Ministrul Muncii, Raluca Turcan (PNL), i-a urat, pe Facebook, „La mulţi ani!” baronului Samuel von Brukenthal, decedat în urmă cu peste 200 de ani.
Astăzi ar fi fost ziua de naștere a baronului Samuel von Brukenthal, născut pe 26 iulie 1721. Raluca Turcan a dorit să marcheze momentul cu o postare pe Facebook.
„Astăzi istoria consemnează nașterea baronului Samuel von Brukenthal. Un sibian care zi de zi ne este exemplu. Un om înaintea vremurilor sale, un adevărat om al Luminilor, baronul Brukenthal ne-a lăsat o moștenire impresionantă. A lăsat Sibiului, a lăsat României, a lăsat Europei.
Brukenthal revenit de la Viena, a deschis unul dintre primele muzee ale lumii, a lăsat o impresionantă colecţie de artă şi o bibliotecă monumentală.
Tot el ne-a dat lecţia cultivării mediului intelectual. El a creat o adevărată oază culturală în Sibiul finalului de secol XVIII. Samuel von Brukenthal este o bornă pentru cultura şi societatea României”, a scris Turcan pe Facebook.
„La mulți ani, Samuel von Brukenthal!!!”, încheie Raluca Turcan mesajul, într-o notă plină de optimism.
Ulterior, în urma comentariilor primite, Turcan a aflat că baronul a murit în urmă cu peste 200 de ani și a șters urarea de la final.

- Conferința „MEMORIA INTERZISĂ – Sau cum ne apărăm eroii, martirii și sfinții de cenzură” - 17 septembrie 2026
- Claudiu Târziu, înaintea protestului anunțat la București: „Ne-a ajuns cuțitul la os!” - 15 septembrie 2026
- Dezvăluiri cutremurătoare despre președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky - 13 mai 2026
