„Unirea se poate face prin votul parlamentelor de la Chișinău și de la București”

Convorbire cu Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară

Domnule Eugen Tomac, între unioniști, eu mă simt cel mai confortabil. Probabil că m-am născut unionist, dar, oricum, pentru mine, trezirea a venit demult. Datorită unui profesor cu trei clase, care a fost la Cotu Donului și care mi-a spus până a murit că Basarabia este a României.Ani lungi, am văzut că, pentru mulți români din România, teritoriile noastrte din răsărit, invadate de Stalin, au rămas o chestiune abstractă. Mulți nu știu măcar să le arate pe hartă. Dacă nu interiorizezi istoria, nu ai cum s-o percepi doar prin efort cognitiv. Mă așteptam ca majoritatea romînilor din Basarabia, din nordul Bucovinei și din Herța să fie unioniști, dar m-am înșelat. La dumneavoastră când s-a produs această trezire?

Eugen Tomac: – Pentru prima dată, am conștientizat că fac parte dintr-o națiune mult mai mare, decât una periferică, aflată la marginea Uniunii Sovietice, atunci când am aflat de la cei doi bunici ai mei adevărul. Unul a făcut armata la Brașov, iar celălalt – la Turnu-Severin, în perioada interbelică. Fiind o fire curioasă, am întrebat de ce bunicii mei au făcut serviciul militar într-o altă țară. Și atunci mi-au dat și răspunsul: de fapt, nu este o altă țară, ci o lume de care noi am fost rupți. Ulterior, după ce, la Chișinău, s-au produs mari mișcări pentru revenirea la limba română, tatăl meu, care nu avea studii superioare pentru că era destul de dificil, m-a ajutat să înțeleg. Și-a dorit să facă Facultatea de istorie, dar n-a avut șansa să fie admis.

M-am născut în sudul Basarabiei, în fosta comună Averescu, astăzi i se spune satul Babele.

E foarte semnificativ că un campion al unionismului de astăzi este născut în satul mareșalului Averescu.

Eugen Tomac: – Din această comună cu 8000 de suflete, 99% sunt români, vorbesc românește. Mi-am dat seama că lucrurile esențiale definesc o națiune. Faptul că se păstrează toate tradițiile românești face ca această comunitate să fie vie. Mi-aduc aminte, pe când eram copil, neavând mijloace de informare în limba română, mai ales televiziune, când s-a trecut la grafie latină, tatăl meu era singurul abonat la revista „Literatura și Arta” din toată comuna. Și îmi explica de ce s-a abonat și de ce trebuie să știm cine suntem și de unde venim. Și toată această dragoste față de tot ceea ce reprezintă identitatea noastră am primit-o din familie, nu din altă parte. Asta m-a motivat destul de puternic să sap tot mai mult, să studiez tot mai mult. Nivelul de pregătire, inclusiv al dascălilor, era destul de precar. Majoritatea au făcut studiile în perioada sovietică și a trebuit să-mi închei studiile preuniversitare aici, să depun un efort destul de mare pentru a recupera handicapul de informații, pe care îl aveam. S-a produs la un moment dat un lucru. Toate localitățile erau românești în regiune. Existaă o locaslitate care se numește Cartal. Peste drum de Isaccea. Oamenii de-acolo s-au ambiționat să-și păstreze sărbătorile pe stil nou, inclusiv în perioada sovietică. Eram copii și mergeam acolo la colindat de Crăciun fiindcă noi credeam că putem sărbători de două ori. Mi-aduc aminte că aveam vreo 10 ani. Am fost marcat în Cartal că localitatea era despărțită de România printr-u gard de sîrmă ghimpată. Cu panouri din 50 în 50 de metri: „Nu vă atingeți de sîrmă: are curent electric!”. Atât de puternic a fost sentimentul meu de întâlnire cu această sârmă ghimpată, încât nu m-a înspăimântat anunțul și am băgat mâna și am smuls o trestie de dincolo de sârma ghimpată. Să iau un fir de stuf cu mine acasă din România. Și am ținut ani de zile acea bucată de trestie. Glumeam cu amici de-ai mei unioniști și spuneam: „Dați-mi o bucată de trestie din România și eu vă aduc țara înapoi!”. Mi-a rămas bine înfipt acel moment în minte, pe când aveam 11 ani. Era iarnă și frig.

