Un site ortodox ia apărarea mafiei

Sub titlul Puşcăria salvează România? Cazul Voiculescu – semnificaţie, implicaţii, site-ul ortodox războintrucuvânt.ro, rebotezat luna trecută cuvântul-ortodox.ro, publică pe 9 aug. o apologie a mafiei autohtone, care nu ar trebui să fie deranjată de cei îndrituiţi să aplice legea în România. Citiţi articolul integral aici.

Voi comenta câteva lucruri din articolul semnat, cu curaj, „Cuvântul ortodox”.

1. „Asadar, procesul ICA in care a fost implicat Dan Voiculescu a luat sfarsit, ultimul complet de judecata transand pe repede inainte, intr-o vineri din luna august, in care mai toata lumea e in vacanta. Condamnarile sunt socante si fara precedent, daca ne gandim ca infractiunile economice, chiar si cele mai grave, pana acum, nu au fost pedepsite cu mare severitate.”

Procesul a început în urmă cu 6 ani. Tergiversarea procesului prin tot felul de proceduri discutabile nu a reuşit să-şi atingă scopul: depăşirea termenului de prescriere – dec. 2014. Cercetările penale au ajuns la concluzia că Statul a fost prejudiciat cu 60 milioane euro într-o operaţiune de inginerie financiară. (E doar o întâmplare că ultima şedinţă a avut loc în luna august.) Ce înseamnă „condamnare şocantă” în acest caz? În condiţiile actualei legi, ce pedeapsă ar fi fost potrivită pentru această infracţiune? Oare de ce „până acum” infracţiunile economice nu au fost pedepsite „cu mare severitate”? Nu cumva pentru că în rândul celor care aplicau legea se aflau mulţi corupţi? Cui i-a folosit faptul că infracţiunile economice nu au fost anchetate şi pedepsite, ani de zile, aşa cum spune legea?

2. „Pentru multi de acest gen (sau, mai bine zis, speta), condamnarea e dovada “justitiei independente” (de parca a fost condamnat un om care ar avea toate atributele si parghiile puterii reale din Romania).”

DV şi grupul lui s-a folosit de bani furaţi pentru a-şi crea un trust media şi a influenţa opinia publică şi mediul politic cu scopul de a-şi proteja afacerile şi de a obţine monopol. Prin acte de corupţie instituţii ale statului au ajuns să fie căpuşate de reprezentanţi ai mafiei. Grupul DV nu se diferenţiază prin nimic de celelalte grupuri ale mafiei; doar acţionând şi politic aceşti domni pot evita concurenţa de pe piaţa liberă pentru afacerile lor.

Da, a fost condamnat unul dintre oamenii care a deţinut o mare putere în mass media şi în mediul politic.

3. „Acest construct nu este elaborat doar pentru a face “popular” procesul; ci pentru ca, la nivel simbolic, el intr-adevar trebuie sa fie un reper si un inceput al unei operatiuni mai vaste de “deratizare“, pentru a cita un redactor al Hotnews. La un prim nivel, asta inseamna distrugerea unor retele structurate politico-patronale autohtone cu conexiuni puternice in lumea serviciilor care au, inca, acces la resurse, care pot construi mega-afaceri si trusturi mediatice. Problema acestor retele si trusturi: se infrupta din resurse din care vor sa se infrupte alti oligarhi, mai puternici si mai corporatisti, nu sunt de “incredere” pentru stapanii euro-atlantici si agentii lor executanti de aici, iar proprietarii lor factuali, pe deasupra, au ambitii in lumea politica.”

Cine contribuie la protejarea capitalului autohton când intră în concurenţă cu cel extern, dacă nu instituţii puternice ale statului, una dintre ele fiind justiţia? Nu mafia „autohtonă” ne poate proteja (sau dezvolta) economia şi nu ea poate aduce prosperitate. Nu cred că ne dorim o ţară în care infractorii noştri intră în competiţie cu infractori străini şi statul se dovedeşte incapabil să ne ofere condiţiile în care să ne putem afirma, prin muncă şi talent; în acest caz, un contract pe plantaţia unui „mogul” ar fi singura opţiune de supravieţuire. Ce autonomie individuală poţi obţine într-un mediu fără domnia legii, care să asigure condiţii de concurenţă echitabile?

Pentru autorul articolului, procurorii şi judecătorii din România sunt doar „agenţii executanţi” ai unei puteri corupte externe. Este cea mai gravă afirmaţie din articol, care mă face să mă îndoiesc de buna-credinţă a autorului. (vezi pct 5.)

4. „Nu statul “corupt” e cel mai mare rau, ci statul “intransigent”, transformat intr-un organism de represiune si guvernare prin frica, prin politie si servicii secrete. Odata inzestrat cu putere absoluta asupra vietilor oamenilor, in numele “statului de drept”, abuzurile nu vor mai avea limita.”

Statul aflat la dispoziţia mafiei e cel mai mare rău. Statul în care se legea se aplică pentru toţi la fel este visul celor care îl admiră (sau pretind că îl admiră) pe Vlad Ţepeş.

Grupuri din „structura politico-patronală autohtonă” au devalizat economia naţională şi au corupt structurile statului. Acum justiţia se află într-un proces de reformă care a depăşit un prim prag critic.

