Zeci de mii de români au ieșit în stradă, sâmbătă, 2 octombrie, în Capitală și în mai multe orașe din țară pentru a protesta împotriva dictaturii sanitare și pentru demisia premierului Cîțu, considerat principalul vinovat de modul dezastruos în care este guvernată România.
București
Zeci de mii de români au protestat, sâmbătă, în București, după cum a relatat RostOnline.
Inițial, oamenii s-au strâns atât în Piața Universității, cât și în Piața Victoriei. Ulterior, protestatarii din Piața Universității au pornit în marș spre Piața Victoriei.
Oamenii au scandat „Libertate”, „Arafat, judecat, pentru cei legați de pat!”, „Demisia!”
În jur de ora 20.30, o parte dintre protestatari au pornit spre Cotroceni.
Cluj-Napoca
Clujenii s-au adunat sâmbătă în fața monumentului Memorandiștilor, din municipiul Cluj-Napoca, pentru a protesta împotriva restricțiilor care urmează să fie impuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj, odată cu creșterea ratei de infectare, anunță Știri de Cluj.
Hotărârea de Guvern presupune multe restricții pentru persoanele nevaccinate, cum ar fi interdicția participării la diverse evenimente, intrarea în restaurante, cafenele fără certificat verde. De asemenea, cei ieșiți în stradă nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie sau vaccinarea copiilor în școli.
Protestatarii au scandat: „Nu suntem cobai”, „Jos certificatul verde” și „Jos dictatura”.
Oradea
Sute de persoane s-au adunat, sâmbătă și în Oradea, anunță presa locală. Potrivit Bihon.ro, protestanții au scandat „Jos masca” „Jos Arafat”, „Jos certificatul verde”.

Timișoara
Timișorenii au ieșit, sâmbătă, în Piața Victoriei din Timișoara, pentru a protesta împotriva vaccinării, a restricțiilor și măsurilor de protecție sanitară impuse de autorități.
Mai mulți protestaari și-au scos măștile și le-au dat foc, scandând „Jos masca!”, anunță Antena3.

- Europarlamentarul Claudiu Târziu: Am solicitat în numeroase rânduri dezincriminarea delictului de opinie și abrogarea legilor care cenzurează CULTURA și ISTORIA României - 29 aprilie 2025
- Varșovia/ Secretarul american al Energiei îndeamnă țările din Europa Centrală și de Est să renunțe la obiectivele UE privind tranziția energetică - 29 aprilie 2025
- România cumpără din SUA cu 280 de milioane de dolari un sistem de apărare antiaeriană Patriot, după ce anul trecut a donat unul Ucrainei - 29 aprilie 2025