Prindeați postul de Radio România?

Eugen Tomac: – Înainte de 1990 mai puțin, mai târziu, undele au început să bată din ce în ce mai puternic. A existat o politică destul de prudentă înainte de 1990. Am văzut revoluția la TVR1. Televiziunea publică era ca o poartă spre Rai, pentru că descopeream o lume care vorbea aceeași limbă cu mine și care mi-a fost ascunsă până atunci. Pentru noi, aceste lucruri simple au avut o însemnătate destul de puternică din punct de vedere simbolic și motivațional. Atunci am putut să ne dăm seama făcând comparații elementare pentru a vedea diferența și unde ne aflăm noi în tot acest peisaj al intereselor geostrategice ale Moscovei, prin prisma a ceea ce a însemnat Basarabia de sud și nu numai.

Când ați venit în România?

Eugen Tomac: – În 1996. Mi-am încheiat clasa a XII-a la București și apoi am intrat la Facultatea de Istorie.

Ce vă spuneau profesorii despre Basarabia?

Eugen Tomac: – Profesorii aveau o abordare destul de superficială. Și am rămas extrem de marcat când am văzut că nu există un curs în care să se discute destul de explicit despre situația celor două zone abandonate de statul român în anul 1940 – Basarabia și nordul Bucovinei.

Nu vi se pare straniu? Atunci, profesorii nu mai erau condamnați dacă aminteau de Basarabia.

Eugen Tomac: – M-a frapat că toată societatea era captivată de procesul de integrare europeană, iar despre România și despre români se discuta foarte puțin. Toată inteelctualitatea era axată pe această goană după bătrâna Eruropă, uitând practic să privească spre problemele noastre grave. De aceea, mi-a fost greu să-mi găsesc profesor coordonator pentru lucrarea mea de licență: „Mecanismele de deznaționalizare în URSS”. Am lucrat cu profesorul Retegan. Am avut un sentiment de dezamăgire când am văzut că nu există un interes față de cauza noastră pe măsura așteptărilor. Înțelegeam foarte bine ce se întâmplă acasă și mi-era foarte greu să accept o realitate pe care am găsit-o în București.

Pentru mine este inexplicabil ca o asemenea stare să se regăsească printre profesorii de istorie. Cum exiplicați?

Eugen Tomac: – Eu cred că generația profesorului Dan Berindei a încercat să prezinte lucrurile într-o manieră profund istorică, având totuși amprenta școlii istorice de dinainte de 1989. Generația nouă de istorici s-a axat mai mult pe tot ceea ce ține de noua fondare a problemelor istorice în Europa și aici s-a produs o ruptură foarte mare. Nu a existat o abordare de mijloc, echilibrată, în ceea ce privește evoluția României în ultimii 100 de ani prin prisma acestor pierderi uriașe. La ora actuală, majoritatea intelecutalității românești trăiește cu impresia că harta României de astăzi este harta României pe care am avut-o lăsată drept moștenire în 1918. M-a șocat această abordare și am înțeles că este o chestiune de timp până când lumea va avea o percepție sănătoasă a realităților istorice.

Nu vă întreb întâmplător pentru că cel mai bun studiu pe care l-am găsit despre Tratatul semnat de Emil Constantinescu cu Ucraina, o trădare teribilă pe timp de pace, aparține unui mare profesor de fizicăî, nu unui istoric. Este vorba de Tiberiu Tudor. O carte fundamentală. Omul a stat de vorbă cu fiecare deputat, cu fiecare senator, încercând să-i convingă să nu voteze Tratatul cu Ucraina. Și n-a reușit. Omul nu era înrolat în niciun partid.

