În apărarea lui Marian Munteanu

Colaborator/turnător al Securității = persoană care și-a turnat colegii, prietenii, vecinii care îndrăzneau să aibă o atitudine ostilă față de sistemul comunist din România și care, prin acțiunile sale, a pus umărul la consolidarea sistemului de dictatură comunistă din România de dinainte de 22 decembrie 1989.

I se poate imputa acest lucru lui Marian Munteanu? Categoric nu. Acest lucru a fost confirmat de CNSAS care, în urma studierii dosarelor lui Marian Munteanu din arhiva Securității, spune clar: „domnului Marian Munteanu nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, în sensul legii”.

Dar ce i se impută lui Marian Munteanu? Faptul că a semnat un angajament cu Securitatea. Bun, să zicem că a semnat. E ușor să spunem acum că noi nu am fi semnat, că noi am fi rezistat presiunilor. Poate că da, poate că nu. Marian Munteanu a semnat. Doar că notele sale oferă Securității informații absolut banale despre un „lector portughez (J.F.P.), suspectat de apartenență la serviciul de spionaj portughez”. Pentru asemenea informații, Securitatea l-a recompensat pe Marian Munteanu cu 500 lei. Eu consider că Marian Munteanu i-a controlat și manipulat pe cei de la Securitate și nu invers. A ieșit onorabil dintr-o situație pe care e ușor să o judecăm acum fără să o fi trăit.

Să revenim în prezent.

Marian Munteanu este liderul „Alianței Noastre, România”. Faptul că ANR este cunoscută și apare în sondajele de opinie în altă parte decât la categoria „Alții” i se datorează în principal lui. Iar la ora actuală ANR este singura formațiune de dreapta, naționalistă, cu șanse de a intra în viitorul Parlamentul. Nu cred că degeaba au sărit să-l sfâșie cei din mass media.

Acum să vedem care-s liderii celorlalte partide cu șanse de a intra în viitorul Parlament: Liviu Dragnea (PSD), Alina Gorgiu (PNL), Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), Traian Băsescu (PMP), Bogdan Diaconu (PRU) și Nicușor Dan (USR). Pentru mine e clar că cea mai bună alegere este ANR, nici nu trebuie să mă gândesc prea mult. Este adevărat că Marian Munteanu nu este curat ca lacrima. Dar care dintre noi este? Acela să ridice și să arunce primul cu piatra.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


12 comentarii la „În apărarea lui Marian Munteanu”

  1. Conteaza si ce ar spune CNSAS despre dosarul celor enumerati mai sus care au apucat perioada comunista: Liviu Dragnea (PSD), Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), Traian Băsescu (PMP) și Nicușor Dan (USR). Mai conteaza si ca Marian nu a detinut niciodata o functie in Stat si nici nu a fost angajat la Stat vreodata.
    In aceasta enumerare Marian sta foarte bine.

  2. Cine a aflat (nu numai din carti) cum opera fosta Securitate nu poate fi impresionat. Daca baietii voiau cu forta sau fara, puteau face informator pe oricine. O sa primesc raspunsuri dure la aceasta parere (nu este orice fel de parere, documentati-va) dar imi asum acest risc si declar ca se putea infaptui aceasta manopera pe vremea aceea. Problema fundamentala astazi este de a avea oameni cinstiti si corecti si sa-i promovam politicieni. Asta ca prima etapa. Evident ca acesti oameni trebuie bine pregatiti, cu multa scoala dar mai mult, patrioti in sensul oamenilor de sacrificiu. Acestia nu trebuie sa faca compromisuri in ceea ce priveste soarta si viitorul Romaniei. Restul se mai poate ajusta. Pt cei care au memoria ocupata, sa revada una din pildele lui Hristos, in care am sa amintesc numai o parte din aceea in care Mantuitorul le cere unor compatrioti dornici sa lapideze o prostituata, ca cel care se considera lipsit de pacat sa arunce primul piatra. Este o parte dintr-o invatatura apostolica care ne-ar face mai smeriti daca ne credem drept ortodoxi. Restul nu mai conteaza acum.

  3. Problema nu este acel angajament. Da, atunci existau metode de presiune carora poate multi dintre noi – dintre care cel dintai sunt eu – nu le-ar fi rezistat. Problema este minciuna din zilele noastre. Pentru ca Marian Munteanu a sustinut sus si tare in repetate randuri ca nu a semnat nimic si nu a scris nicio nota informativa. Este, ca sa reiau un exemplu de mai sus, ca si cum prostituata (era, de fapt, adulterina, nu prostituata) din pilda de mai sus ar fi spus „niciodata nu m-am apropiat de alt barbat decat pe sotul meu legitim”.

