Comunismul, din nou legitimat ?

Deşi pe mai multe planuri, inclusiv cel juridic, România păstrează încă multe secele ale trecutului comunist, cel puţin pe plan moral condamnarea solemnă a acestuia în 2006 dădea impresia că pagina s-a întors definitiv. Deşi nu avut asentimentul întregii clase politice, preşedintele Traian Băsescu a reprezentat voinţa naţiunii şi adevărul istoric când a declarat comunismul ca “ilegitim şi criminal”, datorită cortegiului imens de crime, abuzuri şi nedreptăţi cu care acest regim impus din afară a lovit poporul român timp de patru decenii. Deşi a rămas un act simbolic, lipsit aproape total de consecinţe practice, această condamnare a comunismului ne-a ridicat în ochii lumii civilizate şi ne-a dat speranța că, în sfârşit, minciuna s-a prăbuşit, reperele s-au schimbat, conştiinţa românească poate respira liber şi se pot pune bazele unui nou început, prin recuperarea valorilor autentice ale identităţii româneşti şi integrarea legitimă în concertul universal.

Se pare însă că la noi nimic bun nu ţine mult. Legea anti-legionară (putem să-i spunem liniştiţi anti-românească) care mişună ca o cârtiţă prin beciurile Parlamentului, ţinută la secret pentru a împiedica orice dezbatere liberă şi a o face votată la grămadă (profitând, evident, de oportunismul şi laşitatea unor lideri politici, dar şi de ignoranţa dirijată a majorităţii aleşilor), va constitui primul mare pas înapoi, cu consecinţe negative mult mai largi decât ne apar la prima vedere.

În primul rând, această lege va fi un atentat la libertatea de exprimare – opinii istorice, politice, morale sau religioase vor deveni cazuri penal, fiind considerate, la bunul plac al noii “poliţii intelectuale” drept apologie a unui fenomen indezirabil, sau sfidare a unor subiecte tabu, în care adevărul istoric nu va mai fi rezultatul unor cercetări pe bază de documente, mărturii, analize (inclusiv controversate), ci va fi pur şi simplu impus prin lege. Vom vedea, pe baza acestei legi, publicaţii suspendate, comemorări interzise, monumente demolate, personalităţi româneşti denigrate sau chiar autorităţi civile trase de urechi pentru că au lăudat pe cine nu trebuia? Foarte probabil. Vom vedea persoane condamnate la închisoare sau la amenzi care să le ruineze pe toată viaţa? Posibil. Jigniri la adresa demnităţii româneşti au fost posibile şi până acum (două exemple mai cunoscute: retragerea cetăţeniei de onoare acordate la Tg. Ocna lui Valeriu Gafencu, Sfîntul Închisorilor, şi atacul la adresa memoriei lui Mircea Vulcănescu, la Bucureşti), dar cu această lege se merge mult mai departe. Statul român face un pas mare spre totalitarism.

În al doilea rând, printr-o asemenea lege însăşi condamnarea comunismului este pusă sub semnul întrebării. Mai este comunismul ilegitim? Dacă Mişcarea Legionară, care a combătut radical şi constant pericolul comunist, dând pentru aceasta zeci de mii de jertfe, reprezintă răul absolut, atunci, prin contrast , poate că bolşevismul n-a fost chiar atât de rău. A fost ilegitim pentru că a fost impus de o putere străină? Corneliu Zelea Codreanu spunea, în 1936, că dacă trupele ruseşti vor intra în România nu vor pleca de aici până nu ne vor sataniza! A avut dreptate sau nu? Condamnarea totală (inclusiv penală) a principalei forţe anticomuniste duce automat la reabilitarea cel puţin parţială a comunismului.

Mai este comunismul criminal? Dacă zecile de mii de legionari (şi un număr şi mai mare de simpatizanţi), care au fost chinuiţi şi batjocoriţi la Aiud, Piteşti, Gherla, Sighet, Canal şi alte sute de locuri de groază (mulţi zăcând şi azi în morminte fără cruci) sunt automat şi veşnic osândiţi, neavând dreptul la nici o recunoştinţă din partea naţiunii, atunci nu cumva călăii au avut dreptate? Mai este regimul comunist criminal, când el n-a făcut decât să cureţe ţara de terorişti, fascişti, rasişti, asasini notorii, elemente descompuse etc – toate aceste epitete mincinoase fiind regulat folosite la adresa legionarilor? N-a fost Partidul Comunist atunci salvatorul şi binefăcătorul naţiunii? Mai interesează pe cineva că printre legionari se aflau sute de cadre universitare, mii de preoţi, alte mii de studenţi şi elevi şi că majoritatea n-au dat în viaţa lor nici măcar o palmă cuiva? Ba, mai mult, şi-au ajutat şi îngrijit colegii de celulă ne-legionari (unii fiind evrei), inclusiv unii vinovaţi personal de abuzuri contra lor în regimurile precedente? Iubirea de aproapele şi sfinţenia creştină constituie repere negative pentru România de azi?

