Dezordinea seculară și răspunsul creștin

Vom auzi şi citi multe despre secularism şi „valorile seculare” anul acesta. 2018 e un an simbolic pentru secularism în mai multe privinţe. În Mai se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Karl Marx, propovăduitorul urii de clasă, şi 50 de ani de la revoltă studenţilor parizieni împotriva ordinii sociale. Se va scrie mult pe marginea acestor subiecte, pentru că, la urma urmelor, ele au de-a face cu lumea occidentală, şi tot ce a marcat Occidentul se discută – vrem ori nu vrem, ne interesează ori nu, e relevant ori nu – în toată lumea. August 2018, însă, va marca şi 50 de ani de la invazia Cehoslovaciei de către Uniunea Sovietică. Rămîne de văzut dacă imperialismul sovietic va primi aceeași atenţie în mass-media din Occident, dar e îndoielnic. 

200 de ani de la naşterea lui Karl Marx

Cert e că anul 2018 va vedea o mulţime de comentarii, cărţi, conferinţe şi simpozioane despre marxism, secularism şi contribuţia marxismului la secularizarea Europei. Efectele secularismului le vedem şi le resimţim peste tot. Le putem eticheta, însă, cu un singur cuvînt: „dezordine”, „haos”, „dezorientare” ori alte cuvinte similare. Valoric, secularismul a falimentat. În anii ‘60 marxiştii au abandonat proletariatul, devenind convinşi că proletarii secolului XX nu erau pregătiţi pentru o revoluţie împotriva capitalismului ori a democraţiei tradiţionale, şi diferiţi de proletarii anului 1848, cînd Marx şi-a publicat Das Kapital, imensul compendiu în care şi-a expus gîndurile şi obiectivele. În schimb, marxiştii au îmbrăţişat o altă revoluţie, în faşă în anii ‘60, cea seculară, anti-creștină şi preponderent sexuală. După 50 de ani de revoluţie sexuală şi secularism ne aflăm unde ştim cu toţii. De atunci am încercat să trăim fără Dumnezeu, o jumătate de secol de autodistrugere şi dezordine seculară, caracterizată printr-o cultură nihilistă, anarhistă, anti-viață, anti-creștină, anti-familie, anti-căsătorie, o cultură a morţii, hedonistă, contraceptivă şi programatic anti-natalistă. Hedonismul şi haosul social au existat şi în trecut. Dar ce diferenţiază hedonismul şi haosul social al începutului de Mileniu III de hedonismul din trecut este că dacă în trecut o generaţie hedonistă a fost urmată de una care urmărea virtutea şi firescul, în Occidentul zilelor noastre se produce o succesiune de generaţii hedoniste care nu mai sînt succedate de generaţii care urmăresc virtutea normativă. Cu alte cuvinte, astăzi o generaţie hedonistă produce o altă generaţie hedonistă, fără a se produce rectificările naturale care tind să aducă societatea înapoi la normalitate. Un ultim exemplu e Germania, unde recent sindicatele au anunţat greve dacă săptămîna de muncă nu va fi redusă la 28 de ore. După cum se vede, munca nu mai este o virtute, iar absenţa muncii reprezintă un indiciu al hedonismului. Putem chiar spune că am început Mileniul III cu o generaţie care percepe viaţa trăită în conformitate cu natura umană ca pe o povară, o formă de exploatare de care generaţia contemporană vrea să se debaraseze şi de care trebuie să fie emancipată.

Care a fost răspunsul creştinilor la expansiunea fără precedent a hedonismului, secularismului şi dezordinii seculare? Din nefericire, decenii la rînd nu a existat o ripostă. Au început să reacţioneze doar pe la începutul Mileniului III. Anul 2017 a fost un an remarcabil în sensul acesta şi nădăjduim că anul 2018 va fi la fel. Atît în America, cît şi în Europa, creştinii au reacţionat cu declaraţii şi proclamaţii remarcabile, care merită să fie cunoscute mai îndeaproape şi discutate şi comentate pe larg.

