Rusaliile: Nașterea Bisericii

Ca şi în cazul Floriilor (Intrarea Domnului în Ierusalim), o altă mare sărbătoare creştină legată de ciclul pascal, cea a Pogorîrii Duhului Sfînt, se întîmplă să poarte în popor o denumire de origine păgînă: RUSALIILE. Numele popular al acestei sărbători stă în legătură, desigur, cu vechea sărbătoare romană „Rosalia” (cu care s-a învecinat calendaristic), cînd morţii erau cinstiţi cu trandafiri puşi pe morminte. De altfel, în mediile tradiţionale se mai ţin pînă azi Moşii de Rusalii, crezîndu-se că sufletele morţilor/moşilor, după ce părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor), se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor fie în ajunul Rusaliilor, fie la Rusitori (pe alocuri: sărbătoare a „despărţirii de morţi”, ţinută la 7 sau 9 zile după Rusalii). Peste aceasta s-au adăugat fel de fel de alte tradiţii (ca Rusalcele slave, un fel de zîne ale apelor, asemănătoare sirenelor), inclusiv o umbră de creştinism popular (Rusaliile ar fi, bunăoară, fiicele lui „Rusalim împărat”, stranie personificare a Ierusalimului biblic!). În orizont strict folcloric, Rusaliile – considerate îndeobşte totuna cu ielele – sînt făpturi din tagma zînelor rele, care-i pocesc pe oameni sau le iau minţile. Pentru a se feri de ele, oamenii trebuie să poarte asupra lor frunze de pelin, iar dacă le întîlnesc, să evite să le vorbească. Fiind zîne ale apelor, de ziua lor se zice că e bine să nu te scalzi, căci te paşte înecul…

Numele oficial bisericesc al sărbătorii este POGORÎREA DUHULUI SFÎNT, dar adeseori e denumită şi CINCIZECIMEA – căzînd la cincizeci de zile după Înviere. În această zi duminicală (care anul acesta pică pe 4 iunie) creştinătatea prăznuieşte însăşi NAȘTEREA BISERICII, marcată dumnezeieşte de pogorîrea Sfîntului Duh („Mîngîietorul” şi „Luminătorul” mai dinainte făgăduit de Hristos), în chip de „limbi de foc”, peste adunarea apostolilor (ai căror urmaşi sînt, prin succesiune harică, toţi slujitorii Sfîntului Altar). „Veţi lua putere, venind Duhul Sfînt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea… şi pînă la marginile pămîntului” (Fapte 1, 8), le spusese Domnul ucenicilor Săi în pragul Înălţării. Şi iată că, la vremea cuvenită, „din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vînt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei, şi s-au umplut toţi de Duhul Sfînt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (Fapte 2, 2-4).

Biserica, în sensul ei cel mai înalt, este unitatea noastră mistică şi cuminecătoare în Hristos, prin Duhul Sfînt, Care o consfinţeşte şi o veghează. Sfinţenia propovăduitoare este potenţare dumnezeiască a umanului primenit prin taina Învierii.

Pentru o tîlcuire mai adîncă și mai pe larg a semnificațillor acestui mare praznic vă invit să citiți ultima predică de Rusalii a Părintelui Galeriu.

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Spune-ți părerea