Theodor Paleologu, speranța ”Dreptei”, vorbește limba Stîngii

Theodor Paleologu începe să dezvăluie tot mai mult direcția pe care o slujește, odată cu înaintarea campaniei electorale. Cred că pînă la finalul ei se vor fi lămurit toți oamenii de dreapta autentici și serioși că nu îl pot sprijini cu votul lor, chiar dacă ar intra, prin nu știu ce miracol, în turul doi cu Dăncilă sau Barna, nu cu Iohannis. Pentru că nu există nici o diferență de profunzime în privința intențiilor politice ale lui față de ceilalți.

Zilele trecute, onorabilul boier și cărturar, experimentat om politic, cu o opțiune de dreapta anunțată public de multă vreme, s-a găsit să susțină două obsesii ale Stîngii: combaterea încălzirii globale și realizarea Statelor Unite ale Europei.

Cele două chestiuni n-au de-a face nici cu interesul românilor, în particular, nici cu cel al cetățenilor europeni (sau ai lumii), în general. Dimpotrivă, sînt expresia unei lupte permanente a Stîngii contra unor valori ale Dreptei (piața liberă, libertatea omului, suveranitatea națională).

Cunoscîndu-l cît de cît pe Theodor Paleologu nu mă mir că asumă aceste direcții de acțiune politică stîngiste. Garantul său în această cursă, Traian Băsescu, le promovează de ani de zile. Mă mir numai că le asumă public în plină campanie electorală. Însă, mă mir doar puțin. Pentru că Paleologu a curtat permanent electoratul noii Stîngi, de la începutul campaniei încoace, și pentru că eventualii săi susținători din afară (despre care am tot auzit vorbe în ultimul timp) au nevoie de astfel de asigurări, pentru a-l împinge spre turul doi.

PS:
Oare cum îl poate susține mai departe Alternativa Dreaptă, partid care s-a declarat pentru valori și direcții politice contrare celor declarate de Paleologu?

Și cum îi șade lui Mihai Neamțu ca șef de campanie al lui Paleologu și vicepreședinte al PMP, avînd în vedere că el și-a declarat, în mod repetat, opțiuni contrare față de ce pretinde prietenul său că vrea să facă în calitate de președinte?

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.

Un comentariu la „Theodor Paleologu, speranța ”Dreptei”, vorbește limba Stîngii”

  1. Vorbeste limba de partid , care nu este de dreapta sau stanga , este numai de interes de grup, Romania , poate avea oameni de dreapta sau stanga , dar partide nu , numai interes de gasca de cartier

Spune-ți părerea