Ortodoxia românească și rezistența anticomunistă (III)

Memorialistica mărturisitoare

Există astăzi şi o uriaşă literatură memorialistică despre închisorile comuniste, iar ea este plină de figuri exemplare de preoţi sau călugări ce au înfruntat, în numele lui Dumnezeu şi al poporului român dreptcredincios, „fiara roşie”, majoritatea fiind condamnaţi cu sentinţa formală de „uneltire împotriva ordinii sociale”. Ba mai mult: mulţi dintre aceşti slujitori ai Bisericii au scris ei înşişi cutremurătoare relatări despre anii de luptă anticomunistă şi de detenţie (ori domiciliu obligatoriu). Înşir în continuare, în ordine alfabetică, o parte dintre aceste cărţi mărturisitoare (cerînd iertare că nu le-am putut înregistra pe toate): Valeriu Anania, „Memorii”, Ed. Polirom, Iaşi, 2008; Ioan Bărdaş, „Calvarul Aiudului. Din suferinţele unui preot ortodox”, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1999; Dimitrie Bejan, „Oranki. Amintiri din captivitate”, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1995 (despre perioada prizonieratului la ruşi, ca preot militar; ulterior a făcut închisoare şi în ţară, din 1950 pînă în 1964), şi „Viforniţa cea mare”, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1996; Liviu Brânzaş, „Raza din catacombă. Jurnal de închisoare”, Ed. Scara, Bucureşti, 2001; Gheorghe Calciu, „Războiul întru Cuvînt. Cuvintele către tineri şi alte mărturii”, Ed. Nemira, Bucureşti, 2001, sau „«Fiţi jertfelnici!». De la cuvintele către tineri la mărturiile testamentare”, Ed. Christiana, Bucureşti, 2012, dar mai ales „Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, după mărturiile sale şi ale altora”, Ed. Christiana, Bucureşti, 2007; Nicolae Ciolacu [Monahul Nectarie], „Haiducii Dobrogei. Rezistenţa armată anticomunistă din munţii Babadagului”, Col. „Omul Nou”, Hallandale [Florida], 1995; Mina Dobzeu (botezătorul lui N. Steinhardt), „Trei strigări împotriva lui Antihrist. Istoria adevărată a pustnicului de la Brădiceşti”, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1999; Nicolae Grebenea, „Amintiri din întuneric”, Ed. Agora, Iaşi, 1998 (ed. a II-a completată, Ed. Scara, Bucureşti, 2000); Părintele Marcu de la Sihăstria, „Mărturisirea unui creştin”, [Mănăstirea] Petru Vodă, 2007; Zosim Oancea, „Datoria de a mărturisi. Închisorile unui preot ortodox”, Ed. Harisma, Bucureşti, 1995 (reed.: Ed. Christiana, Bucureşti, 2004); N. Steinhardt, „Jurnalul fericirii”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991 (numeroase reeditări ulterioare*).

Mulţi dintre aceşti prigoniţi şi-au reluat activitatea slujitoare după 1964, cînd închisorile politice au fost lichidate. Securitatea a continuat să-i urmărească, mai mult sau mai puţin discret, dar nu le-a putut curma, cu mici excepţii lăturalnice, zelul şi vrednicia. Ei au lucrat, sub oblăduirea lui Dumnezeu, ca mari duhovnici, sau mari predicatori, sau mari cărturari; unii au ajuns ierarhi, alţii arhimandriţi, alţii parohi exemplari, iar ţara este plină de ctitoriile lor.

Acestora li s-au adăugat o mulţime de alţi preoţi care n-au trecut prin închisori, dar care au înfruntat vremurile cu o rectitudine discretă, lăsînd o amintire de neşters în minţile şi inimile credincioşilor. Sînt de neuitat, cu neostentativa lor subversivitate întru Hristos, figuri precum cea a părintelui Athanase Negoiţă (ce a fost deopotrivă un mare orientalist), care niciodată, în vremea comuniştilor, n-a folosit cunoscuta formulă liturgică de rugăciune „pentru conducătorii Republicii Populare – sau Socialiste – România, pentru sănătatea şi mîntuirea lor, Domnului să ne rugăm”, înlocuind-o firesc, curajos şi invariabil cu „şi pentru conducătorii ţării noastre, ca să le îndrepte Dumnezeu paşii numai pe căile cele bune”, sau care sărea mereu, sub privirile complice ale credincioşilor, peste balastul ideologic impus de regim pastoralelor patriarhale…

Mă opresc aici cu înşirarea lor, regretînd de-a nu-i fi putut pomeni decît în parte şi în treacăt pe numeroşii păstori sufleteşti vrednici şi jertfelnici pe care Dumnezeu i-a dăruit neamului românesc ca pe nişte adevăraţi cruciaţi împotriva terorii bolşevice. Biruind cu strălucirea lor beznele atîtor nevrednicii mărunte, ei dau posterităţii adevărata măsură a Ortodoxiei româneşti contemporane şi îşi aşteaptă, rugători în ceruri, harnicul iconar de mîine. (continuare)

___________________________

* Şi tradus deja în şapte limbi: franceză, italiană, ebraică, neogreacă, maghiară, spaniolă și portugheză.

___________________________

Citiți și:

 

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

2 thoughts on “Ortodoxia românească și rezistența anticomunistă (III)

  1. Parintele Ioan Bardas a fost unchiul meu. A facut inchisoare si sub Carol, arestat si de unguri in ’40, apoi lagarul Caracal in ’45 si apoi lunga detentie comunista… Dupa ultima lui arestare, matusa s-a intors la Sighet cu cei 3 copii mici, verisorii mei. Doi mai traiesc si azi.
    L-am cunoscut personal dupa ’90 la Oradea.

  2. A sosit vremea sa nu ne mai plangem. Nici un Basarab si nici un Mușatin, la fel si mai apoi, nu rămaneau in biserica dupa ce se rugau. Altfel ar fi pierdut bataliile toate. Si Neamul s-ar fi dus de râpă. Celor care ii urmau nu trebuia sa le spuna nimeni ÎNCĂLECAȚI !

Lasă un răspuns pentru Voia noastră de-a fi Anulează răspunsul