Nici o criză nu trebuie ratată sau cum se va ajunge la vaccinarea obligatorie și inserarea cipurilor subcutanate

Un pic de istorie

Sindromul respirator acut sever (SARS) a apărut în China în 2002 și s-a răspândit în alte țări, înainte de a fi pus sub control. La momentul respectiv, ca o măsură de precauție, a fost inițiată dezvoltarea unui vaccin. Testele făcute pe animale de laborator au fost încurajatoare, vaccinul funcționa, doar că avea și efecte secundare extrem de grave, șoarecii de laborator dezvoltând o boală pulmonară de tip imunopatologic.

Prezent

Virusul care a declanșat actuala pandemie de gripa chinezească (SARS-CoV-2) este foarte apropiat de virusul care în 2002 a provocat epidemia SARS (SARS-CoV), putem spune că sunt verișori. Ca și atunci, și acum se lucrează la dezvoltarea unui vaccin. Diferența este că acum numărul infecțiilor este exponențial mai mare, așa că și resursele puse la dispoziția cercetătorilor pentru dezvoltarea unui vaccin sunt mult mai mari. Mantra folosită de cei mai mulți factori de decizie sau personalități cu influență e că doar un vaccin va permite omenirii să revină la stilul de viață dinainte de declanșarea pandemiei.

Una dintre cele mai proeminente personalități care spun mantra asta este Bill Gates, fondatorul Microsoft și al fundației Bill și Melinda Gates, fundație care are ca principal scop finanțarea cercetării și dezvoltării de vaccinuri pentru diferite boli. În acest context, în data de 2 aprilie, acesta a acordat un interviu postului de televiziune CBS din America, în care susține că, fără un vaccin eficient împotriva gripei chinezești, societatea nu va mai fi cum a fost; că nu vor mai trebui permise adunările populare, concertele, participarea ca spectatori la evenimentele sportive etc.

Și nu e singurul care are această părere, după cum am spus. În această perioadă, pe cam toate canalele mass media oficiale se induce oamenilor ideea că singura șansă de supraviețuire este vaccinarea obligatorie împotriva acestui virus. Circulă tot felul de alte idei, pornind de la aceasta, printre care, de exemplu, și aceea conform căreia doar cei ce vor avea un asemenea certificat de vaccinare vor putea călători.

Dar ce va fi acest certificat de vaccinare? Într-o societate digitizată, doar naivii pot crede că va fi un document pe hârtie. Cu siguranță va fi un dispozitiv electronic mic, ușor de purtat, care va permite stocarea acestor informații. Aici avem câteva tehnologii care concurează deja pe piață.

Una dintre variante este dezvoltată de o firmă americană, ID2020, care propune un asemenea dispozitiv care să fie folosit încă de la naștere și care să conțină atât datele de identificare, cât și istoria vaccinărilor individuale. Dispozitivul propus este un fel de microcip similar cu un tatuaj, la a cărui dezvoltare se lucrează acum la celebra universitate americană MIT. Acest dispozitiv este invizibil cu ochiul liber, dar foarte ușor de citit cu un dispozitiv electronic, de exemplu un smartphone.

Tatuajul invizibil ochiului la care lucrează cercetătorii de la MIT

Și asta îmi amintește de câteva versete din Biblie:

Apocalipsa 13

16. Și ea îi silește pe toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei slobozi și pe cei robi, ca să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.

17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.

Eu zic să avem grijă ce ne dorim.

Dragoș Doran

About Dragoș Doran

Alături de Dreapta creștină și de Rost încă de la începuturi. Autodidact în ale scrisului.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Nici o criză nu trebuie ratată sau cum se va ajunge la vaccinarea obligatorie și inserarea cipurilor subcutanate”

  1. Vă rog să scrieți mai mult zilele acestea despre votarea legii vaccinării obligatorii care a trecut de senat și se dezbate acum de către deputați.
    TREBUIE SĂ FACEM CEVA CA SĂ-I OPRIM !!! NU PUTEM STA CA MIEII !!!

Comentariile sunt închise.