Rugul Aprins al închisorilor comuniste (I)

DE LA VALERIU GAFENCU CITIRE

Am extras mai jos cîteva fragmente memorabile din convorbirile purtate de Ioan Ianolide cu Valeriu Gafencu în vremea detenţiei lor comune. Apărute în amplul volum mărturisitor „Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă” (Ed. Christiana, București, 2006), aceste discuţii tematice, consemnate de interlocutor cu smerenie şi scrupulozitate, sînt foarte grăitoare pentru gîndirea creştină şi statura moral-duhovnicească a „sfîntului închisorilor”, iar pe deasupra îşi păstrează aproape pe de-a-ntregul actualitatea, constituind adevărate „capete” de Filocalie românească.

DESPRE PREOȚIE

– Crezi, Valeriu, că preoţia celibatară este bună?

– Din punct de vedere al dăruirii, ea este bună, căci celibatul înlesneşte dezlipirea de orice interes şi legătură omenească; dar celibatul este foarte greu de respectat, şi din această perspectivă este o mare ispită. Formula ortodoxă mi se pare mai înţeleaptă: cu ierarhi monahi şi cu preoţi familişti.

– Dar nu are şi formula preoţiei familiste neajunsurile ei?

– În mod ideal, preotul, chiar dacă are familie, trebuie să se poată smulge oricînd din sînul ei pentru Hristos, iar dacă are bunuri materiale, să fie ca şi cum nu le ar avea. Căci preotul, ca să fie viu pentru Hristos, trebuie să fie mort pentru lume – dar tocmai pentru a sluji lumea. El trebuie să fie în primul rînd un exemplu de vieţuire creştină. Preoţii să lase lumea păcatului să şi îngroape morţii, iar ei să se smulgă din ea pentru a zidi lumea creştină. Ar fi bine ca problemele materiale ale familiilor preoţeşti să fie integrate şi preluate de comunitate. […]

– Preoţii şi ierarhii trebuie să facă politică?

– Preotul este călăuzitorul duhovnicesc al omenirii creştine, prin urmare este angajat în TOATE problemele omeneşti, şi cu atît mai mult în cele de ORIENTARE a lumii. Deci dacă politica înseamnă orientare, preotul se ocupă de politică. Avînd în vedere nedesăvîrşirea condiţiei umane, în care formele sînt în continuă schimbare, preoţii nu guvernează, ci veghează guvernările; ei veghează binele, deci se fixează pe un plan spiritual moral şi ideatic. Clerul trebuie să şi menţină libertatea şi independenţa faţă de sectorul politic tocmai pentru a l putea înrîuri şi, eventual, primeni. Dar a lăsa lumea să fie guvernată la întîmplare, înseamnă a şi pierde misiunea lui clericală. Ideală este societatea condusă prin conlucrarea divină şi umană, clericală şi laică, bisericească şi statală. Clerului îi revine greaua misiune de a forma spiritualitatea pe fundalul căreia să se desfăşoare istoria…

DESPRE MISTICĂ

– Valeriu, noţiunile de mistică şi misticism sînt astăzi denigrate; totuşi oamenii cred în Dumnezeu şi au nevoie de comuniune cu El. Tu însuţi ai o trăire lăuntrică profundă. Deci ce trebuie făcut?

– În primul rînd, trebuie să denunţăm de rea credinţă pe aceia care au reuşit, aici şi în alte părţi, să discrediteze noţiunea de mistică. Mistica va rămîne centrul renaşterii creştine care se pre-figurează, căci prin ea creştinul intră în comuniune cu Hristos, printr un proces sufletesc treptat de curăţire şi desăvîrşire. Se porneşte de la întoarcerea omului în sine însuşi spre a L căuta pe Hristos şi se ajunge la unirea cu Dumnezeu prin dragoste. Trăirea lăuntrică transformă firea, umple mintea de cunoştinţă, întăreşte voinţa, curăţeşte inima şi face din om un purtător de Hristos. Spre deosebire de morală, care impune rigoarea unor porunci, mistica este un act viu, intim, de trăire în Duhul Sfînt. Fiind o „artă”, ea presupune un îndrumător, un povăţuitor. Acesta este un Avvă, un Părinte, care pe lîngă faptul că administrează harul, are el însuşi o trăire lăuntrică şi o practică isihastă.

– Care este începutul vieţii lăuntrice cu Hristos?

– Credinţa, credinţa în Dumnezeu. Sînt oameni care cred prin firea lor şi prin mediul în care au trăit. Sînt oameni care ajung la credinţa din ei înşişi după căutări şi rătăciri. Sînt oameni care pervertesc credinţa din ei prin manifestări străine, degradante ori chiar satanice. Credinţa este o componentă potenţială a structurii sufleteşti, dar ea necesită un proces atent şi ordonat de cunoaştere. Iar Biserica are rolul de a ne învăţa dreapta credinţă.

– Dacă începutul vieţii lăuntrice este credinţa, care este sfîrşitul, încununarea ei?

– Credinţa e un sîmbure mic ce creşte necontenit în viaţa aceasta şi în viaţa viitoare, pînă la desăvîrşirea omului şi unirea lui, prin dragoste, cu Dumnezeu. Deci dragostea este virtutea cea mai mare, care nu înlocuieşte, ci întăreşte şi mai mult credinţa. […]

DESPRE PACE

– Valeriu, ce este pacea?

