Din abecedarul culturii române

În situațiunea politică și în condițiunea civilă ce s-a croit familiei române prin noile legi se simte de toți o stare de siluire și o anomalie, cu toată organizațiunea savantă a instituțiunilor, în toate raporturile sociale tradiționale, încât am ajuns să nu credem în nimic stabil. Putem zice că nu este un singur om serios între noi, fie martor fie autor în revoluțiunile ce ne-au agitat și ne agită de treizeci de ani, care să creadă în stabilitatea stării de lucruri în care ne aflăm; nu este om care să nu se întrebe când o să se sfârșească această epocă interminabilă de schimbări care divizează din ce în ce mai mult societatea noastră în tabere ostile. […]

Ceea ce simțim noi în privința stării de lucruri de astăzi nu mi se pare să fie o impresiune personală și trecătoare.

Mai multe simptome, între care limbagiul provocator și aspru al jurnalelor guvernamentale, ne fac să credem că situațiunea noastră politică și socială persistă a sta în stadiul revoluționar. Spiritele sunt cuprinse de neîncredere și nu se pot împăca cu ideea că lucrurile pot merge așa precum merg astăzi. […]

Moravurile publice, spiritul public la noi au luat o direcțiune foarte periculoasă și partidul care ne guvernează de patru ani de zile a contribuit foarte mult a le altera. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalității înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase; toate condițiunile sociale s-au surpat și s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; tradițiunile țării s-au uitat cu totul, o clasă nouă guvernantă s-a ridicat fără tradițiuni și fără autoritate, încât țara cea mare, temeiul și baza naționalității noastre, nu-și găsește conștiința raporturilor politice cu cei ce o guvernă; drepturile politice nu mai sunt răsplata unui șir de servicii pe datini, ci un instrument de ambițiune, de îndestulare a intereselor particulare. În locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opiniuni avem rivalități de ambiții.

Toleranța pentru interesele vulgare și cele de mai jos este morala ce distruge astăzi lumea politică la noi. Este adevărat că nu cruțăm a invoca numele patriei și numele libertății, dar aceasta ca o ipocrizie mai mult și ca o înlesnire pentru îndestularea intereselor private.

Ca dovadă a acestei stări de lucruri, a acestei tendințe morale, și ca rezultat avem distribuirea funcțiunilor publice, a oficiilor și întreprinderilor de tot felul. Niciodată în țara noastră nu s-a văzut clasa guvernantă sau prosperă mai gras retribuită și mai îngrășată ca clasa guvernantă de astăzi, răsărită ca din pământ, fără să ne putem da sama cum, pe când generalitatea oamenilor de muncă suferă de strâmtorare.

Noi privim această stare de lucruri ca o degradare, ca o depravare a moravurilor publice care, deși profită unor indivizi, nu poate profita nici chiar partidului politic ce se bucură de putere. Cu un contigent politic astfel educat țara nu poate aștepta destinuri strălucite, nici poate spera un guvern tare și solid care să întemeize instituțiunile și prin ele să dea acțiunii noastre exterioare tăria de care avem nevoie.

Alterarea moravurilor publice este o cauză de dregradare a moravurilor private și consecvența neapărată este că caracterul național se strică și puterea statului slăbește. Un stat unde funcțiunile publice se exploatează de-o gloată de oameni care nu produc nimic, ci numai consumă resursele bugetare, se condamnă singur a fi neputincios și sterp. […]

Este adevărat că guvernul în acești din urmă ani, mai mult decât în oricare altă epocă, a dobândit drepturi mai însemnate, o influență mai mare, prerogative mai considerabile; dar cu cât i-a crescut mai mult puterea cu atât a scăzut în proporțiune exercițiul libertății din cauza procedărilor sale administrative, din cauza amăgirilor la care a supus toate poftele și toate pasiunile rele, contribuind astfel a slăbi coarda pasiunilor celor bune în toate inimile. […]


Meșter în falsificare de calcule financiare, pișicher când e vorba de a apăra pe S., sublim când redactorii apără ”cea mai populară cestiune” câștigând cu ea milioane, Pseudo-Românul se crede special și în ale instrucțiunii.

Astfel, în numărul de azi propune ca în cărțile de citire, pe lângă …”istorioare morale, ce sunt menite a forma prin exemple inima elevului, să fie și expuneri scurte și substanțiale asupra agriculturii”.