  4. În conferința de presa ad hoc, din Piața Universității de astăzi, Marian Munteanu a anunțat pe cine va acționa în judecată referitor la acuzațiile nefondate care i s-au adus în aceste zile sau la persoanele care au comis falsuri în hârtii în 1990 la adresa sa. Monica Macovei, Nicolae Manolescu, Cristian Tudor Popescu, Remus Cernea, Andrei Cornea, Stelian Tănase, Victor Boștinaru. Urmăriți înregistrarea de pe facebook.

  5. Paul , voi chiar aveti constiinta impacata ca faceti chestia asta? Acum , cand exista sansa formarii unui pol autentic de dreapta national crestina , in contrapondere la polul neobolsevic de oengisti pe bani de la soros care sustin ideologia dizolvanta a globalizarii corect politice, acum, cand neamul romanesc e la rascruce, noi dezgropam potcoave de cai morti, in loc sa strangem randurile cum au facut atatea personalitati deja, in jurul unui om care este evident de buna credinta si care in mod clar va apara valorile crestine, romanesti in parlament? Deci in loc sa strangem randurile ne agatam de un trecut incert ca sa aruncam o umbra asupra lui. Parerea mea este ca astfel devenim complicii celor care vor dezbinarea noastra si ridicarea celor care vor fi calaii credintei si ai neamului nostru care vor avea astfel calea netezita. Ganditi-va bine ce faceti, uitati-va in oglinda, reflectati bine voi singuri cu constiinta voastra si apoi intrebati-va cu mana pe inima: ESTE BINE CE FAC? PE CINE AJUT CAND FAC SI SCRIU ACESTE LUCRURI?

  6. Mesajul d.Marincu este „haideti sa-l votam totusi pe MM ca find raul cel mai mic”. Accept acest tip de logica, de aceea am votat de fiecare data din ’90 pana acum si probabil o voi face din nou, cu speranta ca nu va castiga PSD-ul. Nu e exclus sa votez chiar cu ANR, daca are un candidat digerabil in Maramures.

    Din pacate insa , batalia morala e pierduta. ANR nu este salvarea morala a Romaniei, cel putin nu cu MM ca sef. e trist pentru oamenii de valoare care si-au pus numele si energia in acest proiect.
    Pentru mine MM nu a devenit dubios acum .Acum s-a primit doar „sutul” decisiv, desi ( are dreptate d.Marincu) acel angajament nu e in sine sfarsitul lumii. MM avea insa si pana acum prea multe pete albe in biografie, prea multe intrebari fara raspuns.
    Chiar si in ’90 cand il sustineam si admiram, ma deranja faptul ca incerca sa semene cu Isus prin forma barbii pe care o purta. Mi se pare o impostura respingatoare, o forma de manipulare la limita blasfemiei

  7. Fratilor,
    Cand apare dosarul lui Traian Basescu? Sa nu-mi spuneti ca nu are!
    Si daca stim ca are de ce nu apare?
    Chiar trebuie sa credem tot ce spune CNSAS-ul? Chiar trebuie?
    Ce interes are Marian Munteanu in politica? Va rog sa-mi spuneti!
    Va rog sa va uitati la oamenii din jurul lui si sa vedeti daca intr-adevar MM are ganduri ascunse!
    Oare un partid politic inseamna doar liderul lui?
    Cine se aseamana se aduna si asta vedem la toate partidele politice.
    Diferenta este ca in ANR sunt oameni de valoare si ca cei care sustin aceasta formatiune sunt la fel!
    Votez cu sufletul deschis Alianata Noastra Romania!

