Tatiana Niculescu ar fi rămas o anonimă dacă n-ar fi scris o carte, așa zis biografică, despre Corneliu Zelea Codreanu

În urmă cu câteva luni a apărut la editura Humanitas o carte, așa zis biografică, despre Corneliu Zelea Codreanu, Căpitanul Mișcării Legionare intitulată „Mistica rugăciunii și a revolverului„. N-am citit-o și nici nu cred că o voi citi așa că nu o voi discuta. Am citit însă interviul pe care autoarea, Tatiana Niculescu, l-a acordat celor de la Press One și mi-a fost de ajuns pentru a mă lămuri de calitatea așa zisei biografii. În continuare voi comenta doar afirmațiile sale din interviu.

Iată ce spune autoarea despre Corneliu Codreanu:

Dacă n-ar fi fost condamnat pe nedrept, în urma unui proces măsluit, și n-ar fi fost asasinat mișelește, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca o figură excentrică, ca un deputat oarecare, lipsit de vocația autentică a omului politic de anvergură (s.n.), sau ca un militar bântuit de fantasmele puterii absolute – de tipul „vreau totul sau nimic” –, ca atâția alții.

Îmi este greu să înțeleg cum a ajuns autoarea la această concluzie. Că le place sa nu unora, Corneliu Zelea Codreanu alături de camarazii săi au construit în zece de ani, pornind de la zero, o mișcare care a zguduit din temelii România interbelică dominată de aceleași păcate de care suferă și România contemporană: politicianism, corupție, nepotism etc. Poate autoarea nu știe că, în ciuda tuturor piedicilor și a fraudelor electorale, partidul Totul pentru Țară, aripa politică a Mișcării Legionare, a reușit să obțină peste 15% din voturi la alegerile generale din decembrie 1937 devenind, oficial, a treia forță politică a României.

Câ să nu mai amintesc de faptul că două generații de după cea a lui Corneliu Codreanu, în ciuda tuturor ororilor la care au fost supuse, nu s-au dezis de învățăturile sale preferând, în cea mai mare majoritate, jertfa.

Dar autoarea știe mai bine. Iată ce spune despre caracterul Căpitanului:

Codreanu era un om irascibil, cu reacții rapide și puternice, pe care nu și le putea stăpâni. (???, s.n.) Prefectul, pe de altă parte, era o brută pentru care violența era un detaliu administrativ și o manieră de a impune legea. Așa încât procesul s-a desfășurat, după mai multe mutări, într-o atmosferă încinsă de emoții personale și colective poleite cu lozinci naționaliste.

Este pentru prima oară când aud despre Corneliu Zelea Codreanu că „era un om irascibil, cu reacții rapide și puternice, pe care nu și le putea stăpâni„. Din tot ce am citit până acum pe acest subiect, și cred că am citit destul, Căpitanul Mișcării Legionare era exact opusul a ceea ce spune Tatiana Niculescu, era foarte calm și cerebral și nu lua hotărâri în pripă sau la mânie.

Despre procesul în care Corneliu Zelea Codreanu a fost achitat în cazul uciderii prefectului de poliție din Iași, Constantin Manciu, autoarea e categorică. În ciuda verdictului de achitare, Codreanu a fost vinovat și trebuia condamnat pentru uciderea lui Manciu:

A fost un proces cu jurați, cum vedem în filmele americane. Ei au decis că Zelea Codreanu s-ar fi aflat în legitimă apărare. Câte procese, chiar în zilele noastre, se încheie neapărat cu condamnarea vinovatului? (s.n.)

Iată cum prezintă și desfășurarea faptelor:

În momentul în care prefectul Manciu a ieșit pe ușa judecătoriei împreună cu însoțitorii săi, Codreanu a scos din buzunar un revolver, a tras de două ori și a luat-o la fugă. Un glonț îl nimerise pe Manciu în cap și îl doborâse, al doilea îl rănise pe inspector, Clos. (…) Până la urmă, Codreanu s-a predat, a fost dezarmat și dus la Prefectura de poliție. Procesul se desfășura cu jurați, iar jurații au intrat în sală purtând pe piept insigne cu svastica, așa încât, scrie ziarul Unirea poporului, toată lumea era sigură că niciun jurat nu va vota împotriva lui Codreanu.

Practic autoarea și-a însușit poziția acuzării ingorând complet atât împrejurările în care s-au petrecut faptele cât și declarațiile lui Codreanu:

Arată împrejurările în care ai comis asasinatul contra Prefectului de Poliție C. Manciu?

