NOUA INCHIZIȚIE LA ROMÂNI

Consiliul Național pentru Combatere a Discriminării

Istoricește, Inchiziţia a fost asociată cu Spania şi, într-o măsură mai mică, cu Portugalia sau cu alte țări din Apus. Dar nu cu România. După abolirea monarhiei în România, însă, România a avut şi ea parte de o Inchiziţie. Pe vremea totalitarismului comunist era cunoscută sub numele de Securitate, iar din 2000 încoace e cunoscută sub numele de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Românilor le era groază de Securitate, iar azi sînt îngrijoraţi cînd primesc o reclamaţie ori citaţie din partea CNCD. Dacă Securitatea ne putea vîrî în închisoare fără să mai vedem lumina zilei poate pentru tot restul vieţii, CNCD-ul ne amendează, uneori cu amenzi exorbitante, care ne afectează tot pe viață. Cazul celebru şi bine cunoscut din ultimul timp e al doctorului Leon Dănăilă, senator în Parlamentul României, membru în PNL, un om în vîrstă, realizat și înţelept. A fost amendat cu 2000 de lei pentru delict de opinie, dînsul formulînd unele opinii la adresa homosexualilor cu care aceștia nu au fost de acord şi pentru care au făcut plîngere împotriva sa la CNCD. Iar CNCD l-a găsit vinovat de discriminare” (a se citi: delict de opinie”) pe distinsul neurochirurg octogenar, amendîndu-l cu 2000 de lei. Alarmant. Din mai multe puncte de vedere, care ar trebui să-l îngrijoreze pe fiecare cetăţean al României care crede, la fel ca noi, în democraţie, în drepturile omului şi în statul de drept.

Comentariul lui Mihail Neamţu

În prima săptămînă a anului, d-l Mihail Neamţu, autorul Fenomenului Trump, a publicat două scurte comentarii la adresa acestui incident, în care a făcut cîteva afirmaţii cu care sîntem în întregime de acord şi care ne-au influenţat şi pe noi să comentăm subiectul. D-l Neamţu se întreabă dacă nu cumva ne confruntăm în România cu o Inchiziţie şi opinează că CNCD e o instituţie neconstituţională. Şi AFR a fost o victimă a unei decizii neconstituţionale a CNCD şi afirmăm ceea ce am spus de ani de zile (încă dinainte de a fi penalizaţi şi noi pentru delict de opinie): CNCD s-a transformat într-o instituţie neconstituţională, lipsită de sens, una care îşi găseşte plăcerea în monitorizarea gîndirii şi exprimării cetăţenilor ţării, cu scopul de a-i amenda dacă „calcă cu stîngul”, adică dacă fac afirmaţii care lezează anumite grupuri minoritare din România. CNCD e copia în  România a unei alte instituţii europene discreditate şi antidemocratice, de care foarte puţini ştiu ori au auzit: The Fundamental Rights Agency („Agenţia Drepturilor Fundamentale”), cu sediul la Viena. Despre asta, însă, vom scrie cu o altă ocazie.

Paralelele dintre Securitate şi CNCD sînt multe şi izbitoare. Securitatea era o creație a statului totalitar desemnată să afle cum gîndesc şi ce gînduri exprimă cetăţenii, pentru a proteja statul comunist de oamenii care gîndeau contrar ideologiei oficiale, adică gîndeau şi se exprimau liber. CNCD e o creație identică, una a statului secular, care e şi el la fel de intolerant şi totalitar ca şi statul comunist. Statul secular, la fel ca statul totalitar, nu vrea competiţie. Nu vrea opoziţie, ci cetăţeni obedienţi, care absorb ideologia seculară şi se identifică întru totul cu ideologia şi idealurile mereu în schimbare ale statului secular. Cetăţenii care gîndesc ori se exprimă tradiţional sînt ţinta primordială a intolerantului stat secular. Creaţia lui, CNCD, e intolerantă asemenea Securităţii. Monitorizează ce gîndesc, scriu ori zic cetăţenii ţării şi hotărăște dacă ei gîndesc ori se exprimă contrar ideologiei dominantea zilei. Scopul e însă acelaşi: să-i pedepsească pe cei care gîndesc ori se exprimă diferit şi, în felul acesta, să protejeze, chipurile, statul secular. După cum se vede, e o unealtă fidelă a statului secular. Nu doar în România, ci în fiecare ţară europeană. Promovează „valorile europene”, care în mare măsură contravin valorilor tradiţionale. Este fundamentată pe mentalitatea capricioasă şi intolerantă la modă în zilele noastre, care a fost bine descrisă şi analizată în mai multe cărţi care au apărut în Occident de cîțiva ani încoace.