  8. Despre ceea ce inseamna a fi fost colaborator al Securitatii. Drama tatalui meu.

    In 1946, la varsta de 15 ani, pleca din orasul sau natal, Galati, la naiba’n praznic, tocma’ la Turnu-Severin, sa urmeze ciclul gimnazial. Nu ma intrebati de ce acolo intrucat nici eu nu cunosc motivul. Stiu insa ca din ’42 pana in ’46 nu a fost la scoala din motive ce n-au tinut de el ci de problemele prin care trecea familia lui. Bunicul meu a fost marinar. In timpul razboiului a lucrat pentru armatori germani, ca multi altii dealtfel. Dupa ’46 noul regim i-a tras la uscat pe marinari, cu totii fiind suspectati de atasament fata de Occident si valorile societatii libere. Batranul s-a ocupat de o pravalie pe care sotia sa(mama vitrega pentru tata) o deschisese in mahalaua Badalan(Lemnari) cu doi ani inainte(1944). In 1948 a inchis-o. De atunci n-a mai avut slujba. A trait asemeni intregii mahalale, furand din trenurile care plecau cu bogatiile tarii catre marele frate sovietic: lemn, carbune, pacura, alcool, cereale, etc. Si tot restul vietii si l-a trait cu credinta ca intr-o buna zi vor veni americanii si pe aceste meleaguri uitate de Dumnezeu.
    Pe la mijlocul anilor cincizeci, tatal meu urma cursurile facultatii muncitoresti(un soi de scoala medie) si cam cu aceasta si-a incheiat studiile. Mai departe avea sa-si inceapa cariera in partid, cariera ce avea sa culmineze cu o participare activa la colectivizarea brutala din judetul Vrancea in ’60-’62. In 1965 isi incheie ascensiunea in partid(primise oferta de a ocupa o importanta functie de conducere dar a refuzat-o din cauza presiunilor tatalui socru), si inclusiv cariera politica. Ca orice roman din acele vremuri lucra intr-o intreprindere nou infiintata si traia din salariu. La sfarsitul anilor saizeci, profitand de usoara liberalizare a societatii romanesti, acea sa inceapa o mica bisnitza cu produse de larg consum si, ulterior, sa se bage in negotz cu obiecte de arta. In 1973 a fost retinut si anchetat ca urmare a unui denunt facut de un cetatean iugoslav. Avea sa fie inculpat pentru trafic si detinere de valuta. Cazul a fost musamalizat in final, taica-miu scapand de puscarie dar, pricopsindu-se in schimb cu un angajament de colaborator al Securitatii. De aici inainte avea sa inceapa calvarul.
    Ca mai toate misiunile dedicate colaboratorilor, si el avea sa primeasca sarcina de a urmari initial niste cetateni straini, in speta refugiati basarabeni deportati de regim din Banat in Baragan, si stabiliti ulterior in orase precum Braila si Galati. Acestia erau suspectati chipurile de complot impotriva statului roman si de colaborare(sic!) cu agenti sovietici. Facea cel putin saptamanal un raport si avea si intalniri tet-a-tet cu ofiterul care care il recrutase. Aici se cuvine de facut o mentiune importanta. De la recrutare pana la incheierea colaborarii, tatal meu a avut legatura directa cu cel putin cinci cadre ale securitatii. Unul dintre ei fiind ditai colonelul…cu care avea sa lege si o amicitie, daca va vine sa credeti. In plus, desi avea statutul de colaborator, si el era urmarit si turnat la randul lui de un coleg de servici -avand cunostinta despre acest fapt. Traia intr-o mizerie morala inimaginabila.
    Stiu toata povestea de la mama mea care mi-a marturisit grozavia dupa moartea lui. Tatal meu nu a suflat un cuvintzel niciodata, nici macar dupa ’90. Mama se trezea noaptea si ii citea rapoartele(stia unde le ascundea) plangand. Drama ei a fost si mai cumplita.
    In 1983, parintii mei au facut o excursie in RDG. Acolo s-au cunoscut cu un sas din Timisoara, aflat si el in excursie. Au ramas prieteni. Sasul era un tip execeptional. Un suflet mare. Acel om l-a determinat pe tatal meu sa renunte la angajamentul de colaborator si sa ceara a fi tras pe linie moarta. Lucrurile nu s-au intamplat chiar asa cum si-a dorit el. Au inceput presiunile si mizeriile. Din ’84 pana in ’89 parintii mei suportau cel putin o data pe an perchezitii la domiciliu si le erau solicitate zeci si zeci de declaratii despre activitatea de comert cu obiecte de arta. Habar n-am daca in acea perioada taica-miu a mai avut activitate de colaborator asemeni celei din anii saptezeci, intrucat nici maica-mea nu mai avea stiinta despre asta. Cert este ca din favorizat, taica-miu avea sa devina vanat. Si inca cum!
    Primea telefoane de amenintare in toiul noptii, amenintari cu denunturi si alte o gramada de porcarii menite sa-l termine distruga psihic. Perchezitii, declaratii, confiscari de bani si obiecte de valoare, etc.

    Nu stiu de cand dateaza angajamentul semnat(chipurile!) de dl. Munteanu. Bizar mi se pare faptul ca nu i se pot atribui rapoarte(informari) catre Securitate. Eu unul ma indoiesc foarte tare ca dl. Munteanu a fost colaborator vreo secunda si nici in existenta unui eventual angajament al dansului nu cred. Ce a trait si facut tatal meu este la o mare mare distanta de faptele de care este acuzat dl. Munteanu. A fi fost colaborator inseamna o profunda alterare morala si o viata traita intr-o tensiune cumplita. Pentru cei care aveau indoieli, scrupule ori remuscari, era un iad. Tatal meu a trait in iad. Ma indoiesc de faptul ca dl. Munteanu a avut chiar si o mica-mica legatura cu ce a trait tatal meu. Cred ca este exclus.
    Nu sunt un admirator al omului politic Marian Munteanu. Dimpotriva, il cred narcisist si superficial sub anumite aspecte. Aproape arogant, uneori. Pun la indoiala si capacitatea lui de organizator si chiar pe aceea de orator. Nu pot insa sa nu constat ca este un tip echilibrat, profund, si rascolit de framantari launtrice. Este la o distanta infinita de ceilalti lideri politici, inclusiv de dl. Nicusor Dan, care este cinstit dar nu si profund. Marian Munteanu este un om credincios. Marian Munteanu are idealuri iar virtutea asta nu i-o poate lua nimeni. Tatal meu a s-a convertit la credinta cu putin timp inainte de moarte. S-a spovedit si a murit impacat cu sine si cu Dumnezeu.

