Recreația s-a terminat: antihristul a năvălit iarăși în cetatea noastră

Nu încape nicio îndoială că trăim vremuri istorice cu totul aparte. Vremuri cărora nu ușor le găsim analogii în alte epoci istorice.

Bunăoară, pentru ceea ce ne este dat să trăim în cetatea Timișoarei în săptămâna 3-9 iunie 2019, nu pot să identific decât două analogii istorice.

Astfel, privind înapoi în timp, în “durata lungă” a istoriei urbei de pe Bega, nu pot identifica decât două împrejurări istorice comparabile cu ceea ce ne este dat să trăim în această săptămână: momentul inițial, momentul T0 al declanșării unei noi perioade de prigonire politică a Bisericii lui Iisus Hristos din cetatea Timișoarei. Fără doar și poate, ceva similar cu ceea ce vom trăi în această săptămână, în care noi în care, noi, creștinii ortodocși, sărbătorim Înălțarea Domnului, s-a mai întâmplat doar de două ori în trecutul Timișoarei.

Prima dată, lucrurile au fost cât se poate de clare, evidente și pe înțelesul tuturor participanților: oștenii unui proiect politico-teologic întemeiat pe negarea Învierii lui Iisus Hristos au venit cu arma în mână (cum au făcut-o în nenumărate locuri și timpuri și o mai fac și în zilele noastre prin unele locuri din lume, în deplină conformitate cu canoanele clasice ale respectivului proiect) și au cerut supunere. Adică, pre limba și pre legea lor: islam. Vorbim, deci, de primul asalt islamic asupra cetății creștine a Timișoarei, întâmplat, cel mai probabil, undeva prin secolul al XV-lea. Mă grăbesc să adaug că n-am mai stat să răsfoiesc cărțile de istorie locală ca să identific precis momentul istoric (anul, luna, ziua, ora, etc.), ceea ce e important în contextul de față nu e exactitatea cronologică, ci semnificația și adevărul politico-teologic al acelui episod de groază care, ca în atâtea locuri și timpuri, a inițiat o nouă “durată lungă” în istoria creștinilor din această parte de lume: durata lungă, multi-seculară, de persecuție, prigonire, asuprire, discriminare și spoliere a creștinilor bănățeni în conformitate cu prevederile legii lui Mahomed. Această “durată lungă” a durat secole de-a rândul după acel moment T0 din secolul al XV-lea și s-a încheiat efectiv cam la o un secol după recucerirea cetății Timișoarei de către oștile Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană conduse de prințul Eugen de Savoia în ziua de 18 octombrie 1716. Da, abia după sfârșitul războaielor napoleoniene, prin deceniile 2-3 ale secolului al XIX-lea, se poate data sfârșitul definitiv al  “duratei lungi” istorice marcată de islam din istoria Banatului, odată cu răscumpărarea din robia musulmană (inclusiv din locuri binecunoscute în zilele noastre, precum Bagdad, Mosul, Basra, etc.) a creștinilor bănățeni capturați de turci, în conformitate cu practicile obișnuite în “religia păcii“, în timpul ultimului război între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman (1788-1791).

A doua oară lucrurile nu cred că au fost prea clare participanților și, cel mai probabil, semnificația momentului istoric le-a scăpat majorității contemporanilor, care habar n-au avut că sunt martorii inițierii unui nou ciclu istoric, care avea să se lase și la Timișoara, ca și în multe alte locuri din lume, cu multă, multă suferință dar și cu mucenicie adevărată în numele lui Iisus Hristos. Evenimentul în cauză a fost prima manifestare publică desfășurată la Timișoara în numele religiei seculare a comunismului vestit de falsul profet Karl Marx. Habar nu am când a fost exact respectivul eveniment, n-am nici timp, nici chef pentru o cercetare istorică pe această temă (mai mult ca sigur că cercetarea e făcută, iar exactitatea istorică consemnată în cărțile corifeilor locali ai marxism-leninismului de dinainte de 1989 precum William Marin). În mod logic, putem însă să estimăm că a existat și la Timișoara (ca și în atâtea alte locuri din lume) un moment T0 al comunismului cu seceră și cioacan, când anumiți adepți locali ai profetului mincinos Karl Marx au ieșit pentru prima dată în public pe străzile urbei de pe Bega cu steagul roșu în mână iar în gură cu lozincile generoase despre desființarea exploatării și egalitatea deplină în raiul pământesc al proletariatului unit din toate țările. Cel mai probabil, acest moment T0 al marxismului bănățean s-a înregistrat undeva în preajma Primului Război Mondial.