CNCD – Inchiziţia statului secular

Dacă Securitatea a fost Inchiziţia statului comunist, CNCD e Inchiziţia statului secular intolerant al zilelor noastre. Statul e gelos. Nu vrea cetăţeni care gîndesc ori se exprimă contrar ideologiei oficiale, care în zilele noastre e secularismul. Existenţa într-o democraţie a instituţiilor de tip CNCD e o ruşine, o contradicţie pentru o democraţie, o instituţie neconstituţională, antidemocratică, incompatibilă cu statul de drept. Nu sînt defel, aşa cum se cred şi se autodefinesc ele, un pilon al democraţiei. Spre deosebire de Europa, în Statele Unite nu există instituții de tip CNCD. Jurisprudenţa Curţii Supreme a Statelor Unite e foarte directă şi clară în sensul acesta, protejînd pînă în pînzele albe dreptul cetăţenilor de a gîndi şi de a se exprima liber, chiar dacă, exercitîndu-și aceste drepturi, ei ofensează statul ori pe alţi cetăţeni. La urma urmelor, aceasta e libertatea de expresie. Singura limită e bunul simţ şi calomnia, care se pedepseşte serios.

Doctrina Tribunalului Suprem de view point discrimination interzice statului să-și penalizeze cetăţenii pentru punctele de vedere pe care le exprimă. E bine ştiut, de fapt, că judecătorii Tribunalului Suprem din SUA critică pe alocuri şi din cînd în cînd jurisprudenţa şi judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru că subminează libertatea de exprimare. Canada e mult mai aproape de Europa în războiul împotriva libertăţii de expresie decît Statele Unite. Recent, Administraţia premierului Trudeau a anunţat că va exclude din programele finanţate de stat pentru crearea de locuri de muncă de vară instituţiile şi organizaţiile care sînt împotriva avortului, homosexualității ori căsătoriilor homosexuale – printre altele. E de necrezut. E un exemplu clasic de view point discrimination, adică discriminare oficială din partea statului împotriva cetăţenilor care nu împărtăşesc ideologia impusă de establishment (detalii aici).

Cărţi recent publicate

Ceea ce vedem în România lui ianuarie 2018 nu a apărut peste noapte. E rezultatul unor tendinţe anti-libertate de exprimare care s-au manifestat şi continuă să se manifeste în lumea euro-atlantică de cîteva decenii. Aceste manifestări au cunoscut o explozie nemaipomenită după începutul noului mileniu. Campusurile britanice, americane şi europene au devenit totalitare, iar instituţiile de tip CNCD dau apă la moară şi se aliniază împotriva societăţii civile. În loc de a crea minţi robuste, campusurile universitare creează minţi de gelatină. În loc de a forma adulţi care ştiu cum să polemizeze unii cu alţii în mod civilizat, au creat o generaţie de tineri care ţipă că sînt ofensaţi, iar din ţipetele acestea cîştigă cei mai vociferanți, nu cei mai calculaţi. Nu e deci de mirare că atît în Europa, cît şi în Statele Unite se observă astăzi un dialog necivilizat, dar în care statul secular ia partea unei părţi împotriva celeilalte – şi, de obicei, a celei iraţionale. Gelatinizarea gîndirii societăţii seculare a fost şi încă este un subiect despre care se scrie şi publică mult. Examinăm, în treacăt, trei cărţi recente care ne-au venit aproape instantaneu în minte citind despre agresiunea CNCD-ului  împotriva doctorului Leon Dănăilă. Concluzia finală este că CNCD reprezintă un cal troian care promovează în România aceleaşi atitudini intolerante şi anti-libertate de expresie care sînt promovate în Occident.