  9. Scopul nu scuza mijloacele.
    Moralitatea celor care intra in politica nu are radacini in morala crestina – tine de „imaginea publica”, de …CV-ul pe care si-l face -sa zicem – activistul si nu de biogradia pe care o are.
    Din biografie aflam cum a ajuns adult, din ce mediu provine, care sint valorile … orale si ce credinta impartaseste… ca sa presupnem – prin deductie – cum va hotara in momentele de decizie.
    In CV se arata „competenta” si „practica” dobandite in timp PENTRU O ANUMITA FUNCTIE!
    Altfel spus, promite sa fie… profesionist, chiar „tehnocrat”!
    Ori, profesionistii „moralei” nu sint filozofii ori savantii ci oamenii obisnuiti fara titluri dar cu bun simt si seriosi – buni familisti – nedivortati, care au copii, care sint buni colegi, buni vecini, care isi respecta parintii si – in general si de regula – traiesc curat, linistit.
    Acestia si-au fundamentat discernamantul pe cinste, serioazitate, respect, iubire, echilibru, abtinerea de la ispite…
    Biografia arata sensul existential si mai ales ATITUDINEA FATA DE OM SI DE VIATA.
    Astfel de oameni exista si „cu carte” si in localitati mai mici.
    –––––
    Ca sa sustii opusul dovezii materiale este nevoie ori de lipsa de curaj (substituita de timiditatea defensiva), ori de lipsa de echilibru mintal.
    Cati mai vin sa ne spuna ca „albul e negru” si „negrul e alb”?
    Ce „partasie” are minciuna cu Adevarul?
    Si,- pe fondul problemei, in ce consta oare greutatea sa „dezveleasca” … ce stia deja: a semnat, a scris ceva despre cineva… banalitati (dupa parerea lui, poate) ca sa fie lasat sa…
    Nu mergi la cununie cu cămaşă patata; camasa se poate purta insa arata cum te pozitionezi fata de eveniment, care este nivelul de auto-respect.
    Nu intereseaza biografia romantata, se vede ca a reusit in afaceri, intr-o tara in care este foarte greu sa razbati – controale si para-controale, unde autorizarile, certificarile, licentierile, aprobarile…. nu se dau usor si repede, unde ti se spune cam pe fata ca trebuie sa cotizezi.
    Ar fi ajunj in aceasta pozitie de „promisiune politica” daca ar fi spus inainte cum stateau lucrurile?
    Poate ca da, oamenii inteleg, .. „inghit” dar si iarta.
    Cred ca s-a temut ca nu va fi acceptat.
    DIn frica se razbate cu credinta si nadejde in Dumnezeu, cu sufletul – depozitarul constiintei! – impacat, prin curatenie morala si spovedanie.

  10. Trebuie sa scapam de obsesia liderilor perfecti. Problema aici ar fi minciuna. Trebuie cantarita situatia. Cat de grava e minciuna, care sunt motivatiile ei, care e situatia prezenta. Si daca recunoasterea ei nu ar insemna un esec politic.

    Vedem chiar aici ca oamenii vor lideri perfecti, o asa-zisa sfintenie. Poate ca si dl. Munteanu are un rationament asemanator.

    Impresia mea subiectiva este ca incercarea politica actuala o face din ascultare: de duhovnic, de statuitori, de prieteni, de constiinta; nu conteaza de cine. Dar o face pt. ca are un capital de imagine si in ziua de azi, si mai ales la noi, romanii, asta conteaza convarsitor. Nu stiu cat de mult bine va putea face, dar e printre f. putinii care ar avea sanse. Nu sa castige aligerile, nimeni nu crede asa ceva, dar are sanse teoretice sa faca o bresa in sistem. Asta e motivul campaniei de denigrare. Se face o ierahie a celor mai „periculosi” si sunt atacati in fc. de ierarhie.

    Trebuie sa facem si noi la fel. Sa stangem randurile. Dezbinarea e principala noastra problema. Sa nu asteptam lideri perfecti. Momentan sa ne multumim cu ce avem si sa-i nastem si crestem pe altii mai buni.

Comentariile sunt închise.