Eugen Tomac: – Noi am avut un mare handicap și, din păcate, inclusiv istoricii, fiind obișnuiți cu abordarea de dinainte de 1990, se concentrau pe ceea ce li se spunea că este bine să studieze, nu au putut scăpa de acest reflex atunci când au putut să se pună în slujba istoriei mult mai apăsat. Mi-amintesc că îmi doream foarte mult să asist la dezbateri științifice, în care să se discute despre chestiuni ce țin de procesul de pace de la Paris de după 1918, despre poziția marilor state, care au recunoscut inițial unirea Basarabiei cu România, apoi și-au schimbat poziția pe parcurs. Inclusiv Franța, în 1924, a ratificat Tratatul de la Paris. Chiar și cei mai mari susținători ai noștri în acest proces sau Marea Britanie au avut rezerve în a ratifica acest tratat. Și totul, privind prisma evoluțiilor din Uniunea Sovietică, nu din Rusia țaristă. Multe chestiuni au fost marginalizate ca teme de interes major. Noi vom putea fi respectați ca națiune atunci când vom fi capabili să ne susținem interesele noastrem pornind de la realitățile istorice și de la documente.

– Românii sunt singura forță centripetă din Uniunea Europeană. În ultima vreme, s-au manifestat multe forțe centrifuge în UE, forțe secesioniste. Măcar fie și din acest motiv, ar trebui să fim deja o națiune foarte respectată în acest club select. Un moment important în viața dumneavoastră a fost întâlnirea cu Traian Băsescu. Mi-ați povestit odată un moment foarte semnificativ: studenții basarabeni mergeau la Chșinău și nu le dădea nimeni drapele. Primarul general al Capitalei a fost singurul care i-a ajutat. Mi s-a părut semnificativ momentul.

Eugent Tomac: – Era în anul 2002. Făceam ce simțeam că trebuie făcut. Îmi făceam loc în această lume nepăsătoare până la urmă pentru că, să nu uităm, în anii 1990, după 2000, când a venit Voronin la putere, în România s-a produs o ruptură puternică în relațiile cu Basarabia. Relațiile au fost pur și simplu înghețate. Guvernul Năstase se concentra numai pe integrarea europeană și considera că orice abordare pe relația cu Basarabia este un pas înapoi, chestiune de neînțeles din multe puncte de vedere. Și țin minte că, în Basarabia, comuniștii au decis să scoată istoria românilor din învățământ și să transforme rusa în a doua limbă de stat. Și atunci, în Republica Moldova, curentul pro-romnesc a ieșit în stradă. Eram în contact cu multă lume care fusese șocată de ce se întâmpla. Înainte de venirea comuniștilor la putere, se scoseseră buletinele. Accesul în România se făcea numai pe bază de pașaport, deci era îngrădită libertatea de circulație între cele două maluri ale Prutului. Părea că lucrurile se distanțează tot mai mult, în loc să ne apropiem. Se blocase procesul de redobândire a cetățeniei române. Din 2001 până în 2004, doar vreo 6 persoane obținuseră cetățenia română. Totul mergea în direcția distanțării și mai mari. Părea că nu mai există nicio șansă. Țin minte din discuțiile avute cu politieni și nu numai, toată lumea îmi recoamnda să abandonăm cauza Basarabiei, lucru care mi se părea de neconceeput.

Erau nume importante care vă spuneau asta?

Eugen Tomac: – Da. Au fost și foarfte mulți politicieni. Unii au ajuns acum europarlamentari. Spuneau că e bine să privești spre viitor, spre Europa. „Abandonați povestea asta pentru că sună urât să vorbești despre un naționalism depășit într-o perioadă în care se construiește Europa!” Era o chestiune care mi se părea forțată: temele nu se suprapuneau. Una este să te așezi în sânul unor valori care sunt temelia Europei de astăzi și alta este să-ți abandonezi o cauză care ține de ființa statului român. Nu am crezut niciodată în iluziile vândute de politicieni vremelnici sau de persoane publice, care încercau să propăvăduiască această teză. De la jurnaliști până la mediul academic. Eu am crezut totdeauna că această cauză merită susținută cu toată forța și sunt convins că cei 20 de ani pe care îi am pe acest front, au produs și rezultate. Cunoasc evoluția până la cele mai mici detalii. De la trecerea reformei administrative din Republica Moldova, cu revenirea la județe, până la revenirea în forță a comuniștilor care au scos istoria românilor din școli. Tot acest proces a avut și momentele sale de revenire.