I Find that Offensive! (Mă ofensezi!”)

Acesta e titlul unei cărţulii de 179 de pagini publicate de Claire Fox în Marea Britanie, în 2016. E chiar o cărţulie, pentru că poate fi uşor pusă într-un buzunar. În 2000, Fox a fondat The Institute of Ideas („Institutul ideilor”), al cărui activităţi principale sînt prelegerile şi conferinţele în campusurile universitare despre libertatea de exprimare şi pericolele intoleranţei faţă de ideile neconformiste. Europenii, zice Fox, dar mai ales generaţia tînără universitară, sînt ofensaţi şi nu vor să audă idei ori discursuri care îi ofensează.

Care sînt cauzele principale ale lipsei de interes în protejarea şi promovarea libertății de exprimare? Fox analizează cîteva dintre ele. În primul rînd e lipsa de interes a societăţii în promovarea unui dialog social robust, pe care ea îl numeşte the decline of a liberal commitment to free speech, adică „declinul interesului liberalismului față de libertatea cuvîntului”. O altă cauză e eliminarea de către părinţii generaţiei tinere de azi a raţiunii din dialogul social, pe care ea îl numeşte the retreat from reason by the older generation, adică „retragerea generaţiei mai în vîrstă de la raţiune”. Un alt motiv sînt campaniile agresive, numeroase şi interminabile împotriva „hărţuielilor de tot felul”, cunoscute în Occident că anti-bullying campaigns. Ele, zice Fox, sînt exagerate, nu îşi au locul şi au avut un efect negativ asupra copiilor şi tinerilor. Tot ce ni se spune, o privire care ni se aruncă, un comentariu în fugă, sînt privite în ansamblu ca forme de agresare şi ne fac să ne simţim ofensaţi. Rezultatul este o generaţie care nu preţuieşte dialogul ori schimbul de idei.

What’s Happened to the University? (Ce s-a întîmplat cu Universitatea?”)

O discuţie a subiectului infantilizării minţii şi a intoleranţei cu propteala statului nu poate fi completă fără a aminti şi cartea publicată anul trecut de britanicul Frank Furedi, What’s Happened to the University? A Sociological Exploration of its Infantilisation („Ce s-a întîmplat cu Universitatea? O explorare sociologică a infantilizării ei”). Profesor de sociologie la Universitatea din Kent, Furedi e îngrijorat de mai multe lucruri. O primă îngrijorare pe care o explorează, luînd ca exemplu ce se întîmplă în campusurile universitare americane şi britanice, e că although academic freedom and free speech are still affirmed în theory, în practice it appears to have lost its vitality and relevance to the lives of many of those who inhabit the university („cu toate că libertatea academică şi de exprimare sînt accentuate în teorie, în practică se pare că şi-au pierdut vitalitatea şi relevanţa pentru mulţi dintre cei care sînt în universitate”.) Libertatea cuvîntului sau libertatea de exprimare este mai precară în universităţi decît în societatea civilă în general. Profesorii sînt atenţionaţi să fie cu băgare de seamă cum îşi expun cursurile şi ideile, ca să nu ofenseze pe studenţi.

