Ura a învins rațiunea

Referendumul nu va fi validat. Foarte mulți au fost orbiți de ura față de Dragnea deși rațiunea și inima le spuneau că referendumul e o cauză nobilă.

Asta e, partea buna e că suntem în jur de 4.000.000. Partea mai puțin bună e că suntem doar în jur de 4.000.000.

Din păcate noi toți vom avea de suferit în viitorul destul de apropiat iar mulți dintre cei ce jubilează acum că au boicotat referendumul și că l-au faultat pe Dragnea vor realiza că de fapt s-au faultat pe ei.

Noi continuăm lupta.

Cântec de luptă

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept îţi cântă
ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus?
Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag mai sus?

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunţările la vis.

Radu Gyr

Spune-ți părerea