CEDO condamnă România la plata a 60.000 de euro pentru că a oprit proiecția unui film pentru homosexuali la Muzeul Țăranului Român, în 2013

România are de plătit daune morale şi cheltuieli de judecată în valoare de aproape 60.000 de euro, ca urmare a unei decizii CEDO referitoare la protestele din 2013 care au oprit proiecția unui film despre o familie de acelaşi sex, la Muzeul Țăranului Român.

CEDO a condamnat România pentru protestele care au împiedicat proiecția unui film la Muzeul Țăranului Român, în 2013, a anunțat Agerpres, care citează un comunicat transmis de CEDO.

CEDO a analizat plângerea Asociaţiei Accept şi a cinci petenţi referitoare la incidentele din seara zilei de 20 februarie 2013, când proiecţia filmului „The Kids Are Alright” a fost întreruptă, scrie sursa citată.

„Cazul se referă la proiecţia unui film implicând o familie de acelaşi sex în timpul Lunii Istoriei LGBT din februarie 2013”, se arată în comunicatul CEDO.

CEDO a hotărât că România a încălcat articolul 14 împreună cu articolele 8 şi 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: dreptul de a nu fi discriminat în raport cu manifestarea dreptului la viaţă privată şi demnitate umană şi exercitarea libertăţii de întrunire paşnică.

România are de plătit daune morale şi cheltuieli de judecată în valoare de 59. 514 euro.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „CEDO condamnă România la plata a 60.000 de euro pentru că a oprit proiecția unui film pentru homosexuali la Muzeul Țăranului Român, în 2013”

Comentariile sunt închise.