Ni se va spune, fără îndoială, că Mişcarea Legionară nu a monopolizat rezistenţa anticomunistă, că au existat şi ţăranişti, liberali, social-democraţi, monarhişti care s-au opus şi au suferit în închisori, dar ei au făcut-o în numele democraţiei, au fost mereu de partea Occidentului etc. Categoric aşa este, regimul comunist a persecutat persoane de toate orientările politice (inclusiv din propriul partid!) sau chiar fără identitate politică limpede, pe motive reale sau inventate, şi suferinţa tuturor este demnă de respect, chiar dacă partidele respective au conştientizat târziu pericolul, nevrând să creadă că anglo-americanii ne-au abandonat.

Singurii însă care au fost într-un număr semnificativ au fost naţional-ţărăniştii, dar aceştia au fost mai peste tot alături de legionari, au dus aceeaşi luptă şi au avut aceeaşi soartă. De exemplu, în Maramureş cel mai puternic grup de rezistenţă armată a fost condus de fraţii Popşa, Vasile fiind legionar, iar Ion ţărănist (primul – ucis de Securitate, al doilea – mort în închisoare). Ar fi nedrept şi absurd să se spună ca lupta unora a fost “democratică”, iar a altora “nedemocratică”!

În general, când se vorbeşte în România despre rezistenţa “democratică” la comunism se aduce în faţă figura lui Iuliu Maniu. El este unanim acceptat azi ca model pozitiv (deşi verticalitatea şi seriozitatea sa nu au fost însoţite de o viziune politică realistă). Dar cât va mai rezista Iuliu Maniu ca erou pozitiv? Dacă legionarii sunt răul absolut, atunci Maniu are păcate de neiertat! A făcut cu ei pactul de neagresiune din 1937, a luat apărarea luiCorneliu Zelea Codreanu în procesul din 1938, a fost lăudat nu o dată în documentele legionare! Şi, mai mult, a dat mâna cu mareşalul Ion Antonescu la proces în 1946, cu Antonescu cel acuzat azi de a fi ucis 250.000 de evrei în Transnistria! Dar Regele Mihai? Ce va spune când i se va reaminti că a avut prieteni apropiaţi legionari, că a patronat statul naţional-legionar, că l-a decorat pe Horia Sima etc? S-au uitat toate prin actul de la 23 august 1944? Nu e sigur. Şi lista celor cu “pete” la dosar ar putea continua… Cei care stau astăzi liniştiţi, zicând că legea anti-legionară nu-i afectează, ce garanţie au că nu va urma valul al doilea de incriminări şi epurări ideologice? Locul pozitiv în istorie nu e garantat nimănui dacă conştiinţa românească doarme şi fiecare gândeşte sectar şi nu naţional!

În concluzie, cine demonizează Mişcarea Legionară loveşte direct sau indirect în toată rezistenţa anticomunistă şi amputează o mare parte a memoriei naţionale şi a identităţii româneşti creştine. Rezultatul? Vom fi un popor mutilat sufleteşte şi cu creierul spălat. Iar comunismul va fi reabilitat în faţa istoriei. Primul pas în acest sens se face acum sub ochii noştri. Oare dintre marile voci ale gândirii şi culturii naţionale actuale va avea cineva curajul să ia atitudine? Acum, până nu e prea târziu?


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


25 de comentarii la „Comunismul, din nou legitimat ?”

  1. Cine nu cunoaște Istoria riscă să nu poată identifica inamicul . Lucru cu totul devastator într-un război și cu totul nenorocit pe timp de pace