Un caz notoriu, dar şi tragic a fost cel al unui profesor care a eliminat dintr-un curs de istorie al Europei capitolul despre cruciadele secolelor XII-XIII, pentru a nu-i ofensa pe musulmani. Profesorii se autocenzurează şi internalizează cenzura, ceea ce nu poate fi un lucru bun. Nu duce la progres academic şi nu foloseşte studenţilor. Studenţii, din păcate, sînt mai mult interesaţi să impună limite libertăţii cuvîntului, pentru a nu ofensa, decît să apere libertatea cuvîntului. „Dacă o pierdem?”, întreabă Furedi în mod retoric. Studenţii nu par a fi preocupaţi de asta, fiind influenţaţi mai mult de Marx decît de filosofii veacului XVIII, care accentuau libertatea de expresie. Prioritatea pentru ei e „dreptatea socială”, iar dacă sacrificarea libertăţii cuvîntului e necesară pentru dobîndirea acestui deziderat, atunci aşa să fie, zic ei. Totul a început în anii 1960, zice Furedi, cu generaţia de studenţi care, în loc să creeze (ori să fie creativi), au demolat. Ei au respins autoritatea şi înţelepciunea: The radicals of the 1960s were rule breakers rather than rule creators, and they refused to recognize the right of university administrators to exercise any authority over their behavior („Radicalii anilor 1960 au fost încălcători de reguli în loc de făuritori de reguli, refuzînd să recunoască dreptul administraţiei universitare de a exercita vreo autoritate asupra comportamentului lor”).

Paul Coleman: Censored (Cenzurat)

Statul secular ca factor al subminării libertăţii cuvîntului e obiectivul cărţii publicate în 2016 de Paul Coleman, Censored, How European Hate Speech” Laws are Threatening Freedom of Speech (Cenzurat – Legile «incitării la ură» ameninţă libertatea cuvîntului”). Avocat specializat în drepturile omului, britanicul Coleman lucrează la firma creştină de avocaţi americani Alliance Defending Freedom. Prima versiune a cărţii a fost publicată în 2012 şi a fost revizuită şi actualizată în 2016. Cartea e valoroasă şi instructivă din mai multe puncte de vedere. Printre altele, discută originile legilor contemporane împotriva „incitării la ură” şi cum nişte intenţii iniţial bune au fost transformate în limite iraţionale ale libertăţii cuvîntului.

În 1948, ONU a adoptat o serie de rezoluţii care au condamnat propaganda nazistă şi rasimul naziştilor, solicitînd comunităţii internaţionale să interzică prin lege propaganda nazistă care a dus la războiul mondial. Cu timpul, alte grupuri, pe lîngă cele rasiale, au început să se folosescă de aceleaşi legi pentru a nu fi ofensate nici ele. Aşa am ajuns la anii ‘90 şi la prima decadă a noului mileniu, cînd „homofobia”, „islamofobia”, „xenofobia” şi altele ca acestea au devenit tinta legilor care interzic `incitarea la ur[”. Afirmaţii care pot fi lejer şi subiectiv interpretate ca incitare la ură sînt penalizate de către instituţiile statului secular.

Aşa am ajuns și la cazul d-lui Leon Dănăilă, din ianuarie anul acesta. În România, tratatele internaţionale care interzic „incitarea la ură” au fost legiferate în Articolul 369 din Codul Penal. Ele prevăd pedepse cu închisoarea de pînă la 3 (trei) ani ori amenzi. Articolul acesta nu face cinste României. Instituţia principală care e însărcinată cu monitorizarea discursurilor care „incita la ură” e CNCD-ul. Ea trebuie abolită, la fel ca Articolul 369 din Codul Penal, iar dacă nu, Parlamentul ar trebui să limiteze în mod drastic competența şi autoritatea de a penaliza a CNCD-ului. Cea mai importantă armă pe care cetățenii o au împotriva statului şi ordinii seculare e libertatea cuvîntului. E cea mai preţioasă dintre libertăţi. E o ruşine pentru România să finanţeze din taxele noastre o instituţie care ne monitorizează comentariile, conversaţiile publice, materialele de pe Facebook, ba chiar massmedia, ca să vîneze persoanele neconformiste şi să le penalizeze. Lucrul acesta e un pas decisiv spre tiranie.

Încheiem citind cuvintele finale ale cărţii lui Coleman. Cu aproape o jumătate de secol în urmă, delegatul Colombiei la ONU afirma că to penalize ideas, whatever their nature, îs to pave the way for tyrrany („penalizarea ideilor, oricare ar fi ele, netezeşte calea spre tiranie”). Sîntem de acord.