5. „Nu, in Romania nu se da batalia “independentei justitiei”, nici cea impotriva “privatizarilor frauduloase” sau a “pilonilor securitatii”. Se da o batalie intre doua complexe securistico-mafiote – una cu racordare euro-atlantica, alta de extractie autohtona. E o batalie pentru resursele tarii si pentru mintile oamenilor.”

În România se dă şi un război pentru justiţie, în care DNA a înregistrat deja câteva victorii. Statul corupt se vede zdruncinat din temelii şi cuvântul „drept” produce emoţii.

Grupul DV a avut, şi are, la dispoziţie un trust media prin care a putut să „promoveze” procesul şi să distorsioneze adevărul. Direcţia Naţională Anticorupţie are doar procurori care au dovedit că îşi fac meseria şi un site pentru informarea cetăţenilor. DNA a ajuns o hârtie de turnesol care îşi schimbă culoarea când ia contact cu cei care doresc ca actele de corupţie să fie trecute cu vederea, indiferent de motiv.

Pentru a înţelege pe cine deranjează DNA şi de ce, vă recomand să citiţi pna.ro, de unde redau câteva date.

– DNA se află printre primele 5 instituţii anticorupţie de la nivelul UE.

– Conform Eurobarometrului, DNA are o rată de succes la investigatii (în materia infracţiunilor de anticorupţie) de 34%, în timp ce media în UE e de 26%.

– Într-un singur an, DNA a înregistrat peste 4000 dosare, în care sunt cercetaţi (şi) miniştri, primari, procurori, deputaţi, judecători etc. Circa 300 dosare au fost deja finalizate.

– Printre persoanele condamnate se află: 4 miniştri şi foşti miniştri, 3 procurori, 5 judecători, un fost eurodeputat, 11 primari şi 4 deputaţi.

6. Nu e prima oară când într-un articol de pe acest site, ce se pretinde ortodox, detectez lipsa bunei-credinţe şi a obiectivităţii. Probabil au mai observat şi alţii, de vreme ce traficul de pe site a scăzut mult în ultimii doi ani; din top 10, site-ul a coborât pe locul 300 (pe trafic.ro, domeniul Spiritualitate).

Alina Ioana Dida

About Alina Ioana Dida

Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


27 de comentarii la „Un site ortodox ia apărarea mafiei”

  1. Ma bucur sa citesc acest articol pe acest site. E important, pentru ca in online-ul ortodox exista cateva site-uri cu oarece notorietate care mai degraba compromit ortodoxia, anexand-o la tot felul de viziuni schizofrenice asupra ideii de stat, de organizare sociala, emitand tot felul de teorii fantasmgorice si mai degraba legate de stilul Pavel Corut sau de un soi de nationalism specific securismului ceausist.
    E important pentru ortodocsii care traiesc si intr-o alta lume decat cea suprarealista a conspiratiilor care urmaresc distrugerea fibrei patriot-voiculesciene a patriei.

  2. Trist, trist daca pe rostonline se practica o rastalmacire atat de jenanta, atat de flagranta.

    Practic, textul Alinei Dida este paralel cu textul nostru. Desi citeaza, autoarea raspunde unor idei paralele, care nu au fost exprimate in textul original. Mai mult decat atat, prezumtiozitatea se vede din faptul ca sunt sarite unele pasaje cheie, cum ar fi acesta:

    Cum interpretam acest proces? Ca si pana acum, comentariile noastre se refera nu la fondul juridic, propriu-zis, al procesului, ci la semnificatia sa sociala si la tendintele opiniei publice.

    Si acesta:

    Se da o batalie intre doua complexe securistico-mafiote – una cu racordare “euro-atlantica”, alta de extractie “autohtona”. E o batalie pentru resursele tarii si pentru mintile oamenilor. Aceste tabere nu sunt ale binelui si raului, asa cum se pretind, asa cum ni se prezinta in mitologiile lor. Sunt tabere ce reprezinta structuri de putere intrate intr-o rivalitate de moarte.

    Si, in mod evident, autoarea nu a inteles, sau nu a vrut sa inteleaga, perspectiva din care este scris articolul. A spune ca noi aparam infractorii inseamna fix acelasi lucru cu a spune ca Emil Hurezeanu sau Mircea Vulcanescu apara infractorii. Caci ca si ei, citati in articol, credem ca guvernarea prin bat e nociva (si explicabila nu de dragul justitiei sau al legii, ci prin imperative geopolitice) si, mai ales, ca intr-o situatie delicata cum este cea in care ne aflam acum (cu un razboi iminent la granite), orice tensionare sociala e foarte riscanta.

    E absolut rusinoasa, nedreapta si veninoasa interpretarea dvs tendentioasa. Puteati sa nu fiti de acord cu punctul nostru de vedere. Dar o minima onestitate ar trebui sa va indemne sa il redati corect si sa raspundeti la ce am scris, nu la ceea ce ne-ati atribuit in mod gratuit. Degeaba citati daca procedeul aplicat este de genul: citat – „cerul e albastru”; interpretare: deci cuvantul ortodox a zis ca cerul e negru. Aferim!

