România, trezește-te!

Românii din diaspora votează în cunoștință de cauză! Nu sunt pesediști, nu sunt vânduți rușilor, sunt aceeași români cu care ne-am mândrit în 10 august 2018, cei ce au fost gazați de jandarmii lui Dragnea. Ei stau cu orele la coadă ca sa voteze pentru că știu ce urmează dacă referendumul nu trece. Mulți au copii în școlile din țările unde locuiesc și știu cum le sunt spălați pe creier copiii, cum sunt îndoctrinați, cum li se spune că băieții pot fi fete și fetele pot fi băieți daca așa simt. Li se spune că formularea corectă de adresare nu mai este „Mama” și „Tata” ci „Părinte” sau „Tutore”.

Avem ocazia, dacă nu să împiedicăm, măcar să întârziem acest lucru în România.

Suntem în dezavantaj după prima repriză dar nu suntem încă învinși. Mai avem o zi, ziua de duminică, zi de mers la biserică. Să ne rugăm pentru ca cei rătăciți, cei dezinformați, să iasă din reverie și să meargă la vot.

Și-n final:

14. Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea”.
15. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei.
16. Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 13, 14-16)

Cu Dumnezeu înainte!

 

Spune-ți părerea