Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)- cronica unui eșec anunțat

Nici a treia oară nu a fost cu noroc, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) transmis de România spre aprobare Comisiei Europene fiind corectat cu pixul roșul aproape în totalitate.

Guvernul Cîțu a fost incapabil să convingă Comisia Europeană că poate și știe cum să folosească banii europeni pe care îi cere prin PNRR, un document discutat deja, în lunile anterioare, cu oficialii de la Bruxelles.

Mai multe documente apărute, vineri, pe surse, au confirmat că Planul României s-a întors de la Comisie corectat aproape în totalitate, după cum a transmis, vineri, presa din România.

„Comisia Europeană semnalează o serie de erori, inadvertențe și lipsuri din documentația trimisă de România: standarde de cost inexistente sau fără justificare, diferențe între sumele cerute, lipsă de metodologie, amestecarea unor subcomponente etc”, scrie Economedia.ro.

Potrivit sursei citate, iată câteva din observațiile Comisiei:

La subcapitolul metrou, Comisia arată că „nu e clar dacă cele 30 de garnituri de tren sunt incluse în bugetul de 600 de milioane de euro cerut”. De asemenea, Comisia întreabă România dacă acestea vor putea fi achiziționate până în 2026, anul în care trebuie finalizate toate proiectele din PNRR.

La subcapitolul Reabilitarea clădirilor rezidențiale, Comisia Europeană arată că „Prezentarea costurilor pentru investiție este confuză”.

La subcapitolul infrastructură rutieră, Comisia Europeană cere mai multe detalii despre costurile necesare pentru sistemul de taxare și cere defalcarea costurilor pentru fiecare din cele 129 de „puncte negre” – zone cu frecvente accidente auto, pentru a putea evalua mai bine proiectul.

Sănătate – subcapitolul infrastructură spitalicească nouă: Comisia arată inadvertențe între costurile dintr-un fișier Excel și cele dintr-un fișier Word. Astfel, totalul prevăzut într-o parte este de 570 milioane de euro, iar în altă variantă este 517 milioane euro.

Reacția Guvernului

Până la ora transmiterii acestei știri, Guvernul nu oferit niciun punct de vedere oficial în legătură cu acest nou eșec în privința PNRR.

Singura reacție, redusă la o postare de două rânduri,  a fost oferită de premierul Cîțu, care a scris pe Facebook:

„Spulber un fake news de la prima oră. PNRR nu a fost respins. PNRR nu a fost retrimis”.

Reacția opoziției- Guvernul USR plus Cîțu trebuie să plece!

În replică, partidul AUR a transmis- prin intermediul co-președintelui Claudiu Târziu- un mesaj categoric, potrivit căruia Guvernul de coaliție trebuie să plece.

„Guvernul USR plus CÎȚU a trădat România. Trebuie să plece acum! Respingerea rușinoasă, pentru a treia oară, a PNRR compromite România în Uniunea Europeană. Guvernul USR plus Cîțu probează cu repetiție incompetență, iresponsabilitate, o crasă lipsă de expertiză și, înainte de orice, dovedește inexistența unei viziuni autentic românești în context european.

În calitate de copreședinte al AUR, singurul partid de Opoziție care s-a poziționat ferm pentru o dezbatere autentică în societate și pentru ca PNRR să fie supus votului Parlamentului, solicit demisia urgentă a Guvernului, ca unic responsabil cu elaborarea PNRR, respectiv demiterea imediată a ministrului de resort Cristian Ghinea, chiar înainte de plecarea actualului Guvern de la Palatul Victoria.

Un asemenea eșec de proporții este inacceptabil. Îi cer președintelui Klaus Iohannis să își asume partea sa de vină pentru ceea ce pare a fi cea mai mare ratare a GUVERNULUI SĂU.

Îmi pot pune întrebarea dacă nu cumva PNRR a fost deliberat transmis la Bruxelles în această formă jalnică, plină de erori flagrante, parcă anume gîndite pentru a nu servi României și chiar a trăda interesul național”, a scris, pe Facebook, liderul AUR, Claudiu Târziu.

De altfel, AUR a solicitat în mai multe rânduri ca PNRR, pe baza căruia România ar putea să primească 29 de miliarde de euro de la UE, să fie dezbătut în Parlament, în contextul în care nu a reușit, până în prezent, să convingă autoritățile de la Bruxelles să aprobe proiectul României, după cum a relatat RostOnline.

Guvernul Cîțu a refuzat categoric orice dezbatere în Parlament. Urmările acestei decizii au început deja să apară, rămâne de văzut cine o să-și asume responsabilitatea pentru eșecul gestionării PNRR.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)- cronica unui eșec anunțat”

  1. ”Reziliență” auzi la ei :)) O nouă invenție lingvistică ce ar justifica cerșetoria și căciuleala la stăpânii din UE și evident impunerea oricăror condiții din partea acestora (mai ales în ce privește drepturile și libertățile noastre (restricționarea și limitarea acestora) și nu doar acceptarea, dar și promovarea ideologiei de ”gen” și LGBTQUI-SIDA.

Comentariile sunt închise.