C-un cuvânt, să se înlocuiască cartea de citire printr-un manual de agronomie. […]

Ca istorioare morale s-ar putea povesti, bunăoară, copiilor drept ”exemple spre a le forma inima”:

  • Istoria cum un grecotei cinic ajunge, prin minciuni, trădări și crime, cel dintâi om în România; […]
  • Istoria cum un C. ajunge din chelner sau camardiner – prefect;
  • Istoria cum un B. […] devine profesor de cea mai grea și mai gingașă din științele naturale, de fiziologie la facultatea din București;
  • Istoria cum un om fără studii liceale ajunge profesor de istorie universală la aceeași universitate;
  • Istoria cum un măscărici înjură pe Domnul țării și se decorează cu bene merenti tocmai pentru aceste înjurături. […]

Agronomie câtă poftiți. De șase ori pe săptămână, zilnic, dar limba rămâne limbă și s-a-ncheiat.

Nu numai istorioare morale, onorabililor, cuprinde o carte de citire, menită pentru întreg tineretul românesc. Ea cuprinde biografia lui Matei Basarab, dușmanul vostru, odihnească-l Dumnezeu din a dreapta Sa; biografia lui Ștefan-Vodă, care n-a avut onoarea, în veacul lui de aur, de a vă înșira mutrele pe parii de garduri; cuprinde descrieri etnografice ale poporului nostru, bucăți de literatură populară și de arte, balade culese de Alecsandri sau poesii de ale lui, fabule de-ale lui Donici, pasagii din Bălcescu, în sfârșit o samă de elemente care-l disting de rasa voastră greco-bulgărească și-l fac să fie ceea ce este: deștept, inimos, curat, nu viclean și puțin în suflet precum sunteți voi.

O bună carte de citire ar fi de recomandat la toată pătura din care faceți parte; poate ați ajunge în adevăr a cunoaște și prețui poporul. […]


Când am întreba ce și cât se citește în România am rămânea încremeniți de mizeria intelectuală.

Există bunăoară un singur lexicon aproape complet al limbii române, operă de fond de mare valoare, cu toate mancurile ei de amănunte, lexiconul d-lui Cihac. Meritul acestei opere e cu atât mai mare cu cât volumul I e cea dintâi încercare reușită a unui dicționar comparativ al limbilor romanice, luând de temei limba română. Îndoit merit.

Câte exemplare a vândut autorul român în România? Două sau trei mi se pare, un număr cu totul ridicol. Toată ediția a fost cumpărată de Francezi, Engleji, Germani. […]

Opinia noastră rămâne statornică. Pe deasupra poporului român s-a superpus o pătură străină fără tradiții, fără patrie hotărâtă, fără naționalitate hotărâtă, care ne-a escamotat lucrul cel mai scump pe care un popor îl are: simțul său istoric, simțul de desvoltare continuitivă și organică, acel simț pentru care în fiece an avem o zi mare: Moșii.

Moșii-patres, moșii-patria, cu orânduielile lor bune și drepte, cu limba lor spornică și bogată, cu moștenirea lor intelectuală și socială întemeiată pe o mare epocă eroică și pe-o desvoltare normală și sănătoasă, iată ceea ce nu mai avem și de aceea civilizația caradalelor seamănă cu cea adevărată precum ar semăna o servitoare a VenereI vulgivage c-o împărăteasă.


Numai în zilele noastre individualități fără talent, fără caracter, fără muncă ajung miniștri și oameni mari; numai voi dați zilnic poporului învățământul că nu trebuie decât vicleșug și mizerie de caracter pentru a ajunge oriunde. […] Voi arătați prin zilnică pildă că corupția e mijlocul cel mai lesnicios de trai în România.

Acesta este spiritul cel rău care desface societățile omenești și le nimicește pân’ la sfârșit; acesta e veninul care dă loc la mișcări sociale și la nemulțumire.


În orice caz mi se pare ciudat cum noi Românii, care trăim lângă Dunăre, suntem cu totul cufundați în ideile Occidentului, pe când din toate părțile împrejuru-ne pulsează o viață istorică, care în dispoziția ei generală se deosebește atât de mult de istoria Occidentului. Câteodată ar trebui cel puțin să ni se pară că suntem o muche de despărțire între două lumi cu totul deosebite și că este în interesul nostru de a cunoaște amândouă lumile acestea.

Occidentul îl cunoaștem îndestul. Misiunea sa în Orient este cucerirea economică, proletarizarea raselor orientale prin industria străină, prin robirea sub capitalul străin. Cealaltă parte a lumii o vedem din contră mișcată: nu de un curent economic, ci de unul istoric și religios, care nu poate lipsi de a exercita o mare atragere asupra popoarelor economicește puțin desvoltate din peninsula balcanică, pentru care credințele bisericești și idealurile istorice sunt încă sfinte, nefiind pătate de materialismul modern.

(fragmente din Mihai Eminescu, Opere, ediție îngrijită de Profesor Ion Crețu, 1938-1939)

Alina Ioana Dida

About Alina Ioana Dida

Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Spune-ți părerea