Odă sarmalei

Vis înaripat al verzei ce-l avu cît a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat…

Potpuriu de porc şi vaca, simfonia tocăturii,
imn de laudă mîncării, înălţat în cerul gurii.

O cochetă care-şi scaldă trupu-n sos şi în smîntînă
şi se înfăşoară-n varză ca în valuri de cadînă.

O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strînsă ligă
c-o bărdacă de vin roşu şi-un ceaun de mămăligă.

Oponentă din principiu şi un straşnic adversar
pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.

Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.

Locatară principală, ţine-n spaţiu, tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.

O prozaică-nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie,
că, de cînd e lumea, porcul n-a citit o poezie?!

Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată-n cîteva cuvinte cum s-ar defini… sarmaua!

Păstorel TEODOREANU