– La sedința judecătorească de la Ocol. I Urban, cu ocazia procesului Comerzan, Manciu, Clos, Vasiliu s-au petrecut mai multe incidente între inculpați și avocații reclamantului. Aceste incidente, care au culminat în a le adresa avocaților reclamantului cuvintele de „obraznic și impertinent” au determinat suspendarea insăși a sedinței. Cauza incidentului nu am fost subsemnatul, cu toate acestea, la ieșirea din Judecătorie, am fost înjurat și lovit de prefectul de Poliție Manciu, care s-a adresat către mai mulți agenți spunând să puie mâna pe mine și strigând: „loviți”. Am fost înjurat cu cuvintele, injurături de „Dumnezeu”, de „Cruce”. În momentul când am fost lovit, am strigat să se oprească și m-am retras în jos pe scări. Văzând un număr mai mare, de patru sau trei, nu-mi aduc aminte bine, am scos un revolver din buzunar și am descarcat trei focuri, pentru ca să mă apar.

Cand am tras asupra comisarului Clos, acesta era cu revolverul în mână și inainta spre mine. Văzând că trag cu revolverul, a fugit înăuntru. Eu, care eram într-o mișcare de retragere față de dânșii, mi-am continuat retragerea înspre Prefectură; în drum, însă, mi-a ieșit un sergent înainte, cu un revolver în mână și atunci eu când l-am văzut, m-am repezit asupra lui și i-am spus ca să se retragă că-l împușc și atunci a fugit. După aceasta, m-am reîntors la Judecătorie, unde m-am prezentat d-lui judecator Spiridoneanu, care a dispus să fiu trimis la Parchet. Pe drum am fost întâmpinat de mai mulți Agenți Polițienești care m-au condus la Prefectura de Poliție. Aici am predat revolverul comisarului Pop.

Cât despre proces, autoarea ar trebui să știe că statul a făcut tot ce a putut pentru a obține condamnarea lui Codreanu. Oare nu știe de ce procesul s-a desfășurat la Severin când faptele s-au întâmplat la Iași? Să-i amintim noi.

În 1924, la momentul uciderii lui Manciu, Codreanu avea 25 de ani, Mișcarea Legionară nu exista încă, avea să se înființeze abia după trei ani, la 24 iunie 1927. În afara Moldovei nimeni nu auzise încă de Corneliu Codreanu. Guvernul liberal de atunci, simțind că șansele de a obține o condamnare în Iași sau alt oraș din Moldova sunt infime având în vedere că opinia publică locală știa ce brută e Manciu și cum abuza de putere, au decis mutarea procesului la Turnu Severin, fief al liberalilor aflați la putere. Cu toate acestea, chiar și într-un oraș unde Corneliu Zelea Codreanu era un anonim, juriul a avut nevoie de doar cinci minute de deliberare pentru a-l găsi nevinovat de toate acuzațiile.

Dar ce contează pentru Tatiana Niculescu? Ea știe sigur că Corneliu Zelea Codreanu a premeditat crima și l-a ucis cu sânge rece pe Manciu. Atunci cum să ai pretenția ca așa zisa biografie să fie una obiectivă?

10 thoughts on “Tatiana Niculescu ar fi rămas o anonimă dacă n-ar fi scris o carte, așa zis biografică, despre Corneliu Zelea Codreanu

  1. Observațiile critice sînt pertinente, dar titlul este exagerat: autoarea era demult consacrată. Se poate spune mai degrabă că și-a stricat, cu această carte, buna imagine pe care și-o agonisise cu celelalte.

  2. Nu cred ca e mai putin anonima dupa aceasta carte, cum nu cred ca ii cunosc „consacrarea” mai mult de cateva sute de persoane. Tiraje jalnice pe masura ,,epopeilor”.

  3. Omul este o complexitate de stari,trairi si patimi pana incepe lupta in Duh si Adevar.De cand pune inceput bun, toate greselile lucreaza la acea venire in fire, la dobandirea minti lui Hristos, insa depinde cine intra pe fir in intervalul sau parcursul acesta,cine sunt sfatuitorii care te sfatuiesc in activitatea ce o depui mai ales public si daca ai ajuns in punctul de echilibru in care mort copt nu faci compromis si te silesti sa nu faci.Dar iar ajungem la cat de mult cunosti din Adevar ca El sa te elibereze.
    Pe aceasta domnita nu o cunosc personal ci tangential,nu am citit nimic ce a scris ci doar am vizionat un inteviu de pe ,,Cuvinte din taceri,,, cu toate ca am auzit ca a scris o lamurire la cazul Tanacu.Subiectivismul sau inselarea dumneaiei il scuz prin doua motive.Ori a cazut prada unor inselatori care ar ucide sa nu se coaguleze un pol national roman autentic ori ranile interioare din urma suferintelor avute in trecut nu le-a vindecat in adancime.
    Este greu sa scrii facand abstractie de problemele tale personale chiar cele dureroase si la care precum dreptul Iov nu primesti raspuns poate cu anii, insa daca pentru fiecare cuvant desert ,care nu aduce roada,vom da socoteala fiecare ar trebui sa fim cu acrivie in cele personale si in cele comunitare deci multumim pentru analiza si informare si sa nu uitam cuvantul inspirat al ,,mediteranei ,,duhovnicesti.,, Romani 8,28.
    ,,Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui;,.