Dincolo de Ocean încă e libertate

Americanii, stranii cum îi percepem din Europa noastră post-modernă, se abţin, după cum ştim, de la ratificarea multor tratate internaţionale. Ne întrebăm de ce? Ba mai zicem şi că sînt stranii. Nu tocmai. Dacă tratatele internaţionale contravin Constituţiei americane, ele nu sînt ratificate. Noţiunea de incitare la ură nu a intrat în jurisprudenţa americană, pentru că e în conflict cu Declaraţia Drepturilor (Bill of Rights). Primul drept enunţat e cel al libertăţii cuvîntului şi a religiei. Statului nu i se permite să adopte legi care să le restrîngă. De fapt, periodic, unii preşedinţi ai SUA emit proclamaţii care le reamintesc americanilor importanța libertăţii cuvîntului şi a religiei. Preşedintele Trump a făcut-o acum cîteva zile, pe 16 ianuarie. Textul Proclamaţiei poate fi citit în întregime aici.

Noi redăm doar cîteva fraze care afirmă categoric că Administraţia curentă nu-i va constrînge pe creştini să-şi sacrifice convingerile religioase pentru scopuri seculare: Our Constitution and laws guarantee Americans the right not just to believe aş they see fit, but to freely exercise their religion.  Unfortunately, not all have recognized the importance of religious freedom, whether by threatening tax consequences for particular forms of religious speech, or forcing people to comply with laws that violate their core religious beliefs without sufficient justification.  These incursions, little by little, can destroy the fundamental freedom underlying our democracy  („Constituţia şi legile noastre garantează americanilor dreptul nu doar de a judeca așa cum cred ei de cuviinţă, dar şi să-şi exercite în mod liber religia. Din nefericire, nu toţi au înţeles importanţa libertăţii religioase, fie prin constrîngeri fiscale şi ameninţări la adresa expresiei religioase, fie prin constrîngerea cetăţenilor să se conformeze unor legi care le încălcă fără justificare  convingerile religioase. Aceste incursiuni, încetul cu încetul, pot distruge libertatea fundamentală pe care se sprijină democraţia noastră”). Oare cînd Parlamentul României ori preşedintele țării vor enunţa o astfel de proclamaţie? Încă o aşteptăm!

 

About Alianţa Familiilor din România

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București Tel: 0741.103.025; Fax: 0318.153.082; Email: [email protected]

Un comentariu la „NOUA INCHIZIȚIE LA ROMÂNI

  1. Ce rau face nesanctionarea perversitatilor de orice fel….!
    Discriminare nu inseamna doar „a nu considera o crima” dar si „a discerne”, „a face distinctie”, „a distinge”.
    Acest al doile inteles presupune:
    – capacitatea de a percepe realitatea
    – capacitatea de a analiza informatiile
    – adoptarea unui set de reguli cu privire la clasificarea aprecierilor
    – adoptarea unui tip de gandire care DISTINGE intre posibilitati: bine-rau. frumos-urat, tare-slab, curat-murdar, sfant-profan, clar-confuz, s.a.m.d.
    Ce vrea CNCD?
    Ca orice persoana sa nu aiba libertatea de a JUDECA, de a GANDI.
    ….
    Pai, daca CNCD constata ca – dupa regulile lor – nu ai facut corect distinctia, adica NU AI DISCERNAMANT 9placut „lor”…), o persoana fara discernamant nu este responsabila si – prin urmare – nu poate fi pedepsita, nici macar cu amenda.
    Asadar, aceasta albie de porci nu dovedeste capacitate de gandire si deci nu poate face dovada ca discerne cand sanctioneaza.
    „In oglinda”, adica prin anti-gandire, daca „ei” au dreptate, cei reclamati nu au discernamant si nu pot fi sanctionati….
    ———————————-
    Biata lume in care unii zic raului, bine iar zapezii, cenusa… prost este ca ii platim sa ne pedepseasca degeaba – ce dovada mai clara sa fie ca masochistii/perversii adica psihopatii „conduc”???

Spune-ți părerea