  2. Si mie mi se pare oarecum aberanta ideea unei legi anti-legionare in sensul in care a fost prezentata acum ceva timp pe acest site (desi marturisesc ca nu am vazut proiectul, habar nu am pe date concrete despre ce e vorba), insa consider ca linia de argumentatie mi se pare ca ar trebui sa fie cu totul alta si ca cea folosita in articolul de mai sus e eronata.
    Personal, nu cred ca jertfa, inchisoarea sau opozitia la comunism legitimeaza in sine legionarismul, dupa cum nu opozitia la Basescu sau inchisoarea lui Nastase legitimeaza pesedismul (desi o multime de ticalosi gen Lucia Hossu Longin tindeau sa faca apropieri intre Nastase si martirii inchisorilor) sau opozitia la pesede pe Basescu.
    Dezbaterea pentru evaluarea finala a legionarismului trebuie purtata, dupa parerea mea, pe seama ofertei si doctrinei legionare, cu intelegere pentru contextul istoric dar si cu acceptarea greselilor sau aspectelor mai intunecate, trebuie purtata pe seama lucrurilor faptuite de legionari inainte de prigoana comunista (negarea treburilor mai tenebroase nu cred ca face bine adevarului si unei aprecieri corecte a Miscarii, ci va da tot timpul apa la moara adversarilor) si aducerea in fata si a celor bune (mai putin cunoscute, dar care nu pot fi acceptate ca legitime de catre public daca se neaga cele rele).
    Pentru sinceritate, recunosc ca nu ma omor in mod deosebit dupa Miscarea Legionara, consider ca a fost echivalentul politic al unei „caderi in inselare”, ca multi din membrii sai s-au aflat intr-o „ispita de-a dreapta” in anii dinaintea razboiului iar Dumnezeu, pentru curatenia sau buna lor credinta le-a dat, prin inchisoare, sansa recuperarii din ispita/inselare, a mantuirii personale si, poate, de a lumina un pic si destinul natiei.
    Dar nu ascund nici faptul ca discursul mainstream care califica Miscarea ca fiind criminala si raul absolut de pe plaiul romanesc, fara nicio distinctie, nuanta, respect pentru complexitatea lucrurilor si faptelor sau fara punere in context istoric mi se pare iarasi jignitor pentru inteligenta mea sau pentru ideea de adevar.

  3. De multă vreme nu am citit un gând mai clar și argumentat în privița temei date. Mulțumesc autorului pentru privilegiu. Doamne, ajută!

  4. Multumesc tuturor pentru comentarii. Colegului de dialog care semneaza „liviuta” vreau sa-i raspund ca are dreptate, opozitia la comunism nu legitimeaza in sine legionarismul, Dar legionarismul este legitimat de valorile in numele carora s-a opus comunismului. Valorile crestine in fata unui regim ateu valorile nationale in fata unui regim anti-national. Legionarii n-au avut averi sau functii de aparat cum a fost cazul unora dintre politicienii burghezi.Ei au aparat identitatea spirituala a acestui neam. Si n-au aparat-o doar in fata comunismului ci si in lupta cu coruptia vechii clase politice, cu imoralitatea regelui Carol ( desi nu erau anti-monarhisti), cu influenta masoneriei.
    Dar in lupta anticomunista Miscarea Legionara a dat cel mai are numar de martiri si sfinti ( desi au fost destui si in prigoanele precedente). Ei o legitimeaza in fata lui Dumnezeu si fata romanilor cu constiinta curata.

  5. Nu as vrea sa intretin polemica, pentru ca, in fond, imi sunt simpatici cei care lupta pentru cauze condamnate din start de curentul oficial, insa nu ma pot abtine de la unele remarci: as fi mult mai bucuros daca legionarii sau simpatizantii legionari actuali ar face mai putin recurs la lozinci si generalitati si ar fi ceva mai aplicati in discutii.
    Obiectii posibile: legionarismul , comunismul, liberalismul samd se legitimeaza in primul rand prin idei (program politic), fapte si roade.
    Prin urmare, jertfele de dupa 1946 sunt luminoase si mantuitoare pentru oamenii care si le-au dat, dar nu legitimeaza legionarismul.
    Important e sa punem in atentie ce a vrut/facut legionarismul atunci cand a fost activ ca miscare politica.
    Daca ar fi fost exclusiv o miscare spirituala nu as fi avut nimic de obiectat, ar fi fost situatia ideala si atunci am fi putut face recurs exclusiv la valorile crestine si cele nationale (imbratisate, de altfel, si de alte partide din epoca, nu doar de legionari).
    In momentul in care, insa, au coborat in arena politica, evaluarea trebuie facuta si din perspectiva politica.
    Or, aici am eu suparari: discursul oficial tinde sa oculteze aspectele luminoase ale miscarii (cele spirituale si sociale, mai cu seama), in defavoarea celor criminale/sumbre, in timp ce aparatorii legionarismului fac recurs la jertfe si la valorile crestine si nationale, dar trec sub tacere lucrurile intunecate sau criminale.
    Daca discursul oficial face obiectul criticii noastre (de pe pozitii diferite), atunci macar legionarii sa faca dovada superioritatii lor morale si sa isi admita sau sa nu escamoteze erorile importante/grave (iar daca ele sunt generate de aspecte esentiale ale programului miscarii atunci trebuie sa acceptam ca a fost ea insasi o greseala, o „inselare”, cel putin in actiunea sa politica).
    Ororile comuniste nu legitimeaza, in fond, situatii precum masacrul de la Jilava si asasinarea fara judecata a carlistilor de catre echipele mortii (actiunile anterioare antilegionare ale regimului carlist nu legitimeaza actiunea) ori alte asasinate impotriva membrilor comunitatii evreiesti ori a unor oponenti ai legionarilor (sau chiar a asa-numitilor tradatori – cazul Stelescu).
    Pot intelege contextualizarea, dar nu negarea si neasumarea greselii (am in vedere acele asasinate si actiuni huliganice care nu sunt susceptibile de fals istoric si nu pot fi negate).
    Daca ieri un calugar de la Petru Voda spunea ca Miscarea Legionara a fost de la Duhul Sfant, nu pot sa nu remarc ca roadele despre care Sf. Ap. Pavel spuna ca sunt ale Duhului Sfant sunt unele care nu prea sunt compatibile cu ceea a generat scurta activitate politica si apoi guvernare legionara; acele roade sunt cele pe care le regasim la luminosii martiri ai temnitelor comuniste (multi dintre ei legionari), insa luati pe „persoana fizica”, iar nu in ansamblu ca miscare politica (in fond, au existat la fel de multi legioanri ticalosi care au pactizat cu regimul comunist, cazul Turcanu de la Pitesti nu a fost unul izolat).
    Repet, acei oameni, multi dintre ei legionari, altii nu, au fost minunati, Mişcarea (politica) Legionara mi se pare ca a fost un esec.

