Asociația Culturală Română – Hamilton: 60 de ani de existență

Sâmbătă, 08 septembrie a.c., în sala mare de la Centrul Cultural Nae Ionescu din incinta Câmpului Românesc din Hamilton, Ontario, Canada, a avut loc un frumos și minunat banchet pentru a omagia și sărbători cei 60 de ani de la înființarea Asociației Culturale Române din orasul Hamilton, (ACR-Hamilton) provincia Ontario, Canada.

În același timp, la această cifră rotundă a ACR-ului din Hamilton, Ontario, mai putem adăuga încă două cifre rotunde: 50 și 30. Ele reprezintă de fapt două dintre cele mai mari realizări ale ACR-Hamilton: 50 de ani de la cumpărarea și achiziționarea terenului de pădure care avea să poarte numele de ”Câmpul Românesc” și respectiv 30 de ani de la inaugurarea oficială a clădirii care avea să poarte numele de „Centrul Cultural Nae Ionescu”.

Scurt istoric

„Asociația Culturală Română din Hamilton este cea mai veche asociație românească din provincia Ontario. Ea a luat ființă în anul 1957, când un grup de tineri români, noi veniți pe meleagurile canadiene, porniți de la ideea modestă, de a se cunoaște mai bine, de a se ajuta unul pe altul și de a face cunoscută suferința Neamului nostru, au simțit nevoia formării unei organizații românești la Hamilton. (…) În anii care au trecut, putem spune că Asociația s-a străduit să fie la înălțimea chemării noastre de Români în afara hotarelor țării. (…) Așa se face că peste un deceniu Asociația a cumpărat 25 de hectare de teren împădurit, unde s-a clădit primul așezământ al viitorului „Câmp Românesc”, multe personalități ale exilului românesc devenind membrii ai asociației noastre. Pe la începutul anilor 80 clădirea de lemn devenea neîncăpătoare și la îndemnul tuturor Românilor care ne-au vizitat, s-a pășit la realizarea unui Centru Cultural, specific spiritului și firii noastre, un pridvor de închinare și reculegere sub umbrirea idealurilor, ce ne invită spre tot mai sus. În anul 1986 a fost inaugurat Centrul Cultural Nae Ionescu, pentru care s-au cheltuit circa 300 000 de dolari canadieni, donați de Români din întreaga lume (inclusiv Africa de Sud și Australia), precum și din partea altor comunități românești din America. 135 000 de dolari au fos donați de guvernul Canadian care susține material minoritățile, pentru a-și păstra și dezvolta identitățile culturale.”

Aceste pasaje au fost reproduse din articolul publicat de ziarul „Observatorul” din Toronto, ON, și scris de Domnul George Bălașu, Membru Fondator al ACR-Hamilton. Articolul a fost publicat în două rânduri de publicația „Observatorul”: în iulie 2008 și în iunie 2017. Această mărturie istorică și comunitar românească vine din partea celui care a fost martor direct și unul din cei implicați activ în realizarea acestor obiective culturale românești în Canada, el fiind mai mulți la rând secretar, vice-președinte și chiar președinte al acestei asociații. De aceea această mărturie este una credibilă și adevărată, ea fiind validată cu ani în urmă de mulți alti membrii fondatori ai asociației.

Film documentar despre existența și istoricul ACR-ului din Hamilton

Pentru a marca și a puncta cât mai bine și mai eficient această aniverare, membrii și comitetul de conducere de azi al ACR-Hamilton au pregătit și realizat un film documentar în care se arată și se explică istoria și realizările acestei asociații. Textele și comentarii din film au fost pregătite de către Doamna Mihaela Moisin, Vice-Președintă a ACR-Hamilton, și membră a acestei asociații timp de 40 de ani (o altă cifră frumoasă, rotundă și de aniversat). Imediat de la venirea dânsei în Canada, în anul 1977, a devenit membră în asociație și a avut o prezență activă, constantă și de mare influență în demersurile și activitățile asociației. Filmul a fost alcătuit și îmbogățit cu nenumărate fotografii obținute din arhivele membrilor asociației și participanților la evenimentele oranizate de aceasta.

Pe parcursul a aproape 30 de minute cât a durat filmul prezentat la banchet, participanții prezenți în sală au ascultat și au vizionat acest documentar care arată și povestește despre multele și nenumăratele întâlniri culturale, politice, sociale, etc. ale Românilor veniți de peste tot din lume aici la Câmpul Românesc de la Hamilton. Realizatorii filmului și organizatorii banchetului ne-au asigurat că acest film va fi în curând făcut public și el va fi disponibil pe YouTube și pe situl asociațiai și al câmpului românesc.

Prezența la banchet a doi dintre membrii fondatori ai ACR-Hamilton

Invitații speciali ai serbării și sărbătoririi au fost cântărețul Ștefan Hrușcă și umoristul Doru Octavian Dumitru, artiști bine cunoscuți publicului de aici și din România. Dar, înainte de a le da microfonul și a-și prezenta și realiza fiecare un spectacol pregătit pentru această ocazie, organizatorii au ținut să prezinte publicului prezent pe doi dintre membrii fondatori ai acestei asociații : Domnii George Bălașu și George Donison, ei fiind practic singurii dintre toți membrii fondatori rămași în viață.