Declaraţia de la Nashville

Prima declaraţie împotriva dezordinii seculare a fost lansată de evanghelicii Statelor Unite în august 2017, cînd peste 150 de lideri evanghelici au semnat o declaraţie comună numită The Nashville Declaration („Declaraţia de la Nashville”). Ea are 14 paragrafe şi poartă numele oraşului Nashville din Tennessee, unde a fost adoptată. Fiecare paragraf enunţa un adevăr biblic privind sexualitatea creştină. Articolul 1 enunţa definiţia biblică a căsătoriei între bărbat şi femeie şi denunţa, în termeni direcţi şi categorici, căsătoriile homosexuale, poligamia şi noţiunea de căsătorie ca un simplu contract de convieţuire. Articolul 2 respinge relaţiile sexuale în afara căsătoriei şi accentuează castitatea pentru cei necăsătoriţi, ca şi monogamia şi fidelitatea în căsătorie pentru cei căsătoriţi. Articolul 3 denunţă transgenderismul şi proclamă existenţa a doar două sexe, bărbat şi femeie, creaţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui. Articolul 4 afirmă că Dumnezeu l-a creat pe bărbat diferit de femeie şi pe femeie diferită de bărbat, fiecare cu atribuţiile sale, stabilite de Dumnezeu ca un dat biologic. Articolul 8 denunţă homosexualitatea, respinge noţiunea că atracţia sexuală între persoane de acelaşi sex este naturală, ori întipărită în genomul fiinţei umane de Dumnezeu, şi încurajează persoanele care se simt atrase sexual de persoane de acelaşi sex să practice castitatea şi abstinența. Articolul 10 declară practicile homosexuale un păcat şi critică bisericile, confesiunile şi congregaţiile care acceptă homosexualitatea ori o justifică pe baze biblice. Articolul 13 dezaprobă transgenderismul şi sugerează persoanelor transgender să-şi accepte sexul biologic ca pe un dat din partea lui Dumnezeu. Declaraţia de la Nashville poate fi citită aici.

Declaraţia de la Paris

Calea creştină ca alternativă a dezordinii seculare a fost  propusă şi de Declaraţia de la Paris, emisă în octombrie 2017 de un grup de eminenţi filosofi creştini din Franţa, Cehia, Ungaria, Polonia, Marea Britanie, Germania, Olanda şi Belgia. Ea are 36 de articole şi explică în mod riguros şi lucid necesitatea reîntoarcerii Europei la rădăcinile ei creştine şi tradiţionale, pentru a evita iminentul colaps secular. Declaraţia afirmă că Europa e „casa noastră comună”, dar că secularismul o ispitește cu o identitate falsă, care ne ameninţă pe toţi. Europa falsă a secularismului e utopică şi tiranică. „Propovăduitorii Europei false”, zic autorii, „sînt fermecaţi de superstiţiile unui progres inevitabil” şi de convingerea că „Istoria e de partea lor”. Dar se înşeală et înșiși şi îi amăgesc şi pe alţii.

Autorii afirmă că e de datoria lor şi a tuturor europenilor care împărtăşesc valori tradiţionale să „apere adevărata Europă” de cei care au „repudiat rădăcinile creştine ale Europei” (Articolul 3) „Ne apropiem de capătul drumului”, adaugă Declaraţia. Europa are nevoie de „participarea activă” a europenilor la viaţa ei politică şi civică. Autorii sînt în dezacord cu noţiunea de „Statele Unite ale Europei” şi propun o Europă formată dintr-o „comunitate de naţiuni”, cu frontiere comune, dar cu civilizaţii, tradiţii şi limbi diferite (Articolul 7). Declaraţia critică structurile supra-statale europene, pentru că acestea tind spre anihilarea statului naţional şi a suveranităţii naţionale. Mai mult ca orice, „adevărata Europa a fost marcată de creştinism” (The true Europe has been marked by Christianity – Articolul 9). Creştinismul şi moştenirea creştină comună tuturor europenilor e singura ideologie ori credinţa capabilă de a uni Europa (Articolul 9). Articolul 10 aminteşte că doctrinele egalităţii şi drepturilor omului au origini creştine (Christianitiy revolutionized the relationship between men and women, valuing love and mutual fidelity in an unprecedented way).