    • Doamna Liviuta,
      Nimeni nu va cere nici dv nici altui roman sa acceptati fara rezerve judecati transante (pozitive sau negative) despre nimic din istoria Romaniei.Aveti dreptul la o opinie proprie, ba mai mult aveti dreptul la sensibilitati subiective atata vreme cat nu incercati sa le impuneti altora.
      Acest principiu se aplica si in cazul Miscarii Legionare – aveti dreptul sa cunoasteti si analizati totul. In masura in care sursele de informatie vor fi suficiente si variate ( pana acum n-a prea fost cazul, literatura antilegionara fiind de 100 de ori mai prezenta , iar la TV punctul de vedere legionar a lipsit practic cu desavarsire in timp ce dusmanii ei au putut sa o murdareasca fara limita ) va veti trage propriile concluzii : veti gasi aspecte pozitive, negative sau amestecate dupa criteriiile pe care dv singura le veti stabili. Veti putea aborda istoria ML pe plan spiritual, politic, cultural,stiintific ( chiar si sportiv ! ). Nimeni nu va poate cere sa aprobati tot sau ceva anume dar nici sa negati tot. In masura interesului dv pe care iarasi nimeni nu vi-l poate impune( dar vad ca-l aveti) puteti consacra o parte mai mica sau mai mare a timpului dv acestui subiect.
      Acum insa , la o intrebare trebuie raspuns transant : trebuie interzisa prin lege orice dezbatere pe aceasta tema ? Un anumit punct de vede trebuie sacralizat ( cel negativ) iar celalalt interzis sub sanctiuni penale ?

      La aceasta intrebare se poate raspunde doar cu DA sau NU. Daca raspunsul dv este NU, contactati parlamentarul care va reprezinta si exprimati-va. Nu ML ii veti face un serviciu in primul rand ci libertatii de opinie din Romania.

      • @Marius Visovan

        Raspunsul este NU.
        Apoi, nu incerc sa impun cuiva ceva pe tema asta. Dar nici nu discut/comentez ca sa ma aflu in treaba, ci ca sa conving sau ca sa fiu convins, pe un plan sau altul; si ca sa contribui la un punct de vedere corect.
        Mi-ati citit comentariile (nu sunt cele mai reusite, nu am suficient timp sa le reformulez mai riguros si nu am spatiu si timp pentru a ma exprima complet, de unde si eventuale “vicii” de comunicare) astfel ca sunt sigur ca ati remarcat ca am facut referire la felul in care s-a impus discursul oficial ca un adevar necontestabil si la dificultatea de de exprimare in spatiul public vizibilitate a pozitiilor pro-legionare.
        Am consacrat mai mult sau mai putin timp subiectului, am avut simpatii legionare in primii ani din studentie (1993/1994) si am citit destule, atat din zona legionara cat si din celalalta.
        In general, par a fi genul de om care cade la mijloc, intre tabere: in zona forumurilor (paleo)liberale sau conservatoare (acelea care sunt rezonabile si frecventate de oameni rationali) caut sa demistific sau sa raspund pozitiilor virulent si nenuantat antilegionare sau antiortodoxe, iar in zona forumurilor national-crestine (la fel, cu discurs rational) atrag atentia asupra umbrelor (numeroase) ale ML.
        Asta de dragul adevarului si cu nadejdea unui reviriment national pe baze morale si crestine sanatoase, ferite de ispita exaltarilor si exceselor cu urmari tragice ale experimentului legionar.
        Am vrut doar sa atrag atentia ca, in vreme ce discursul oficial despre ML domina si nu mai are a se justifica in fata publicului larg, diverse calomnii si minciuni la adresa legionarilor fiind legitimate de existenta, totusi, a unor adevaruri tragice si realitati dureroase amestecate si servite impreuna cu minciunile despre actiunile ML, sansa ML de a fi reevaluata sau a Romaniei de a beneficia de un astfel de reviriment cum e cel la care am spus ca nadajduiesc nu poate aparea cata vreme orice elogiu sau apologie a valorilor in sine la care se raporta ML nu sunt insotite de asumarea si disocierea de lucrurile si ideile ce au constituit fundamental greseli care au dus la tragedii si care, daca sunt in continuare negate, ocultate sau sustinute ca bune de catre adepti nu vor face decat sa genereze pe viitor alte tragedii, daca se va mai ivi ocazia.
        Pentru ca nu valorile crestine sunt cele care au dus, de ex., la tot felul de asasinate (cu toate pacatele celor asasinati) – si ma refer mai ales la acelea asumate de ML, ca sa nu intram pe taramul periculos pentru discutie al faptelor a caror existenta e controversata; nu valorile crestine, ci, dupa parerea mea de acum, o intelegere „inselata” asupra lor.
        Cand am scris mai sus am scris cu drag si nu cu ura, cu superioritate sau cu dispret.