Ce a urmat după Al Doilea Război Mondial la Timișoara se știe în linii mari, deși istoricii locali ar avea încă mult de lucru pe o temă, care, în mod practic, nu interesează pe prea multă lume într-un oraș în care clădirea fostei pușcării politice din centrul orașului (loc al pătimirii inclusiv pentru unii dintre cei cinstiți astăzi drept “sfinți ai închisorilor”) a fost prefăcută într-o crâșmă populară în rândul făloșilor beutori de bere bănățeană.

În orice caz, acel moment T0 al primei manifestări publice a adepților religiei politice antihristice vestite de Karl Marx a inaugurat o durată istorică întinsă de-a lungul întregului secol al XX-lea, care a fost marcată de nenumărate persecuții, pătimiri și prigoniri îndreptate înainte de toate împotriva celor care au avut curajul să-și afirme și să-și trăiască credința în Iisus Hristos. Și în Banat, ca, de altfel, în toată țara, “avem un Rai de sfinți în temniți dați la moarte și aruncați la groapă neștiuți”. La Pădurea Verde, la marginea orașului, nu departe de un loc astăzi popular mai ales pentru diverse petreceri câmpenești cu mici și bere, a rămas să străjuiască pentru viitorime o Cruce ridicată în memoria luptătorilor anticomuniști din Banat, executați în 1949 după un proces public desfășurat în clădirea ce găzduiește astăzi Primăria Municipiului Timișoara. La Mănăstirea Șag, în cimitirul mănăstirii, se odihnește sub o cruce părintele Ioan Negruțiu, predicator neînfricat al Evangheliei și un mult pătimitor în temnițele comuniste, căruia, în la capătul episodului de deportare în Bărăgan, înaintea unei noi arestări și condamnări, i s-a arătat Mântuitorul Hristos răstignit și spunându-i că a rămas singur pe cruce. Iar când a fost să sune ceasul final al comunismului, în decembrie 1989, zeci de mii de timișoreni au îngenunchiat pe caldarâmul stropit cu sângele ultimelor victime ale acestui proiect, rostind într-un singur glas rugăciunea „Tatăl Nostru”. După aceea și în Timișoara, ca în toată țara, am fost martorii fericiți unei epoci unice de everfescență și renaștere spirituală. Chiar dacă cei mai mulți n-am realizat, pentru suferința întru Hristos a celor prigoniți de regimul antihristic de dinainte de 1989, noi, cei care am trăit de atunci și până astăzi am fost binecuvântați cu un răstimp duhovnicesc excepțional, în care s-au construit biserici, s-au (re)deschis mănăstiri iar nenumărate suflete au putut nestingherit să-și regăsească firea prin descoperirea și trăirea Adevărului Învierii în Biserica lui Iisus Hristos.

Recreația aceasta se încheie oficial în săptămâna 3-9 iunie 2019. În această săptămână ne este dat să trăim un nou moment T0 al unui proiect politic antihristic.

Nu cred că e întâmplător că în această săptămână noi, creștinii ortodocși din Timișoara, vom sărbători, în deplină comuniune cu Biserica lui Hristos din toate locurile și din toate timpurile, Înălțarea Domnului. Pe de altă parte, în mod oficial, cu largul concurs al autorităților și instituțiilor locale (Consiliul Județean Timiș, Universitatea de Vest, etc.) în această săptămână va avea (și) în urbea noastă prima serie de manifestări publice ale unui proiect politico-teologic, care, deși abil camuflat într-o mișcare civică pentru “drepturile omului”, are ca rezultat logic și scop final lichidarea Bisericii lui Hristos și substituirea Acesteia cu diverse “creștinisme” liberale, având înfățișarea Dreptei Credințe, dar tăgăduind Adevărul și Puterea Învierii. Astfel, dacă pentru unii evenimentele grupate în așa-numita “Săptămână a Mândriei” minorităților sexuale din săptămâna 3-9 iunie reprezintă un simplu semn de “progres” și de “europenizare”, pentru comunitatea creștină din Timișoara aceste evenimente publice nu sunt altceva decât momentul inițial, momentul T0, al celei de a treia năvăliri antihristice în cetatea noastră.