Ajuns și el la o vârstă destul de venerabilă de aproape 90 de ani, Domnul George Donison a luat cuvântul la microfon și a povestit tuturor faptul că dânsul este un român născut în Canada, că mama lui a fost născută tot în Canada din părinți români, iar tatăl lui, născut la Făgăraș, a ajuns foarte tânăr pe aceste meleaguri. La rândul său, cam în aceeași perioadă când a devenit membru fondator al ACR-Hamilton, s-a căsătorit tot o româncă născută în Canada din părinți veniți din România.

Din motive de sănătate, la peste 93 de ani, Domnul George Bălașu nu a putut lua cuvântul la microfon, dar prezența domniei sale în sala nu a trecut neobservată. Dintre cei peste 150 de participanți cât a putut găzdui sala în condiții de lux și de confort, mai multe zeci dintre ei s-au dus să-l salute și să-l felicite pentru tot ceea ce a făcut în cadrul acestei asociații, pentru efortul, munca și imensul sacrificiu pe care l-a făcut timp de zeci și zeci de ani de zile în slujba românismului și a cauzei naționale. Deși cu ani în urmă a fost mult rugat să-și scrie memoriile, din păcate, domnia sa nu a făcut-o, asta însemnând o mare pierdere pentru istoria comunității noastre din Canada și pentru istoria exilului luptător și anticomunist. Ajuns în Canada în anul 1952, dânsul a fost unul dintre marii luptători ai celor care au continuat în exil lupta împotriva sistemului stalinist și bolșevic din România. Iar ACR-Hamilton, ca și Câmpul Românesc, așa cum a spus-o și el în nenumărate rânduri, au fost adevărate citadele de jertfă și luptă pentru libertate, dreptate, adevăr și democrație-n țara noastră.

Domnul George Bălașu

O frumoasă și impresionantă descriere a locurilor și a românilor din Ontario și Hamilton în timpul anilor 57-67 o găsim într-o carte de roman autobiografic scrisă de Mia Pădurean de la Ottawa despre viața celui care a fost Nicu Pora (1919-2002) :

„Nicu cu toate realizările pe care le are, simte un gol în suflet, acel dor nestins de acasă. Tânjește după oamenii și hora din satul natal. El află de existența unui club unde se desfășoară diferite activități culturale. Împreună cu Doru, cumnatul lui, iau legătura cu domnul George Bălașu, care este inima românilor din Hamilton. Spre decepția lor nu sunt decât cinci sau șase membrii. În speranța că vor adera și alți tineri, înființează Asociația Culturală Română. După ce își strâng mâinile camaraderește își deapănă amintirile din acel trecut când în Austria își făceau planurile de luptă și în sufletele lor mai mijea un strop de speranță că se vor întoarce acasă să înfăptuiască din nou România Mare. (…) Începe să li se contureze dorința de a avea un câmp românesc. Într-una din zile (1967, n.n.) domnul George Bălașu, care este foarte preocupat de manifestările românești, vine la Nicu acasă și-l anunță că a citit într-un ziar că există de vânzare o parcelă de pământ de patruzeci pogoane. Ei se socotesc cum ar fi bine, în cele din urmă decid să meargă la fața locului. Când ajung îi întâmpină un tablou deplorabil – poarta dărăpănată și câmpul plin de bălării le dă un gust amar, totuși nu se descurajează, merg la proprietar și încheie târgul. Patruzeci de mii de dolari este convenabil pentru o întindere așa de mare.

În fiecare Sâmbătă și Dumincă, românii dornici să aibă un loc al lor, se strâng și lucrează plini de veselie. Pentru a putea circula cu vehiculele mai întâi trebuie să facă un drum apoi schimbă gardul care în iernile grele, troienit de zăpezi și bătut de vânturile puternice stă înclinat gata, gata să cadă. Ei curăță terenul de scaieți și mărăcini, înlocuiesc tufele cu arbuști cu pomi fructiferi și alți copaci care cresc în climatul canadian. Frunzele și capitulele spinoase le rănesc mâinile dar lor nu le pasă, știu că își aranjează un câmp de vară unde se vor întâlni cu alți români care poartă în inimi nostalgia ținuturilor românești. Particulele de lumină saltă jucăușe printre frunzele nădușite ale copacilor.Natura plină de viață pare obosită sub povara căldurii toride a lunii iulie.”

Aceste pasaje au fost reproduse din cartea „De ce am fugit de-acasă ?” și publicată sub egida „Memoria Exilului” de Editura Puncte Cardinale din Sibiu în anul 1999. Ele se găsesc în această carte la paginile 169-170.

Concluzie

Cei care am participat la acest banchet ne-am bucurat de această minunată după-amiază petrecută în compania a doi mare artiști, a doi membrii fondatori, și a celorlalți membrii ai acestei asociații. În încheiere nu ne rămâne decât o singură speranță și o singură urare : La trecutu-ți mare, mare viitor !

A consemnat: Marian Costache din Montreal, Quebec, prezent la acest eveniment


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost