Erezia antisemită

Postînd pe pagina mea de Facebook declarația președintelui american Donald Trump cu privire la statutul Ierusalimului („Al cui joc îl face Donald Trump?”) și declarația prin care premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat-o cu satisfacție („Make Israel great again! Adevărații [și singurii] beneficiari”), m-am pomenit cu cîteva comentarii insinuante sau suspicioase (mergînd pînă la acuzația de „antisemitism”, adusă atît mie, cît și… Bisericii), ceea ce m-a obligat la cîteva precizări de principiu (pe care le-am făcut la locurile respective și pe care, puse cap la cap, le reiau și aici, după cum mi-au sugerat o seamă de prieteni).

A pune în dezbatere sau a critica punctual o persoană de origine evreiască, o organizație evreiască sau un demers evreiesc nu înseamnă musai a fi „antisemit”, așa cum dacă se întîmplă să-l critic pe un Donald Trump nu înseamnă că sînt antiamerican, sau dacă se întîmplă s-o critic pe Angela Merkel nu înseamnă că sînt antigerman. Criticăm curent precaritățile lumii românești: să însemne aceasta că am fi antiromâni?! Toți avem limite și toți putem greși, nu pentru că am fi de o etnie sau alta, de o religie sau alta, ci pur și simplu pentru că sîntem oameni, iar „errare humanum est”. Pe de altă parte, sîntem oameni liberi, cu dreptul la liberă gîndire și la liberă exprimare, dialogul rămînînd o posibilă cale spre lămurire și adevăr.

În orice caz, nu există un „antisemitism” oficial al Bisericii (nici în Răsărit, nici în Apus). Chiar dacă unii tind să-l utilizeze sau să-l recepteze astfel, „jidov” nu-i un termen depreciativ (ca „jidan” sau „ovrei”), ci un arhaism al limbii române (păstrat mai ales în sintagma „jidovul rătăcitor”), perfect echivalent cu „evreu”, „iudeu” sau „israelit”. Creștinismul – care a și păstrat Vechiul Testament în Scriptura lui Sfîntă – nu poate recomanda ura generalizată și necondiționată față de un întreg popor sau de o întreagă rasă, și cu atît mai puțin față de poporul sau rasa lui Iisus Hristos (ca om adevărat, evreu prin nașterea din Fecioara Maria), Cel ce cheamă la iubirea față de toți (inclusiv față de dușmani). Atitudinea critică sau ostilă, atîta cîtă a existat și mai există (fie că ne place au ba), nu privește neamul evreiesc în ansamblul lui, nici nu are un caracter rasist, ci vizează anumiți evrei (sau organizații evreiești) și abuzurile lor anticreștine (fie din trecut, fie din prezent). Și nu cheamă la violență, ci la rezistență moral-spirituală. „Antisemitismul” ca ideologie rasistă nu are nimic de-a face cu Biserica, nici cu religia în general. Iar credinciosul creștin (ortodox sau neortodox) care se crede dator prin credință să fie „antisemit”, acela nu poate fi decît un rătăcit sau un bolnav la cap.
Eu am schițat aici poziția Bisericii și a creștinului fidel acesteia. Conținutul – tendențios și propagandistic – pe care-l dau înșiși evreii (unii evrei) „antisemitismului” e o altă discuție. Iar absurdul acestui conținut fals se vădește mai ales în faptul că astăzi „antisemiții” cei mai radicali sînt… semiții înșiși (arabii musulmani, în frunte cu cei palestinieni). Iar Israelul însuși, prigonindu-i pe semiții palestinieni, nu-i cumva… antisemit?! (Din conflictul arabo-israelian – reîntețit, din păcate, de declarația recentă a lui Donald J. Trump – rezultă că pînă la urmă semiții sînt cei mai aprigi antisemiți!!! Așa cum au ajuns lucrurile astăzi, nesemiții mai degrabă… chibițează!)
Este neavenit – și intelectual, și moral – să folosești „antisemitismul” ca sperietoare de serviciu și ca „politică a pumnului în gură”, precum și să faci generalizări abrupte – fie în privința poporului evreu, fie în privința Bisericii creștine. Neînțelegerile sau tensiunile care se pot ivi trebuie cîntărite de la caz la caz, cu datele lor concrete și cu năzuința nu de a le adînci, ci de a le depăși, pe cît posibil.
În ce mă privește, mărturisesc că, atunci cînd se întîmplă să scriu despre lucruri care pot veni în atingere cu această sperietoare de uz curent, eu unul nu mă gîndesc şi nu mă preocup dacă voi trece drept „semit” (unii chiar m-au bănuit că aș fi… evreu!), „filosemit” sau „antisemit”, ci singura mea grijă sau exigenţă sinceră şi reală a fost şi rămîne să fiu onest şi coherent, să nu mă mint nici pe mine şi să nu-i mint nici pe alţii. Atît şi nimic mai mult.
Dacă nu ne-am lăsa – sau măcar am încerca să nu ne lăsăm – în voia ideilor fixe și a patimilor oarbe, am putea să ne bucurăm laolaltă atît de „unitatea” cît şi de „diversitatea” lumii lui Dumnezeu. Rămînînd însă pe calea radicalismelor ideologice și a orgoliilor pătimaşe, ACȚIUNILE nesăbuite ale unora vor atrage în permanenţă RE-ACȚIUNILE altora, iar lumea lui Dumnezeu se va preface, pe mîna și cu răspunderea tuturor, într-un haos tot mai incontrolabil, în care nu se va mai şti, pînă la urmă, care sînt „victimele” şi care sînt „călăii”…

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Un comentariu la „Erezia antisemită

  1. Evreii si palestinienii sunt FRATI DUPA TATA ! Ambii sunt fii lui AVRAAM ! Deci teritoriu trebuie sa-l imparta FRATESTE . Asa ar fi normal. Dar Lacomia, invidia sunt adanc inradacinate in ADN-ul „Omului cazut”. Incepe de la Cain si Abel…..pana in 2017 !!!!!! CARE PE CARE…..!!!!!!!

Spune-ți părerea