Scriitorul și fostul parlamentar Varujan Vosganian și-a exprimat îngrijorarea cu privire la natalitatea din România, în contextul în care, în ultimii 63 de ani, la noi în țară s-au făcut 22,5 milioane de avorturi.
„M-am născut în anul 1958. Deși a avut o sarcină dificilă, mama a refuzat să facă avort. Nu la fel s-a întâmplat în România, de atunci încoace, în alte 22,5 milioane de cazuri. Numărul copiilor nenăscuți din 1958 până în prezent este mai mare decât populația stabilă de azi.
În România anului 2020 s-a născut cel mai mic număr de copii din ultimii nouăzeci de ani. Din trei prunculeți, doar doi devin prunci, ajungând să vadă lumina zilei, cel de-al treilea se reîntoarce, nenăscut, în întuneric.
Nu militez pentru interzicerea avorturilor. Dar mă rog ca un număr cât mai mare de femei să aibă tăria pe care a avut-o Elisabeta, mama mea”, a scris, pe Facebook, scriitorul Varujan Vosganian.
Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat, luni, în anul 2020, numărul născuţilor-vii înregistraţi la oficiile de stare civilă din România a fost de 178.630 copii, cel mai mic număr de născuţi-vii din 1930 până în prezent, după cum a relatat RostOnline.
- Comisia pentru drepturile omului din Senat a RESPINS proiectul de lege privind declararea anului 2025 „Anul omagial Gheorghe Calciu-Dumitreasa” - 23 aprilie 2024
- După Polonia și Ungaria, Slovacia NU acceptă planul UE privind cotele de migranți. Premierul Robert Fico: Nu este solidaritate, este un dictat! - 17 aprilie 2024
- ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, despre Recensământul populației: Suntem chemați să ne mărturisim identitatea etnică și religioasă. Naționalitatea românească, temei de unitate, indiferent de granițe și de contexte istorice - 17 aprilie 2024
Avortul este crimă.