  4. Dacă nu citiți, măcar verificați pe internet, ca să vă faceți o idee! Autismul cultural nu-i o virtute – nici naționalistă, nici ortodoxă.

  5. Extrem de puțini din cei care i-au fost contemporani, l-au cunoscut și l-au urmat, l-au înțeles!
    Ce să mai vorbim de Tatiana Niculescu…
    De părerologi cu pretenții de cunoscători ai adevărului n-am dus, nu ducem și nu vom duce lipsă!

  6. Doamna Tatiana Niculescu Bran, corespondenta BBC, s-a facut cunoscuta, dupa parerea mea, mai ales in calitatea sa de sotie a domnului Mirel Bran (jurnalist la le Monde, organ de presa posedat de Pierre Berger,Xavier Niel si Matthieu Pigasse) absolvent al facultatii de filosofie din Bucuresti si devotat admirator al noilor carmaci instalati la putere dupa asasinarea cuplului Ceausescu.
    http://www.lemonde.fr/festival/article/2014/06/12/12-septembre-1990-le-jour-ou-petre-roman-a-pris-la-mesure-de-sa-tache_4437049_4415198.html
    Nu este momentul sa detaliem aici parcursul profesional al sotului autoarei romanului „Spovedanie la Tanacu” , cu toate ca dupa aproape 30 de ani, traiectoria unor formatori de opinie activi international ar trebui cunoscuta.
    Despre ultima productie a doamnei in chestiune s-a mai vorbit pe Rost, dupa analiza publicata de Contributors, dar nu s-au facut si comentarii legate de modul in care si-a permis sa „se serveasca „, cu indecenta, din Cioran.
    Probabi si-a spus ca daca Andrei Plesu si-a ingaduit sa fructifice geniul lui Nae Ionescu botezandu-si unul din volumele bine vandute, dupa titlul cursului „despre ingeri” predat de inegalatul filosof, o poate face si domnia sa, in toata impunitatea.
    Nu cred ca parerile cititorilor romani ortodocsi si nationalisti o vor afecta ci, mai curand o vor stimula .
    Cauza pe care o serveste cuplul Bran este una aducatoare de profit.

  7. Foarte deranjanta stire – publicarea de minciuni cu pretentie de adevar istoric, … se pare.
    Cred ca autoarea se bucura sa fi gasit o forma de murdarire a memoriei fara sa faca referire la fond – credinta ortodoxa si iubirea de tara.
    A manjit memoria unui reper moral al tuturor romanilor – Dumnezeu sa-l ierte, sa-l odihneasca si sa-l tina ain randul dreptilor!Ma refer la romani, deci la cei de neam si de credinta ortodoxa, ceilalti care s-au lepadat de ortodoxie nu mai sint romani sufletste ci „subiecte de inventar civil”.

  8. Poate chiar dansa se poate face cunoscuta daca o ascultam :http://cuvintedintaceri.blogspot.ro/2012/10/cuvinte-din-taceri-26-octombrie-tatiana.html
    Cum omul nu este intreg decat in doi marturia in doi este mai credibila,de aceea inainte sa judecam neprofesionist scaparile omului ,fara sa toleram minciuna, trebuie sa cunoastem si sincopele sau caderile lui ca sa intelegem de ce scrie asa,Rog adminu sa cenzureze daca considera ca este prea intim detaliul.Postez acest detaliu in spiritul dezbaterii crestine nu a barfei ci sa cunoastem omul care scrie si cum poate o durere sa aduca un subiectivism in stilul de scris,sau cum spuneam sfatuitorii rai.Rog corectie daca gresesc!Omul poate avea rataciri insa si reveniri totul in functie de mila si suflarea Duhului Sfant.
    Priviti si ascultati emisiunea din 14 Decembrie 2014 mai ales min.45-48:http://cuvintedintaceri.blogspot.ro/2012/12/blog-post_18.html

  9. Nu mai există un „cuplu Bran”, iar cărțile (mai toate niste best-sellers) și le-a scris singură, purtînd strict personal răspunderea și pentru bunele, și pentru relele lor. Cartea despre Codreanu mi se pare și mie o abjecție, dar cu atît mai mult cu cît nu este scrisă de „un nimeni”, ci de către „cineva” care reușise să-și facă un nume (și jurnalistic, și literar), mai ales prin „romanele jurnalistice” despre cazul Tanacu (după care s-a făcut și dramatizarea lui Andrei Șerban, în care autoarea a fost și scenic prezentă) și despre ultimele zile ale Patriarhului Teoctist.

Spune-ți părerea