În 2002, simțeam că oamenii de la Chișinău trebuie să primească un mesaj de încurajare. Voiam să merg cu mai mulți studenți la Chișinău și mi se părea că singurul element care simbolizează mesajul curat de luptă este tricolorul României. Am cerut de la mulți politicieni drapele și atitudinea lor a fost de dispreț total, ca să nu zic ignoranță față de o temă care ține de interesul României. Nu este o chestiune de orgoliu politic. Am ajuns la primarul general de-atunci și am cunoscut un om cu o abordare complet diferită, față de restul clasei politice. Atunci, pe mine m-a cucerit total prin abordarea extrem de clară. A spus că își asumă ideea și crede că trebuie făcut mai mult pentru românii de peste Prut. Lucru care s-a confirmat de-a lungul timpului pentru că, inclusiv în calitate de președinte, a avut o abordare destul de insistentă pe această temă. Practic, a schimbat percepția publică față de Republica Moldova în România prin abordarea lui. Clasa politică înțelege acum că Republica Moldova este o chestiune pe care România n-o poate neglija de-acum încolo. Aici este meritul președintelui Traian Băsescu fiindcă a avut această forță ca să mobilizeze societatea în această direcție.

– Pentru mine, care eram unionist în 1989, Traian Băsescu a fost o revelație pe această direcție. Nu credeam că ar putea avea o asemenea percepție asupra domeniului care, pentru foarte mulți români din România, este o chestiune abstractă. Comparând momentele de început cu momentul actual, s-au făcut niște progrese semnificative în conștientizarea oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului. S-a făcut enorm, chiar dacă nu pare. Eu cred că reîntregirea națională este un proces ireversibil. Ce ar trebui făcut? Și de ce nu s-ar face chiar în acest an? Eu nu cred că, dacă am face-o, ar zice cineva ceva…

Eugen Tomac: – Conjuncturile potrivite apar foarte rar. Dacă Ion Iliescu a avut și motive personale ce țin de convingeri intime și nu a vrut să accelereze discuțiile pe această temă și, din contra, a încercat să oprească orice mișcare de apropiere a celor două maluri ale Prutului, acum situația este total diferită. În primul rând, la Chișinău, s-a creat o majoritate convinsă că drumul spre vest este soluția viitorului pentru majoritatea cetățenilor. Pe de altă parte, există o anume prudență care ține de zgomotul pe care îl fac minoritățile. Însă minoritățile au avut întotdeauna o atitudine de slugărnicie față de cel mai puternic. Și aici mă refer la situația din Găgăuzia, la minoritatea ucraineană din Republica Moldova. România are experiență în gestionarea raporturilor cu minoritățile. După unificare, găgăuzii se vor simți în deplină siguranță într-o Românie reîntregită. La ora actuală, există posibilitatea să se înceapă un proces de unificare printr-un vot în Parlamentul de la Chișinău și un alt vot în Parlamentul de la București. Totul ține de voință. Așa cum, în 1918, nimeni nu-și imagina că, la mijlocul primăverii, se va da un vot în Sfatul Țării pentru unificare, pentru că, inițial, s-a creat Republica Democrată Moldovenească și apoi decidenții de la Chișinău au votat deci unirea cu Patria Mamă, cu o largă majoritate. Vorbim totuși de o generație care s-a născut în Rusia țaristă, s-a educat la Petersburg, dar când au trebuit să opteze, au luat direcția Iași-București. Am convinegera că, la ora actuală, atât frica de instabilitate (Rusia rămâne o amenințare pentru românii de la est de Prut), cât și condițiile sociale extrem de precare împing spre o soluție rapidă și îi determină pe liderii de la Chișinău să țină seama de această tendință. Vectorul european rămâne doar la nivel politic, dar e nerealist. Siungura opțiune care poate fi implementată rapid și care poate aduce peste noapte și prosperitate, și securitate este unirea cu România. Și acest lucru trebuie să-l facem explicându-le oamenilor că altă variantă pentru ieșirea din impas nu există.

