Medicii confirmă: vaccinul nu oprește răspândirea bolii. Explicația dr. Adrian Marinescu

Dacă mă vaccinez și mă infectez, contează că nu voi face o formă severă, acesta fiind și obiectivul, de a-i proteja pe cei vulnerabili, a explicat, recent, medicul infecționist Adrian Marinescu.

Declarația dr Marinescu a fost făcută la Digi24, la sfârșitul lunii aprilie, în contextul în care se discuta despre cazul actorului Alexandru Arșinel, infectat cu coronavirus după vaccinare.

„E dovada că dacă mă vaccinez și apoi mă infectez, nu voi face boala, nu voi face o formă severă, nu voi avea complicații. Vorbesc aici de persoane vulnerabile, de vârstnici, de cei cu boli cronice, care dacă s-ar infecta și n-ar fi vaccinate ar avea o probabilitate mare să facă forme severe și să-și pună viața în pericol. Deci până la urmă vaccinul înseamnă o probabilitate mai mică de a mă infecta, dar și dacă mă infectez ceea ce contează este că nu voi face formă severă. De fapt, acesta este obiectivul, de a-i proteja pe cei vulnerabili”, declara, la momentul respectiv,  medicul Adrian Marinescu.

Ipoteza a fost confirmată și de medicul Monica Pop, sâmbătă seara, la postul Antena 3.

„Să facem o comparație cu gripa. De 15 ani, există vaccin și s-a eradicat gripa? Nu.

Vaccinul nu oprește nici boala și nici răspândirea ei. Orice vaccinat se poate contamina, doar că riscul e ceva mai mic, dar orice vaccinat poate fi infectat.

Vaccinul ajută ca persoana care face boala să facă o formă mai ușoară, deși înțeleg că sunt și unii de decedați. Dar în niciun caz nu oprește răspândirea ei (…). Eu sunt o pro-vaccinistă, dar acest vaccin e încă un vaccin experimental până în 2022 sau 2023”, a explicat, la Antena 3, medicul Monica Pop.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Medicii confirmă: vaccinul nu oprește răspândirea bolii. Explicația dr. Adrian Marinescu”

Comentariile sunt închise.