    Altfel, nu mai purtati grija ratingului nostru. Pe trafic.ro nu mai suntem abonati, altfel, avem, Slava Domnului, acelasi trafic.

    • Băieți, trist este că vă luați cititorii de proști. Foarte trist este că încercați să ne prostiți mai departe în față și cînd sînteți prinși.

      Spuneți că ați fost răstălmăciți.Cum?

      Faptul că prin citatul cu numărul 5 sugerați că Justiția nu este decît un instrument al uneia dintre taberele de infractori care se răfuiesc este o răstălmăcire?

      Faptul că sugerați că prin aplicarea legii (citat nr. 4) se instituie un stat abuziv și totalitar este o răstălmăcire?

      Faptul că prin citatul nr. 3 sugerați că justiția română îi elimină, prin astfel de sentințe, pe mafioții noștri – se înțelege, preferabili – în favoarea altora străini e o răstălmăcire?

      Faptul că vă declarați șocați de o pedeapsă cu 10 ani de închisoare pentru un prejudiciu de 60 de milioane de euro, sugerînd că a avut cineva interes ca sentința să fie disproporționată prin raport cu fapta, este o răstălmăcire? Dar cît ar fi fost rezonabil să fie condamnat Voiculescu nu ne spuneți? Nu cumva un an cu arest la domiciliu, ori, mai bine, cu suspendare?

      Voi chiar știți ce susțineți ori scrieți după dictare?

      Părtinirea voastră este atît de evidentă, ca și mentalitatea care stă îndărătul ei – potrivit căreia sînt oricînd preferabili ”securiștii naționaliști” și bolșevicii de ieri convertiți la capitalism, care s-au îmbogățit prin furt din buzunarele noastre, înșelăciune și teroare mediatică, mafioților care reprezintă și fac jocurile occidentului decadent.

      Rușine ar trebui să vă fie vouă, mai ales că pretindeți că sunteți purtători ai cuvîntului ortodox.

      Nu sînteți la prima deraiere și altă dată am preferat să vă ignorăm. Dar de acum nu mai putem tăcea, pentru că războiul se apropie de granițele noastre, iar cozile de topor, ca și idioții utili sînt băgați în priză.

      Eu unul încă sper că articolul pe care îl comentăm (a și alte cîteva din vara lui 2012 și ulterior) este numai o alunecare pricinuită de vreo influență proastă (deși nu neapărat rău intenționată) și nu reprezintă o constantă a gîndirii voastre. Sper, pentru că mi-ați părut altfel cînd v-am cunoscut. Dar oamenii se pot schimba.

  3. Nu e de mirare ca razboi-intru-cuvant/cuvantul-ortodox incearca sa relativizeze situatia. Sa nu uitam sprijinul furibund dat USL in perioada 2012, in timpul suspendarii presedintelui, refuzand orice opinie care scotea in evidenta lupta infractorilor din USL pentru acapararea justitiei, adevarata miza a suspendarii. In general, pozitia lor in ultimii ani in problema coruptiei a fost cea adoptata de mai toti stangistii: lupta anticoruptie este o diversiune basista. Adica mai bine de partea coruptilor decat a legii, daca interesele o cer..

    Am impresia ca este o situatie destul de raspandita in tarile ortodoxe, exista o categorie de ortodocsi care prefera tolerarea coruptiei decat sa se faca (in opinia lor) concesii occidentalilor/atlantistilor. De parca morala ortodoxa ar permite furtul si coruptia … Rau am ajuns!

  4. Desi nu am dovezi, am auzit din mai multe surse ca adminii de la razboi-intru-cuvant/cuvantul-ortodox au legaturi cu PSD, dupa ce in urma cu cativa ani erau apropiati de PNL si Crin Antonescu. Situl primeste sponsorizari nu tocmai dezinteresate, pentru ca s-a dovedit a fi destul de influent in randul ortodocsilor. Sunt convins ca politica redactionala a sitului are o tinta electorala destul de clara. Ca trebuie sa mananca si burta lor ceva …

  5. Aoleu, ce hal de articol! Si chiar sunteti doctor, publicist si traducator? Traduceti prost de tot, doamna! Cum puteti pune capul jos, pe perna, nu va este rusine, stiind cum i-ati „tradus” pe cei de la Cuvantul Ortodox?

    Aaaoleu, doamna, nu stiu cum sa zic, dar am o banuiala: atunci cand ati scris halul asta de text (ma refer la tot articolul dvs) ati avut, asa, o bucurie mare-mare!! Nu?!? Hai, recunoasteti, ca se poarta mizeriile, nu-i nicio rusine!
    Eu va cred ca doriti sa spalati imaginea si asa prespalata la greu, a DNA-ului (care n-are nevoie de spalarile dvs.) si ca o adevarata sluga ne dati aici toate realizarile celor doua cincinale de cand e jupan in tara asta Basescu Traian. Dar cum ramane, doamna doctor, cu Elena Udrea in cazul Gala Bute, demonstrat si para-demonstrat in presa? S-a intamplat ceva, s-a cercetat ceva? Ciuciu! Apoi, cum ramane cu acoperirea dovezilor in cazul Basescu-Bercea inca din anul 2011 (!!!), adicatelea cu tragerea pe linie moarta (doar la pensie, din fericire!) a procurorului Iacobescu? S-a cercetat ceva in ce-l priveste pe M. Basescu, din 2011 si pana la momentul publicarii inregistrarilor? Ciuciu! Vreti sa va mai enumar niste cazuri de-astea grele? Ca sunt destule, doamna!!
    De unde si pana unde lovitura asta nedreapta, data celor de la Cuvantul Ortodox, rastalmacindu-le in mod mincinos, afirmatiile? CINE V-A PLATIT MIZERIA ASTA DE ARTICOL DE DEFAIMARE? Va asteptati sa va si credem??? Sa va fie rusine!