Declaraţia de la Paris dezaprobă revoluţia sexuală, hedonismul european şi ceea ce ea numeşte „Generaţia lui ’68”. „Europa falsă” a zilelor noastre vinde emanciparea de orice constrîngere, libertatea sexuală, de exprimare, şi libertatea de „a fi tu însuţi”. „Generaţia lui ’68 vede în aceste libertăţi nişte victorii ideologice asupra unui regim cultural trecut apăsător” (Articolul 14). Declaraţia îi atenţionează pe tineri că aceste libertăţi sînt efemere şi dizolvante (Articolul 15). Articolul 15 atacă frontal Generaţia ’68, acuzînd-o de destructivism iresponsabil. „Este datoria noastră să spunem adevărul: Generaţia ’68 a distrus, dar nu a clădit”. Declaraţia critică pornografia şi restrîngerea libertăţii religioase şi de conştiinţă. Denunţă multiculturalismul, globalizarea şi deficitul democratic al Uniunii Europene (Articolul 19). Instituţiile europene sînt numite „o tiranie reală cu care ne confruntăm zilnic” (Articolul 19). Intelectualii Europei au devenit distrugători ai civilizaţiei europene în loc de a transmite generaţiilor tinere „înţelepciunea generaţiilor trecute” (Articolul 21). Autorii observă că repudierea culturală a trecutului e la modă şi persistentă în universităţile Europei.

Articolul 23 discută „iarna demografică” a Europei. Materialismul, cultura morţii, hedonismul, avortul şi autonomia personală sînt identificate ca fiind cauzele  principale ale declinului demografic.

Declaraţia, însă, nu doar comentează şi critică haosul secular al Europei, dar propune şi remedii. E nevoie de o nouă clasă politică, formată din persoane care preţuiesc valorile tradiţionale şi creştine (Articolul 26). Politica multiculturalismului necesită să fie eliminată (Articolul 27). Egalitatea radicală, transformată de elita europeană în idolatrie, trebuie respinsă (Articolul 29). Drepturile parentale trebuie preţuite şi respectate (Articolul 29). Liderilor europeni li se cere să „călăuzească cetăţenii spre o viaţă virtuoasă” (Europe needs to renew a consensus about moral culture so that the populace can be guided toward a virtuous life – Articolul 30). Căsătoria naturală trebuie să devină norma socială de convieţuire între oameni (Marriage is the foundation of civil society and the basis for harmony between men and women). Chiar mai mult, autorii afirma că „rolul nostru cel mai important în societate ca fiinţe umane este să fim mame şi tați” (Articolul 33). „Căsătoria şi copiii sînt aspecte componente ale oricărei viziuni pentru dezvoltarea umanităţii”. E nevoie de o cultură care să aducă pe lume şi să crească copii. Fără ei societatea nu are nici un viitor (A society that fails to welcome children has no future – Articolul 33). Declaraţia de la Paris poate fi citită aici.

Declaraţia evanghelicilor şi catolicilor

În decembrie, un grup de evanghelici şi catolici americani au lansat o Declaraţie similară, The Christian Way – A Statement by Evangelicals and Catholics Together („Calea Creştină – o declaraţie comună a evanghelicilor şi catolicilor”). Ea poate fi citită aici. În anii ‘90 un influent intelectual şi vizionar catolic american, Thomas Neuhaus, a format un grup de intelectuali evanghelici, catolici şi ortodocşi, cu scopul de a face auzită în spaţiul public vocea creştină privind valorile. Neuhaus a murit cu ani în urmă, dar grupul pe care el l-a format a supravieţuit. În prezent e format din 22 de intelectuali evanghelici şi catolici americani ce publică periodic declaraţii care promovează valorile creştine în spaţiul public.