Sunt perfect conștient că de data aceasta, a treia oară, lucrurile sunt mult, mult mai confuze și că foarte puțini din creștini înțeleg că atunci când suntem confruntați cu o astfel de “Săptămână a Mândriei” avem de-a face cu un o expresie a unui proiect politico-teologic antihristic în toată puterea cuvântului și nu doar cu o serie de “evenimente” triste și reprobabile, nu doar din punct de vedere al moralei creștine, dar și al oricărui tip de morală cu rădăcini în religiile naturale sau în dreptul natural. Nu numai că identitatea și finalitatea acestui proiect este extrem de bine camuflată, dar și discernământul nostru, ai martorilor Învierii din timpul de acum, este mult mai slab decât al înaintașilor din timpurile din trecut în care Biserica lui Hristos a fost asaltată de alte proiecte politico-teologice întemeiate pe tăgăduirea Adevărului Învierii.

Prima dată, am avut de-a face cu un proiect (zis) monoteist, întemeiat pe tăgăduirea violentă, cu iataganul în mână, a Dumnezeirii lui Iisus Hristos și a Adevărului Învierii.

A doua oară, a fost vorba de un proiect (oficial) ateist, care promitea raiul și fericirea pe pământ cu prețul renunțării la credința în Dumnezeu și al dărâmării Bisericii lui Iisus Hristos.

Acum, a treia oară, dracul e agnostic, politeist și ecumenist în același timp, promițând desființarea principiului terțului exclus (ca și al diviziunii sexuale naturale, de altminteri) și asigurându-i pe săracii oameni (cu mintea mai vraiște decât oricând în istoria cunoscută a umanității) că, concomitent, este posibil să fii și cu Dumnezeu și cu Cel Rău, și cu Hristos și cu antihrist, și cu moartea și cu viața, și cu păcatul și cu fericirea, și cu raiul (consumerist) și cu iadul (sufletesc al dependențelor de toate felurile și al depresiilor de toate tipurile), și cu alba și cu neagra, etc., etc., etc.. Pentru cine are ochi să vadă și urechi să audă, rezultatele se văd cu asupra de măsură mai la Soare-Apune, unde proiectul acesta a început ceva mai devreme, când celor informați și inițiați le era clar că cel de-al doilea proiect antihristic va da faliment în țările din Răsărit, unde comunismul ateist și criminal a umplut cerul de sfinți și de martiri.

Teză, antiteză și sinteză.

Pe cât se pare, a treia oară treabușoara se va desfășura mai puțin sângeros (sau doar pentru început?), cu metode soft, bazate pe ultimele cuceriri alte cercetărilor psihologice și ale ingineriilor sociale.

Data trecută au început cu dărâmatul bisericilor, dar, la urmă, a ieșit prost pentru ei. După ce a dispărut represiunea politică, oamenii, așa afectați, săraci și vai de ei cum au ieșit din Experiment, încă și aminteau de unde au primit Lumina cea Adevărată, așa că s-au apucat să (re)construiască biserici și mănăstiri.

De data asta, se începe cu dărâmarea oamenilor începând din fragedă pruncie, prin negarea identității naturale (bărbat sau femeie) și prin re-educarea accelerată prin sexualizare precoce în vederea stricării din temelie a firii și minții copiilor.

Stăpânirea de acum nu-l mai tăgăduiește direct și deschis pe Dumnezeul Treimic (așa cum făceau tovarășii cu steaua roșie în cinci colțuri), ci, pentru început, ne cere “doar” să ne “relaxăm”, să “tolerăm” și să “acceptăm”  ceea ce ne spun ideologii corectitudinii politice , chiar dacă afirmațiile dumnelor sunt în contradicție directă cu ceea ce vedem cu ochii noștri, anume că umanitatea este compusă în mod natural din bărbați și din femei (ba unii dintre noi știm de la părinți și dintr-o anumită Carte, că a Dumnezeu l-a făcut pe om bărbat și femeie, după Chipul Său). O tolerare azi, o acceptare mâine, un alt treilea sex în buletin anul ăsta, mai multe sexe în cărțile de feminism după care se învață la universitate mâine, și uite așa, după câțiva ani vedem că bisericile rămân goale și că sunt prefăcute în mod firesc și logic, în conformitate cu principiile economiei de piață, în crâșme, hoteluri și moschei. La urma urmei, ce mai poate avea în comun o vietate antropomorfă “non-binară” cu credința pe care strămoșii săi biologici au zidit o civilizație unică tocmai în jurul clădirilor de cult care acum au primit o destinație curat utilitară….