    • Flinutz, eu nu ți-aș fi aprobat comentariul, dar Alina chiar e o doamnă și te lasă să-ți arăți ticăloșia în toată splendoarea. Însă, bag samă că nu ești doar ticălos, ci și teribil de prost sau, mă rog, prost informat și cu gura mare.

      Udrea este cercetată încă. Așa au fost, ani de zile, pînă s-a ajuns la sentințele pe care le plîngeți și Vîntu, Năstase, Voiculescu, Voicu (ăla cu rețeaua de magistrați corupți care albea dosarele instant și care ar fi făcut imposibile condamnările de astăzi, dacă ar fi cîștigat Năstase președinția statului) etc.

      În cazul Bercea Mondialu, fratele lui Băsescu e arestat și probabil că va fi condamnat. Probele împotriva lui au umplut presa. Care mușamalizare? Care manipulare a justiției?

      Plătit ești tu, că pe noi nu are nimeni cum să ne plătească. Deși mă tem că la ce ai în cap, faci totul gratis, așa, ca să te dai deștept, patriot, ba poate și creștin. Ca toți amărîții ăia care au defilat deunăzi, ca niște zombi ai anilor 90, în față la Palatul Cotroceni.

      Și cu răspunsurile date ție și celor de la Război întru cuvînt, am cam spus ce era de spus. Să nu vă așteptați să-mi pierd vremea cu voi într-o polemică oțioasă. Deci nici să continui să vă public minciunile și acuzațiile aiuritoare.

  6. Mai sus era pus un citat al „distinsei” doamne autoare, care n-a intrat in comentariul meu, probabil din cauza codului:
    „În România se dă şi un război pentru justiţie, în care DNA a înregistrat deja câteva victorii. Statul corupt se vede zdruncinat din temelii şi cuvântul “drept” produce emoţii.”

  7. Claudiu,

    „Idioti utili”, „scris dupa dictare”, „cozi de topor”?

    Frate, Dumnezeu va judeca. Asa cum te stiu, asa cum ma stii. Nu am avut aceleasi pareri politice ca tine, insa nu mi-am permis ganduri ticaloase fata de tine, dar sa le mai si emit public. Dupa mine, insa, comportamentul tau, avand in vedere ca nu pot sa cred ca nu stii, macar asa, aproximativ, situatia noastra, este rezultatul unei constrangeri ideologice sau de alta natura. Si pentru acest lucru, mi-e mila de tine. Mi-e mila ca lasi un ticalos ca Sorin sa spuna o barfa ordinara la adresa noastra. Barfa ordinara, caci daca v-am ura sa traiti asa cum traim noi dupa „sponsorizarile” imaginare pe care le primim, ar fi ca si cum v-am blestema. Si mai bine nu o facem, caci nu stiu cati dintre voi si-ar permite sa aiba activitate misionara sau publicistica pe sponci, pe nimic, pe tarate. Nu mie trebuie sa-mi fie rusine, caci nu ti-am gresit tie cu nimic si, mai important, nu am gresit constiintei mele. Nu pretind ca sunt infailibil, insa pretind sa am dreptul la propria mea judecata a lucrurilor care se intampla. Tu esti foarte sigur pe tine – mai ai rabdare, istoria si, mai ales, Judecata, le vor lamuri pe toate. Judecata, nu puterea, nu istoria scrisa de castigatorii momentului. Ceea ce te-as ruga ar fi sa te comporti omeneste: respecta-l pe celalalt, chiar si atunci cand nu iti place ce zice. Nu-l macula pentru ca nu e conform politic. Suntem crestini, sa ne temem sa mintim lui Dumnezeu! Caci pe El Il iau ca martor: nu am avut, nu avem si nu vom avea nicio legatura politica sau de alta natura cu orice grup politic sau de alta natura de la noi sau din alte parti. Ni se pun in carca multe si cu nemiluita. Daca suntem anti-Basescu, barfitorii si mancurtii trag concluzia, din mintea lor stramta, ca suntem pro-ceilalti. Cand suntem anti-PSD si anti-Ponta, anti-PNL sau anti-toti, mancurtii se fac ca nu vad. Noi avem constiinta curata, pentru ca spunem ce gandim fata de ORICINE, cu toate costurile implicate. Nimic nu ne leaga, nici ideologic, nici material, de nicio forta politica. Nu avem niciun spate, afara de bunul Dumnezeu.

