Sâmbătă, 14 august 2021, în ajunul marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, în București sunt anunțate mai multe manifestații, anume Bucharest Pride, respectiv proteste față de acest marș LGBT.
Organizarea marșului homosexualilor în timpul Prohodului Maicii Domnului nu a rămas fără urmări, mai multe organizații din societatea civilă anunțând proteste în București.
Astfel, începând cu ora 16.30, în Piața Universității este anunțat un marș al majorității, intitulat „Libertatea este firescul!”
„Noi ne unim, pentru a adresa din acest loc simbolic al Capitalei un mesaj întregii lumi că România este o țară creștină și că ori de câte ori Sărbătorile noastre ortodoxe sunt batjocorite luăm atitudine, iar reacția national-creștină va fi una pașnică și demnă!”, au anunțat organizatorii.
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat, vineri, printr-un comunicat de presă, participarea la acest protest.
„Ca și până acum, vom fi în stradă, alături de societatea civilă care luptă pentru libertate și normalitate. Sâmbătă, ora 16:30, în Piața Universității din București”, se precizează în comunicatul AUR.
Tot în București este programat „Marșul normalității”, de la ora 13.00, în Piața Victoriei.
Reamintim că senatorul Claudiu Târziu, co-președintele AUR, a criticat în termeni duri organizarea marșului LGBT în Postul Adormirii Maicii Domnului, caracterizând acest eveniment ca fiind o blasfemie, după cum a relatat RostOnline.
- Taxa de carbon scumpește construcțiile, din 2026 - 3 ianuarie 2026
- Slujbă de binecuvântare la trecerea dintre ani la Catedrala Patriarhală din București - 31 decembrie 2025
- Claudiu Târziu, apel către liderii partidelor parlamentare de opoziție pentru formarea unui front comun de apărare a identității și demnității naționale: Vă aștept la protestul față de Legea Vexler! - 31 decembrie 2025

Comentariile sunt închise.