Dacă înainte proiectele revoluționare ale stăpânirii erau justificate în numele (înlăturării) mizeriei proprietății, astăzi aceaste proiecte au ajuns să fie legitimate și acceptate datorită mizeriei sexualității, cvasi-universalizată în rândul noilor generații, îndopate cu pornografie din fragedă vârstă copilărie și profund dezorientate în condițiile dărâmării autorității paternale, a izgonirii cuvântului “rușine” din vocabularul curent și a demonizării publice a reperelor absolute pe care generațiile din trecut (așa înapoiate cum erau…) au știut să le respecte cu sfințenie multe veacuri la rând: Familia, Țara, Biserica.

Iar o problemă universală va cere și o soluție (teologico-)politică globală…

Deocamdată, am ajuns și noi la Timișoara în momentul T0 al unui nou anotimp politic și teologic. Recreația de după 1989 s-a terminat irevocabil în săptămâna în care unii timșoreni vor sărbători (așa cum au făcut-o din totdeauna de când există orașul acesta, inclusiv în vremurile de dominație otomană și de regim oficial ateu) Înălțarea Domnului, iar alții, săracii la minte și la suflet, se vor bucura că am intrat și noi definitiv în “Europa” din moment ce s-a organizat și aici, în orașul acesta cosmopolit și tolerant dintotdeauna, “săptămâna diversității” LGBTXYZșamd.

Știu, unii vor zice că exagerez, că-s un reacționar și un fanatic religios (după formula consacrată de domnul prezident Iohannis), un înapoiat și un rămas în urmă cu știința, indiferent de toate lecturile mele în diverse limbi scrise cu caractere latine, gotice sau chirilice. Că doar se cade să “intrăm și noi în Europa” și să acceptăm că “1+1 nu este egal cu 2 întotdeauna”, că omul n-a fost făcut bărbat și femeie, după chipul Dumnezeu ci că totul este “alegere” și “construct cultural”, că albul e negru, adevărul e și minciună, iar între Hristos și Antihrist diferența e una de nuanță și de o simplă particulă la alegerea liberă a fiecăruia, fără absolut nicio consecință, nici azi, nici mâine, și nici după cea de a Doua Venire în slavă a Aceluia a Cărui Înălțare la Cer o vom prăznui în ziua de Joi, 6 iunie 2019.

Nu știu ce vor zice cei îndreptăți să păstorească turma lui Hristos din cetatea Timișoarei și dacă vor avea ceva de zis în această săptămână, după ce mai anul trecut am fost îndemnați insistent să mergem să votăm “DA” la un anumit referendum. Sau poate că, deocamdată, totul e încă în regulă, să fim mulțumitori, tăcuți și ascultători din moment ce încă mai primim fluturași electorali decorați cu icoana Învierii (ieri tocmai am făcut curățenie într-o cutie poștală și m-a durut inima să arunc la coșul cu hârtii un astfel de fluturaș, care avea pe de o parte icoana Învierii, iar pe de alta lăudăroșenia se sine și făgăduințele mincinoase ale unui partid criminal, descendent direct din formațiunea politică care a legiferat fărădelegea pruncuciderii în Țara Românească).

Poate că s-ar cuveni să stăm liniștiți pe locurile noastre, eventual în post și în rugăciune și să asistăm pasivi cum Universitate de Vest a devenit partener oficial în lucrarea de re-educare a timișorenilor în spiritul ideologiei de gen. Că o astfel de lucrare a tainei fărădelegii a fost acceptată de conducerea universității nu e nicio mirare, la urma urmei, în toate stăpânirile care se respectă, ordinul se execută, nu se discută, iar obediența una este, dincolo de toate deosebirile de rit. Nu știu însă dacă din rândul universitarilor creștini timișoreni (da, sigur există și așa ceva, că doar Universitatea de Vest și secție de teologie, chiar ortodoxă) se vor găsi vreunii capabili să înțeleagă semnificația momentului și să ia poziție împotriva acestui prim steag pe care promotorii ingineriilor sociale LGBT îl vor împlânta pe bastioanele învățământului timișoarean. Sau, dimpotrivă, univesitarii creștini timișoreni vor pune degetul pe buze și vor da din mână, precum oarecând filosofii din Areopagul atenian, cerând să-i mai lăsăm în pace cu povestea asta cu Învierea și Înălțarea, că doar au altele mai urgente de făcut, să scrie articole indexate ISI și să-și pregătească dosarele pentru viitoarele funcții de conducere. Cât despre a Doua Venire, cu slavă la Judecată, aici avem de-a face cu un deadline îndepărtat și, de fapt, necunoscut, așa că deocamdată putem să dăm “ignore”.