    Analiza noastra este rece si neutra. Nu ia partea niciuneia din tabere. Acesta este un fapt evident. Si tocmai asta vedem ca deranjeaza, in ultima instanta. Cat de normal este sa gandim ca „daca nu sunteti cu noi, sunteti impotriva noastra”? De cand gandesti asa, frate Claudiu? Ca parca atunci cand comunicam, nu aveai mentalitatea asta de bolsevic. Da, uite ca noua ne e scarba de tot ce se intampla in tara noastra si ne doare tare. Ne e scarba de ipocrizia luptei anticoruptie, care are calcule meschine in spate, care se foloseste de o propaganda cel putin la fel de jalnica precum cealalta tabara. Ne e scarba de faptul ca va fi folosita doar pentru a directiona opinia publica spre o parte sau alta si spre a degaja piata in fata intereselor altora. Nu de alta, insa asa stau lucrurile „in tenis”, oricine are ceva lecturi istorice, geopolitice, stie asta. Si noi nu credem ca un lucru BUN – cum este, de pilda, justitia – poate fi cladit pe interese meschine, de conjunctura. Oare acesta nu e un rationament conservator? Si, oricum ar fi, e rationamentul nostru. Asa credem noi! Trebuie, pentru asta, sa fim asociati mafiotilor?! Ne e scarba si de fanfaronada taberei celeilalte, care se bate oportunist in piept cu nationalismul descoperit ca ultim refugiu, dupa ce a patronat devalizarea Romaniei si dezarmarea sa completa, ca tara si stat, in fata strainilor. Ne e scarba de faptul ca nu poate exista, nici macar in mediul nostru crestin, normalitatea de a avea o opinie gandita, pe cont propriu, ci suntem somati sa ne afiliem unei tabere sau alteia. Si, cu toate aceste scarbe, draga frate, avem nadejde de la parintii si staretii care ne citesc, ne aproba si incurajeaza spre a nu renunta. Caci de la fratii mincinosi am avut parte numai si numai de laturi, fie ca e vorba de neolegionari extremisti, fie, mai grav si mai trist, de la cei de la care aveam alte asteptari. („VD”).

    • Nu ai avut aceleași opinii politice cu mine, dar gînduri ticăloase despre mine mă tem că ai publicat. Parcă așa îmi amintesc. De atunci nici nu vă mai citesc site-ul și l-am și scos din blogroll.

      Nu, nu știu situația voastră, că nu m-a interesat în mod special. Dar pot să te cred că nu ești mînjit. Vreau să te cred și, pînă n-am dovezi, nu-mi îngădui să te bănuiesc. Eu am taxat însă lipsa de discernămînt și chiar mi-am exprimat opinia că sînteți rău influențați, nu cumpărați.

      Să fii convins că și munca noastră de misionariat, atîta cîtă e, tot voluntară este, tot pe cheltuiala noastră de timp, energie și bani. Nu ne plătește nimeni, de aia trăim din alte slujbe și nu din ce scriem sau făptuim la Rost.

      Cît despre respect, cînd îl pretinzi, trebuie să-l și nutrești față de cel de la care îl aștepți. Cînd voi ați atacat-o pe Alina Dida pentru o opinie spusă pe ton calm și fără injurii, cine a greșit? Cînd vreți să ne convingeți că n-am înțeles bine ce este absolut evident, ce respect ne arătați?

      Voi sînteți independenți? Nu mi-ați părut așa, în vara lui 2012, cînd ați fost cu USL.

      Eu nu pretind că sînt independent, sînt dependent de principiile și valorile în care cred și pe care le cultiv. Cînd sînt încălcate, îl dibuiesc repede pe făptuitor și mă ridic contra lui. Poți să-mi reproșezi asta? Uneori s-a întîmplat ca unii să fie pentru aceleași principii și valori pe care le apăram eu însumi (ca în vara lui 2012) – chiar și vouă vi s-a întîmplat așa ceva, în alte ocazii -, alteori alții. Nu înseamnă că eu am schimbat tabăra, ci că alții sînt sau au fost inconsecvenți.

  8. Iar acum, pe rand:

    1.

    Faptul că prin citatul cu numărul 5 sugerați că Justiția nu este decît un instrument al uneia dintre taberele de infractori care se răfuiesc este o răstălmăcire?

    Nu sugeram asta, ci spunem, explicit, ca procesul de intarire al justitiei procuroristice (gen DNA) este motivata geopolitic. Intamplator, o tabara politica autohtona trage profit, momentan, de acest lucru. Maine, poate sa traga ponoase. Treaba lor. Insa, pentru ca fundatia acestei justitii este putreda, bazata pe interese reci, meschine, temelia ei subreda. Cand interesele geopolitice ale puterilor occidentale vor dicta alt curs, atunci va fi alt curs.

    2.

    Faptul că sugerați că prin aplicarea legii (citat nr. 4) se instituie un stat abuziv și totalitar este o răstălmăcire?

    Nu prin aplicarea legii, ci prin folosirea pretextului legii pentru a ingrasa dimensiunea represiva a statului: procurori, servicii, propaganda. Si ce sa vezi, la acest lucru concura AMBELE tabere politice! Asta nu e chiar justitie, care e legata mai mult de judecatori si de procese.