– Pacea este o taină şi nu se află decît în Hristos, prin Hristos şi pentru Hristos.

– Pacea e în suflete ori în lume, în istorie ori în veşnicie?

– Fiind în Hristos, ea e în toate şi prin toate. […]

– Poate exista pace lăuntrică fără războiul nevăzut?

– Cine nu luptă şi nu învinge patimile şi ignoranţa, acela nu cunoaşte pacea.

– Ce este de fapt războiul nevăzut?

– Întoarce te în tine însuţi şi vei vedea!

– Poate exista pace lăuntrică fără pace cu oamenii?

– Atîta vreme cît eşti vinovat faţă de oameni, cu voie şi fără voie, cu ştiinţă şi fără ştiinţă, prin omisiune ori prin acţiune, nu poţi fi împăcat nici cu Dumnezeu şi nici cu tine însuţi. […]

– Pacea, atît în inimile oamenilor, cît şi în lume, pare cu totul instabilă!

– Pacea oamenilor depinde de măsura în care ei se găsesc în Duhul Adevărului, este deci înainte de toate o problemă spirituală, chiar dacă ea se manifestă pe plan politic, social, economic, cultural, educativ ori moral. Toate problemele oamenilor sînt probleme de conştiinţă, iar conştiinţa nu şi află pacea decît în domeniul religiosului. Religiosul este fundamental în istorie. […]

DESPRE LIBERTATE

– Este libertatea o emanaţie a răului?

– Nicidecum. Răul nu există ontologic. În Dumnezeu nu există rău. Răul este răstălmăcirea libertăţii cu care Ziditorul a înzestrat pe oameni şi pe îngeri, creaturile Lui cu conştiinţă liberă. Răul începe cu orgoliul lui satan şi cu neascultatea omului.

– Respectă Dumnezeu libertatea omului?

– Prin atotştiinţa Sa, Dumnezeu a respectat ontologic libertatea omului, căci în creaţie a prevăzut naşterea Fiului Său, iar prin atotbunătatea Sa, Dumnezeu s a făcut Om şi suferă împreună cu noi pînă ce se va mîntui lumea. Natura omului e liberă. Dar libertatea absolută nu e în creaţie, ci în Creator.

– Satana respectă libertatea omului?

– Satana nu cunoaşte lăuntrul omului, dar foloseşte toate mijloacele ca să l robească pe om, căci el însuşi este rob netrebnic. Nu există libertate în rău.

– Omul respectă libertatea omului?

– Prin egoism şi tendinţa de dominare, omul e lup pentru om; prin virtute şi luminarea harului, omul e Hristos pentru om. Respectarea omului de către om este o problemă a îndumnezeirii oamenilor. […]

– Poate exista o falsă libertate?

– Dacă poate exista un hristos mincinos, e firesc să existe şi o libertate falsă. Ea poate fi spirituală, politică sau socială. Toate formele de manifestare a libertăţii sînt valoroase numai în Adevăr. […]

– Poate omul să şi determine singur destinul?

– Ateii materialişti, obsedaţi de plăceri, de dorinţa de dominaţie şi de egoism, au creat civilizaţia modernă, care culminează în tehnicitate. Ei au izolat natura umană şi au părăsit poruncile lui Dumnezeu. Încercarea lor de a crea un rai pămîntesc şi senzual a dat însă greş. Natura se epuizează şi se poluează, devenind improprie vieţii. Tehnica, la rîndul ei, are mult mai mari posibilităţi de distrugere decît de construcţie. La toate acestea se adaugă răul cel mai mare: alienarea oamenilor. Adepţii antropocentrismului modern nu se mai simt stăpîni pe destinele lumii pe care ei înşişi au construit o. Astfel, lumea alienată, fără Dumnezeu, îşi află pedeapsa propriei ei răutăţi. […]

– Va primi lumea creştină de mîine viziunea libertăţii creatoare şi mesianice?

– Evenimentele tragice prin care trece lumea modernă vor crea condiţiile reîntoarcerii la credinţă. Trebuie să revenim la Duhul Sfînt, la Evanghelie, la forţa apostolică. Avem datoria să strigăm cu toată puterea Adevărul, pocăinţa şi întoarcerea lumii la Dumnezeu. Creştinismul renaşte în cuptoarele de foc şi tortură ale materialismului ateu. Satana va pierde, prin chiar metodele sale de lucru, lumea pe care credea că o va cîştiga. Hristos apare limpede ca Mîntuitor, ca Mesia, şi va fi urmat cu credinţă de oameni…

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

2 thoughts on “Rugul Aprins al închisorilor comuniste (I)

  1. Oh, de am auzi asa vorbe din gura parlamentarilor romani insa faptul ca nu auzim dovedeste ca la butoane se afla fiii comunistilor de ieri, tortionarii si idemonizatii de azi care au schingiuit trei generatii si se grabesc spre ghena inainte de vreme.Sfinte mucenice Valeriu, pomeneste-ne sa ne ridicam la marturisire si indumnezeire!

Spune-ți părerea