Noi am început s-o facem politic, asumat, mergând în teren și discutând cu cetățenii și același lucru cred că trebuie să-l facă toți politicienii din România, care țin la această țară în mod onest. Sigur că procesul de reîntregire va dura. Vorbim totuși de o populație românească deznaționalizată în mare parte, rusificată. Eu cred că generația din care fac eu parte va avea forța necesară pentru a duce acest proces de de-rusificare până la capăt într-un ritm mult mai alert. Avem și mijlooace mult mai moderne la dispoziție. Statul român trebuie să fie pregătit în fiecare zi în acest moment. Cred că, din punct de vedere instituțional, trebuie să trecem la un nivel mult mai avansat. La nivelul Guvernului, e nevoie să se creeze un minister care să se ocupe de relațiile cu Republica Moldova tocmai pentru a pregăti acest proces inevitabil. Diplomația românească trebuie să iasă din starea de amorțeală în care a intrat, considerând că, din moment ce am intrat în UE, am atins toate obiectivele. Nu, Uniunea Europeană a fost un obiectiv important, dar cel mai greu meci diplomatic în deceniile următoare pentru România este să înfăptuiască unirea și s-o consiolideze pe plan internațional. Statul român trebuie să fie pregătit. Ceea ce se întâmplă în Repuiblica Moldova, prin acele declarații de unire pe care le fac aleșii locali, oameni validați politic, adoptă aceste declarații simbolice de unire, sunt de o importanță uriașă pentru că au încărcătură politică foarte puternică. În anul centenarului, să vezi că oameni responsabili, din tot spațiul politic al Republicii Moldova, inclusiv din partidele pro-ruse, votează alături de primari declarațiile de unire sunt un semnal foarte serios, pe care statul român trebuie să-l ia în seamă. Pentru că aici nu ține de provocare, nu ține de idealism. Aici ține de nevoia de a înțelege cât mai profund mișcările care se produc în rândurile unei comunități românești izolate forțat de restul națiunii române. Este uin proces extrem de complex, care trebuie inteligent gestionat, nicidecum emoțional sau prin abandon, așa cum s-a întâmplat de multe ori. Statul român a avut șansa să rescrie istoria, dar nu a avut decidenți capabili să gestionze asemenea momente importante. Tocmai de aceea, dincolo de discursuri, de abordări pur patriotice este nevoie de mult pragmatism și de acțiune în teren. Insist, un rol esențial în acest proce trebuie să-l aibă diplomația română, care trebuie să posede și capacitatea, și pregătirea necesareă , și inteligența în a argumenta pașii pe care trebuie să-i facă România în această direcție. Am convingerea că vom fi nepregătiți din multe puncte de vedere. Așa este firea românului. Lucrurile nu mai trebuie lăsate la voia întâmplării. Avem de integrat o populație de peste 3 milioane, din care peste 85% sunt români, în sistemul de învățământ, în sistemul de asigurări sociale, în sistemul de muncă din România. Tot acest proces va dura câțiva ani și trebuie tratat cu multă responsabilitate. Toți trebuie să înțeleagă că acest proiect de țară ține de ființa noastră identitară și de moștenirea pe care am primit-o și pe care trebuie s-o ducem mai departe. România de la 1918 nu înseamnă România până la Prut. Este o Românie până la Nistru. Cu Republica Moldova. Chestiunea legată de Ucraina este un alt subiect. Acolo, va fi nevoie de negocieri cu Kievul, cu Moscova legat de Transnistria.