    3.

    Faptul că prin citatul nr. 3 sugerați că justiția română îi elimină, prin astfel de sentințe, pe mafioții noștri – se înțelege, preferabili – în favoarea altora străini e o răstălmăcire?

    Spunem explicit ca ii elimina pe oligarhii nostri pentru oligarhii lor. Bineinteles ca „ai nostri” nu inseamna ca sunt preferabili, insa revenim la primul punct: SE POATE NUMI ASTA JUSTITIE DURABILA? Faptul ca scoti niste mafioti locali, dar nu te atingi de mafioti corporate, ca OMV, care practica in Romania preturi la benzina mai mari in ca in tot restul Europei?

    4.

    Faptul că vă declarați șocați de o pedeapsă cu 10 ani de închisoare pentru un prejudiciu de 60 de milioane de euro, sugerînd că a avut cineva interes ca sentința să fie disproporționată prin raport cu fapta, este o răstălmăcire? Dar cît ar fi fost rezonabil să fie condamnat Voiculescu nu ne spuneți? Nu cumva un an cu arest la domiciliu, ori, mai bine, cu suspendare?

    Nu ne-am declarat NOI socati. Este cea mai mare pedeapsa data in procesele marilor corupti, este o noutate, afirmatia noastra era DESCRIPTIVA, nu era o JUDECATA DE VALOARE! Prin urmare, n-avem a emite opinii despre rezonabilitatea sau nu a pedepsei IN SINE. Sensul este ca receptarea pedepsei in opinia publica a fost una de acest fel, lucru absolut evident daca cineva s-a uitat la oricare post TV sau pe online.

    • Și-atunci de ce v-ați supărat pe Alina Dida? Ea n-a spus decît că gîndiți prost și că prin astfel de opinii slujiți, vrînd-nevrînd, tabăra corupților noștri – atenție, transpartinici!

      Singura care mai menține o ordine în țara asta e Justișia, așa cum este ea. Să lovești în ea pe motiv că nu ar fi perfectă, mi se pare primejdios și, să mă iertați, nepatriotic.

      Ca să nu mai spun că pe mine unul nu mă convinge defel conspiraționismul. E o copilărie să crezi că tot mecanismul Justiției poate fi manevrat de nu știu ce mînă din umbră. Numai cineva care habar n-are de cum funcționează sistemul poate crede așa ceva.

      Că sînt corupți și acolo, am văzut. Că sînt nătărăi și acolo, iarăși ni s-a probat. Dar că există cineva sau ceva care controlează tot ce ce întîmplă în Justiție, pentru a servi nu știu ce cauză, este de rîsu-plînsu.

  9. @Claudiu (com. 7:13 pm):

    Ne-am suparat pentru ca ne-a „tradus”, nu ne-a redat. Repet: nu trebuia sa fie de acord, putea sa fie si critica, insa a spune ca noi aparam mafiotii. Putea spune ca „uite, aia, nu cred in evolutiile din sfera justitiei romanesti”, dar minima onestitate trebuia sa o indemne sa nu scrie ca… sustinem mafiotii! Sau nu mai avem proprietatea termenilor? Nu mai stim ce inseamna „a apara”? Nu te-ar enerva, pe buna dreptate, unul care ti-ar zice ca esti fan Udrea pentru ca l-ai sustinut ocazional pe Traian Basescu, „mentorul” ei politic, si pentru ca Udrea isi revendica, din fruntea PMP, principiile politice ale „statului de drept”? Te-ar enerva si te-ai considera nedreptatit ca esti asociat cu un astfel de personaj, si ai considera, pe buna dreptate, ca cine face asta incearca, de fapt, sa-ti aplice un stigmat. Ei bine, asa si noi am reactionat, in mod firesc, cand ni se pune in gura ce n-am spus si in intentie ce nici prin gand nu ne-a trecut. Aia nu e critica, e stigmatizare, calomniere. Una-i una, alta-i alta. Si nu vad care-i conspirationismul? Ce cauta asta aici? N-are nici in clin, nici in maneca. Privim aceste fenomene ca tipice mecanismului si particilor puterii de pretutindeni. Le descrii asa cum descrii manifestarile unui ornitorinc.

  10. @Claudiu (com. 7:01 pm):

    Oricat m-am gandit, nu-mi aduc aminte sa fi scris ceva despre tine la maniera asta. Ca am criticat linia, fara sa nominalizez sau sa generalizez la toate aspectele, oricum, e altceva.

  11. „Felicitari „ ! In postul Adormirii Maicii Domnului ati reusit sa va invrajbiti intre voi pe motive de nimic.

  12. Mare lucru,sa ajungi sa te certi frate cu frate,pentru cezarii(sau caesarii) de ieri,care sunt si azi si poate vor fi si maine.Prea am ajuns sa despicam firul in patru.Era o vorba in Ardeal,cu care totdeauna se stingeau conflicte intre tarani,tin minte si acum:”Cata dreptate ai ,atata sa-ti ajute Dumnezeu Dragutu”.Eu simt ca aici toti aveti dreaptate.
    Eu unul o sa va citesc in continuare pe toti,ca altii mai buni ca voi nu am gasit.Sincer.
    Chiar nu va dati seama ca sunt unii care se bucura si isi freaca mainile de bucurie?
    Teren pentru impacarea opiniilor s-o gasi.
    Oricum,va multumesc ca am reusit si pe ziua de azi sa-mi iau portia de tristete.

