Cum se poate bloca acordarea cetățeniei române pentru toată Asia?

Scrisoare deschisă către președintele Klaus Iohannis, către Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Externe

Totdeauna am susținut că românii și urmașii lor din Basarabia, din nordul Bucovinei, din Transnistria și din Herța trebuie să primească gratis și în regim de urgență cetățenia română. Ei nu au nicio vină dacă li s-a răpit cetățenia, odată cu teritoriile românești. Lucru valabil și pentru urmașii românilor deportați în Siberia, în Kazahstan sau în Uzbekistan. La fel, trebuie să primească, în aceleași condiții, cetățenia română minoritarii care pot dovedi că părinții, bunicii sau străbunicii lor locuiau în România înainte de 28 iunie 1940.

Acordarea sau redobândirea cetățeniei române rămâne încă un proces greoi, chiar dacă, la insistențele fostului președinte Traian Băsescu, procedurile s-au mai simplificat. Ceea ce dorim să scoatem în evidență este altceva: de mai mulți ani, se face un comerț nerușinat cu documente false pentru indivizi din Ucraina, din Rusia și din toată Asia, care nu au avut și nu au nicio legătură cu România. Internetul geme de oferte pentru cetățenia română. Presa a semnalat de mai multe ori această escrocherie de anvergură, iar oamenii din instituțiile de stat de la noi stau, dorm sau sunt corupți și ei. Nu există altă explicație pentru lipsa lor de reacție.

Ofertele se fac pe față. Un cetățean din Republica Moldova trebuie să-i dea falsificatorului 250-300 de euro, unul din Ucraina scoate din buzunar 800-1000 de euro, iar un rus, dacă vrea să se facă român cu acte în regulă, plătește 1.600-2.000 de euro. Solicitantul poate să fie din Azerbaidjan, din Kazahstan, din Ciukotka sau din Tadjikistan. El plătește mafiei și devine cetățean român, deși neam de neamul lui nu a avut nicio legătură cu România.

Falsificatorul inventează origini românești oricui plătește, măsluind documente care nu au nicio legătură cu arhivele de la Cernăuți, din Odesa sau de la Chișinău. Și nimeni de la București nu tresare măcar. Toată lumea știe, în afară de SRI și de SIE…

Anchete jurnalistice, publicate de ziare mari, ca „The Times” sau „The Sun”, arată cât de vulnerabilă este România în fața acestor termite. Ziariștii au dovedit că falsul poate să fie oricât de grosolan, că birocratul nu ridică măcar pleoapele. De exemplu, Svetlana Alilueva, fiica lui Stalin, Dumnezeu s-o ierte, se mărită cu Ostap Bender, personajul de ficțiune al lui Ilf și Petrov. Așa și-a falsificat documentele un anume Vladimir, „nepotul” celor doi. Putem să demonstrăm cu „acte în regulă” că domnul Klaus Iohannis are un bunic născut la Cernăuți, care era nepotul lui Goethe, iar bunica era verișoara lui Adolf Hitler din Storojineț. Și primim documente de origine beton, cu „ștampila” Arhivelor din Cernăuți. Din surse sigure, știm că există câteva clone ale ștampilei directorului Arhivelor de la Cernăuți.

Ce se poate face pentru stoparea acestor enormități primejdioase pentru securitatea României? Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România trebuie să ceară copie legalizată după actele de naștere ale părinților, bunicilor sau străbunicilor de la arhivele din Chișinău, Cernăuți sau de la Odesa, care nu mai pot fi falsificate. O asemenea copie legalizată costă doar vreo 2-3 euro.

Insistăm pentru rezolvarea acestei chestiuni fiindcă oricine poate profita de pe urma legii cetățeniei pentru românii din teritoriile invadate de Stalin. Indivizi din toată Asia devin peste noapte cetățeni români și se risipesc prin toată Europa. Indiferent ce ilegalități vor face, ei vor fi considerați… români. Statul român trebuie să le acorde sprijin consular, ajutoare sociale, medicale etc. Ne putem permite acest lux? Evident că nu. Pe de altă parte, falsificarea actelor este o mină de aur pentru agenturile rusești sau ucrainene din România. Sute de mii de bolșevici, dar și țigani din stepele Ucrainei au primit cetățenie română în timpul regimului Dej-Pauker și au fost folosiți ca masă de manevră în „deschiaburizarea” României. Nu ne-am mai putut descăiera de ei decenii la rând.