      • N-am inteles daca Liviuta e cu terminatie masculina sau feminina. Inclinam sa o consider feminina pentru ca cealalta varianta nu o cunosteam.Poate ar fi bine sa precizati ca sa stiu cum sa fac acordul.
        Nu am presupus deloc ca ati fi scris cu ura, dispret, etc. Din contra va consider un interlocutor rezonabil.
        Cunosc multi legionari seniori precum si tineri seriosi care-si insusesc aceasta identitate. Pe niciunul nu l-am auzit promovand un triumfalism facil sau un exclusivism stupid.Daca dv ati cunoscut asemenea oameni retrageti-le linistit calitatea ( probabil auto-intitulata) de legionari.
        Cu totii recunoastem ca au existat umbre in istoria legionara . Dar hai sa fim drepti – exista umbre in viata Bisericii , exista umbre in vietile sfintilor chiar !
        A afirmat vreo autoritate legionara vreodata : tot ce am facut noi a fost perfect, angelic ? Nu, nici vorba. Dar ne-am saturat ca sa se vorbeasca obsesiv despre cateva crime comise de legionari ( intr-un context niciodata explicat ) si sa nu se vorbesca practic deloc despre sutele de crime ( si zecile de mii de arestari abuzive)comise impotriva legionarilor. Atunci cand istoria oficiala si mass-media vor da dovada de o minima buna credinta fata de ML fiti sigur ca si reactia legionara se va detensiona.
        Dar ceea ce deranjeaza si mai mult este faptul ca nu se vorbeste despre imensul aport pozitiv adus de legionari la educatia morala a poporului roman, la marea cultura interbelica dar si postbelica ( in exil), la stiinta si arta, la devenirea intru sfintenie a atator romani.
        Ati citit „Imn pentru crucea purtata” de Virgil Maxim ?Va rog s-o cautati, s-o meditati si cu siguranta veti fi luminat si fericit.

  6. Erata:
    Acolo unde am scris „discursul oficial tinde sa oculteze aspectele luminoase ale miscarii (cele spirituale si sociale, mai cu seama), in defavoarea celor criminale/sumbre” se va citi „discursul oficial tinde sa oculteze aspectele luminoase ale miscarii (cele spirituale si sociale, mai cu seama), in FAVOAREA celor criminale/sumbre”.
    Apoi, am utilizat neriguros expresia „echipele mortii” cu referire la comandoul legionar care a comis asasinatul in masa de la Jilava.

    • Din pacate, pana acum nu a existat si inca nu exista libertatea care sa permita o analiza limpede si obiectiva a istoriei legionare. Totusi, asemenea tentative au existat, venind chiar dinspre partea acestora. Citatul de mai jos apartine lui Alexandru M. Frâncu, dintr-un serial „Democratia si noi”, publicat in presa din exil in anul 1952.

      „V-am contestat, de când am ieşit la lumină, în 1927, nu numai dreptul de a vă numi democraţi, dar v-am pus serios în discuţie însăşi apartenenţa voastră la neamul românesc. Pălmuiţi de spectacolul scandalos pe care ni-l dădeaţi, fie ca actori, fie ca spectatori de o culpabilă impasibilitate, v-am considerat decăzuţi şi din calitatea de democraţi, pentru că aşa de dezinvolt călcaţi în picioare însăşi principiile de la care vă reclamaţi, şi din aceea de patrioţi, pentru că pasiunea oarbă vă împingea împotriva a însăşi intereselor eterne ale naţiunii. Însă, în apodicticele noastre verdicte, eram conduşi şi noi de pasiune. Şi dacă la voi multe erau putreziciune, nici la noi totul nu era rupt din „soarele sfânt de pe cer”. Într-o ţară în care bătrânii semănau mai mult a briganzi decât a îngeri, era greu ca tinerii să fie, fără prihană şi cu toţii, deavalma, arhangheli. Am avut însă, credem, un merit: acela de a fi voit să semănăm mai puţin a briganzi şi mai mult a îngeri. Meritul adică de a nu ne mai fi complăcut în atmosfera de corupţiune în care se respira pe atunci.

