Cum cad românii de laşi între „extremistul” neamţ Iohannis şi extremistul maghiar Tokes

Klaus Iohannis este acuzat de extremism. Dacă aş pune punct aici şi tot ar fi de rîs. Păi, ca să fie extremist, Iohannis ar trebui să fie în stare de vreo faptă, oricare, pe care s-o ducă la extrem.

Însă, gluma de-abia de aici se îngroaşă. Iohannis ar fi extremist pentru că i-a retras Ordinul „Steaua României” extremistului maghiar, de cetăţenie română, Laszlo Tokes. Şi, mai mult decît atît, extremismul neamţului este, de fapt, un extremism românesc, pentru că Iohannis ar vrea să facă uitată laşitatea poporului român de sub regimul comunist, laşitate din care l-a scos un ungur, Laszlo Tokes!

Autorul acestor afirmaţii aiuritoare nu bate cîmpii pentru prima oară. Altă dată am trecut peste, dar acum e deja prea mult. Pentru că e vorba de poporul român.

El spune că, prin decoraţia cu pricina, lui Tokes i s-a recunoscut rolul jucat la Revoluţia din 1989 şi că, atîta vreme cît meritele lui în declanşarea evenimentelor sînt incontestabile, „Steaua României” nu-i poate fi retrasă. Or, o decoraţie de stat este o onoare căreia trebuie să-i răspunzi cu loialitate, ceea ce Tokes nu mai face de mult, dacă a făcut-o vreodată. Tokes şi-a făcut un program de viaţă din a ataca România, inclusiv din poziţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, unde a ajuns ca reprezentant al statului român, din a instiga la conflict etnic şi la separatism pe criterii etnice. Şi chiar dacă Tokes este un provincial fără relevanţă, nu înseamnă că statul român trebuie să continue să-l onoreze, indiferent la declaraţiile lui de război periodice.

În al doilea rînd, insurecţia, sau ce va fi fost în decembrie 1989, nu a pornit de la un ungur, cum subliniază preopinentul. Iată citatul:

Tokes este, în același timp, reminder-ul permanent că Revoluția Română a pornit de la un ungur. Simpla lui existență e trimitere la lașitățile anilor 80 când părinții noștri au așteptat până foarte târziu pentru a se scutura de umilință. Iar când au făcut-o, au avut nevoie de scânteia de curaj a unui ungur. Sau de momentul lui de nebunie. Sau poate era doar încăpățânare. E puțin important. Mai important pentru degrabă-retrăgătorii-de-decorație este că era ungur.

Un ungur care subliniază lașități românești? Așa ceva nu se iartă.

Adevărul este că Laszlo Tokes a fost un bun pretext, nu „scînteia de curaj”. Căci scîntei, ba chiar văpăi, au mai fost, încarnate în români neaoşi, dar s-au irosit. Să nu uităm grupurile de rezistenţă armată din munţi. Să nu-i uităm pe Arnăuţoiu, Gavrilă – Ogoranu, Gogu Puiu şi ceilalţi eroi care au luptat cu arma în mînă împotriva comunismului. Şi să nu-i uităm aşa de repede pe Paul Goma şi pe Părintele Gheorghe Calciu, ca să dau doar două nume mai cunoscute, care au făcut opoziţie prin cuvînt regimului comunist şi care au suferit pentru asta enorm, cu mult înainte de anul 1989. De ce nu s-a solidarizat mulţimile cu ei? Pentru că planurile nu erau coapte. Altfel, în cazul Părintelui Calciu, bunăoară, ca să vorbim tot de un cleric, dar ortodox de astă dată (deci „incorect politic”?), era şi timpul, şi contextul, şi motivul pentru declanşarea unor ample proteste de stradă, care puteau duce la schimbări majore în România încă din anii ’70. Părintele Calciu a rostit, în Postul Sfintelor Paști al anului 1978, şapte predici, în şapte duminici la rînd, pe ultimele trei chiar în stradă (pentru că a fost scos din biserică de autorităţi), şapte aşa-numite „cuvinte către tineri” contra regimului comunist şi a dărîmării bisericilor din Bucureşti. Ce le-a lipsit românilor să se răscoale atunci? O conspiraţie a eşaloanelor doi-trei ale nomenclaturii şi Securităţii.

Paul Goma şi Gheorghe Calciu au fost ameninţaţi, urmăriţi, arestaţi, schingiuiţi, condamnaţi şi deţinuţi ani în şir în puşcăriile comuniste pentru curajul de a cere un lucru fundamental: libertate. Libertate de asociere, de gîndire, de exprimare, de credinţă.

Să pretinzi acum că oameni aceştia (dar încă mulţi alţii) nu au existat şi că onoarea românilor a fost salvată de un ungur, mi se pare o ticăloşie. Iar a face asta numai pentru a-l putea acuza pe etnicul german Iohannis de extremism… românesc cred că e o ticăloşie cu panaş.

 

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


3 comentarii la „Cum cad românii de laşi între „extremistul” neamţ Iohannis şi extremistul maghiar Tokes”

  1. >Să nu-i uităm pe Arnăuţoiu, Gavrilă – Ogoranu, Gogu Puiu şi ceilalţi eroi care au luptat cu
    >arma în mînă împotriva comunismului.

    Arnautoiu, Ogoranu au luptat impotriva bolsevismului, intr-un moment cand Romania era data cui acte in regula lui Stalin, de „cele mai avansate democratii ale lumii”. Lupta lor era fara speranta de ajutor. Evreii cominternisti erau majoritari la conducerea Romaniei inclusiv in securitate. Niciodata nu au fost trasi la raspundere in fata istoriei.
    Laslo Tokes a devenit erou cu agentiile de stri internationale si cu camerele de filmat in spate, intr-un moment in care la Ialta se hotarase deja soarta lui Ceausescu si a ideologiei comunist-nationaliste, considerate eretica pana si de Gorbaciov; intr-un moment cand numaratoarea inversa pt Ceausescu incepuse…

    Tokes a fost totusi sustinut de serviciile secrete maghiare, rusesti, … iar populatia Timisoarei s-a solidarizat cu el in lupta impotriva comunismului.

    ROMANII TREBUIE SA INVETE DIN ACEASTA LECTIE A ISTORIEI: CU MAGHIARII NU TREBUIE SA SE MAI ASOCIEZE NICI PT O CAUZA BUNA. OAMENII SI ISTORICII MAGHIARI, VOR MONOPOLIZA FAPTELE, IAR ROMANII SE VOR ALEGE CU JIGNIRI SI MINCIUNI !

Comentariile sunt închise.