Nu știu cum vor reacționa alții, mult mai îndreptățiți decât mine, ba chiar cumva îndatorați prin “fișa postului”, să ia atitudine față de ceea ce urmează să se întâmple în Timișoara în această săptămână în care creștinii ortodocși vor prăznui Înălțarea Domnului.

Eu însă unul știu că nu mi-aș fi putut ierta niciodată dacă nu aș fi luat atitudine publică la începutul unei săptămâni în care vom experimenta (fără însă ca cei mai mulți dintre noi să conștientizăm semnificația acestui moment) sfârșitul unei epoci istorice și începutul unui nou ciclu istoric.

„Recreația” obținută din jertfa celor care s-au împotrivit, în numele credinței în Hristos, regimului antihristic de dinainte de 1989 s-a încheiat. După săptămâna aceasta, în care “se va sparge gheața“ și la Timișoara (după cum s-a făcut în atâtea locuri din lume), vom intra și noi cu adevărat în secolul al XXI-lea, în care, în numele “libertății”, al “drepturilor omului” sau al “valorilor europene”, vom fi confruntați cu în mod repetat și accelarat cu un asalt sistematic și neîndurător asupra Crezului nostru de credință. Ținta actualei stăpâniri umaniste este identică, în esență, cu cea a sângeroaselor stăpâniri antihristice din trecut: lepădarea de Hristos, lepădarea de credința în Înviere și în Puterea Creatorului, Cel care, cu Moartea Sa pe moarte călcând, a dăruit viață celor din morminte, începând cu cei care, fiind încă vii la nivel biologic, se zbat între viață și moarte sufletească în chingile și lanțurile păcatelor și patimilor de tot felul.

Până la urmă, nimic nou sub soare.

Ei, sărmanii ieniceri ai ultimului proiect antihristic năvălit pe la noi, se “mândresc” să ne spună că “sunt aici”. Noi, martorii mai mult sau mai puțini credibili ai Adevărului Învierii, am fost dintotdeauna aici, de când cetatea aceasta a Timișoarea are existență istorică. Și, cu mila lui Dumnezeu, indiferent de ce se va mai întâmpla și de ce jertfe va cere lupta cu antihristul veacului de acum, unii dintre noi vor fi tot aici și în Ziua aceea de pe urmă când, cu putere și slavă, se va întoarce să judece lumea, toți morții și vii din istorie Acela a Cărui plecare la Ceruri și Înălțare de-a drepta Tatălui o vom prăznui în această săptămână, în Sfânta Zi a Înălțării Domnului.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Recreația s-a terminat: antihristul a năvălit iarăși în cetatea noastră”

  1. Aberantii poponari si „cultura” lor curcubee! Oare BOR va da un comunicat legat de acest eveniment?

  2. Se pare că reprezentanții oficiali ai BOR tac mâlc, pentru că PARTIDUL le-a oferit SPONSORIZARE pentru Catedrala MÂNUIRII neamului. Că de MÂNTUIRE nici vorbă…
    În vreme ce alte țări fost comunite și-au făcut datoria de a cinsti martirii luptei anticomuniste, ai noștri conducători (politici și religioși) au măturat sub preș martirii rezistenței anti-comuniste, care s-au jertfit pentru apărarea valorilor creștine și naționale, apărând cu prețul vieții și al sănătății lor aceste valori. Și-au lăsat oasele prin gropi comune, murind ”pentru un popor de idioți”, după cum cu amărăciune avea să constate regretatul Petre Țuțea, după ce vedea că românii insistau săîl aleagă pe Ion Iliescu în fruntea țării.

Comentariile sunt închise.