Crucea, simbol al Creștinismul, cenzurată într-o țară creștină

În Antichitate creștinii trebuiau să se ferească și să-și ascundă credința de frică să nu fie linșați. Încă nu suntem acolo dar nici foarte departe nu suntem. Crucea, simbolul Creștinismului, a redevenit pentru unii un simbol care trebuie evitat. Bineînțeles că în numele corectitudinii politice.

Filiala din Belgia a LIDL, lanțul de magazine german cu prezență în mai toate țările europene, a decis sa înlăture crucea de pe ambalajele produselor de origine grecească vândute sub etichetă proprie, ERIDANOUS. Pe aceste ambalaje LIDL a optat să folosească o imagine, devenită iconică, a unei biserici ortodoxe grecești de pe insula Santorini, doar că au ales să îndepărteze crucea de pe cupola albastră a acesteia.

Când au fost interpelați au oferit o explicație seacă, în nota comunicatelor corporatiste: „Noi evităm folosirea oricăror simboluri religioase pentru a nu ofensa credincioșii de alte religie„.

Domnilor și doamnelor de la LIDL, dacă nu doriți sa ofensați credincioșii de alta religie (musulmanii) alegeți altă imagine pe care să o folosiți pe pachetele produselor de origine grecească pe care le vindeți în magazinele dumneavoastră, nu imaginea unei biserici. Mutilând imaginea unei biserici ortodoxe ați reușit să ofensați creștinii dând satisfacție invadatorilor musulmani care au primit încă o confirmare că planul lor de cucerire a Europei este pe făgașul normal. Și asta și cu ajutorul dumneavoastră.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


9 comentarii la „Crucea, simbol al Creștinismul, cenzurată într-o țară creștină”

  1. Crucea, reprezentarile iconografice nu au ce cauta pe etichete care ajung la gunoi.
    Chiar revistele si cartile cu imagini iconografice, trebuie arse dupa ce se deterioreaza, iar cenusa ingropata in pamant curat.

    PS: PRIGOANA IMPOTRIVA CRESTINISMULUI RAMANE O REALITATE DUREROASA IN ACESTE VREMURI !

  2. Personalul LIDL din Belgia este in marea sa majoritate este de origine araba si africana.
    Legislatia precizeaza ca toate produsele expuse spre vanzare trebuie sa aiba indicata tara din care au fost achizitionate.
    Aceasta retea practica preturi accesibile populatiei cu venituri medii si mici si isi permite sa isi incalce regulile impuse legal .
    Spre pilda, comercializeaza branza telemea in cutii metalice de 1kg, produsa in ” tari din CE” . Cumparatorii stiu ca provine din regiunea Balcanilor sau din Romania, dar nu sesizeaza responsabilii magazinelor in legatura cu incorectitudinea informatiei.
    Produsele cultivate in teritoriile palestiniene si comercializate de Israel nu mai au specificata ‘tara de origine”.
    Ideea este ca LIDL are o responsabilitate partiala in modul in care sunt prezentate produsele.
    Sursa , respectiv producatorii greci, romani, bulgari accepta compromisuri dezonorante, in numele profitului.
    Grecii isi vand marfurile in general, in magazinele turcesti si evident ca imaginile de pe produsele lor infatiseaza cupole saracite de Sfintele Cruci proiectate pe un cer albastru fara identitate geografica si culturala.

  3. Un intelept musulman spunea ,crestini au crucea si noi avem intelesul ei.Nu sunt pro musulmani insa lupta devine tot mai subtila,haosul si involburarea tot mai intens evidentiate ,pana cand fiecare strat social va avea nevoie de un salvator care sa rezolve toate problemele, imitandu-L pe Hristos.Cred ca stiti de cine vorbesc pentru ca nu merita pomenita uraciunea pustiiri.Vom avea oare discernamantul sa nu ne aflam in tabara lui?

  4. Crucea aceea asezata discret la locul ei nu avea cum sa deranjeze pe cineva. Urat gestul de a o sterge in poza. Religiile ar trebui sa-i curete pe oameni si sa-i intelepteasca – fiindca toate au ca punct comun credinta in bine – pentru a se apropia unii de altii, dincolo de specificul fiecarei religii.

Comentariile sunt închise.