      Evident, în cosmoviziunea noastră istorică, politică şi morală, am schematizat. Poate cam abrupt. Poate cam brutal. Şi orice schematizare este o exagerare. Cum exagerat era refuzul juvenil de a integra în ecuaţia noastră naţională orice factor străin Legiunii. Exagerarea noastră era însă explicabilă. Nu numai prin exclusivismul şi apetitul de absolut specifice oricărui tineret, ci şi prin provocările constante, prin acel „zid de ură şi de mişelie” cu care, tare miopi, ne împrejmuiau înaintaşii.”

      Daca va interseaza, va pot pune la dispozitie textele integrale.

      • Daca imi puteti da vreun link, va multumesc anticipat.

        In orice caz, ceea ce am vrut sa subliniez este ca nu te poti opune unei minciuni (propaganda antilegionara in sensul absolutizarii vinovatiei ML si a privirii acesteia ca fiind raul suprem) cu o alta minciuna, fie ea si prin omisiune, dinspre partea cealalta (trecerea sub tacere a lucrurilor oribile generate de ML sau comise de unii adepti ai acesteia).
        Nu doar ca recursul la Hristos si la morala ar obliga simpatizantii legionari la a incepe orice demers discursiv prin recunoastere si pocainta, pentru a putea cladi altceva mai trainic in loc, dar ocultarea sau negarea crimelor legionare etc nu fac decat sa dea apa la moara propagandei oficiale; eu cred ca stilul asta nu e rodnic .

      • Pacatul si pocainta sunt de ordin individual, iar responsabilitatile de acest gen nu pot fi extinse asupra unor intregi colectivitati. Pentru acestea importanta este raportarea la acele fapte, comise atat impotriva, cat si in numele lor, ca reactie la primele.

        Raportarea cea mai onesta nu cred ca poate fi alta decat o prezentare cat mai detaliata a intregului context. Va dau un link in aceasta privinta, iar in finalul materialului veti gasi si citate mai ample din autorul pomenit in comentariul precedent.

        http://www.fgmanu.ro/documente/pdf/Portretul_unei_epoci.pdf

        Daca doriti o aprofundare a discutiei, nu cred ca spatiul restrans al acestor comentarii e cadrul cel mai potrivit. In caz ca doriti aceasta si imi dati o confirmare, voi putea cere admin-ului adresa dvs. de e-mail pentru a va contacta in acest mod.

      • Eu cred ca s-a inteles bine (in spirit) ce voiam sa spun cand am facut referire la pocainta, chiar daca termenul nu a fost folosit in sensul sau riguros.

        Despre aprofundarea discutiei as putea spune ca e dezirabila intr-un orizont de timp mediu, inca nu sunt decis daca doresc sa imi fac cunoscuta adresa de email (nu mi-o luati in nume de rau, am motivele mele care sunt exterioare oricarui dubiu care v-ar privi), insa sper ca, atunci cand voi gasi o perioada cu ceva timp pentru discutii (probabil din toamna incolo), sa va pot contacta prin intermediul site-ului, eventual chiar pentru o intrevedere la cafeneaua „La Vulturi”.

  7. Cu respect și apreciere pentru sinceritate domnule Liviuță.
    Cu toate acestea aș dori să fac o mică observație, și vă rog să nu vă supărați. A o cataloga pe doamna Lucia Hossu Longin ca făcând parte din tagma ticăloșilor, pe lângă faptul că este necreștinește, este și o nedreaptă jignire, fie numai și pentru monumentala lucare Memorialul Ororii, care nu s-ar fi putut realiza fără curajul, tenacitatea și răbdarea domniei sale.
    Că oamenii mai și greșesc nu e nimic nou în asta. Că oameni de mare probitate morală pot greși flagrant la un moment dat (cum ați dat exemplul cu Năstase), iarăși nu este nimic nou în asta. Poate vă ajută să știți faptul că doamna Lucia Hossu și-a cerut scuze pentru această opinie despre Năstase la un congres la AFDPR.

    Cât privește evaluarea morală a legionarismului, atât doctrinar (mai ales) cât și faptic, aceasta nu se poate face decât din perspectiva teologică, pentru că teologia creștin-ortodoxă este singura în măsură să cântărească faptele și oamenii, atât cât se poate cântări în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții, restul lăsând în seama lui Dumnezeu pentru Judecată.

