Tradiții și “apucături”

Tradiţia (sau Predania, cu un arhaism ce redă perfect înţelesul etimologic al cuvîntului) înseamnă transmiterea de la o generaţie la alta a unor valori deschise, înzestrate pe de o parte cu capacitatea unei deveniri interne, iar pe de altă parte cu aceea de a genera noi valori complementare. Tradiţia autentică este o realitate întotdeauna vie, dinamică şi organică; dacă un dat tradiţional îşi pierde aceste atribute, atunci nu mai avem de-a face cu o tradiţie propriu-zisă, ci doar cu o simplă relicvă a trecutului („survivance du passé”, în limbajul folcloristicii romantice). Aceasta este şi diferenţa fundamentală dintre Tradiţie şi tradiţionalism: prima este memorie creatoare, al doilea este memorie osificată. Orice tradiţionalism riscă, în ultimă instanţă, să se constituie într-un cimitir al Tradiţiei, într-un formalism rigid şi steril, precum cel al fariseilor din vremea lui Iisus*.

O formă curentă a tradiţionalismului prost este apucătura (expresia, în română, a lui “aşa am apucat” – motivaţie comodă a “încremenirii” existenţiale). Apucătura reprezintă o pseudo-tradiţie, un fel de inerţie primitivă de ordin mental sau comportamental, o “formă” care îşi ignoră “fondul”**. Tradiţia este creatoare, apucătura este repetitivă. (În termeni blagieni, tradiţia este “catalizatoare”, apucătura este “imitativă”.) Altfel spus, tradiţia pro-pune o continuitate calitativă şi organică, pornind de la o esenţă modelatoare, în vreme ce apucătura caută a im-pune un soi de continuitate cantitativă şi mecanică, pornind de la un mimetism exterior.

A distinge între tradiţii şi apucături ţine, pînă la urmă, de “deosebirea duhurilor”. Adeseori, apucătura tinde să treacă drept tradiţie, aşa cum, după vorba paulinică, Satana se îmbracă în înger de lumină. Lumea românească de azi trăieşte din plin tensiunea dintre tradiţii şi apucături. Diavolul românesc se “împieliţează” adesea în propriile noastre inerţii (care nu se regăsesc doar într-un anume primitivism existenţial, ci şi într-un anume convenţionalism propagandistic). Înstrăinaţi de duhul Tradiţiei autentice, dar resimţind obscur nevoia unor repere, ne lăsăm purtaţi de ispitele unui conservatorism sterp şi decerebrat (atunci cînd nu adoptăm, dimpotrivă, fronda dizolvantă a modernităţii, filosofia “dracului cu cărţi”, care este un alt mod al diavolului de a lucra/unelti în actualitate). Aşa cum slăbirea adevăratei credinţe predispune la superstiţia ieftină (sînt oameni care consideră religia o superstiţie, dar sînt convinşi că, dacă o pisică neagră le taie calea, atunci sigur o să le “meargă rău”!), tot aşa eclipsa adevăratei tradiţii predispune la un conservatorism superficial şi falimentar (faţa reprobabilă a “mioritismului” nostru***, dar şi a unui anume ortodoxism triumfalist, înstrăinat de adevărata Ortodoxie, asupra căruia îmi propun să revin cu o altă ocazie).

Căderea Tradiţiei în apucături este semnul morţii sufleteşti a unui neam – o formă de scleroză comunitară. Ea poate fi la fel de primejdioasă unui destin naţional ca şi pierderea identităţii. Or, noi ne mişcăm astăzi, mai mult decît oricînd, între monstruozitatea uitării de sine (retorica “neantului valah”) şi caricatura unei memorii vicioase (lumea lui “aşa am apucat”)!

Urgenţa acestei vremi ar fi să ne (re)descoperim tradiţiile şi să ne cenzurăm apucăturile. Să ne asumăm trecutul/memoria în spirit, nu în literă. Să facem saltul esenţial (şi exorcizator) de la suficienţa gregară la responsabilitatea cuminecătoare. Să ieșim din țarcul imitației ieftine spre zariștea creativității primenitoare. Să identificăm punctele inefabile de convergență ale specificității cu universalitatea. Să părăsim idolii tribului pentru Dumnezeul Cel Viu, Care este Alfa oricărei tradiţii şi Omega oricărei apucături…

___________________________

* “Tradiţia […] nu acceptă asimilarea cu tradiţionalismul: conservatorism sterp şi repetitiv, inevitabil blocat într-o formă temporală subalternă (ideologică, religioasă, politică), silnic prezentată ca supremă, imperisabilă şi chiar […] «sacră». Nu aşa vom fi în stare să presimţim adevărul tradiţiei autentice, căreia i se adaugă, spontan, calificativul de ea însăşi impus: vie. […] Veghea ei aţinteşte orizontul Spiritului liber («acolo unde e Duhul e libertatea»). Sensibilitatea ei – căci se poate vorbi despre o «sensibilitate» faţă de Tradiţie – este inclusivă, nu exclusivă” (André Scrima, „Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 135).

** În ordinea “culturală”, apucătura cea mai penibilă este festivismul folclorizant (utilizat şi politic, ca formă de populism patriotard).

*** Din atare perspectivă (iar nu în tendinţa sa generalizatoare), un autor controversat (criticat și pe drept, și pe nedrept) avea perfectă dreptate să scrie (surprinzînd latura “patriotică” a tradiţionalismului gregar): “La noi patriotismul este în special retrospectiv (în loc să fie prospectiv şi politic). Din acest motiv şi este atît de uşor să fii patriot printre români: nu trebuie să înfrunţi nimic, e suficient să te instalezi comod în opereta istoriei naţionale şi să perorezi. În loc să lucrezi cu tine însuţi, să faci ca timpul să-ţi fie favorabil, patriotismul românesc lucrează cu ideale, cu expresii definitive ale trecutului, cu discursuri solemne, cu aderenţa la vulgata bunului român…” (Horia-Roman Patapievici, „Politice”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 75).

The following two tabs change content below.
Răzvan Codrescu
Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).
Răzvan Codrescu

Ultimele articole de Răzvan Codrescu (toate)

1 thought on “Tradiții și “apucături”

  1. Da, Frumoase idei se pot lega mai ales de acea intalnire a unui tata disperat si a unui copil posedat care datorita neputintei,necredintei un duh rau ai facea rau.Tamaduirea nu este alceva decat o constientizare a neputintei sau putinatatii:Cred Doamne ajuta Doamne necredinei mele!

Spune-ți părerea