Patru motive pentru a continua lupta uniți: credința, libertatea, familia și patriotismul

Cineva, pe un grup de discuții deplîngea lipsa științei de organizare la ortodocși, din pricina căreia nu sînt destule instituții în care creștinii să învețe (școli), să se perfecționeze (centre de formare, recalificare și educație permanentă), să se regăsească spre relaxare și comunicare (cluburi culturale și de plăcere), să acționeze împreună (ONG-uri dedicate unor scopuri de nișă: pro-life, de pildă, care însă chiar să funcționeze la nivel optim, nu pompieristic) etc. Acea persoană spunea că încă suferim de blestemul formei fără fond.

Altcineva, în alt loc, continua, fără să știe, ideea, spunînd că ar fi necesar un proiect politic, mai cu seamă în acest moment dificil al istoriei noastre, cînd acțiunea civică nu mai e de ajuns pentru a ne prezerva valorile, dar pentru așa ceva ortodocșii n-ar avea resurse și că mai întîi ar fi bine să lucrăm împreună în societatea civilă, să dezvoltăm structuri și să identificăm resurse, să punem la un loc ce avem și apoi să acționăm politic.

Există deci o preocupare în acest sens. Așa că îmi spun și eu părerea public, poate că ajută.

Întîi că instituții există, făcute de persoane private (asociate ori nu în ONG-uri), sau de către Biserică, ele chiar funcționează, chiar dacă unele cu mari dificultăți. Ar putea fi mai eficiente și mai relevante pentru societate, ar putea influența mentalități și schimba obiceiuri, ar putea constitui o adevărată rezistență creștină la molima ideologică abătută și peste noi. Pontețialul lor însă nu va fi atins decît dacă vom fi solidari. Creștinul care vede că un alt creștin întreprinde ceva să nu treacă pe partea cealaltă, ci să dea o mînă de ajutor, fie și doar consumînd produsele acelui frate, beneficiind de serviciile lui și promovîndu-le, dacă ele sînt de calitate. Așadar, nu inițiativa ne lipsește, ci solidaritatea. Cînd o vom redescoperi, vom fi învingători.

Știu ce spun, căci sînt antreprenor cultural de peste două decenii. Am gîndit și condus reviste creștine, sînt directorul unei edituri, sînt liderul unei Asociații, ROST, care n-a lipsit din nici una dintre marile bătălii dusă de românii creștini în acest răstimp (de la noul iconoclasm și lezarea libertății prin impunerea actelor biometrice, pînă la salvarea bisericii de la Vința și la referendumul pentru căsătorie).

Asociația ROST a pus pe roate un loc minunat, Casa cu Rost – centru cultural și formativ. Puțin ajutor am avut în această întreprindere. Și încă văd și pe paginile noastre online că puțin interes este acordat activităților noastre, pe care le organizăm (zeci de evenimente lunar) cu mari jertfe de timp, energie și bani (din fonduri proprii mai ales). Cîți dintre dvs ne-ați călcat pragul? Cîți ați dat măcar un like activităților noastre? Cîți ați spus altora despre ce facem la Casa cu Rost? Cîți v-ați oferit ajutorul (financiar sau prin voluntariat)? Vă spun că puțini, foarte puțini. Nu e un reproș, e o constatare, care vine în motivarea concluziei de mai sus: solidaritatea ne lipsește. Să învățăm solidaritatea, căci asta i-a ținut la un loc pe creștini timp de veacuri! Fără ea, ne vom risipi ca oile fără păstor. Și credința de unul singur și, mai ales, fără fapte e vorbă goală.

În al doilea rînd, în lupta pentru organizarea referendumului pentru căsătorie, începută acum trei ani, am învățat un alt lucru: românii creștini sînt o forță atunci cînd înțeleg să fie uniți pentru un scop mai mare decît toate diferențele dintre ei. Ortodocșii, chiar majoritari fiind în România, au foarte mult de învățat din stilul organizatoric impecabil al catolicilor, din ordinea și disciplina care îi caracterizează, precum și din dăruirea fără rest și respectarea cuvîntului dat în care excelează protestanții și neoprotestanții.

M-am convins o dată în plus că diferențele dogmatice, oricît ar fi de importante, sînt cultivate numai de cei care vor să ne țină dezbinați, pentru că forța unității noastre îi înspăimîntă. Nu ne obligă nimeni să facem concesii de la credința noastră, dar nici nu ne poate interzice nimeni să lucrăm umăr la umăr în numele lui Hristos.

Coaliția pentru Familie a fost o forță fiindcă a adunat toate aceste energii în jurul unui scop comun: apărarea familiei, apărarea viitorului nostru.

Coaliția pentru Familie s-a destrămat odată cu votul din 6-7 Octombrie a.c. Sînt multe cauze ale acestei realități, despre care nu vreau să vorbesc.

Totuși, motivația de a acționa împreună rămîne: viitorul ne este în primejdie. Acum am cunoscut mai bine puterea și perfidia adversarilor. Între noi și ei există, din 6-7 Octombrie, o prăpastie care, vrem-nu vrem, ne obligă să rămînem împreună, în același front.

Să fim pe mai departe împreună într-o formulă de acțiune civică, dar să gîndim, în paralel, și o formulă politică.

În privința unei acțiuni politice acționeză același raționament, nu diferențele doctrinare trebuie să ne preocupe, ele pot fi armonizate în jurul unor principii dominante, tari și imuabile: credință, libertate, familie și patriotism. Asta reprezintă Dreapta. Că fiecare dintre noi se plasează în spectrul dreptei pe cîte un segment – național creștin, conservator, creștin democrat, liberal clasic – este mai puțin important. Noi toți sîntem animați de dorința de a face bine comunității, sîntem motivați în asta de credința noastră în Dumnezeu și de necesitatea de a ne apăra libertatea, vedem un singur viitor – prin copiii noștri, deci prin familie.

Conchid: nu sîntem deficitari la inițiativă și organizare, ci la capitolul solidaritate; nu diferențele ne salvează, ci unitatea; în perspectivă eshatologică, nu putem fi defetiști, ci optimiști.

 

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.

Spune-ți părerea