    Și desigur, când vorbim de evaluarea ML, trebuie ținut cont de tot: context istoric, psihologia maselor și individuală, cultură, etc.

    Va veni timpul și pentru asta mai devreme sau mai târziu și eu zic că deja s-au conturat premisele pentru asta.

    • Asa e, exprimarea a fost cam „tare”, a fost nefericita (de altfel, am ezitat si atunci cand am scris, mi-am propus sa revin dupa ce terminam de scris dar apoi am uitat).
      Catalogarea a plecat de la indignarea cu care am aflat mai multe lucruri despre dna Hossu Longin in perioada imediat urmatoare celei in care l-a pus pe Adrian Nastase in linia martirilor temnitelor si nu s-a limitat doar la aceasta problema a doamnei (teama mi-este ca nu cumva scuzele prezentate la AFDPR sa fi fost fatarnice).
      Dar, orisicum, nu era cazul sa o cataloghez astfel.

      Pe de alta parte, in principiu nu cred ca suntem pe aceeasi frecventa cand afirmati ca „evaluarea morală a legionarismului, atât doctrinar (mai ales) cât și faptic, aceasta nu se poate face decât din perspectiva teologică, pentru că teologia creștin-ortodoxă este singura în măsură să cântărească faptele și oamenii”.
      Zic „in principiu” pentru ca afirmatia dvs e purtatoare de mai multe intelesuri posibile, iar intr-unul dintre aceste intelesuri as putea fi, totusi, de acord.
      Dar chiar si din aceasta perspectiva pe care o stabiliti, sau mai ales din aceasta, ML nu cred ca iese curata, daca plecam de la crezurile afirmate si ajungem la fapte si roade (desi, dupa parerea mea, faptele si roadele sunt tocmai urmarea unor crezuri care viciaza/altereaza, pe undeva, dogmele si traditia ortodoxe, de unde si urmarile nefericite).
      Spre pilda, cultul jertfei (cautate si provocate, ca despre asta discut aici) si al mortii, astfel cum erau intelese de C.Z. Codreanu si adepti, nu vi se pare ca ridica nicio problema din perspectiva ortodoxa?

      In orice caz, mentionez, inca o data, atat dvs cat si autorului, ca nu am in vedere in comentariile de mai sus pe martirii legionari ai temnitelor comuniste si experienta lor in inchisori, pe care ii pretuiesc la fel de mult ca si dvs (dupa cum nu pot pretui, ca sa ma exprim eufemistic, pe legionarii de tip Turcanu de la Pitesti), ci am in vedere Miscarea Legionara luata in ansamblu ca miscare politica, cu obiective politice si mijloace de actiune specifice.

    • Asa e, exprimarea a fost cam “tare”, a fost nefericita (de altfel, am ezitat si atunci cand am scris, mi-am propus sa revin dupa ce terminam de scris dar apoi am uitat).
      Catalogarea a plecat de la indignarea cu care am aflat mai multe lucruri despre dna Hossu Longin in perioada imediat urmatoare celei in care l-a pus pe Adrian Nastase in linia martirilor temnitelor si nu s-a limitat doar la aceasta problema a doamnei (teama mi-este ca nu cumva scuzele prezentate la AFDPR sa fi fost fatarnice).
      Dar, orisicum, nu era cazul sa o cataloghez astfel.

      Pe de alta parte, in principiu nu cred ca suntem pe aceeasi frecventa cand afirmati ca “evaluarea morală a legionarismului, atât doctrinar (mai ales) cât și faptic, aceasta nu se poate face decât din perspectiva teologică, pentru că teologia creștin-ortodoxă este singura în măsură să cântărească faptele și oamenii”.
      Zic “in principiu” pentru ca afirmatia dvs e purtatoare de mai multe intelesuri posibile, iar intr-unul dintre aceste intelesuri as putea fi, totusi, de acord.
      Dar chiar si din aceasta perspectiva pe care o stabiliti, sau mai ales din aceasta, ML nu cred ca iese curata, daca plecam de la crezurile afirmate si ajungem la fapte si roade (desi, dupa parerea mea, faptele si roadele sunt tocmai urmarea unor crezuri care viciaza/altereaza, pe undeva, dogmele si traditia ortodoxe, de unde si urmarile nefericite).
      Spre pilda, cultul jertfei (cautate si provocate, ca despre asta discut aici) si al mortii, astfel cum erau intelese de C.Z. Codreanu si adepti, nu vi se pare ca ridica nicio problema din perspectiva ortodoxa?