  13. Nu imi permit sa critic site-ul respectiv, dar ma asteptam ca tabara Voiculescu sa se foloseasca de acest argument , al „taberei romane” lovita de „tabara straina”.Totul provine de la national-comunismul ceausist ( si partial si ante-ceausist) care a inlocuit pe comunistii si securistii evrei cu gunoiul autohton.

    Imi cer scuze tuturor, dar nu ma simt deloc solidar etnic cu oameni ca Voiculescu. Ei sunt cancerul poporului roman.

  14. Dupa revolutia din 1989 ‘ctitoriile’ economice ale lui Ceausescu au ramas fara stapan.
    Jaful institutionalizat s-a numit ‘privatizare pe 1 euro’ – dupa lozinca mult-iubita de dl Patriciu. Rezultatul a fost ca in locul fabricilor comuniste ale lui Ceausescu au aparut hiper-market-uri cu investitori neromani si necrestini.

    A disparut o categorie de oameni productivi cu inalta calificare – ingineri, maistri, muncitori, multi chiar competenti, iar in locul lor a aparut clasa casieritelor de super-market, care presteaza munci necalificate, prost platite.

    Astazi in Bucuresti sa vrei si nu poti sa construiesti o fabrica – terenurile sunt cmparate de mult asteptatii investitori. Zeci de mii de elevi termina liceul in Bucuresti si nu au unde sa lucreze. La fel si cu inginerii care termina politehnica.

    Un ccorupt care pastreaza profilul unei fabrici, si se straduieste sa o mentina pe linia de plutire este de departe preferabil unui ‘investiror strategic’, care o transforma in mall sau ansamblu rezidential.

    S-a ales praful de APACA, TRICODAVA, LAROMET, Electroaparataj, Bere Grivita, paine Titan, Grozavesti, Stefan cel Mare, VULCAN, Masini Grele, Rocar-Autobuzul si ma oresc aici, lista puteti sa o completati.

    Daca institutul de cercecetari alimentare si-a pastrat profilul, si nu a devenit mall, daca oameni cu studii superioare si care produc ceva si-au pastrat locurile de munca, nu cred ca este cel mai mare rau produs in economia romaneasca…

  15. Din cate stiu, pana la Traian Basescu, super-market-urile nu aveau voie sa functioneze in interiorul Bucurestiului. Dl Basescu a modificat legea, si o data cu alegerea sa ca primar iar apoi presedinte, aceste au aparut peste tot pe unde a existat o fabrica. Mergi la Cora, Auchan, XXL, Kaufland la mijlocul saptamanii dupa amiaza si vezi ca sub o treime din case functioneaza in conditiile in care sa sta inadmisibil de mult la coada.

    Ca producator roman, nu mai poti rezita daca nu vinzi decat prin supermarketuri. Catigul il iau acestea. Tu te zbati sa supravietuiesti; lasand la o parte faptul ca marfa romanilor se strica pe camp iar cea a spaniolilor, italienilor, polonezilor, grecilor e la loc de cinste. De micul taran producator sa nu mai vorbim. Cu tot cu fosfati e e-uri. Firmele romanesti recupereaza banii dupa 2-3 luni.

    Privatizarea ICA e o gainarie fata de dezatrul economic legalizat la plan national de ‘dreapta’-portocalie anti-romaneasca si anti-crestina a lui Basescu.

    Mai nou, portocaliul PDL-ist Gheoghe Stefan din Piatra Neamt ofera 10 ha de teren unui fond de investitii din afara tarii sa construiasca un suprer-market, adica sa falimenteze pe micii producatori din Neamt.

    Viktor Orban in Ungaria le-a permis sa functioneze numai in afara oraselor.

    PS: Problema Dan Voiculescu a produs o trauma in familia lui Tudor Gheorghe. Tatal lui a fost trimis de Corneliu Codreanu la o scoala de comert crestin, pt a creea o alternativa la comertul celor ce se imbogatesc din manevrarea hartiilor, neromani si necrestini.
    E normal ca tatal lui Tudor Gheorghe sa se indigneze de faptul ca fiul sau ia partea unuia care a facut avere cu banii comunistilor, dar CU PARERE DE NU ARE IN VEDERE CA ALTERNATIVA ESTE LA CEI CE INROBESC SI DISTRUG PREMEDITAT NEAMUL ROMANESC, CELOR CE II FAC PE ROMANI STRAINI IN PRORIA TARA- PRIN FAPTUL CA PREMEDITAT AU DAT COMERTUL PE MANA NEBOTEZATILOR !
    Asta n-a inteles din pacate tatal domnului Tudor Gheorghe !

    Nu il simpatizez pe Dan Voiculescu pt ca este anticrestin; NUMAI CA CEI CE NE-AU INVADAT CU MALLuri si slugile lor portocalii SUNT SATANISTI !

