ne ducem viața potrivit propriilor noastre concepții și credințe sau, din conformism laș, în răspărul lor. Așa încît despărțirea apelor e naturală. Important este să ne putem respecta opiniile unii altora, să nu ne îngrădim libertățile și, de pe urma dezbaterii, să luăm cele mai bune decizii pentru toți. Confruntarea ideatică să nu se transforme în război civil. Or aici bunul simț are rol de moderator. Cînd e majoritar. Oricum, politicienii poartă răspunderea atît pentru felul în care se manifestă public părțile, cît și pentru găsirea soluțiilor rezonabile.

Bref, nu discuția trebuie să ne sperie, ci concluzia ei. Dacă va fi una corectă, supărările conjuncturale se vor risipi.

The following two tabs change content below.
Claudiu Târziu

Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.
Claudiu Târziu

Ultimele articole de Claudiu Târziu (toate)

6 thoughts on “Unitate și frăție, dar nu în prostie și hoție

  1. e mult mai simplu: esti cu hotii sau nu esti cu hotii. Daca da, inseamna ca e vai si amar de noi. Asta e un subiect care sa stirneasca dezbinari ?

  2. Daca punem problema in viziune steinhardt-iana parerile diferite poate provoca scandal, chiar si cu casnici nostri.Pentru ca in viziunea evreului autentic ,,Hristos a venit sa ne scandalizeze, sa ne trezeasca din amorteala, din automatisme din prejudecati. Duhul Sfânt, continua acelasi, se încapatâneaza sa sufle „unde si când vrea, spre scandalul si zapaceala fariseilor, angelistilor si habotnicilor“.Deci subscriu si eu acestei viziuni la toate nivelele.Ramane omenia ca mediator specificul romanesc cand este revendicat,insa numai cine vrea sa o primeasca.Nu obligam pe nimeni altfel nu ar mai fi omenie.

  3. Daca vorbim de hoti de ce nu vorboim si de corporatii de banci, care dupa ce au pus mana pe resursele tarii, de repatrierea profitului fata plata impozitelor cum se face in orice tara „civilizata”.

    Cand veti aborda aceste probleme, cand veti vorbi de cei ce au permis jefuirea de romanaului amarat ( creditele in franci care a dus la atatea sinucideri ), cand veti demasca cardasia intre mebrii ai conducerii BNR, banci, politiciani ( jaful marilor banci ), veti incepe sa pasiti pe cale credibilitatii.

    PS: Sa nu ajungeti dvs dupa Judecata de Apoi in comuniune cu presedintii de corporatii si de banci.
    Ideologul nazist Afred Rosenberg a fost condamnat la moarte de tribunalul de la Nurenberg numai pt ideologia promovata, in conditiile in care nu a dat ordin si nici nu a omorat vreun om.
    N-as vrea sa fiu in pielea dumneavoastra la Jidecata de Apoi.

    https://en.wikipedia.org/wiki/Alfred_Rosenberg

    • La tot ce spuneți am o singură întrebare: Cine a făcut toate astea posibile? Și un singur răspuns: FSN/FDSN/PDSR/PSD. Partidul-stat. Restul sînt copii de mingi pe lîngă acești demni continuatori ai PCR. Marile privatizări frauduloase, defrișările criminale de păduri, salvarea băncilor pe spinarea contribuabililor, îmbogățirea băncilor prin politica BNR, vînzarea pămîntului, distrugerea sistemului de educație, distrugerea sistemului de distribuție a presei – după mine, domeniu strategic -, care a provocat dispariția unui mare număr de publicații, protejarea politicienilor corupți, amestecul de politică, afaceri și servicii secrete în scopul spolierii țării etc, etc au fost inițiate, coordonate, legiferate de oamenii PSD (indiferent cum s-a numit el la un moment dat), trecute prin guvernele PSD și prin parlamentele dominate de majoritatea PSD. Restul partidelor, vinovate aproape toate și ele, n-au făcut decît să profite de sistem, să preia modelul… Dar nici unul la nivelul PSD.
      În fine, v-am mai spus și altă dată: nu vă mai preocupați de salvarea sufletelor noastre, aveți grijă de al dvs, că, bag samă, e în mare suferință.

  4. =insiruirea partidelor nu trebuie optita la psd, din el s-au ramificat ( nascut ) celelalte,fara cele istorice, care, UNDE SUNT : PNT, PNL (adevaratul PNL).Iertati , ===

  5. Hotul striga prindeti hotul!Daca aducem in discutie ca o supapa duhovniceasca sfatul Duhului Sfant, prin gura vamesul ajuns evanghelist.,,Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă.,,ar fi o sansa pentru pompieri de serviciu care nu au ce sa stinga si se alarmeaza fara sens.De mult timp observ aceasta vina si furie inhibata made in SACSIV ,a celor ce se cearta cu parasul lor constiinta, impreuna cu care calatoresc pe aceasta platforma si nu reusesc sa se impace cu ea.
    Deci frati romani nu este oblogatoriu, dar daca constiinta va mustra ca nu ati facut mai mult ca aceasta platforma si acesti oameni care de multi ani aduc daruri altarului din mijlocul cetatii, nu va mai risipiti energia, ci intoareti-va impacati-va constiinta ,dobanditi adevaratul cuget ortodox si gasiti-va locul.Ca nu cumva constinta sa va dea pe mana Judecatorului drept si sa ajungeti intemnitati de duhul antihrist care este deja in lume.Inca nu este batalia finala ci inceputul durerilor.

Spune-ți părerea