      In orice caz, mentionez, inca o data, atat dvs cat si autorului, ca nu am in vedere in comentariile de mai sus pe martirii legionari ai temnitelor comuniste si experienta lor in inchisori, pe care ii pretuiesc la fel de mult ca si dvs (dupa cum nu pot pretui, ca sa ma exprim eufemistic, pe legionarii de tip Turcanu de la Pitesti), ci am in vedere Miscarea Legionara luata in ansamblu ca miscare politica, cu obiective politice si mijloace de actiune specifice.

      Va multumesc pentru intelegere si va asigur ca ca privesc cu buna credinta pozitii precum cea a dvs sau a autorului (nu va „caut pricina”, daca ma pot exprima asa :))

      • Inca o mica precizare pentru Liviuta.
        Expresia „legionarii de tip Turcanu de la Pitesti” contine mult ne-adevar. Turcanu fusese o perioada scurta un „incepator „legionar dar pana sa ajunga la Pitesti a trecut timp destul si el a trecut de partea celalata. Cand a inceput Pitestiul, Turcanu nu era deloc legionar „in spirit” si nu mai era demult legionar „in acte”.
        E ca si cum ai reprosa crimele facute de „austriacul Hitler”

      • Nu spun ca nu aveti dreptate cu Turcanu, nu cunosc atat de temeinic subiectul incat sa va pot contrazice si nici nu imi doresc sa va contrazic, ar fi bine sa fie asa cum ziceti si pana la alte probe va cred.
        Insa cazul lui Turcanu nu e singular, sunt multi legionari care au pactizat cu comunistii (de unde si celebra epigrama a lui Pastorel);
        Faptul ca unii au fost doar incepatori sau nu au fost legionari „in spirit” reprezinta, insa, niste argumente indoielnice in paradigma in care puneam eu problema.
        Nu putem sa spunem ca adevarati legionari sunt coar cei care confirma ideile pe care ne place sa le scoatem in evidenta despre ML iar ceilalti sunt falsi legionari.
        Nu putem nega ca ML a fost compusa si din astfel de legionari, mai mult „in acte” decat „in spirit”.
        Pana la urma e un nou argument pentru teza pe care o sustineam, anume ca nu exclusiv legionarismul sau apartenenta la ML i-a transformat pe unii in adevarati martiri din temnitele comuniste (desi nu pot nega – si nici nu vreau – ca educatia legionara a avut un aport semnificativ la aceasta), ci mult a depins de calitatea umana intrinseca a subiectilor, de persoana lor, de materialul cu care au venit la croitor, de vreme ce alti legionari (multi si aceia) au ingrosat randul pactizantilor cu comunistii.

        Pana la urma, ceea ce ma supara cel mai mult la acest proiect de lege cred ca nu e atat pozitia legiuitorului fata de ML ca miscare politica (desi si aici sunt multe de discutat), cat mai ales riscul de a fi „interzisi” de la cinstire, prin ricoseu, tot felul de mari oameni ai jertfei, de mari romani si crestini, carora nu li se pot imputa, in concret, vinovatiile aduse ML (unele cu temei, altele cu mai putin temei).

  8. Cu respect părinte Marius!

    Profit de ocazie să-mi exprim admirația și compasiunea față de tatăl dumneavoastră, eroul Aurel Vișovan!
    Cartea dumnealui, ”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit”, a fost prima carte de memorialistică citită, prima care mi-a deschis o lume cu totul nouă, despre care nimeni niciodată nu-mi povestise nimic.

    Am citit-o cu lacrimi în ochi și mulți ani am dorit să știu mai multe despre cum a trăit Aurel Vișovan după eliberare, până am aflat într-un târziu că s-a căsătorit și are un fiu, pe dumneavoastră.

    Domnul să-l odihnească cu drepții și cu toți pătimitorii creștini din secolul XX.

    • Domnule Dan, Nu stiu daca ne cunoastem personal dar va multumesc foarte mult. Cartea tatalui meu este intr-adevar zguduitoare. A durat ani de zile pana sa se hotarasca sa o scrie deoarece chiar si efortul de a-si aminti ce a fost la Pitesti provoca traume de nedescris.

      • Nu ne cunoaștem personal părinte dar m-aș bucura să rânduiască Domnul cândva.
        Apropos de faptul că până și doar simpla amintire a celor petrecute la Pitești a fost o traumă sufletească, l-am contactat la un moment dat pe domnul Eugen Dimitrov (Dumitriu), trecut prin reeducarea de la Pitești și Târgu Ocna (unde a intrat cu mâinile în geam de frica reeducaților), rugându-l să-și scrie memoriile (a avut o intenție) dar mi-a spus că și-așa ia un pumn de pastile iar dacă ar fi să răscolească în trecutul acela n-ar avea puterea să reziste fizic și psihic.
        Toți acești eroi și martiri au purtat în ei un întreg iad iar rănile răstignirilor de la Pitești le-au dus până în mormânt.
        Veșnică să le fie odihna și pomenirea.

Comentariile sunt închise.