Declaraţia „Calea Creştină” e deosebit de convingătoare. Nu e structurată pe paragrafe, ci pe subiecte, din care le menţionăm pe cele mai importante şi relevante. Declaraţia susţine că creştinismul nu trebuie privit ca o religie, ci ca o „cale a vieţii” (way of life). A fi creştin înseamnă a fi cetăţean al statului secular, dar şi al Împărăţiei lui Dumnezeu. Creştinii au obligaţia să atenţioneze autorităţile cînd încalcă legile lui Dumnezeu. Societatea seculară practică „păcate sociale”, cum ar fi imoralitatea sexuală, avortul, pornografia, traficul de fiinţe umane. „Păcatele sociale” nu ne-au eliberat, ci ne ţin in chains, enslaves and imprisons („ne ţin în lanţuri, ne fac sclavi, ne ţin încătuşaţi”). Declaraţia critică globalizarea şi o asemuieşte „Babilonului” din Apocalipsă, un sistem de guvernare globală sub autoritatea şi puterea păcatului (a city ruled by sin’s power). Statul asistențial ne transformă în sclavi ai statului şi hedonismului, cu promisiuni de siguranţă şi fericire (another wordly power that seeks to enslave us with promises of security and happiness).

Creştinii zilelor noastre sînt chemaţi să asculte mai mult de Dumnezeu decît de statul secular. Creştinismul, indică Declaraţia, nu e o „tradiţie maleabilă”, care se transformă şi se acomodează cu fiecare curent cultural ori ideologie seculară. Creştinii sînt chemaţi să asculte de Dumnezeu mai mult decît de lume (The Christian way prizes obedience to God, not relevance to the world). Creştinismul e încrezător în învăţăturile lui Hristos şi declară, chiar dacă deranjează alte religii, că „există doar o singură cale spre Dumnezeu, calea prin Hristos”. Creştinismul e singura religie adevărată (Christianity remains confident in the truth on which it is founded) Creştinii sînt chemaţi să adopte şi să afirme această convingere, chiar dacă sînt numiţi înguşti la minte ori înapoiaţi. Statul şi autoritatea seculară nu sînt mesia şi nici nu pot fi mesia. Singurul care ne poate izbăvi de puterea morţii e Hristos, Cel Care ne dă adevărata libertate, numită în Declaraţie freedom from the power of sin and death („eliberare de sub puterea păcatului şi a morţii”).

Creştinii sînt chemaţi să se implice în viaţa publică a cetăţii, nu pentru a promova doar interesele lor, ci  pentru a asigura binele comun (for the sake of the common good). Misiunea principală a creştinismului este „să ducă vestea cea bună a lui Iisus Hristos la cei pierduţi şi căzuți sub puterea păcatului şi a morţii”. Loialitatea creştinilor e în primul rînd faţă de Dumnezeu, loialitatea faţă de statul secular fiind secundară (We are meant to serve God first and foremost, not men) Dinamismul creştinismului derivă din integritatea şi moralitatea creştinilor. În ce priveşte „incluziunea” ca „valoare seculară”, Declaraţia „Calea Creştină” o respinge: creştinismul e o religie care separă moralul de imoral, întunericul de lumină, şi le-a separat de la început. Creştinismul contemporan e încurajat să rămînă o religie care separă (Christians are called to be peacemakers. But the rebellion of sin turns against God’s peace into a sign of contradition. This means that until the end of this age, Christianity will be divisive). Creştinilor nu li se permite să fie doar spectatori ai istoriei, ci agenţi care să o transforme în conformitate cu valorile creştine. Dacă ateii şi alţii care se află în dezacord cu creştinii sînt deranjaţi de mesajul creştin ori de Evanghelie, zice Declaraţia, asta e irelevant. Creştinii sînt chemaţi să ofenseze cu adevărurile biblice, nu să îşi ajusteze doctrinele în conformitate cu „consensul moral al zilei”. Chemarea lor este să „proclame adevărurile biblice” chiar dacă ele îi ofensează pe cei care propovăduiesc păcatul şi nu sînt interesaţi de calea mîntuirii şi a pocăinței.

Cît despre prozelitism, Declaraţia „Calea Creştină” e la fel de directă: creştinii adevăraţi vor continua să facă prozelitism şi să afirme că există o singură cale pentru a ieşi din haosul social cu care ne confruntăm – Calea Creştină. Doctrina aceasta se aplică şi la nivel internaţional. Secularismul îi acuză pe creştini de imperialism cultural pentru că propovăduiesc Evanghelia în toată lumea. Declaraţia răspunde că adevăraţii creştini vor continua să propovăduiască Evanghelia pretutindeni (Christianity as a way of life both authored by and ordered by God). Europa e încurajată să-i primească cu braţele deschise pe propovăduitorii Evangheliei din Africa şi Asia.

