Duminica și Icoana Floriilor

Din Duminica Floriilor, care deschide Săptămîna Patimilor, pînă în Duminica Tomei (numită în popor şi „Paştele cel mic”), care încheie Săptămîna Luminată, creştinătatea trăieşte toiul timpului pascal. („Ciclul pascal” se întinde, altminteri, pînă la Rusalii.)

Dacă săptămîna de după Înviere, purtînd pecetea luminii, este una de binecuvîntată bucurie, cea dintre Florii şi Înviere, purtînd pecetea întunericului, este una de cernită reculegere şi de compătimire cu Hristos. Ea se cheamă Săptămîna Mare sau Săptămîna Patimilor, cînd seară de seară, din Duminica Floriilor şi pînă în Vinerea Mare, au loc în biserici slujbele numite Denii, în care se face pomenire despre toate prin cîte a trecut Iisus, de la sosirea Sa în Ierusalim şi pînă la moartea Sa pe cruce. Numele acestor slujbe de seară provine din limba slavonă, unde cuvîntul are înţelesul de „veghe” sau „priveghere”*.

Auzind că Învăţătorul este gata să urce la Ierusalim şi ştiind că mai marii cetăţii Îi puseseră gînd rău, propriii Lui ucenici s-au codit să-L urmeze într-acolo. Iată însă că Toma Geamănul (Didymos), unul dintre cei 12, îi îmbărbătează şi pe ceilalţi, zicînd: „Să mergem şi noi şi să murim cu El!” (Ioan 11, 16). Drumul Patimilor începe cu intrarea Domnului în Ierusalim, cînd poporul care peste cîteva zile Îi va cere moartea („Să fie răstignit!… Sîngele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” – Matei 27, 23 şi 25) Îl întîmpină acum cu ramuri de finic şi cu osanale (de unde proverbul: „Cine-ţi strigă azi Osana, mîine te va răstigni”). Prima denie pascală se ţine chiar în seara zilei de Florii. Prin post, reculegere şi rugăciune, credincioşii Îl însoţesc pe Iisus ca şi cînd ar fi ei înşişi martori direcţi la ultimele zile ale vieţii Lui pămînteşti, pătimind cu El în duh şi murind simbolic păcatului, ca să fie cu adevărat vrednici de bucuria Învierii.

Intrarea Domnului în Ierusalim (zugrăvită de obicei în naosul bisericilor) reprezintă împlinirea profeţiei mesianice de la Zaharia 9, 9-15: Iisus este imaginea Împăratului, iar Ierusalimul imaginea Împărăţiei (prefigurarea Ierusalimului ceresc). Numele grecesc al icoanei este „Baiophóros” (de la „báion”, care înseamnă „frunză/ramură de finic”, şi „phéro”, care înseamnă „a purta”), căci cei ce-L întîmpină au în mîini stîlpări. În „Erminia” lui Dionisie: „Cetate şi dinafară deal; Hristos şezînd pe un asin tînăr şi binecuvîntînd [mulţimea], iar dinapoi apostolii; şi înaintea lui Hristos un copac sus pe deal, din care copiii taie ramuri şi le aruncă pe jos […]. Şi afară de poarta cetăţii – iudei, bărbaţi şi femei, ţinînd ramuri şi [ducînd] copii în braţe şi pe umeri; iar alţii, de pe zidurile şi ferestrele cetăţii, privindu-L pe Hristos” (Dionisie din Furna, „Erminia picturii bizantine”, Editura Sophía, București, 2000, p. 112). Se observă că Hristos este înfăţişat călărind cu ambele picioare de aceeaşi parte a asinului şi cu faţa spre privitorul icoanei. „Acest mod de a-L zugrăvi pe Iisus contrastează cu picturile religioase apusene, în care El este, de obicei, reprezentat călărind cu picioarele de o parte şi de alta a asinului” (Constantine Cavarnos, „Ghid de iconografie bizantină”, Editura Sophía, Bucureşti, 2005, p. 95).

_________________________

* Denia este de fapt slujba Utreniei (slujba de dimineaţă) săvîrşită seara, în ajun, în felul privegherilor. Dacă privegherile se săvîrşesc în ajunul sărbă¬torilor importante, de-a lungul întregului an, deniile se săvîrşesc în numai două săptămîni ale anului bisericesc: în săptămîna a cincea şi în săptămîna a şaptea (a Patimilor) din Sfîntul şi Marele Post. Cele două denii din săptămîna a cincea reprezintă utreniile zilelor de joi şi sîmbătă şi sînt axate pe Canonul cel Mare al Sfîntului Andrei Criteanul (imnograf din sec. VIII, prăznuit aparte pe 4 iulie), respectiv pe Acatistul Bunei Vestiri (atribuit Patriarhului Serghie al Constantinopolului, din sec. VII). Deniile din ultima săptămînă a Postului pascal se săvîrşesc zilnic, din seara Floriilor pînă în seara Vinerii Mari, cele mai importante fiind socotite cele de joi şi de vineri seara (numite pe alocuri „denia mică” şi „denia mare”).

The following two tabs change content below.
Răzvan Codrescu
Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).
Răzvan Codrescu

Ultimele articole de Răzvan Codrescu (toate)

Spune-ți părerea