Apar în presa rusă aprecieri arogante: „Stalin v-a dat înapoi Transilvania. De ce mai cereți Basarabia?” Ce ar trebui făcut? O traducere rusească a istoriei vechi, medievale și actuale pentru Rusia?

Eugen Tomac: – Elita rusă știe de câteva secole și privește relația cu spațiul românesc prin prisma intereselor proprii, de la 1812 încoace. Mi-aduc aminte bine de un episod pe care puțini îl cunosc. În 1924, când a fost înființată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala la Balta, chiar atunci, la primul congres, s-a cântat „Deșteaptă-te, române!”. Au durat ani buni până au creat această propagandă prin care s-a susținut că moldovenii vorbesc o limbă distinctă de limba română. Așa s-a creat alfabetul improvizat moldovenesc cu caractere chirlice. Cei care au creat această republică moldovenească în cadrul URSS au fost executați. Rusia a avut o atitudine nemiloasă față de cei care au pactizat cu ea în proiectele ei geopolitice. Așa s-a întâmplat și după 1990. Igor Smirnov a fost alungat ca ultimul trădător, deși l-au utilizat și toți cei care au urmat după el la Tiraspol. Asta este și relația pe care am moștenit-o noi în relațiile cu Federația Rusă. Au venit sovieticii și ne-au condiționat înapoierea tezaurlui de Basarabia, au continuat această linie și în perioada comunistă din România. Hrușciov a fost profund deranjat când Ceaușescu i-a spus că la întâlnirile pe care le-au avut la Beijing, chinezii au amintit că Moscova ne-a luat Basarabia. Scrie Hrușciov în memoriile lui. Pentru ei, România a fost privită prin această cheie. Până și ieșirile ambasadorului Kuzmin de la București, ex-amabasador la Chișinău, au fost identice cu ieșirile Kremlinului față de România. Incidentele din 2016, provocate de Kuzmin, referitoare la statuia Cumințenia pământului lui Brâncuși, au fost relevante în acest sens. După anexarea Crimeii, Rusia are alte priorități pentru această zonă.

Rusia va avea nevoie de partener de dialog în Uniunea Europeană tocmai pentru a aplatiza câte ceva din tensiunile provocate de anexarea Crimeii, Nu credeți? Putem juca o asemenea carte?

Eugen Tomac: – Este un moment potrivit, în care se poate discuta despre acest proces. În condițiile în care, la Chișinău, va exista o asumare fermă. Deși , prin acte, aproape toată elita de la Chișinău este românească. Peste 800.000 de cetățeni moldoveni dețin deja cetățenia română. Toți au cerut cetățenia română pentru că nu sunt siguri de viitorul Republicii Moldova și au vrut să aibă această garanție că, în calitate de cetățeni români, au un alt viitor. Totul depinde de momentul politic în care, la Chișinău, se va crea o majoritate solidă, care să opteze pentru vectorul unionist.

Care ar fi următorii pași?

Eugent Tomac: – Majoritatea parlamentară de la Chișinău, chiar dacă nu e unionistă, măcar nu este ostilă. Dacă mâine aș fi la guvernare în România, aș scoate toate taxele pentru redobândirea cetățeniei, aș cere perfectarea actelor de transcriere a certificatelor de naștere în toate unitățile teritorial-administrative astfel încât acest proces de reîntregire a națiunii prin cetățenia română să se producă rapid. În momentul în care vom avea 1.600.000 de cetățeni români în Republica Moldova, vom vorbi de o majoritate clară, care locuiește într-un stat cu majoritatea cetățeni europeni. Și atunci, partenerii noștri de la Bruxelles vor fi mult mai înțelegători cu acest proces. Și vom putea miza pe sprijinul Franței, Italiei, care au fost alături de guvernul de la București în momente-cheie. Fiind consilier al președintelui Băsescu, am ajvut șansa să asist la multe discuții la nivel înalt, care m-au făcut să fiu încrezător în această șansă pe care noi o avem ca țară să ducem la bun sfârșit proiectul reîntregirii naționale.

Spune-ți părerea