  16. O perspectiva mai larga, de pe forumul unui ziar si cautati un talc:

    jan dinu
    19-08-2014 at 21:13

    — BASESCU — : la sfirshit de domnie (zece ani )
    1 – Sorin Ovidiu Vintu
    2 – Dan Voiculescu
    3 – Dinu Patriciu

    Misiune incheiata !!
    PS – Crin Antonescu – afara …
    Da-l vedem pe marina acum pe ultima suta de metri pe cine – DESPOAIE –
    JD-USA

    PS – Jan Dinu – anagramat cercetati dvs – este una din persoanele informate, ce face lobby agresiv globalist.
    De multe ori pare sa spuna – ca anonim – adevarurile ocultei din Washington-New York care nu se pot expune public.

    Nu cumva inainte de a deveni un al ‘doilea Canaan’ trebuie facut tabula -rasa cu tot ce poate fi etnic romanesc (economic, financiar, media etc) inainte pt ca noii veniti sa nu aiba concurenta.
    Deja in primele 100 de firme romanesti ca cifra de afaceri, doar 2-3 sunt romanesti.
    In sistemul bancar mai sunt romanesti CEC si EXIM BANK. Oi fi scapat ceva, dar nesemnificativ. Acum cativa ani CEC a avut profit si a vrut sa se extinda. Nu i s-a permis, si a trebuit sa trimita profitul la bugetul de stat.

    Daca Romania ar fi un stat normal – si nu unul ocupat -, in care romanii sa fie majoritari in economie, remarcile dvs ar fi juste. Romania este un stat ocupat, romanii sunt alungati prin constrangeri economice – Bucurestiul mai are 1.700.000 locuitori di 2200000 in 1989.

    Mwedia transmite sistematic lozinci tinerilor (liceu+facultate): nu va puteti implini priofesional decat in occident. In SUA sec 19 era goana dupa fericire si aur spre vest.

  17. Nu inteleg de ce il vad unii pe Dan Voiculescu ca o victima a puterii iudaice. Ovidiu Raetchi, seful sau de campanie (in mai multe randuri) este si un foarte vocal „aparator” al evreilor, care infiereza mereu antisemitismul cu toata vigoarea. Recent a salutat pozitiv legea antilegionara ( ce se pregateste), motivand necesitatea unor masuri aspre.

  18. Pe scurt, Basescu n-a invins sistemul, doar l-a reasezat. Sistemul e bine-merci, la locul lui, cu alti oameni in frunte si alti beneficiari. Lupta sa in toti acesti zece ani a fost sa-i dea jos pe batrani ca sa urce in loc “generatia 40″. Poate ca suna cam conspirationist si stupid sa reduci totul la o lupta intre mafii/grupuri de interese ilegitime. Din pacate, cam asta a fost, oricate diferente reale vom gasi intre ce era acum zece sau cinsprezece ani si ce avem azi.

    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-17939051-invins-sau-salvat-traian-basescu.htm

    Poate si Tapalaga, purtator de cuvant al Monicai Macovei, „apara mafia”?

    • Tapalagă a stat prea mult în soare dacă poate scrie asemenea tîmpenii:

      ”Cu tot jocul sau sofisticat, devine tot mai limpede ca Traian Basescu lucreaza azi pentru Victor Ponta, oricate eforturi face sa mimeze conflictul cu noua nomenclatura. Jocul a inceput mai demult, dar l-a acoperit mereu cu destula abilitate. Am destui martori carora le-am spus in urma ca doi-trei ani ca Traian Basescu si-a ales delfinul, urmasul politic, iar acesta nu e nici din PDL, nici din PNL, ci se cheama Ponta.”

      În rest, amestecă frînturi de realitate cu ce visează noaptea și iese un articolaș prost croit, conspiraționist și neconvingător.

      Cu un lucru sînt de acord: Udrea l-a învins pe Băsescu, care își încheie al doilea mandat de șef al statului în mod rușinos. Am spus-o înaintea lui Tapalagă.

  19. Chiar daca „Basescu n-a invins sistemul ci l-a reasezat” ( afirmatie cu unele sanse de verosimilitate) acest „sistem Basescu” e de departe de preferat celui precedent (Iliescu – Nastase -Voiculescu sau cum vreti sa-i spuneti.)

    In sistemul Basescu multi ticalosi comunisti si neo -comunisti ajung in puscarie sau sunt mult limitati in puterea lor. Nu stiu daca vom trai sa-l vedem si pe Iliescu condamnat dar ma reconforteaza si condamnarile lui Nastase, Voiculescu… dar si ale altora. Evident ca nu vor cadea toti, poate pe unii ii apara chiar Basescu,.Dar e mult mai mult decat nimicul dinainte.

    In sistemul Basescu sunt arestati si condamnati oameni din propriul partid, inclusiv din familia prezidentiala. S-a mai intamplat asta dupa ’89 ? Sau macar in democratia ante si interbelica?

    Cu Basescu optiunea pro Nato si UE e foarte clara. Ma indoiesc profund ca PSD ar fi avut aceeasi atitudine. Sunt legati si prin trecut si prin interese prezente de rusi, chinezi, sau socialisti europeni foarte dubiosi.

Comentariile sunt închise.