Ministerul Justiției și Serviciul Român de Informații trebuie să reacționeze până când nu va fi prea târziu. Evident, fără să încalce drepturile pe care le au românii din teritoriile invadate de Armata Roșie.

Cu ani în urmă, am mers la o conferință de presă la Ministerul Afacerilor Externe și i-am adus la cunoștință domnului ministru Andrei Marga o altă bazaconie: Tatiana Popa, consulul general de-atunci al României la Cernăuți, insista ca toate actele să fie traduse conform ortografierii adaptate la limba engleză din pașaportul ucrainean. Bieții români nici nu-și mai recunoșteau numele de pe pașapoartele lor. De exemplu, dacă pe om îl cheamă Bouroș, cum să scrii în pașaportul lui „Bowrosh”? Oare de câți de-alde Mykola, Olesia, Ivan, Olexandr avem nevoie în țara noastră? Și totuși, lucrătorii noștri așa făceau. După care logică? Oare acești lucrători din consulate și ambasade nu știu nimic despre istoria tragică a acestor conaționali de-ai noștri? Dintr-un fel de inerție, traducătorii din Cernăuți continuă să traducă numele după indicațiile doamnei Tatiana Popa. De ce se acceptă și astăzi asemenea aberații și nimeni nu se implică? Oare onomastica românească nu face parte din identitatea națională a românilor?

Ministrul mi-a promis că rezolvă…

Andrei Marga a plecat, a fost retras și consulul respectiv, iar birocrații leneși continuă „să traducă” numele românilor care au fost traduși de ruși, au fost traduși de ucraineni… Mai lipseam noi. Dacă s-ar cere copii certificate după actele de naștere și de căsătorie ale bunicilor sau ale părinților din arhivele amintite, nici asemenea aberații nu ar mai fi posibile.

La birourile teritoriale din Suceava, Galați, București, sute de indivizi depun zilnic acte false . Le cunoaștem și numele unor samsari.

Și totuși ne întrebăm: oare autoritățile statului nu știu sau nu vor să știe de toate aceste matrapazlîcuri? Chiar trebuie să ne bată obrazul străinii pe Bruxelles că am devenit stupid de permisivi?

O altă problemă este cunoașterea limbii române, limba oficială a statului care le aprobă cetățenia. Ungaria nu oferă nimănui cetățenia ungară dacă solicitantul nu știe maghiara. Într-o perioadă, autoritățile române făceau această verificare elementară. În prezent, totul merge pe bandă rulantă. Oare nu cumva angajații noștri se află în lanțul trofic al samsarilor? Altfel, cum să mai înțelegi că viitorii cetățeni români nu se sinchisesc să învețe măcar câteva cuvinte românești?

Viorel Patrichi

About Viorel Patrichi

Jurnalist, ultima carte publicată: Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă (2001).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


3 comentarii la „Cum se poate bloca acordarea cetățeniei române pentru toată Asia?”

  1. Textul acesta poate servi ca exemplu pentru cum unii dintre noi nu pot sa-si pastreze echilibrul pana la capat. Adica de ce nu s-ar bloca acordarea cetateniei, cum de fapt ar trebui, nu doar pentru migranti asiatici, ci si pentru europeni? Ca sa nu mai spunem ca exista si un continent african de unde vin migranti. Cu ce este mai bun un cetatean venit dintr-o cultura precara decat un cetatean european complet ateu, neonazist sau membru lgbt?

  2. E dureros ce se intampla. Romanii nu primesc cetatienie decat cu foarte mari greutati iar neromanii devin cetateni roamani.

    Un exemplu trist e si cazul domnului Goma care nici pana in ziua de astazi nu si-a primit cetatenia inapoi.

    Cand Romania nu a apartine romanilor se intampla totul impotriva noastra.

  3. CAnd vor conduce romanii va fi posibil – cat timp ateii, bolsevicii, sectantii, khazarii, paganii formeaza majoritatea parlamentara si conduc indoctrinarea si manupularea mediatica relele se vor aduna.
    Categoriile enumerate au cetatenia romana dar recunoasterea statului masonic nu-i face romani chiar daca au si bunici si strabunici nascuti pe teritoriul patriei noastre.
    Roman esti si mori doar crstin, adica ortodox caci asa s-a tinut neamul intreg si supravietuitor.
    Ceilalti – veneticdi si invadatori, tolerati si acceptati dupa legile altora nu vor apara nciodata tara, credinta, poporul fiindca ei vor altceva.
    Mai putin cate unul dintr-o mie sau mai rar chiar.

Comentariile sunt închise.