About Alianţa Familiilor din România

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București Tel: 0741.103.025; Fax: 0318.153.082; Email: [email protected]

2 comentarii la „Dezordinea seculară și răspunsul creștin

  1. Citez:
    „… despre prozelitism, Declaraţia „Calea Creştină” e la fel de directă: creştinii adevăraţi vor continua să facă prozelitism şi să afirme că există o singură cale pentru a ieşi din haosul social cu care ne confruntăm – Calea Creştină. Doctrina aceasta se aplică şi la nivel internaţional. Secularismul îi acuză pe creştini de imperialism cultural pentru că propovăduiesc Evanghelia în toată lumea. Declaraţia răspunde că adevăraţii creştini vor continua să propovăduiască Evanghelia pretutindeni …”
    NU SE APLICA MAJORITATII ROMANILOR!
    Pentru lamurire:
    „… Prozelitismul are anumite caracteristici care îl îndepărtează de conceptul de misiune, deşi sectele care practică prozelitismul atribuie pe nedrept valoare de misiune activităţii lor, pentru că ei nu vestesc adevărul, ci „alternativă la adevăr” ca variantă de rezervă, aşa cum lui Adam şi Evei, care îl cunoşteau pe Dumnezeu, Diavolul le-a oferit varianta: „Oare nu a zis Dumnezeu să nu mâncaţi din roade din orice pom din rai? (…) Nu, nu veţi muri, ci veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Facere 3,1-4). Prozelitismul are ca primă caracteristică contestarea a ceva existent, inclusiv a terminologiei. …”
    (vezi continuarea la: http://manastireaantim.ro/2015/03/31/misiune-si-prozelitism/ )
    Apoi. pentru deplina clarificare despre iritarea sectantilor ca BOR are grija de mirenii sai:
    „… În privinţa prozelitismului de care este acuzată Biserica Ortodoxă Română trebuie făcută precizarea, în primul rând, că acest termen, cu implicaţiile sale doctrinar-misionare, este străin învăţăturii de credinţă a Ortodoxiei de pretutindeni. Prozelitismul presupune şi înseamnă râvna la credincioşii altor biserici şi culte şi iniţial are fundamentare în creşterea numerică. De cele mai multe ori, elementele teologice specifice doctrinei unui anumit cult se împletesc, uneori nefiresc, cu elementele unui misionarism agresiv, în care primează numărul, ca şi când misiunea creştină fundamentată pe Sfânta Evanghelie nu ar avea drept primă premiză convingerea profundă a creştinului şi, mai apoi, integrarea sa într-un cadru recunoscut de ceilalţi, ci transformarea tuturor în grafice procentuale. Prozelitismul, care nu înseamnă decât misiunea creştină prost înţeleasă şi greşit aplicată, străină Bisericii Ortodoxe, pare-se că a adaptat celebrul verset din Evanghelia Sfântului Matei, transformând „mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ în „mergând număraţi toate neamurile, botezaţi-le şi, mai apoi, dacă se poate, învăţaţi-le“. Învăţătura este cea care premerge botezului şi implicit aderării la o doctrină religioasă concretizată, adică la un cult. …”
    (vezi continuarea la: http://ziarullumina.ro/prozelitism-si-misiune-52860.html )
    ==================
    In rest – analize „la obiect” si exprimarea preluarilor culturale cu interpretari eretice… din credinta Cea Adevarata – Crstinismul, doar Ortodoxia.

  2. Sunt lucruri pe care le stim, altele intr-o interpretare personalizata. Daca alianta aceasta are o consistenta REALA, mesajele ei ar trebui sa fie tintite, austere si lipsite de divagatii inutile – ca niste lovituri de tun. Forta loviturilor ne lipseste noua, iar aceasta vine dintr-o credinta de nezdruncinat in victorie.

Spune-ți părerea